Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Cum se calculează CAS și CASS pentru angajații cu venituri sub salariul minim pe economie

part time

(Foto: Guliver/Getty Images)

Începând cu veniturile salariale aferente lunii august 2017, pentru salariații al căror venit lunar este sub nivelul salariului minim pe tară (1.450 lei), contribuția la asigurările sociale (CAS 15,8%) și contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS 5,2%) suportate de angajator se calculează la nivelul salariului minim brut pe țară corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună, în care contractul a fost activ. 

De la 1 august a intrat în vigoare Ordonanța 4/2017 pentru modificarea și completarea Codului fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr 598 din 25 iulie 2017, care aduce schimbări în cazul contribuțiilor sociale suportate de angajator.

Aceste prevederi NU se aplică pe perioada în care salariații se află într-una dintre următoarele situații:

- realizează în cursul aceleiași luni venituri din salarii în bază a 2 sau mai multe contracte de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puțin egală cu salariul minim brut pe tară;

- sunt elevi sau studenți, cu vârsta până la 26 de ani, aflați într-o formă de școlarizare;

- au calitatea de pensionari pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii, cu excepția pensionarilor pentru limită de vârstă care beneficiază de pensii de serviciu în baza unor legi speciale, precum și a celor care cumulează pensia pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii cu pensia stabilită în unul din sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii;

- sunt ucenici, potrivit legii, în vârstă de pană la 18 de ani;

- sunt persoane cu dizabilităti cărora prin lege li se recunoaște posibilitatea de a lucra mai puțin de 8 ore pe zi.

Este important de precizat faptul că venitul net obținut de angajat NU va fi afectat în urma acestor modificări legislative. Contribuțiile sociale și impozitul suportate de acesta se vor calcula, ca și până acum, în funcție de venitul brut realizat, chiar dacă acesta este mai mic decât nivelul salariului minim brut pe țară. S-au adus modificări doar în cazul contribuțiilor sociale suportate de angajator.

Exemplu:

Entitatea ALFA are un salariat cu normă de 4 ore/zi care are un venit brut lunar de 800 lei. Până la 31 iulie 2017, contribuțiile sociale ale angajatorului se calculau în funcție de acest venit realizat:

-CAS = 800 lei x 15,8% = 126 lei;

-CASS = 800 lei x 5,2% = 42 lei;

-Contribuție șomaj = 800 lei x 0,5% = 4 lei;

-Contribuție concedii = 800 lei x 0,85% = 7 lei;

-Contribuție fond garantare creanțe = 800 lei x 0,25% = 2 lei;

-Contribuție fond accidente (CAEN 6920) = 800 lei x 0,15% = 1 leu.

Total contribuții societate = 182 lei

Începând cu veniturile aferente lunii august 2017, contribuțiile suportate de angajator se vor calcula astfel:

-CAS = 1.450 lei x 15,8% = 229 lei;

-CASS = 1.450 lei x 5,2% = 75 lei;

-Contribuție șomaj = 800 lei x 0,5% = 4 lei;

-Contribuție concedii = 800 lei x 0,85% = 7 lei;

-Contribuție fond garantare creanțe = 800 lei x 0,25% = 2 lei;

-Contribuție fond accidente (CAEN 6920) = 800 lei x 0,15% = 1 leu.

Total contribuții societate = 318 lei 

Astfel, societatea va suporta contribuții sociale mai mari cu 136 lei (75%).

Dacă angajatul respectiv mai are un contract de muncă la alt angajator, iar venitul brut prevăzut în contract este de cel puțin 650 lei (astfel încât cumulat cu celălalt contract de muncă să rezulte 1.450 lei, nivelul salariului minim brut pe țară), atunci societatea va calcula contribuțiile sociale suportate de ea la fel ca și până la 31 iulie 2017.

Rămâne de văzut în perioada următoare care va fi exact procedura de urmat și dacă angajatul va da o declarație pe propria răspundere în acest sens sau se vor solicita diverse documente justificative.

În Proiectul ordonanței se preciza că vor fi exceptați de la aplicarea acestor prevederi angajații care au mai multe contracte de muncă, dintre care unul trebuia să fie cu normă întreagă. Însă în varianta publicată în Monitorul Oficial a fost eliminată această prevedere.

Astfel, dacă un angajat are la o societate un contract de 4 ore cu venitul brut de 750 lei, iar la altă societate un contract de 4 ore cu venit brut 1.000 lei, contribuțiile sociale se vor calcula de către ambii angajatori ca și până la 31 iulie 2017, respectiv la venitul brut realizat și nu în funcție de salariul minim brut pe țară, deoarece veniturile cumulate (1.750 lei) depășesc nivelul salariului minim brut pe țară (1.450 lei). 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Furmoase lamuriri.

    Din perspectiva mea e aiurea, aveam un contract cu 2 ore, atat lucram
    (din motive medicale, am un singur rinichi). Acum sunt de platit contributii mai mult decat dublu si firma nu o mai face.
    Voi deveni coasigurata, ii multumesc d-nei Olguta Vasilescu pentru modificari.
    • Like 0


Îți recomandăm

poseta pe scaun

Meteahna chiulului nu m-a părăsit nici în anii de facultate când, după prima oră de curs (cursurile ţineau două ore, cu pauză între ele), îl luam de mână pe soţul meu (pe atunci prieten şi apoi logodnic) şi îi spuneam „Hai să plecăm!” El (corect, disciplinat şi pasionat de fizică) încerca să se opună, dar până la urmă venea cu mine să hoinărim pe străzi sau prin parc, îmbrăţişaţi. Era atât de plăcut! foto: Profimedia

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Grădina care începe cu o decizie, nu cu un buget: Kaamos. Dacă stai în fața grădinii tale și simți că „lipsește ceva", cel mai probabil nu îți lipsește un obiect nou, ci o idee clară despre cum vrei să arăte

Pentru mulți dintre noi, grădina reprezintă cu mult mai mult decât o bucată de teren în plus sau locul unde mai tundem iarba din când în când. Este cea mai importantă „cameră” a unei familii pe timp de vară. E locul unde copiii învață să descopere natura, unde prânzul de duminică se prelungește până la cină și unde, după o zi lungă, reușești în sfârșit să lași telefonul din mână pentru o jumătate de oră de liniște.

Citește mai mult

Hormuz - nava SUA

Hormuz este un nod sistemic, nu doar energetic. Importanța strâmtorii nu derivă doar din volumul tranzitat, ci mai ales de numărul mare de tipuri de produse care o traversează. Nu vorbim doar despre petrol brut sau gaze naturale lichefiate, ci despre produse petrochimice, polimeri, metale și semifabricate. Acestea sunt elementele invizibile care susțin producția globală. foto Profimedia

Citește mai mult