Foto: Guliver Getty Images
Să începi și să crești o afacere în România este astăzi un act de curaj sau, poate, de nebunie. Ar fi mult mai simplu să stai, sau să te angajezi la stat, sau să fugi mâncând pământul, îngroșând rândurile celor patru milioane de refugiați economici din România.
A fi antreprenor în România e a naibii de complicat. Pe de-o parte, nu poți să dormi nopțile de frica toanelor celor care au pixul în mână. Oare ce-or mai inventa dacă n-au de unde să mai acopere pomenile de la buget? Oare ce-au mai anunțat la TV, cu vocea gâtuită de emoție, oameni care pretind că înțeleg nevoile antreprenorilor români, dar n-au fost niciodată în situația de a plăti salarii din munca lor? Oare câte piei să mai jupoaie de pe oamenii care vor doar să fie lăsați în pace în țara asta?
Pe de altă parte, când să ai timp să te gândești la strategie, la produse, la nevoile clienților, dacă trăiești mereu cu teama următorului control din partea unui stat hrăpăreț și încuiat, blocat în labirintul unei birocrații aiuritoare? Un stat incompetent și corupt, arogant ca un stăpân atotputernic, obișnuit să pocnească din bici și să nu miște nimeni în front, indiferent de cât de greșite ar fi ideile, măsurile și birurile sale. „Cu ceva tot te prind, poți să fii tu Dumnezeu” – e doar o replică a unui inspector, în timpul unui control de rutină. Se întâmplă în România anului 2017.
La începutul anului 2017, cu doar câteva zile înainte de învestirea Guvernului, președintele PSD Liviu Dragnea anunţa că „relaţia dintre stat si oamenii de afaceri trebuie schimbată complet” în așa fel încât „statul să nu mai fie agresiv cu firmele”. Cu acel prilej, domnul Dragnea s-a întrebat totodată, în condiţiile în care „partea covârșitoare din venituri este făcută de oamenii de afaceri”, dacă „trebuie să avem un stat care să-i pedepsească, să le închidă firmele, sa-i trimită în puşcărie.” Sunt acestea simptomele unei duble personalități, sau doar vorbe goale pentru adormirea celor care, poate, susținuseră PSD-ul la recentele alegeri, vrăjiți de promisiunile programului de guvernare? Probabil la îndemnul consultanților plătiți cu bani grei, Daddy & echipa și-au dat seama că fără a face cu ochiul oamenilor din mediul privat n-au cum să câștige alegerile. Oricum, a promite chiar nu costă nimic în România.
Pe parcursul ultimului an, antreprenorii români au dus-o tot mai greu. Nu că le-a fost mai simplu înainte. Există un indice calculat anual de Banca Mondială și se numește ease of doing business. Anumite țări (de ex., Georgia, Estonia etc.) și-au făcut din îmbunătățirea acestui indicator un adevărat proiect național. Profilul complet al României, disponibil aici, spune multe: per total, e mai greu să faci afaceri în România decât în țări ca Republica Moldova, Kazahstan, Belarus, Rwanda etc.; la anumite categorii, cum ar fi obținerea autorizațiilor de construcție sau conectarea la rețeaua de electricitate, suntem printre ultimii din lume (multe țări din Africa și din Asia stau mult mai bine decât noi); România nu a înregistrat progrese semnificative în ultimii ani, deși fiecare guvernare a pus accent, chipurile, pe rolul mediului privat în economia românească.
Să coborâm la firul ierbii, acolo unde există încă antreprenori români care, în ciuda a tot ceea ce se întâmplă, decid să investească bani și nervi în țara asta. Recent, am avut o discuție cu unul dintre ei. Un om care şi-a investit economiile de-o viaţă într-un vis: acela de a-şi deschide propria cafenea. L-am întrebat cum resimte promisiunile din campanie după un an de guvernare PSD-ALDE. Iată ce mi-a răspuns.
În prima săptămână după ce-a deschis a venit şi primul control, de la primăria de sector. Urmarea? Prima amendă. Motivul? Neplata unei taxe. O taxă care – atenție - nu e anunțată nicăieri, după cum recunosc și cei care efectuează controlul. Deşi s-a oferit să o plătească pe loc prin transfer online, nu i s-a oferit această posibilitate. „N-avem ce să vă facem, sunteți bun de plată.” Se pare că e greu să fii om când ai pe mână puterea de a-i face altuia un rău, având și „legea” de partea ta.
După alte câteva zile, vine şi al treilea control. De data aceasta este de la poliția locală. Urmarea? Amedă. Motivul? Semnul portabil din faţa cafenelei nu are „plan de arhitectură”. Da, ați citit bine. Este vorba de un semn publicitar de un metru pătrat, pe care îl scoate dimineața și îl pune la final de program înapoi în cafenea. Și pentru care are oricum autorizație. Dar nu are „plan de arhitectură”.
Peste câteva zile vine un nou control, de data aceasta de la autoritatea de mediu. Urmarea? Amendă. Motivul? Încă şi mai absurd. Deşi are acordul proprietarului spațiului respectiv pentru branșarea la rețeaua de canalizare, este sancționat pentru lipsa acordului pentru deversare. Adică, în România, poți primi acordul de a te branșa, dar ai nevoie de un altul pentru deversare, de parcă cineva s-ar branșa fără să intenționeze să se și folosească de respectiva rețea de canalizare. Ca şi în primul caz, „situația” se putea clarifica pe loc. Proprietarul, cooperant, vine la fața locului și e dispus sa scrie pe loc declarația prin care îşi exprimă acest acord. „Nu se poate. Amendă!” Verdict fără drept de apel.
După alte câteva zile, vine şi al treilea control. De data aceasta este de la poliția locală. Urmarea? Amendă. Motivul? Semnul portabil din faţa cafenelei nu are „plan de arhitectură”. Da, ați citit bine. Este vorba de un semn publicitar de un metru pătrat, pe care îl scoate dimineața și îl pune la final de program înapoi în cafenea. Și pentru care are oricum autorizație. Dar nu are „plan de arhitectură”. Polițistul, băiat de treabă: „N-am ce să vă fac. Și noi avem niște ținte de performanță de atins.” E bine că în tot sistemul de stat avem și ținte de performanță. Culmea, tot în relația cu bietul contribuabil.
Bilanțul provizoriu: trei amenzi în două săptămâni. Așa începe visul unui antreprenor în România de azi. Dar povestea nu diferă pentru antreprenorii cu experiență. De data asta, mergem în România profundă, în județul Neamț, județul cu cele mai mici salarii medii din România și cel mai mare procent de forță de muncă plecată peste hotare. Aici există încă puls al economiei locale datorită unor oameni gospodari, încăpățânați să facă treabă în ciuda tuturor obstacolelor. Statul român le mulțumește în felul următor. La un „control inopinat”, efectuat cu mașinile din dotare – să tot fi fost vreo opt la număr – patronul întâmpină echipele de la ANAF cu brațele deschise: „Bine ați venit. Ați mai fost de câteva ori în ultimele luni. Luați cheile, vă rog, controlați tot ce doriți. Sunt un om cinstit.” Răspunsul inspectorului responsabil cu respectivul control taie aerul rece de toamnă târzie ca picăturile de ploaie împrăștiate pe obrazul lui (ne)obișnuit de gros: „`mneata oi fi cinstit numai după ce te-oi controla eu.” No comment.
Aceasta este „noua relație a statului cu antreprenorii” de care vorbea domnul Dragnea. Aceasta este forma de încurajare pe care autorităţile o arată faţă de cei care produc şi muncesc în România. Acesta este interesul statului român pentru cei care creează locuri de muncă, de pe urma cărora se colectează taxe şi impozite, adică resursele fără de care nu s-ar putea face investiții (oricum nu se fac, veți zice), nu s-ar putea da contracte cu dedicație, nu s-ar putea plăti rude angajate pe salarii mari și nici nu s-ar putea acorda pomeni electorale.
Dar să ne întoarcem la această biblie a guvernării PSD-ALDE, celebrul Program de Guvernare 2017-2020. Ce-avem noi la pagina 14? Cu negru pe alb: prevenirea. „Unul dintre principiile de bază ale Codului Economic al României va fi prevenirea. De aceea vom adopta Legea prevenirii pana la 1 octombrie 2017. Acest lucru înseamnă de fapt că un agent economic nu va mai putea fi sancționat, dacă el nu a fost înainte îndrumat și apoi prevenit.” Deşi anunțată la începutul anului, deși data de 1 octombrie a trecut de mult, această lege nu este încă în vigoare. A trecut zilele trecute de votul senatorilor, iar decizia finală este a Camerei Deputaților. Parlamentarii noștri nu se grăbesc însă. Au alte preocupări pe agenda, precum marea țopăială fiscală și masacrarea legilor justiţiei.
Comparați această stare de fapt cu cea din Estonia, acolo unde o firmă se poate înființa online, în mai puţin de o jumătate de oră şi unde durează câteva minute să-ţi completezi declarațiile de impozit. Sau cu Danemarca, unde procesul durează 5 minute şi este gratuit. Şi unde nu se va întâmpla niciodată să fii obligat să vii cu adeverințe, timbre sau copii legalizate. Şi unde inspectorii Fiscului – stupoare! – nu vor să-ţi pună bețe în roate și nici să ia șpagă, ci te invită la seminarii unde poți afla cum să îți plătești taxele sau să deduci cheltuielile. Comparativ, în România, procesarea cererii de înmatriculare a unei firme durează, în medie, 16 ore - maximul de timp din UE.
În aceste condiții, oameni precum proaspătul patron de cafenea de mai sus devin o specie pe cale de dispariție: nişte Doni Quijote într-o luptă permanentă cu morile de vânt ale unei birocrații agresive și tembele, care poate supraviețui doar de pe urma acestor „nebuni”. Halucinant este și discursul împotriva investitorilor străini și multinaționalelor, răcnit tot mai des tocmai de la Palatul Victoria. Dar despre asta, într-un episod următor.
La urma urmei, va fi haios să-i urmărim în continuare pe domnii Dragnea, Tudose, Pop (și alții) și pe doamnele Firea, Olguța, Carmen Dan (și altele). Abia când ultimul antreprenor se va sătura și va trage obloanele vor fi forțați să accepte că nu mai au de unde fura dacă noi nu mai producem. Sau, mai e o variantă: să plece ei.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.