Cum ratează România o șansă uriașă cu care se va întâlni din nou abia în 2032

Am scris recent despre nevoia asumării unui proiect declarat pro-european de către forţele reformatoare din România şi despre o opoziţie unită nu doar împotriva cuiva - PSD şi ofensiva anti-jutiţie - ci mai ales pentru ceva – salvarea parcursului european al ţării. În ultimul articol din Republica, am scris și despre veştile proaste pe care le aduce puterii de la Bucureşti sancţionarea Ungariei de către Parlamentul European, prin declanşarea articolului 7 al Tratatului european. Încheiam atunci afirmând că în următoarele luni avem o alegere de făcut: „mai multă Europă” sau game over. Adevăratul clivaj care va defini scena politică la următoarele alegeri europene și naţionale din România (și nu numai) va fi Est vs. Vest, dictatură vs. democrație. 

Contextul e hotărâtor, având în vedere intransingenţa crescută a leadership-ului instituţiilor şi familiilor europene faţă de regimurile politice care atentează la democraţie şi stat de drept, dar şi perspectivele Europei în mai multe viteze. Atenţia Europei a fost îndreptată în bună parte ultimele luni asupra regimurilor iliberale din Polonia sau Ungaria, dar următoarea la rând este România. Urmează o rezoluţie cu privire la situaţia din ţara noastră şi apoi, chiar şi mai important, președinția rotativă a Consiliului UE asumată de România, în doar trei luni de zile. Aşadar, în următoarea perioadă, toţi ochii vor fi pe noi. 

Recent, premierul Viorica Dăncilă a efectuat o vizită de curtoazie la Bruxelles, probabil cu scopul de a pregăti terenul pentru când va fi audiată în plenul Parlamentul European pe tema respectării statului de drept. De data asta nu a mai ratat întâlnirea cu Jean-Claude Juncker, însă a fugit de presă mâncând pământul. În discuţiile cu liderii europeni, deşi s-a lăudat că a prezentat situaţia reală din România, Viorica Dăncilă a dezinformat cu bună ştiinţă, susţinând sus şi tare patru neadevăruri, identificate excelent de către Cătălin Striblea (protestatarii drogaţi şi aduşi de afară, Iohannis e cel care a demis-o pe Kovesi, 60% dintre magistraţi ar fi anchetaţi de DNA, PSD nu se implică în campania pentru referendum). Acestea au fost aşadar priorităţile premierului Dăncilă.

Ceea ce se remarcă însă, dincolo de toate acestea, este lipsa totală de preocupare pentru o temă crucială pentru vitorul ţării: preşedinţia Cosiliului UE, cu doar 3 luni înainte de preluarea sa de către România. Absenţa acestei teme de pe agenda actualului Executiv este ilustrativă pentru modul iresponsabil în care guvernează majoritatea PSD-ALDE, preocupată doar de protejarea infractorilor şi satisfacerea intereselor personale ale politrucilor ajunși stăpâni peste o țară. Urmează încă o şansă istorică pe care cel mai probabil conducătorii noştri o vor rata cu graţie, iar prestigiul extern al României va fi din nou sacrificat cu cinism şi nepăsare.

Dar costurile unui eventual eşec nu vor afecta doar imaginea noastră. Miza este mai mare decât noi, întrucât de (in)succesul preşedinţiei române poate depinde chiar viitorul proiectului european. De aceea, oficialii europeni au în acest moment îngrijorări reale cu privire la capacitatea Românei de a duce la bun sfârşit această misiune deloc uşoară. Reamintim că în intervalul ianuarie-iunie 2019, când vom deține Președinția Consiliului, vor avea loc evenimente decisive în plan european: alegerile europarlamentare, sfârșitul mandatului lui Jean-Claude Juncker ca președinte al Comisiei Europene şi tranziția către un nou Executiv european, stabilirea cadrului financiar multianual 2021-2027 şi Brexit-ul. Mai mut decât atât, pe 30 martie 2019 vom organiza la Sibiu un summit crucial pentru perspectivele Uniunii. 

Care ar fi aşadar lista așteptărilor de la România la cârma Consiliul UE? În primul rând, prezidează toate „formațiunile” Consiliului, mai puţin Consiliul de Afaceri Externe, care este prezidat de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politică de securitate, Federica Mogherini. Totodată, reprezintă Consiliul UE în relaţie cu celelalte instituţii europene, o atribuţie esenţială în vederea obţinerii unui acord privind dosarele legislative. De asemenea, ghidează activitatea reuniunilor comitetului reprezentanţilor permanenţi, COREPER I şi II, precum şi a celor aproximativ 150 de comitete şi grupuri de lucru care funcţionează pe domenii specifice. Apoi, România va trebui să acţioneze ca un broker pentru statele membre în cadrul Uniunii pentru a facilita obţinerea acordurilor în chestiuni de interes strategic al UE, contribuind la armonizarea poziţiilor partenerilor săi în dosare-cheie. Nu în ultimul rând, României îi revine responsabilitatea de a organiza toate reuniunile şi evenimentele Preşedinţiei Consiliului UE, inclusiv summitul de la Sibiu.

Dincolo de aceste sarcini trasate pe care le cunoaştem deja, rămâne să ne întrebăm în ce ar consta o președinție de succes a României a Consiliului UE. Un exemplu vine tocmai de la vecinii noştri bulgari, al căror mandat s-a încheiat recent, pe 30 iunie 2018, prestaţia lor fiind în mare parte apreciată drept una pozitivă. Un material excelent de pe site-ul platformei move.bg descrie succint ce înseamnă o președinție de succes a Consiliului: să ajungă la un consens cu privire la legislația prioritară, dar în acelaşi timp să facă pași înainte privind politicile care nu sunt în interesul lor direct sau unde expertiza lor națională este limitată. Un exemplu în acest sens este Malta, ţară unde sectorul agricol, mai degrabă insignifiant, nu a fost inclus printre prioritățile sale în timpul președinției pe care a deţinut-o în 2017. Cu toate acestea, președinția malteză a reuşit să închidă un dosar dificil, cel privind alimentele ecologice, cu care guvernele anterioare au întâmpinat multiple greutăţi.

În același timp, o președinție de succes înseamnă respectarea priorităților pe care fiecare stat şi le stabileşte şi obţinerea unor rezultate concrete în respectivele sectoare. Un exemplu este președinția estonă, care s-a făcut remarcată prin atenţia acordată pieţei unice digitale. Deși nu au reușit să închidă toate dosarele pe care şi le-au propus, estonienii au reușit să facă din digitalizare o prioritate a politicilor UE, să obțină sprijin politic din partea liderilor europeni pe această temă, să încheie dosare legislative privind drepturile consumatorilor atunci când fac cumpărături on-line, precum și să pună capăt politicii de geo-blocare a retailerilor. Mai mult, prioritatea digitalizării a fost ulterior continuată de către președinția bulgară, o continuitate care dovedeşte succesul formatului „trio” al președințiilor. În ceea ce priveşte preşedinţia estoniană, publicaţia politico.eu a realizat o analiză must-read a mandatul său, confruntând obiectivele cu rezultatele obţinute. Materialul poate servi drept un foarte bun indiciu privind provocările pe care le vom întâmpina şi nivelul de complexitate al problemelor cu care vom fi confruntaţi.

În acest context, cu ce vine România la masă? Care va fi contribuţia noastră asupra politicilor europene şi care vor fi temele cu care președinția românească va fi asociată? Mai mult decât atât, a existat în ultimul timp o dezbatere reală privind selectarea acestor teme şi oportunitatea lor? E o întrebare retorică, desigur. În ceea ce ne priveşte, judecând după interesele actuale ale UE, ale României, dar şi ale celorlalte două ţări alături de care formăm trio-ul următoarelor preşedinţii, Croaţia şi Finlanda, am propus deja câteva variante, expuse pe larg în Republica încă de acum un an: 1. asigurarea securității flancului estic, având în vedere contextul geopolitic, experiența României şi parteneriatul privilegiat pe care îl are cu aliații strategici (subiect de interes şi pentru Finlanda, preocupată de siguranța frontierelor estice şi sud-estice, prin prisma vecinătăţii cu Rusia); 2. asumarea rolului de lider regional şi sprijinirea extinderii UE, România având enorm de câştigat dacă ar reuși să nu se mai afle la periferia Europei, nici la propriu, nici la figurat (interes împărtăşit şi de Croaţia); 3. încurajarea inovaţiei şi asumarea obiectivului de a face din România un promotor al transformării UE în cel mai important hub mondial al inovării tehnologice (temă pe placul Finalndei, care se află mai mereu în top 10 al Global Innovation Index  şi are unul dintre cele mai performante sisteme de educație din lume). Rămâne de văzut dacă aceste teme se vor regăsi printre priorităţile alese de Guvern. În orice caz, suntem curioşi dacă și cum va fi justificată selectarea temelor prioritare.

Nu în ultimul rând, o preşedinţie de succes se bazează şi pe nivelul de pregătire şi implicare a elitelor politice, acesta fiind probabil capitolul la care stăm cel mai prost (nu că la celelalte am sta prea bine). Impactul activităţii Guvernului nostru va depinde de legitimitatea, stabilitatea și credibilitatea sa internațională. Nu avem niciun motiv de optimism cu privire la aceşti factori, decisivi pentru succesul Preşedinţiei române: dacă actuala formulă guvernamentală va fi păstrată, vorbim probabil ce cel mai slab Guvern de după 1990, populat aproape exclusiv de marionete ale baronilor PSD, promovate doar pe baza loialităţii faţă de liderii lor penali. Despre ce legitimitate putem vorbi când sute de mii de oameni au cerut demisia guvernului PSD-ALDE, guvern condus de personaje cu o cotă de încredere de sub 10% (fie că vorbim de conducătorul oficial, Viorica Dăncilă, fie de cel real, Liviu Dragnea)? Ce stabilitate poate avea actualul Guvern dacă PSD a ajuns la al treilea premier în doi ani? Ce credibilitate internaţională mai putem avea, dacă în pragul preluării preşedinţiei ne aşteaptă adotarea unei rezoluţii, după modelul Ungariei, după evenimentele din 10 august şi lupta neobosită a puterii împotriva unei justiții independente?

Dincolo de aceste criterii, nu putem decât să ne imaginăm enormitatea tragi-comică de a aştepta de la miniştri precum Dănuţ Andruşcă, Petre Daea sau Lucian Şova să închidă dosare legislative complexe la nivel european, să acţioneze ca brokeri în vederea obţinerii consensului pe teme sensibile sau chiar să prezideze şedinţele Consiliului. Să luăm doar un exemplu. Domnul Dănuț Andrușcă, Ministru al Economiei, de pildă, are în CV doar o diplomă de licență, obținută în 2001, la 32 de ani, dar a fost și administrator a două firme anonime din zona Târgu Neamț, producătoare de articole din cauciuc. Distinsul economist Andrușcă va prelua ștafeta în ECOFIN, unul dintre cele mai importante consilii, de la doamna Margarete Schramböck, actualul ministru austriac pentru afaceri economice și digitale, doctor în economie la Universitatea din Viena, cu o modestă carieră profesională în spate (fost președinte/CEO a mai multor companii de top precum A1 Telekom Austria, Dimension Data, Service Director pentru Alcatel etc.).

Desigur, cireașa de pe tort care va reprezenta România pe perioada acestui întreg exerciţiu de leadership european este chiar premierul României, actualmente doamna Vasilica Viorica Dăncilă. La finalul mandatului, tot doamna Dăncilă va fi cea care se va afla în Parlamentul European pentru a prezenta bilanţul Președinţiei române. Să nu ne facem iluzii. Activitatea acestui politician vid, aşa cum bine o caracteriza CTP pe doamna Dăncilă, mai bine zis inexistența activității ei (vorbim despre un fost europarlamentar cu zero realizări sau iniţiative) nu este o necunoscută pentru partenerii europeni şi, în orice caz, cu siguranţă nu va mai fi din ianuarie, când toţi ochii vor fi pe noi.

Pe perioada asigurării preşedinţiei Consiliului, rolul său este unul esenţial, inclusiv în plan simbolic, fiind o imagine a statului care va deține președinția Consiliului Uniunii Europene. Remarc doar că, de-a lungul timpului, ţările care au asigurat preşedinţia rotativă au propus drept şefi de guvern oameni politici de o anvergură şi prestigiu indiscutabile, precum Konrad Adenauer, Margaret Thatcher, Charles de Gaulle, Guy Verhofstadt, Tony Blair, Romano Prodi, Anders Fogh Rasmussen, Angela Merkel, Donald Tusk sau Jean-Claude Juncker. Parafrazând o vorbă consacrată a unui celebru politician român: ce blestem pe ţara asta, de a ajuns cineva ca Viorica Vasilica Dăncilă să fie exponentul leadershipului politic românesc...

Dacă această infamă garnitură de nulităţi se va menţine la frâiele ţării, peste trei luni, în cel de-al 101-lea an din existenţa României, şansa, onoarea şi uriaşa responsabilitate de a conduce pentru 6 luni Uniunea Europeană se vor transforma pentru România, această victimă a clicii de politruci care o ţin captivă, într-o rușine naţională fără precedent. Ne vom reîntâlni această șansă abia în 2032, în cel mai fericit caz, dacă nu cumva Europa se va sătura de tot până atunci de impostura, incompetența și hoția celor care conduc România...

A contribuit Alin Iliescu

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp