Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Cum se prezintă o cunoștință de-ale mele atunci când vrea să procure ceva: „Procuror Tănase, vreau să cumpăr 3 bilete…” Despre vorbe și vorbărie

Oameni pe stradă în București

Foto: Profimedia Images

„- C-am uitat să-ți spun, dragă…”

Așa se salută între ele colegele mele de birou. Nu „Buna ziua”, nu „Salut” sau „Ciao”, nu „Ce faci, dragă, cum ești?”, ci direct, continuându-și un dialog niciodată închis – „C-am uitat să-ți spun, dragă…”

E ca și cum s-ar fi despărțit acum câteva minute și ar fi convenit să nu-și închidă conversația. Să o continue lejer.

***

„V-am sunat pentru anunțul de pe net“ - mulți clienți mă caută așa. Nu am pus niciun anunț pe net, și mă simt de parcă aș vinde ouă pe OLX sau blugi second hand. E vorba despre site-ul profesional care ne promovează serviciile. Pentru cei care ne sună, el înseamnă doar „anunț pe internet”. Îi recunosc după primele 3 secunde – pregătire medie, liceu sau postliceală, probleme de familie, prețuri mici. Îmi ajunge introducerea asta să mă lămuresc asupra pregătirii, profesiei, vârstei și problemelor.

***

„Procuror Tănase, parchetul…“ - așa se recomandă o cunoștință, procuror - autoritate pe care și-o precede asemenea zmeului care își prevestește sosirea cu buzduganul înainte aruncat. „Procuror Tănase, vreau să cumpăr 3 bilete…“ Vânzătorul i-ar fi livrat oricum 3 bilete, că era procuror, că era vatman, că era frizer. În mintea omului meu, această introducere dorește să preîntâmpine vreun refuz: și dacă ar fi fost lipsă acele bilete, susnumitul s-ar fi dat peste cap să i le facă rost, doar îl avertizase din prima secundă că nu e fitecine, ci… Procurorul Tănase. 

Recunosc starea celor apropiați din primele 3 secunde de respirație. După cât de repede deschide telefonul, cât de repede silabisește „ALO”, cât de ușor răspunde la întrebarea „Ce faci?” Aș putea să închid după primele 3 secunde - sau să-i spun, fară ca măcar cel de la celălalt capăt „al firului” să deschidă gura - „Nu fi supărat, o să se rezolve!” Sau „Mă bucur că ești bucuros. Pa!”

Dar discuția nu se oprește niciodată la cele 3 secunde. Ar fi prea simplu.

***

Când eram mic, ai mei mă duceau la poșta din urbe ca să telefonăm la neamuri prin țară. Ne puneam frumos pe așteptat și în poșta aceea imensă din orășelul de provincie se auzea glasul precipitat al operatoarei - „Clujul, în cabina 5”. Și fugeam și eu, și mama, și tata, și frate-miu să ne înghesuim în cabina 5. Stăteam unii peste alții ca să vorbim cu rudele de la oraș. Nu aveam prea multe să ne vorbim, eram fiecare cu viața lui, dar așa se hotărâse, joia la 5 să îi sunam. Ei aveau telefon acasă. Noi nu. Ai meu mă îndemnau mereu - „Întreabă pe vară-ta ce face”. Și întrebam. Iar apoi auzeam la celălalt capăt: „Spune-i că ești bine”. Și vara-mea îmi spunea că e bine. Și câteodată, în tot acest dialog regizat (că doar nu aveam nimic să ne spunem și convenisem de la început că nu aveam nimic să ne spunem) apărea momentul de tăcere. Stingher și sincer. Stânjenitor de lung. Mai ales la cât costa o „interurbană”. Și atunci intervenea operatoarea admonestându-ne: „Clujul – vorbiți!” Și ne puneam din nou pe vorbit.

***

Noi, ardelenii, avem mare noroc cu „no”; din cele 5 minute de conversatie, jumătate sunt „no”. „No, mă bucur că ești bine. No, te las, că văd că ești obosit. No, ne auzim mâine, acu nu te mai țin. No, numa’ bine. No, numa’ d-aia te-am sunat“. Nu era mai simplu: la revedere? Sau, în fine - „No, la revedere”.

***

Pe vremuri, atunci când apăruse telefonia mobilă, și când vorbele erau scumpe și la propriu, nu doar la figurat, atunci când apreciam minutele și impulsurile pentru că ne erau atent numărate, avusesem o prietenă cu care, tocmai din cauza acestor extrem de scumpe vorbe, hotărâsem să ne dăm doar apeluri. Fară să vorbim. Dacă mă trezeam la 6 dimineața și îi dădeam un apel, înseamnă că mă trezisem că un ea gând, că mi-o doream și că îi spuneam un simplu „bună dimineața!” Sau seara, la culcare, dacă-i trimteam un apel, era de fapt „noapte bună!” Iar peste zi, în tumultul activităților care îți umplu întreaga poveste diurnă, un impuls însemna – „m-am oprit pentru o secundă și mă gândesc la tine”. Nu aveam nevoie de cuvinte.

Din primele 3 secunde știm deja ce face celălalt. Iar în doar alte 3 secunde îi putem transmite tot, absolut tot. Și atunci pentru ce toate aceste cuvinte? A, da, pentru că „…am uitat să-ți spun, dragă…”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cred că aia cu procurorul e limpede: omul procura bilete; altădată ar fi procurat carne, plicuri, ce avea nevoie. Deci (auto) prezentarea era legitimă.
    • Like 1


Îți recomandăm

Valeriu Stoica

Soluția pentru evitarea blocajelor de la Curtea Constituțională nu este revizuirea Constituției, ci modificarea Legii de organizare și funcționare a CCR, prin introducerea unui filtru profesional și moral în procesul de selecție a judecătorilor, este de părere fostul ministru al Justiției, Valeriu Stoica. foto: Profimedia

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

În Groenlanda, nimeni nu deține pământul. Pământul nu se vinde. În Groenlanda nu există proprietate privată asupra terenului. Nu poți cumpăra un lot pentru a-ți construi o casă, și niciun milionar nu poate cumpăra o bucată de coastă pentru a-și face un resort privat. Tot pământul aparține colectivității (statului/comunei).

Citește mai mult