Foto: Guliver Getty Images
Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care s-a demarat declanșarea Articolului 7 al Tratatului UE împotriva Ungariei. La finalul acestei proceduri, Ungaria poate rămâne fără drept de vot în cadrul Uniunii. Este al doilea stat împotriva căruia UE decide să apeleze la aşa-numita „opţiune nucleară”, după Polonia. Acum câțiva ani, un astfel de scenariu părea imposibil. Dar lumea – inclusiv Europa – se schimbă rapid și impredictibil. Important este că, mai ales după alegerea președintelui Macron, Europa începe să reacționeze și să apere, ba chiar să consolideze „mașina de convergență” pe care a construit-o timp de decenii.
Dacă motivaţiile Uniunii sunt relativ asemănătoare în cazurile Poloniei și Ungariei, ambele ţări fiind acuzate de multiple încălcări ale statului de drept (aviz amatorilor), modalităţile prin care s-a produs declanșarea procedurilor pentru activarea Articolului 7 au fost diferite: dacă pentru Polonia procedura a fost demarată de Comisia Europeană, în cazul Ungariei aceasta a fost decisă în Parlamentul European. Pragul necesar adoptării sale, două treimi din voturi, a fost atins fără prea mari emoții: din totalul europarlamentarilor, 448 au votat în favoarea adoptării rezoluției, 197 împotrivă, iar 48 s-au abținut.
Decizia Parlamentului European marchează o schimbare de strategie a Uniunii față de statele-problemă: se trece de la era relativei pasivități la cea a combaterii active a regimurilor care promovează politici iliberale, xenofobe sau autoritariste. Liderii Uniunii Europene au sesizat că sabotarea proiectului european, care a culminat în ultimii ani cu episoade tip Brexit, nu constă doar în amenințări externe, ci și în subminări constante din interior (cu probabile finanțări externe, dinspre Est), unde Polonia sau Ungaria joacă rolurile principale.
Faptul că Uniunea Europeană s-a transformat într-un adversar asumat al exceselor anti-democratice este prima veste proastă pentru coaliția PSD-ALDE. Merită remarcat și că lunga listă de reproșuri care i se aduc lui Viktor Orban conține exemple de acte politice de care coaliția de guvernare din România nu este deloc străină, precum nerespectarea statului de drept, modificarea constituției în sensul restrângerii drepturilor și libertăților individuale, creșterea influenței Guvernului asupra justiției și introducerea votului uninominal într-un singur tur de scrutin. Sună periculos de familiar.
UE a demonstrat că episodul Polonia nu a fost doar un exercițiu de forță singular și că atitudinea tot mai intransigentă față de diversele derapaje din interiorul Uniunii se va manifesta în continuare și în relație cu alte state care încalcă principiile și valorile europene. Polonia și Ungaria au primit cel mai dur avertisment posibil, iar recentul anunț potrivit căruia Parlamentul European va adopta o rezoluție privind situația din România, după dezbaterea despre protestul din 10 august, este a doua o veste proastă pentru puterea de la București. Votarea unei rezoluții înseamnă că vom trece de la critici ocazionale și izolate ale oficialilor europeni și cancelariilor la un cu totul alt nivel: adoptarea unui document oficial care, cel mai probabil, va inventaria și sancționa abuzurile coaliției de guvernare cu privire la înăbușirea protestului din 10 august, asaltul la justiția independentă și periclitarea luptei anticorupție. Semnele nu sunt deloc încurajatoare pentru PSD și ALDE, fie și dacă ne ghidăm doar după ultimele declarații ale lui Jean-Claude Juncker, care a afirmat că „ceva este în neregulă în România”.
De asemenea, plasarea strategică la adăpostul unei familii politice influente nu mai este o garanție a evitării sancțiunilor. Susţinerea grupului Popularilor Europeni pentru Viktor Orban, la care premierul maghiar spera în virtutea apartenenţei partidului său la PPE, nu s-a mai produs de această dată. Despre complicitatea tacită dintre cel mai important grup politic din Parlamentul European și FIDESZ am mai scris în trecut. Spuneam atunci că popularii au de ales între principii durabile și puterea trecătoare. Ceea ce s-a întâmplat miercuri arată că PPE a făcut alegerea corectă.
Toleranța familiilor politice europene față de acele partide-problemă din rândurile lor pare să aibă zilele numărate. Este o veste cu adevărat bună pentru sănătatea democraţiei din Europa, dar cât se poate de proastă pentru coaliția de guvernare de la București. Semnalele nu sunt deloc bune pentru PSD și ALDE. Social-democrații danezi au cerut deja excluderea PSD din rândurile socialiștilor europeni, iar reacțiile nervoase ale membrilor PSD trădează temerile acestora potrivit cărora această ipoteză nu pare tocmai una de nerealizat. Recent, Dan Nica, liderul delegației României în grupul S&D din Parlamentul European, a replicat la anunțul referitor la votarea unei rezoluții în Parlamentului European privind situația din România prin acuze la adresa liderului popularilor europeni, Manfred Weber, despre care spune că ar dori ca România să devină o „monedă de schimb”. Nica face trimitere la sancționarea FIDESZ, membru PPE, care ar fi astfel „echilibrată” cu pedepsirea unei țări guvernate de un partid membru S&D.
Nici partenerii de guvernare ai PSD nu au motive de liniște. Familia politică europeană a liberalilor și democraților a decis recent să monitorizeze situația din România, după ce un partid membru din Austria a cerut oficial excluderea partidului condus de Călin Popescu-Tăriceanu din grupul ALDE. Dacă în urmă cu câteva luni excluderea celor două partide din familiile lor politice europene părea o iluzie, recenta distanțare a grupului popular european față de FIDESZ schimbă total datele problemei și ar trebui să le dea serios de gândit liderilor PSD și ALDE.
În acest context total defavorabil lor, reprezentanții români ai celor două familii europene, cu precădere cei din ALDE, nu fac decât să adâncească ruptura dintre ei și omologii europeni. Deși grupul ALDE a votat rezoluția împotriva Ungariei într-o proporție covârșitoare (59 de voturi din 67), europarlamentarii români ALDE fie au votat împotrivă (Norica Nicolai, Renate Weber), fie au fost absenți (Mircea Diaconu – independent, afiliat grupului ALDE). Dacă așteptările de la europarlamentara care susține că imaginile cu jandarmi bătând protestatari pașnici cu mâinile ridicate sunt trucate (vorbim aici de doamna Norica Nicolai, desigur) nu pot fi decât extrem de joase, merită să comentăm cazul pe cât de straniu, pe atât de trist al involuției discursului unui politician care, cu ceva timp în urmă, era dat drept exemplu privind lupta pentru apărarea valorilor democrației și liberalismului – doamna Renate Weber.
Doamna Weber, fost președinte al Fundației Soros în România, a votat în Parlamentul European în favoarea unui regim iliberal, cot la cot cu oamenii lui Viktor Orban, inamicul declarat al filantropului american și al doctrinei „societății deschise” pe care acesta o promovează. Gestul lui Renate Weber vine la scurt timp după o declarație halucinantă, luată parcă cu copy-paste din manualul de propaganda de la Kremlin, potrivit căreia România „a stârnit Rusia” cu scutul antirachetă. Într-un interviu acordat unui fervent propagandist pro-rus, Weber critică parteneriatul strategic cu SUA și aruncă, sub forma unei întrebări retorice, o umbra de îndoială asupra rolului eminamente defensiv al scutului anti-rachetă („apropos… e defensiv sau cum?”), aceasta fiind o conspirație des vehiculată de puterea de la Moscova.
Cu atât mai mult cu cât România se pregătește să preia în doar câteva luni președinția Consiliului UE, următoarea perioadă va fi decisivă pentru evoluția în plan extern a țării. Regimul PSD-ALDE va trebui să decidă dacă menține sau nu direcția pro-occidentală, care a călăuzit orientarea noastră strategică de la revenirea la democrație, sau ne plasează lângă Ungaria și Polonia, în rândul „bolnavilor Europei”. În aceste condiții, atunci când linia de politică externă a țării se schimbă pentru satisfacerea unor interese personale ilegitime, coaliția PSD-ALDE devine o veritabilă amenințare la adresa viitorului nostru, al tuturor.
Dacă nu vom ști să cooperăm și nu vom demonstra că ne pasă cu adevărat de valorile și principiile europene, în câteva luni putem pierde tot. Recenta schimbare de atitudine a instituțiilor europene, dar și a marilor familii politice cu privire la derapajele anti-democratice, precum și anunțata rezoluție privind situația din România ne pot împinge din nou într-o zonă gri, incertă și periferică a Europei, acolo de unde ne-am zbătut să ieșim timp de 17 ani, până la aderarea din 2007. Ar fi un eșec răsunător al actualei generații de „lideri” politici, care vor șterge astfel pe jos cu aproape trei decenii de eforturi diplomatice de apropiere față de Occident. Un eșec cu atât mai dureros cu cât se conturează tot mai mult Europa cu mai multe viteze, unde miza pentru România este clară: dacă nu vrem să fim la periferie, deci în brațele Estului, atunci trebuie să fim parte a nucleului dur, cu orice preț.
În câteva cuvinte: „mai multă Europă” sau game over. Rămâne de văzut ce vom alege.
A contribuit Alin Iliescu
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Singurul inconvenient ar fi reintroducerea vizelor. Atat.
Eu cred ca omul asta ca si alte sute de oameni competenti si cu scoala serioasa care sunt minjiti cu CACAT de PSD zi de zi, pot face programe excelente si mai mult sa si lupte pentru indeplinirea lor. Avem oameni care au construit in 3 ANI spitale private din DONATII , avem oameni care si-au construit in casele lor tabere pentru copii bonavi de cancer si sunt multi care impotriva unui sistem corupt au reusit sa demonstreze ca se poate.
Astia nu stiu sa faca numai programe, chiar stiu sa faca lucruri sa se intimple.
Oamenii astia nu au cum sa intre in politica din cauza legislatiei electorale . Singura lor sansa este sa se inscrie in unul din cele doua partide corupte PSD sau PNL/PDL .
Nu prea stiu cum vrem sa avem acces la oameni noi si la programe noi cind aceste doua grupuri de interese si-au liniat legislatia electorala in asa fel incit, primenirea clasei politice sa fie imposibila.