Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Cum l-am văzut pe Rebengiuc în ultimul rol: sala toată l-a aplaudat minute nesfârșite la final, iar actorul a izbucnit în plâns, odată cu spectatorii

Rebengiuc în „Tatăl”

Victor Rebengiuc în piesa „Tatăl”, la Bulandra. Pentru actor, acesta este ultimul rol din carieră

Cam cât noroc să ai după ce-o faci lată în halul în care-am făcut-o eu?

Se-anunță avanpremiera la „Tatăl” și-mi doresc tare, dar tare mult s-ajung, pentru că mi-e foarte dor să-l văd pe Victor Rebengiuc de-aproape, pentru că subiectul e teribil, tata a avut un debut de Alzheimer, iar rolul său e pentru mine foarte personal, și pentru că e o piesă de teatru cu scenariul aceluiași film, iar ele conțin amândouă orice argument din lume pentru care eu trebuie să fiu acolo.

Scormonesc, așadar, internetul pe la fiecare agenție ca să-mi cumpăr bilet pentru duminică și toate, dar toate casele, descopăr, sunt sold-out. Firesc, e premieră, îmi spun și, ca să mă consolez, îmi iau bilet pentru duminică la „Pescărușul” pe care, desigur, l-am văzut, dar ca un alcoolic simt nevoia să-mi înec amarul în ceva tare, sigur și bun. 

Sâmbătă dimineață, cu ochii pe FB, văd că pe seară joacă Oana Pellea în „Scaunele” la care râvnesc de câțiva ani, dar la care nu m-am potrivit cu orașul, programul și timpul. Fir-ar! mă tuflesc repede. Nu pot să-l văd, deși se joacă-n București, pentru că e ziua în care copilul meu are concurs de dans la Sala Rapsodia despre care, aflu, se-ntinde până după ora 18. Și totuși, gândul cel de pe urmă îmi zice hai să fac o-ncercare! În fond, cât e de la Rapsodia la Bulandra? Ajung în câteva minute, iar dacă nu, se găsește un om cinstit iubitor de teatru să stea pe scaunul plătit de mine cu așa entuziasm!

Și-mi cumpăr eu bilet, frumos scanat pe telefon ca să salvez pădurea, și merg spre seară la concurs, filmez, fac poze, umplu telefoanele familiei de instantanee cu balerina mea care mai ia și locul întâi cu trupa de la școală. Și, când se face ora de teatru fără vreo câteva minute, o șterg ca Cenușăreasa de la Rapsodia spre Schitu Măgureanu cu ochii pe ceasul de la telefonul mobil care rămăsese fără baterie de la atâtea poze. Pe drum, în întârzierea unei estimări prea avântate, iau un taxi din Splai de teamă că-mi moare mobilul dintr-o clipă în alta și risc să nu mai pot intra la spectacol. Ajung în față la Bulandra îngrozită de coada de-afară, m-așez, totuși, politicos la rând făcându-mi un plan de discurs în caz că se termină bateria înainte de intrare și fix, dar fix după ce-mi scanează codul de bare cu rândul 3, locul 7, că eu stau mereu moț în față pe mijloc la teatru, telefonul își dă cotidianul sfârșit!

De jur împrejur, îmi dau seama când intru în teatru, e numai lume celebră, practic, o parte din floarea cea vestită a lumii noastre de teatru și film. Se fac poze în dreapta la un panou uriaș înfățișându-l pe Victor Rebengiuc. E un eveniment, îmi zic și-apoi simt cum mă lovește lumina: Ău, duminică e premiera la „Tatăl”! Foarte frumos, oamenii se pregătesc deja, spun în sinea mea, cu fotograful uitându-se după mine. Dar eu fug prin stânga, sunt zburlită de pe drum și, în plus, e cam jenant să pozez, n-am prins bilet la „Tatăl”, ce fac, mă dau în spectacol?

Mă grăbesc în sală spre scaunul meu, mă duc țintă spre rândul 3 și, când să-mi ocup locul plătit, frumos, civilizat, văd un domn că stă acolo cam nonșalant. „Nu vă supărați…”, îi șoptesc din marginea rândului ca să nu deranjez spectatorii așezați deja. Dar el nu se supără pentru că nici nu m-aude. „Nu vă supărați…”, insist și, în fine, a treia oară se-ntoarce și îmi arată curios niște bilete printate cu rândul 3 locurile 7 și 8. Eu? Arată biletul de unde nu-i! Aliluia telefon, aliluia bilet! Măi, să fie… Ăștia de la agențiile de evenimente mi-au mai făcut odată figura cu locuri date de două ori. Se făcuse deja ora 19, spectacolul stătea să-nceapă și, ironia scaunelor, eu… încă în picioare!

Mă duc la o doamnă plasatoare și-i spun că am rândul 3 locul 7, dar un domn are exact același loc pe același rând cu mine. Lângă plasatoare, două tinere cu aceeași problemă: scaunele lor, ocupate! „Nu sunt aici”, li se adresează ea. „Scaunele sunt la Toma Caragiu”. „Păi, aici ce e?” intervin eu convinsă că Toma Caragiu e pe Schitu Măgureanu fiindcă Bulandra cealaltă, de la Icoanei, e pe Jean Louis Calderon. „Aici e sala Liviu Ciulei”, spune plasatoarea. „Genial!” zic cu voce tare. „Și ce spectacol e aici?” „Tatăl”, îmi răspunde. „Tătăl” nu e mâine? dau să-ntreb, dar mă trezesc că repet: „Genial!”, pentru că, de fapt, e ridicol, la

„Scaunele” nu mai pot ajunge, dar am ajuns la „Tatăl” la care nu puteam…

„Pot să intru?” întreb, deși intrată eram, fiindcă scannerul de la Bulandra, bag de seamă, nu face distincție între Toma Caragiu și Liviu Ciulei. „Așteptați sa vedem dacă mai sunt locuri libere”, îmi spune cu o generozitate față de care mă simt și-acum îndatorată. Ici colo, câteva scaune lăsate libere de, cine știe, câte un om cinstit, iubitor de teatru, care-a ajuns plin de entuziasm ca și mine la cealaltă Bulandră…  

M-am așezat în sală ca-n mijlocul unei scene, fiindcă era plin de actori în public veniți să-l vadă la ultima sa premieră pe Victor Rebengiuc… Piesa a fost o minunăție, montajul - un fel de reverență făcută măreției unui om care și-a construit rolurile numai în adevăr, bunătate și cu un inegalabil farmec. Și sala toată l-a aplaudat minute nesfârșite la final, că a și izbucnit în plâns, odată cu spectatorii. Și m-am simțit, cu toată încurcătura mea caragialescă de scaune și drumuri prin teatru (iertare, dragă Oana), un om tare, tare norocos.

Foto: Cristina Modreanu Facebook

Poze de la avanpremieră n-am, din motive lesne de-nțeles, dar a pus Mimi Brănescu, în spatele căruia am stat, o fotografie făcută la final. E acolo omul acela incredibil de cald și nespus de drag nouă tuturor. Să ne trăiți, Victor Rebengiuc!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mi se pare ca uneori universul chiar le aranjeaza pentru noi...tare draguta povestea. Parca facuta pentru Rebengiuc!!! Ceva sublim e sa ti se-ntample asa ceva. Din aceeasi familie de minuni din care face parte si el, Rebengiuc...cat de norocosi am fost toti cei care l-am vazut jucand in aceasta viata!!!!
    • Like 0
  • Dan I check icon
    Cu tot respectul, dar dupa titlul articolului mă așteptam la un text despre Victor Rebengiuc si piesa Tatăl, și mai puțin despre o ”aventură” personală cu încurcătura sălii, ca în Caragiale, telefonul mort etc.
    Chiar credeți că e mai important pentru cititori ce faceți dvs. decât spectacolul oferit de Rebengiuc?! Sau v-ati folosit de titlu și de (fericita) întâmplare cu sala greșită, ca să ne prindeți într-o povestire personală, fără nicio valoare artistică?!
    • Like 0
  • Eu cred ca l-am vazut pe Victor Rebengiuc chiar in spectacilul lui de debut, in "Moartea unui comis voiajor" de Arhur Miller, prin anii 50, in care juca rolul unuia dintre cei doi fii ai comisului voiajor interpretat atunci de Jules Cazaban. (Ia uite cum memoria ma ajuta inca, desi cred ca si eu am un inceput de Alzheimer pentru faptele recente). Dar rolul vietii lui cred ca ramane Caliban din Furtuna de Shakespeare. Si mai ramane gestul lui de la TVR in Decembrie 89 cu cele doua suluri de hartie igienica.
    • Like 1
  • De departe cel mai mare actor roman (inca) in viata. El, impreuna cu George Constantin, sunt de fapt cei mai mari actori romani din toate timpurile.
    • Like 3


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult