Cum să-i explici unui elev de liceu că Hitler nu e un personaj de admirat. „Tatuatorul de la Auschwitz”, un punct de plecare

Foto Guliver/Getty Images

Perioada interbelică a fost traversată de regimuri politice diverse care, prin ideologiile și practicile lor politice, au etichetat veacul al XX-lea ca fiind cel al extremelor. 

Germania este unul dintre statele învinse în Primul Război Mondial, care a fost nevoit să accepte prevederile Tratatului de la Versailles, prevederi dure care aveau să marcheze destinul istoric al germanilor. Însă starea de lucruri avea să se schimbe odată cu accederea la putere a Partidului Muncitoresc German-Socialist (Partidul Nazist), în ianuarie 1933, al cărui lider consacrat a fost Adolf Hitler. Astfel, în Germania s-a instaurat nazismul, un regim politic de extremă dreapta. 

Principalele trăsături ale ideologiei naziste au fost: antisemitismul, xenofobia, rasismul. Adolf Hitler a recurs la eliminarea tuturor celor care nu erau considerați a nu fi de rasă superioară (arieni), lupta dându-se, în primul rând, împotriva evreilor din Germania, populație care a fost supusă unui brutal proces de dezumanizare, precum și din toate statele aflate sub autoritatea acesteia, inclusiv din România. În spriinul acestei practici politice, s-a adoptat în 1942, la Wansee, „Soluția finală”, prin care antisemitismul, xenofobia și rasismul deveanu politici de stat, trecându-se la exterminarea evreilor și nu numai.

Faptele menționate mai sus și viața dusă într-un lagăr de exterminare, Auschwitz, sunt ilustrate, într-o manieră emoționantă, în romanul „Tatuatorul de la Auschwitz”, scris de Heather Morris, publicat la Editura Humanitas, 2018-2019. Romanul, inspirat din povestea adevărată a lui Lale și Gita, doi evrei slovaci, concentrați în lagărul din Polonia, a cunoscut un succes fulminant, fiind tradus în peste 45 de țări și vândut în peste trei milioane de exemplare. Întreaga poveste a cărții se conturează în jurul întrebării pe care Lale, personajul principal al romanului, și-o adresează sieși: „Cum poate cineva să-i facă așa ceva unei alte ființe omenești?”.

Cartea poate fi analizată din mai multe perspective: din perspectiva istorică, relatarea practicilor din interiorul lagărului, comportamentul autorităților naziste față de cei aduși acolo, din perspectiva socială și antropologică, maniera în care erau priviți evreii în societatea germană și în cele ocupate de germani, decăderea și exterminarea unei etnii pe baza unor criterii imaginate, unei utopii și din perspectiva istoriei ideilor, fiind interesant mecanismul prin care autoritatea în lagăr se putea aroga cuiva, criteriile prin care se făcea acest lucru, mentalitatea prizonierilor, relația călău-victimă.

Lale devine tatuator la Auschwitz, fiind cel care dădea fiecărui nou deținut un număr, pe care i-l inscripționa în piele, cu un ac și cerneală, o acțiune dureroasă, pentru el sufletește, pentru însemnați, în primul rând, o durere fizică. Gândirea în lagăr era una simplă, îndreptată doar spre supraviețuire, ceea ce îl și determină pe Lale să accepte postul de tatuator. Însă, odată cu această promovare, în mintea personajului se nasc o multitudine de întrebări: „Cum hotărăști cine vine aici? Pe ce informații îți bazezi hotărârea? Rasă, religie sau politică?”. De asemenea, reflectează la propria sa condiție: este considerat un colaboraționist de către ceilalți, este bine sau rău ceea ce face?

Gândurile personajului ilustrează cititorului mai multe aspecte esențiale legate de condiția umană în contextul istoric al anilor ֨40, într-o închisoare nazistă, unde „numai moartea durează în locul ăsta”: oamenii nu știau unde sunt duși și de ce, supraviețuirea devine artă, deținuții fiind nevoiți să găsească în amintirile lor un motiv pentru care să reziste în condițiile inumane, fragilitatea omului în fața istoriei, dar și speranța că vor supraviețui iadului, așteptând ajutor american: „Lale se gândește la dată – 4 aprilie 1944. Când a văzut scris aprilie pe tabelele de săptămâna asta, cuvântul l-a tulburat. Aprilie, ce era în aprilie? Apoi și-a dat seama. Peste trei săptămâni, se vor împlini doi ani de când este aici. Doi ani. Cum a reușit? Cum de mai respiră, când atât de mulți n-o mai fac? Se gândește din nou la jurământul pe care l-a făcut la început. Să supraviețuiască și să-i facă pe vinovați să plătească. Poate că totuși cei din avion au înțeles ce se petrece și salvarea e aproape. Va fi prea târziu pentru cei care au murit astăzi, dar poate că moartea lor nu va fi cu totul zadarnică. Agață-te de gândul ăsta. Folosește-l ca să te dai jos din pat mâine dimineață, și poimâine, și răspoimâine”.

Însă, o poveste de dragoste este cea care aduce un strop de lumină în solemnitatea animalității din lagăr, dragostea care se naște între Lale și Gita și care rezistă atât condițiilor înspăimântătoare din lagărul nazist, cât și ieșirii în lume. Acest fapt ne demonstrează, încă o dată, că regimurile dictatoriale, în acest caz cel nazist, au reușit să suprime libertatea fizică a omului, să îl tortureze, umilescă, batjocorească, dar nu a reușit să îl oprească să simtă.

 Romanul se încheie cu o mărturisire a autoarei care l-a cunoscut pe personajul principal al romanului, o mărturisire despre om și povestea sa: „Ca voce a poveștii lui Lale, devenit important pentru mine să înțeleg cum uneori amintirea și istoria valsează împreună, alteori se desprind, spre a prezenta nu numai o lecție de istorie, cum sunt multe, ci o lecție unică de umanism... Pentru acest bătrân frumos, amintirea și istoria nu se desprindeau niciodată – ele valsau împreună mereu”.

Ca profesor de istorie, recomand elevilor mei cărțile de memorii, jurnalele, romanele croite după povești adevărate, care s-au petrecut într-o anumită epocă istorică. Le este ușor să înțeleagă perioada predată mult mai ușor, dacă informația pur istorică este însoțită și de elemente auxiliare: imagini, video, mărturii ale unor supraviețuitori. În urma discuțiilor purtate de-a lungul anilor cu elevii mei, pe marginea subiectului nazismul și Holocaustul, am constatat că: unii elevi sunt foarte atrași de puterea personalității istorice Adolf Hitler, că le surâde ideea de a deține atât de multă putere. Însă, în aceeași măsură, am observat și capacitatea lor de a empatiza cu suferința celor care au trecut prin lagăr, subiectele stârnind discuții extrem de interesante, iar o carte precum „Tatuatorul de la Auschwitz” reprezintă un punct de plecare pentru reflectarea și dezbaterea anilor nazismului. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp