În cartea Cum să lecuiești un fanatic, apărută la Humanitas în 2002, scriitorul israelian Amos Oz spunea: „Criza mondială actuală din Orientul Mijlociu, din Israel și Palestina, nu este provocată de valorile islamului. Nu este provocată de mentalitatea arabilor, aşa cum trâmbiţează unii rasişti, nici vorbă de aşa ceva. Este vorba despre străvechea înfruntare dintre fanatism şi pragmatism. Dintre fanatism şi pluralism. Dintre fanatism şi toleranţă. (...) Ideea fanatică tipică: dacă eu cred că un lucru e rău, îl nimicesc, împreună cu tot ce e în jur (...)
Fanatismul este mai vechi decât islamismul, mai vechi decât creştinismul, mai vechi decât orice stat sau guvern sau sistem politic, mai vechi decât orice ideologie sau credinţă din lume. Fanatismul este, din păcate, o componentă omniprezentă a firii omeneşti, o genă malignă, dacă putem să-i zicem aşa.
Delictele celor care aruncă în aer clinicile americane în care se practică avortul, ale celor care incendiază moscheile şi sinagogile din Europa nu se deosebesc de cele comise de Osama bin Laden decât din punct de vedere al proporţiilor, nu al naturii lor. (...) Cine şi-ar fi închipuit că secolul XX va fi urmat de secolul al XI-lea? (...)
Există o tulburare mentală aparte, o maladie psihică atestată numită „sindromul Ierusalim“. Oamenii vin la Ierusalim, trag cu nesaţ în plămâni aerul de munte minunat de pur şi, deodată, li se pune pata să dea foc unei moschei, unei biserici sau unei sinagogi. (...) Chiar şi în zilele noastre, în Ierusalimul actual, la fiecare coadă din staţia de autobuz conversaţia poate în orice clipă să se transforme într-o dezbatere aprigă, şi oameni care nu se cunosc deloc se iau la ceartă pe tema politicii, moralei, strategiei, istoriei, identităţii, religiei şi a adevăratelor intenţii ale lui Dumnezeu”.
Să cultivăm incertitudinea
Am preluat acest lung citat din Oz pentru că el explică sintetic mare parte din psihologia fanaticului. Ins cu certitudini. Stresat de incertitudine, de ambivalență, de neclar. Tip fără neclarități, nuanțe, griuri. Poți fi fanatic religios sau fanatic anti-avort. Se adaugă înclinația către conflict. Fanaticii nu sunt pașnici și introvertiți, ci mesianici și proactivi. Ei trebuie să te facă să vezi lucrurile ca ei, nu te lasă în treaba ta. Vor să te mântuiască. Să te lumineze.
Fanatic e un kamikaze, fanatic era și popa Corogeanu de la Tanacu. Chestia e că toleranța la incertitudine este un semn de maturitate personală, bun reglaj al emoțiilor proprii, de inteligență emoțională și socială. Ar trebui să medităm la asta.
Da, incertitudinea e stresantă pentru noi toți. Avem nevoie de certitudini ca să ne angajăm într-un comportament sau altul. Nu putem trăi prea mult cu îndoieli, „hamletizând“ totul. Dar de aici până la a îmbrățișa o idee fixă e mult. Sau ar trebui să fie un drum mai lung, pe care să vedem nuanțele, diferențele, posibilele contradicții. E lungul drum al educației pentru incertitudine, nuanțe, îndoieli. Exact ceea ce nu vrea nicio religie...
Terorismul și degenerarea puterii
Un bemol: cred că terorismul de azi are mai multe puncte de plecare, fanatismul religios fiind doar unul din acestea. Văd în ceea ce are loc azi agresiunea gratuită, absurdă, sistematică și instituționalizată a unui grup de psihopați care ucid pur și simplu pentru că pot. Să nu uităm că omul e o primată cu simțul ierarhiei. Puterea în sine e un trigger și poate ajunge la degenerări baroce. Psihopatia aceasta de grup merită cu totul altă discuție. S-a pornit de la fanatism și s-a ajuns la acte gratuite.
Nu cred că cei care ucid femei și copii în Siria sunt motivați religios. Religiile de obicei interzic astfel de comportamente. Sunt pur și simplu beți de propria putere dată de arme, de media (și aici merită să ne gândim în ce măsură senzaționalul unei decapitări filmate alimentează delirul de putere al călăului, în ce măsură și-au însușit media ca pe o altă armă).
Fanatismul e un instrumentul abstract, unealta prin care pot persuada de la distanță niște puști confuzați de prin Europa că stârpirea creștinilor e un scop nobil, suprauman. Și aici mai e o discuție de purtat: nevoia profund umană de scop și de sens, și felul cum poate fi ea speculată de ISIS, de alte grupuri armate, sau de fundații nonprofit. O formidabilă ilustrare a psihologiei tânărului fanatic face și scriitorul John Updike în romanul Teroristul, apărut tot la Humanitas, o lectură atât de necesară acum.
Să nu uităm că omul e o primată cu simțul ierarhiei. Puterea în sine e un trigger și poate ajunge la degenerări baroce
E nevoie să identificăm ideile fixe
Prin idee fixă înțeleg tot ceea ce ne face să credem cu tărie că Dumnezeu e numai unul, avortul trebuie interzis, musulmanii sunt teroriști în bloc, homosexualitatea e anormală, bărbații sunt porci și femeile ahtiate după bani. Cred că devine foarte necesar un dicționar al ideilor fixe, tocmai ca să știm ce combatem. Sigur aceste idei fixe au multe variante culturale, pe tot globul, multe rigidități locale și prostii endemice.
Dar să înțelegem mecanismele de adâncime. Ideile noastre fixe au o bază biologică. Dragos Cîrneci, doctor în neuroștiințe, spune: „Deși o vedem ca pe ceva «spiritual», gândirea bazată pe convingeri are o clară fundație biologică. Pentru a furniza identitate de grup, o convingere trebuie să reziste la învățare ulterioară sau înlocuire de către identități competitoare – a se citi «convingerile altora»“. (...)
„Informația din exterior este fixată prin mecanisme virale existente în neuroni. Informația fixată astfel joacă rolul de modul de adicție – creând protecție pentru informația similară ei și imunitate cognitivă față de cea diferită. Achiziția identității de grup apare în timpul unor ferestre de dezvoltare limitate, cea mai mare parte din acestea find în copilărie și adolescență“.
Cred că acesta e cel mai puternic argument pentru ideea că școlile în care se predă orice fel de religie sunt pepiniere de viitori posibili fanatici (accentuez „posibili“, sunt multe variabile ce intervin în devenirea unui copil) și pentru necesitatea ca educația să fie laică 100%.
Un atentator e o ființă irațională
Există o neuroștiință a ideilor fixe. Cercetătorul american Robert Burton scrie în cartea On Being Certain (2008): „Certitudinea și stările similare, senzația de a fi sigur de ceva, de a ști că știi sigur ceva, sunt rezultatul unor mecanisme involuntare ale creierului nostru. La fel ca iubirea sau furia, sunt independente de rațiune“. Așadar, când vorbim de un atentator fanatic, vorbim prin definiție de o ființă irațională.
Convingerile ne dau stabilitate și confort emoțional, chiar dacă sunt greșite. Nu adevărul contează pentru binele nostru psihologic, ci coerența internă. Una dintre cele mai stresante stări psihice e disonanța cognitivă, teoretizată de Leon Festinger în 1957.
Să știi ceva și altceva care contrazice în același timp acea informație. „Fumatul duce la cancer. Fumez un pachet pe zi.“ Festinger spunea că atunci când suntem convinși profund de ceva, devenim imuni la informația care contrazice acea idee puternică. Fugim de contradicție, îl atacăm pe cel care ne contrazice, ne apărăm convingerile, ne atașăm de ideile noastre fixe.
Ce e de făcut? Să îi învățăm pe copii gândirea rațională, cerebrală, ambivalența și pluralismul în idei, nuanțele, să îi facem să identifice gândirea unilaterală și să o combată
„Disonanța cognitivă tinde să fie rezolvată în favoarea emoției“, spunea Robert Burton. Și nu e o veste prea bună pentru viitorul speciei. Dacă vrem să ne salvăm trebuie să devenim mai raționali, nu mai emoționali.
Să ne educăm copiii în spiritul nuanțelor, toleranței
Ce e de făcut? Să îi învățăm pe copii gândirea rațională, cerebrală, ambivalența și pluralismul în idei, nuanțele, să îi facem să identifice gândirea unilaterală și să o combată. Să le spunem iar și iar că realitatea nu este niciodată în alb și negru. Că două lucruri, atribute, trăsături pot exista simultan, că poți fi și musulman și pacifist, și gay și OK, și țigan și de treabă, și creștin și prieten.
Ca să închei tot cu Amos Oz: În Pantera din subterane, în care Oz relatează copilăria sa de mic fanatic intoxicat de propagandă, copilul Proffy – alter ego al scriitorului - învață ceva fundamental: relativismul. „Băiatul capătă simţul ambivalenţei, capacitatea de a se lepăda de gândirea lui de tipul «laie ori bălaie».
„Să înțelegem că unui fanatic îi lipsește relativismul, că e o ființă „formatată“ întru gândire schematică, binară. Să fugim de așa ceva. Să educăm următoarele generații în spiritul toleranței și pluralității (chiar dacă au devenit niște clișee prin uzură, aceste cuvinte au substanță) inclusiv prin expunerea copiilor la cei altfel decât ei. E un demers pe termen lung, dar poate singura cale de a ne salva ca specie de violența care escaladează.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
„E lungul drum al educației pentru incertitudine, nuanțe, îndoieli. Exact ceea ce nu vrea nicio religie... [...]Cred că devine foarte necesar un dicționar al ideilor fixe, tocmai ca să știm ce combatem. Sigur aceste idei fixe au multe variante culturale, pe tot globul, multe rigidități locale și prostii endemice.”
Ce e de făcut? Să îi învățăm pe copii gândirea rațională, cerebrală, ambivalența, nuanțele. Să le spunem iar și iar că realitatea nu este niciodată în alb și negru. Că două lucruri, atribute, trăsături pot exista simultan, că poți fi și musulman și pacifist, și țigan și de treabă, și creștin și prieten. Amos Oz, În Pantera din subterane, în care relatează copilăria sa de mic fanatic intoxicat de propagandă scrie: „Să înțelegem că unui fanatic îi lipsește relativismul, că e o ființă „formatată“ întru gândire schematică, binară.”
Cred că acesta e cel mai puternic argument pentru ideea că școlile în care se predă orice fel de religie sunt pepiniere de viitori posibili fanatici (accentuez „posibili“, sunt multe variabile ce intervin în devenirea unui copil) și pentru necesitatea ca educația să fie laică 100%. "
Adica afirmi ceva si nu demonstrezi cu un fanatism evident:ai deja o certitudine,o informatie fixata.
Cei care pleaca din occident si se inregimenteaza in ISIS nu au facut religie in scoala,crestina sau mahomedana sau daca au facut nu au inteles nimic.
Poate tocmai educatia laica ,promovarea indoielii,a minoritatilor sexule,sociale,etc il face pe adolescent sa nu se regaseasca in societatea occidentala.
Corect,omul are nevoie aproape biologic de certitudini,in adolescenta se defineste omul,filozofia,caracterul unui om.
Ce spui:hai sa il ferim de certitudini ,sa promovez homosexualitatea(de ce?) in numele tolerantei(prost inteleasa) sa il bombardez media cu crime si pornografie si sa cred ca 100% va alege sa fie omul dorit de occident.(adica?-ce om e bun in viziunea occidentala?)
Toleranta e in strinsa legatura cu cunoasterea si respectului reciproc:ma cunosc pe mine-cunosc vecinul meu,ma respect pe mine-respect vecinul meu.
Nu pot sa cunosc pe cineva daca nu ma cunosc pe mine,nu respect pe cineva daca nu ma respect.
Indoiala este buna ,alegerea unui tel in viata,drum, nu e buna?
Daca esti la o intersectie,singur,nu ai o harta,GPS,sunt40% sanse sa apuci drumul din stinga ,40% pe cel din dreapta si 20% sa stai in intersectie paralizat asteptind .
In Dobrogea de secole ,crestinii si mahomedanii s-au respectat si tolerat reciproc,fiecare cunoscind identitatea bine definita a celuilalt.
Chapeau!
"Infruntare istorica intre fanatism si pragmatism"? Este doar o modalitate, nu foarte subtila, de a ne distrage atentia de la adevaratele probleme: nationalismul, religia, rasismul. Problema sunt acele mentalitati care ne fac sa ne credem superiori, ne fac sa credem ca apartinem unui grup restrans si nu umanitatii, ne fac sa credem ca suntem altfel, superiori.
Una dintre marile greseli este sa ne purtam cu manusi cu aceste mentalitati. Suntem mai destepti pentru ca suntem romani, ca si cum locul in care te-ai nascut ar avea ceva de-a face cu capacitatile tale neuronale, suntem mai cinstiti pentru ca suntem nemti, suntem mai frumosi, mai roz sau mai inalti pentru ca ne-am nascut unde ne-am nascut si nu datorita genelor mostenite si muncii noastre de-o viata.
Este momentul sa recunoastem si ca religia este un pericol major pentru umanitate, cel putin religiile avraamice. Nici un om care a citit integral Biblia nu va spune despre crestinism ca este o religie a pacii. Nici un om care a citit integral scrierile islamice (Coranul si Sunna) nu va putea sustine sincer ca islamul este pace, intelegere. Nici textele de baza ale evreilor nu transmit pacea si intelegerea. Toate acestea sunt texte care impun legi absurde, promoveaza violenta si cer supunere absoluta fata de un zeu tiranic.
E adevarat, fanatismul poate fi combatut in timp, prin educatie, dar o educatie care sa ne invete mai mult decat scrisul si cititul, o educatie periculoasa pentru clasele politice, pentru ca trebuie sa invatam sa fim rationali, sa gandim si sa trecem totul prin prisma umanitatii noastre. Adica o educatie care nu va fi promovata niciodata, in mod oficial, la nivel mondial.
Primul poate fi redat cu ușurință cam în felul următor: Toți cei care cred fără dubii X sunt fanatici. Toți oamenii religioși cred (sau ajung să creadă) fără dubii X. Prin urmare toți oamenii religioși sunt fanatici.
Eroarea acestui argument constă în faptul că folosește două premise universale. Pentru ca silogismul să fie valid, una dintre premise trebuie să fie particulară. Dacă argumentul ar lua forma corectă, atunci ceea ce spune autoarea articolului ar fi o banalitate. Cu alte cuvinte, dacă ar înlocui premisa a doua cu ”Unii oameni religioși cred fără dubii X”, atunci concluzia ar fi ”Unii oameni religioși sunt fanatici”, ceea ce este adevărat, dar nu cred că e o descoperire, un adevăr care stătea ascuns pe undeva și aștepta acest articol pentru a ieși la lumină.
În al doilea rând, articolul este așezat pe un paradox al autoreferențialității. Simplificând, autoarea spune: ”Toți cei care au idei fixe sunt extremiști”. Universalitatea dată de acest ”toți” face ca afirmația de mai sus să fie ea însăși o idee fixă. Or, pentru a fi consecventă, autoarea trebuie să se includă și pe ea sub incidența acestei afirmații. Din moment ce afirmația este una universală, rezultă că autoarea a formulat o idee fixă.
În al treilea rând, trebuie spus că nevoia de certitudine nu e doar de natură psihologică și nu ține numai de urgențele individuale. Din Antichitate, trecând prin Descartes și până astăzi, certitudinea este nu numai un ideal al științei, ci chiar o premisă a acesteia. În absența certitudinilor sau a unor propoziții epistemologice pe care le acceptăm drept certe (fie pentru că așa ne spun oamenii de știință, fie pentru că facem postulate - adică propoziții pe care le declarăm drept certe și sigure, fără a putea vreodată demonstra adevărul lor), știința nu ar putea exista.
În al patrulea rând, relativismul despre care vorbește autoarea este afirmat, cel puțin în acest articol, în varianta lui ”tare”. După cum știe orice elev care a studiat Logica la liceu, relativismul se autorespinge în varianta aceasta ”strong”, proferată și de autorare. Relativismul este poziția după care ”Nu există adevăr”. Or, dacă nu există adevăr, atunci propoziția ”Nu există adevăr” este falsă. Avem de-a face, din nou, cu un paradox al autoreferențialității, cu celebrul ”paradox al mincinosului”.
Deși înțeleg unde ”bate” autoarea, articolul acesta, în care sunt combătute ideile fixe, ia din păcate, la rândul său, forma unui program de idei fixe.
Doar ungurii din tinutul seciuesc vor autonomie si nu cei din Bucuresti. Doar tiganii din clanuri sunt violenti si nu familiile de tigani care traiesc singure in comunitate de romani. Rata somajului de 70% la tinerii din Egipt creeaza celule extremiste, pentru ca ei se vor coagula in grupuri. Izolarea cartierului Saint-Denis a dus la aceste tragedii. Solutia nu o stim inca....