Foto: lcv / Alamy / Alamy / Profimedia
Fac parte din diaspora românească din Germania de 10 ani, din acea diasporă care a fost oarecum surprinsă de rezultatul recentului scrutin. Și spun „oarecum" din diverse motive…
Subiectul se pretează la interpretări multiple, harnic explorate și exploatate deja în presa românească. Și nu numai. Îmi amintesc ceea ce titra Euronews în dimineața zilei de 6 decembrie: „România - votul schimbării?" Evident, protagonista titlului nu era patria, ci interogația…
Așteptările s-au dovedit totuși indirect proporționale cu prezența la vot care, după cum s-a aflat cu (oarecare) stupoare, a atins un timid 32% - în sine o bilă neagră în ochii Europei, din care volens nolens facem parte, cel puțin din 2007.
Recordul post-decembrist de absenteism la vot împreună cu punctajul PSD-ului, care a fost poreclit în fel și chip (de la foști nomenclaturiști la dreapta conservatoare), au fost puse pe seama gestiunii pandemiei. Incendiul de la spitalul de la Piatra Neamț a lăsat fără cuvinte întreaga Europă...
Și totuși, punctul demn de taxat este însuși partidul ce a obținut 9% și promite un viitor AURiu, dacă nu chiar în stil Zorii Aurii… retorica naționalistă mioritică are deja potențial de ultra, deci exemplul grecilor nu este atât de ireal.
Contextul regional nu e deloc de neglijat: România era printre puținele state est-europene fără un partid (ultra)naționalist în Parlament, baricadele fiind deja ocupate de Fidesz, PiS, de Partidul Progresist Sârb al lui Vučič sau de AKP-ul lui Erdoğan, puțin mai la sud-est, dar tot vecin pontic. În spațiul vest-european, aș aminti partidul spaniol Vox, căci AfD-ul german are un alt fel de background. Așadar, era doar o chestiune de timp.
Un procentaj de 25% din diaspora a votat AUR - surprinzător, dar nu prea: AUR a atins punctul sensibil al majorității expatriaților, ca mișcare de dreapta „grass root" bazată pe 4 idei „fixe": familia tradițională, credința, națiunea și libertatea (evident, una delimitată de cele 3 „porunci" menționate anterior). Toate acestea condimentate cu personaje cel puțin pitorești (ce au depășit până și fantezia candidaților PSD) ori prin natura conflictuală (avocata Șoșoacă, scriitorul Lavric), ori prin trecutul dubios și certurile cu legea.
AUR, atât de activ pe canalele sociale, a fost preferința nr. 1 a diasporei din Italia și nr. 2 a celei din Spania. Tricolorul, sloganele și promisiunile scandate au apelat la vena patriotică a celor care, în marea lor majoritate, părăsiseră țara din lehamite de sărăcie și corupție, cu o doză de frustrare ce nu lăsa loc viziunilor politice europene.
Conjunctura era prielnică „exilului voluntar": post-euforie '90, tranziție interminabilă, dar granițe spre Europa deschise. Șomerii anilor 2000, părăsiți de speranțele de reprofilare, au început să se îndrepte spre alte orizonturi, în principal de sorginte latină, unde învățarea limbii nu ar fi fost problematică. Angajatele combinatelor industriale intrate în faliment în zona de est (Iași) au fost printre primele.
Astfel a luat ființă diaspora românească din Italia și Spania, din plin lovite de rasismul și discriminarea cruntă de la acea vreme.
AUR a reușit așadar ceea ce protestele contra OUG13 și USR-PLUS doar promiseseră: o Alianță pentru o Uniune a Românilor de pretutindeni - prin intermediul unui mesaj mult mai concentrat, mai radical și mai naționalist. Și a funcționat, fiind expresia frustrărilor celor care s-au simțit ignorați și denigrați.
USR a avut o ascensiune mai anevoioasă, ținta fiind transformarea într-un soi de Podemos balcanic. USR-PLUS a obținut un invidiabil 15%, însă nu a reușit să contracareze mamuții politicii românești, PSD și PNL - adăpost pentru atâția „refugiați" politici (exemplul primarului Chirica de la Iași este destul de concludent).
Și totuși, deși ideologiile nu au coincis niciodată cu partidele politice românești, există persoane ce se mai agață de maniheismul stânga/dreapta și taxează USR PLUS pe motiv că formațiunea nu ar avea un mesaj destul de patriotic, de parcă o politică anticorupție și eventuale reforme efectuate de persoane pregătite și fără cazier nu ar fi demonstra destul de respect față de patrie.
Evident, conștiința politică românească are nevoie de o permanentă stare de șoc. Reacții provocate de proverbialul cuțit ajuns la os: de exemplu OUG13 și guvernul Dragnea. La alegerile europene mobilizarea generală s-a dorit a fi o lecție adresată guvernanților; s-a votat în masă PNL (și în diaspora), așteptându-se izbăvirea ce nu prea a avut loc, cu excepția unor ameliorări la capitolul imagine.
Prin urmare, diaspora a găsit acum consolare într-o mișcare ce folosește un limbaj simplu și pregnant, trezind o nostalgie față de o patrie care nu a fost nicicând nici într-adevăr unită, nici mamă pentru toți. Antioccidentalismul și respingerea (R)evoluției mentale și sociale din Europa nu constituie răspunsul la impasul existențial în care se află România.
În orice caz, va fi cel puțin interesant de văzut cum va „evolua" acest AUR. Sper ca Lega lui Salvini să nu-i servească drept model.
Din păcate sau din fericire, în 6-7 decembrie opinia publică germană a fost totuși mai preocupată de „victoria" lui Maduro în Venezuela.
Da, în România a avut loc un vot al schimbării. Euronews avea dreptate. Punct și de la capăt?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.