Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Cum se prezintă o cunoștință de-ale mele atunci când vrea să procure ceva: „Procuror Tănase, vreau să cumpăr 3 bilete…” Despre vorbe și vorbărie

Oameni pe stradă în București

Foto: Profimedia Images

„- C-am uitat să-ți spun, dragă…”

Așa se salută între ele colegele mele de birou. Nu „Buna ziua”, nu „Salut” sau „Ciao”, nu „Ce faci, dragă, cum ești?”, ci direct, continuându-și un dialog niciodată închis – „C-am uitat să-ți spun, dragă…”

E ca și cum s-ar fi despărțit acum câteva minute și ar fi convenit să nu-și închidă conversația. Să o continue lejer.

***

„V-am sunat pentru anunțul de pe net“ - mulți clienți mă caută așa. Nu am pus niciun anunț pe net, și mă simt de parcă aș vinde ouă pe OLX sau blugi second hand. E vorba despre site-ul profesional care ne promovează serviciile. Pentru cei care ne sună, el înseamnă doar „anunț pe internet”. Îi recunosc după primele 3 secunde – pregătire medie, liceu sau postliceală, probleme de familie, prețuri mici. Îmi ajunge introducerea asta să mă lămuresc asupra pregătirii, profesiei, vârstei și problemelor.

***

„Procuror Tănase, parchetul…“ - așa se recomandă o cunoștință, procuror - autoritate pe care și-o precede asemenea zmeului care își prevestește sosirea cu buzduganul înainte aruncat. „Procuror Tănase, vreau să cumpăr 3 bilete…“ Vânzătorul i-ar fi livrat oricum 3 bilete, că era procuror, că era vatman, că era frizer. În mintea omului meu, această introducere dorește să preîntâmpine vreun refuz: și dacă ar fi fost lipsă acele bilete, susnumitul s-ar fi dat peste cap să i le facă rost, doar îl avertizase din prima secundă că nu e fitecine, ci… Procurorul Tănase. 

Recunosc starea celor apropiați din primele 3 secunde de respirație. După cât de repede deschide telefonul, cât de repede silabisește „ALO”, cât de ușor răspunde la întrebarea „Ce faci?” Aș putea să închid după primele 3 secunde - sau să-i spun, fară ca măcar cel de la celălalt capăt „al firului” să deschidă gura - „Nu fi supărat, o să se rezolve!” Sau „Mă bucur că ești bucuros. Pa!”

Dar discuția nu se oprește niciodată la cele 3 secunde. Ar fi prea simplu.

***

Când eram mic, ai mei mă duceau la poșta din urbe ca să telefonăm la neamuri prin țară. Ne puneam frumos pe așteptat și în poșta aceea imensă din orășelul de provincie se auzea glasul precipitat al operatoarei - „Clujul, în cabina 5”. Și fugeam și eu, și mama, și tata, și frate-miu să ne înghesuim în cabina 5. Stăteam unii peste alții ca să vorbim cu rudele de la oraș. Nu aveam prea multe să ne vorbim, eram fiecare cu viața lui, dar așa se hotărâse, joia la 5 să îi sunam. Ei aveau telefon acasă. Noi nu. Ai meu mă îndemnau mereu - „Întreabă pe vară-ta ce face”. Și întrebam. Iar apoi auzeam la celălalt capăt: „Spune-i că ești bine”. Și vara-mea îmi spunea că e bine. Și câteodată, în tot acest dialog regizat (că doar nu aveam nimic să ne spunem și convenisem de la început că nu aveam nimic să ne spunem) apărea momentul de tăcere. Stingher și sincer. Stânjenitor de lung. Mai ales la cât costa o „interurbană”. Și atunci intervenea operatoarea admonestându-ne: „Clujul – vorbiți!” Și ne puneam din nou pe vorbit.

***

Noi, ardelenii, avem mare noroc cu „no”; din cele 5 minute de conversatie, jumătate sunt „no”. „No, mă bucur că ești bine. No, te las, că văd că ești obosit. No, ne auzim mâine, acu nu te mai țin. No, numa’ bine. No, numa’ d-aia te-am sunat“. Nu era mai simplu: la revedere? Sau, în fine - „No, la revedere”.

***

Pe vremuri, atunci când apăruse telefonia mobilă, și când vorbele erau scumpe și la propriu, nu doar la figurat, atunci când apreciam minutele și impulsurile pentru că ne erau atent numărate, avusesem o prietenă cu care, tocmai din cauza acestor extrem de scumpe vorbe, hotărâsem să ne dăm doar apeluri. Fară să vorbim. Dacă mă trezeam la 6 dimineața și îi dădeam un apel, înseamnă că mă trezisem că un ea gând, că mi-o doream și că îi spuneam un simplu „bună dimineața!” Sau seara, la culcare, dacă-i trimteam un apel, era de fapt „noapte bună!” Iar peste zi, în tumultul activităților care îți umplu întreaga poveste diurnă, un impuls însemna – „m-am oprit pentru o secundă și mă gândesc la tine”. Nu aveam nevoie de cuvinte.

Din primele 3 secunde știm deja ce face celălalt. Iar în doar alte 3 secunde îi putem transmite tot, absolut tot. Și atunci pentru ce toate aceste cuvinte? A, da, pentru că „…am uitat să-ți spun, dragă…”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cred că aia cu procurorul e limpede: omul procura bilete; altădată ar fi procurat carne, plicuri, ce avea nevoie. Deci (auto) prezentarea era legitimă.
    • Like 1


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult