Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Cum am „antrenat” un adolescent care ura „să tocească” la română pentru bac

Procrastinare

Foto: Guliver Getty Images

- Dacă ar fi un concurs „la pierdut timpul” aș ieși învingător!...

Vorbele de mai sus le-am auzit de la un tânăr, aflat în fața examenelor de bacalaureat, care nu se putea mobiliza să studieze, pentru că nu găsea destulă energie, motivație și resurse interioare, iar strategia amânării funcționa perfect la el. În plus, evident, cu cât amâna mai mult, cu atât se simțea mai vinovat și mai presat de timp. 

Mergând mai departe, stima de sine nu era „hrănită” decât de viciul pierderii timpului, a amânării și a intenției „că de mâine m-apuc serios de învățat”. Iar mâinele devenea un astăzi deja pierdut. Iar stima de sine scădea și se rătăcea și ea...

A pierde timpul și a amâna sunt două mari vicii de care ne lăsăm înșelați în fața proiectelor pe care vrem să le realizăm. De aceea, atunci când cineva îmi spune „de mâine mă apuc de...” eu întreb „de ce nu de acum?”. Invariabil, argumentele îmi sunt servite rapid, după câteva secunde de uimire și reflecție și zâmbetul de pe față îmi transmite: „M-ai prins. Știu ce vrei să faci, doar că încă nu pot sau nu vreau... nu acum.”

Sună cunoscut acest scenariu? Învingător al timpului pierdut s-a întâmplat să mă simt, uneori, și eu și poate ai fost și tu vreodată, dar ce ne facem când acest concurs e parte mai mereu din viața noastră? Care e atitudinea noastră în fața proiectelor, a examenelor sau a dorințelor care ne cheamă să ne mobilizăm și să lucrăm?... Cu înțelegerea aceasta am pășit la drum alături de tinerii cu care am lucrat în pregătirea lor pentru bac.

Așadar, în urmă cu cinci ani l-am însoțit într-un proces de coaching pe primul meu client în pregătirea pentru bac. Un tânăr care era la profil real, foarte bun la informatică, care se simțea istovit de oboseala amânării și a „lipsei de chef” de a învăța. 

Nu găsea resursele și motivele pentru care ar „toci la română” și nici nu vedea cum ar putea să scape „basma curată” din situația asta în condițiile în care voia să dea la facultate. Am lucrat cu el intens în luna premergătoare bacului și am descoperit un tânăr inteligent, care dorea să găsească un motiv pentru care ar merita să își investească efortul de a învăța la o materie care îi displăcea total, al cărei sens nu îl vedea și de care se mai simțea și constrâns, așa că asta nu îl ajuta deloc să ajungă acolo unde își dorea (la facultate) și erau suficiente argumente ca să „urască” materia, respectiv, româna în cazul său. 

În calitate de coach și terapeut, mi-am dat seama că tânărul meu client nu era deloc prost, ci doar se confrunta cu o problemă de atitudine și lipsă de motivație de a studia pentru bac. Avea nevoie să găsească un sens în efortul care i se cerea ca să îl depună pentru bac și, de ce nu, de a se conecta cu o epocă deja trecută, cum era cea în care au trăit scriitorii și poeții români. I se părea inutil să mai învețe despre cineva care nu mai era acum în viață, cu atât mai mult să „tocească” niște comentarii de al căror adevăr se îndoia. L-am înțeles perfect, deși eu am iubit româna, dar știam că nu era destul să îl înțeleg. Mi-am zis atunci că un pas ajutător în proces ar fi să-i stimulez curiozitatea față de alte timpuri, de a-i deschide apetitul pentru a dobândi noi cunoștințe și de a explora noi orizonturi culturale. Știam că am nevoie să îl conectez pe clientul meu cu acea perioadă, să îi stârnesc curiozitatea de a afla mai mult...

Resursă a fost din nou creativitatea pe care o folosesc mult în munca mea. Mi-am lăsat, așadar, creativitatea să curgă și am creat niște exerciții vizuale în timpul unei sesiuni în aer liber, în plimbare prin parcul central, în care ne-am întâlnit cu magicul „ca și cum” și ne-am imaginat contexte, de genul: „Cum ar fi dacă acum prin parc ne-am întâlni cu Lucian Blaga? Dar cu Bacovia? Ce zici de Eminescu?... Ce viață crezi că au dus ei, care au fost bucuriile lor, dar frământările lor? Ce aspirații aveau? Ce ai vrea să știi despre ei? Ce i-ai întreba?...” Am luat pe rând fiecare autor și am găsit astfel prima ușă pe care am pășit împreună cu adolescentul meu în lumea literaturii române. Mi-am dat seama că el avea nevoie de o conectare cu autorii români, că era nevoie să fie stimulat să gândească, să își imagineze o conexiune cu un om și să se exprime. 

De acolo a intrat în cantonamentul de pregătire pentru bac. Am putut apoi să explorăm și alte aspecte ce țineau de dinamica lumii sale interioare și să descoperim ce hoți de timp avea? Ce aspirații avea? Cum se vedea peste 5 ani, dar peste 10 sau 20 de ani? Pe ce talente și pe ce resurse interioare se baza în demersul său? Ce îl împiedica să ajungă la destinație și ce era dispus să facă în acest sens etc.? 

Îți recomandăm

„Dacă acum eu mai stau trei ore cu prietenii pe facebook, de exemplu, e un timp pe care nu îl mai primesc înapoi, iar aceste ore le-am lăsat să plece definitiv din viața mea. Cum mă simt la final de zi când știu asta? Sunt mulțumit cu decizia mea sau aș fi vrut să fac de fapt altceva?”

Odată clarificate aceste lucruri, blocajul de la care am pornit „refuz să tocesc la română” a devenit „pot să descopăr cum pot să fac și asta, e o provocare”, iar pentru mine, ca specialist, era important să exersăm și creșterea toleranței la frustrare. De ce? Pentru că adesea, noi, oamenii, amânăm să ne implicăm în proiectele care ne cer o investiție mai mare de timp dacă recompensa vine prea târziu așa că ne ne folosim ușor timpul și energia în acțiuni efemere care ne aduc satisfacții imediate. Nu am fost uimită să constat că și în cazul acesta, timpul era dedicat activităților generatoare de confort imediat (ieșiri cu prietenii, conversații pe facebook, vizionarea de seriale) și nu celui necesar învățării.

Astfel, în ecuație a apărut și importanța responsabilității proprii în fața deciziilor și alegerilor personale, știind că pentru anumite lucruri ca să le obținem, muncim și transpirăm. Dar și satisfacția e pe măsură. Și e nevoie și de această conștientizare. În plus, e fantastic când vine timpul să culegem roadele timpului si efortului investit pentru că facultatea aleasă să fie cea dorită și nu ce a mai rămas liber pe piață, în cazul clientului meu.

După această experiență terminată cu succes în care tânărul a luat la bacaluareat media 8.70, am simțit gustul victoriei alături de el (asta în condițiile în care risca să nu intre în bac datorită unui conflict deschis cu profesoara de română care îl ținea în suspans cu media 4.50). Azi, el este un team lider într-o firmă de IT, așa cum și-a dorit.

Anul trecut, am fost solicitată pentru altă pregătire pe ultima sută de metri pentru bac. Am reluat procesul, l-am individualizat și din nou am reușit cu clientul meu să ne bucurăm de roadele unui examen luat cu 8.30 în condițiile în care povestea se repeta pentru că refuza și el să „tocească”... la română. Mi-a devenit clar că pentru aceste generații de tineri nu mai este de actualitate modul de învățare cu care era obișnuită generația mea de acum peste 20 de ani, că ei doresc mai mult ca oricând să găsească un sens în ceea ce fac, că sunt chiar atenți unde își dau timpul și că vor să simtă că alegerile și deciziile le aparțin. Așa că una din modalitățile cu care am încheiat o sesiune în care am lucrat pe „hoții de timp” a fost: „Dacă acum eu mai stau trei ore cu prietenii pe facebook, de exemplu, e un timp pe care nu îl mai primesc înapoi, iar aceste ore le-am lăsat să plece definitiv din viața mea. Cum mă simt la final de zi când știu asta? Sunt mulțumit cu decizia mea sau aș fi vrut să fac de fapt altceva? Și-atunci, ce aleg să fac acum pentru mine și pentru binele meu?...”

Inspirată de aceste experiențe, m-am hotărât să susțin tinerii aflați în fața bacului cu un antrenament mental și emoțional. Demersul pe care îl fac în procesul de coaching cu ei este axat pe lucrul cu starea lor interioară, pe a-i ajuta să se poziționeze cu o nouă atitudine în fața acestui examen, de a-i antrena să facă față emoțiilor inerente examenelor, precum și abilitatea de a prioritiza activitățile și acțiunile lor. Devine un proces care îi călăuzește spre un nou prag de maturitate în care ei se întâlnesc cu ei înșiși, cu puterea, cu dorința și cu resursele lor pentru că acestea le dau aripi să se avânte spre noi culmi în devenirea lor.

La începutul procesului le-am zis tinerilor: „Intrăm într-un cantonament asemenea sportivilor de performanță. Durează doar o lună, dar la finele lunii e important ca atunci când te privești în oglindă să ai motive să îți zâmbești și să fii mulțumit de tine. Ce zici, ești de acord?”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Admirabil! Se pare că asta este soluția pentru o adevărată ”Revoluție în educație”. Dar ca să producă efecte dincolo de grupurile restrânse de „coaching”, și acelea cam exclusiviste, avem nevoie de o viziune asumată la nivel național. O putem avea de la ministrul ”pamblică”?
    • Like 0
  • Mi-a plăcut articolul și am citit și comentariile. Din perspectiva mea văd lucrurile în felul următor: avem un sistem de învățământ cu o structură extrem de învechită și obosită, total depășit și neadaptat la cerințele lumii moderne, pe care se spoiește din când în când, ca pe o construcție dărăpănată, o zugrăveală metalizată conformă noii tehnologii. Zidul putred e tot acolo și pe el nu se mai poate construi nimic. Mă uit acum în manualul de română a fiicei mele și mă chinuiesc să găsesc o posibilitate de a-i sistematiza cumva materia din manual, care amalgamează literatura cu gramatica în fiecare lecție, morfologia cu sintaxa și lexicologia, plus o grămadă de noțiuni pe care eu le-am învățat abia în facultate și au relevanță doar pentru cel care vrea să urmeze Literele. Îmi vine să-i spun: no’ știi ce, mai bine uită-te la seriale că măcar înveți engleză vorbită, sau japoneza, că ea se uită acum la anime-uri și și-a făcut chiar un caiețel în care cu ajutorul unei aplicații găsite tot de ea pe net, își notează expresii de bază din această limbă. Ce-mi spune mie acest lucru? Mintea copiilor noștri e trează, extrem de trează. În epoca în care computerul cuantic este deja inventat și începe să fie produs, noi le înghesuim mintea în borcanul cu șuruburi a maistrului Dorel. Și ne trezim cu minți tinere și obosite care se retrag într-o eternă procrastinare. Nu pot fi de acord cu nimeni care blamează un demers altfel și constructiv în procesul de învățare și autoarea articolului chiar mă inspiră să abordez și eu o astfel de metodă ca să-mi pregătesc odrasla pentru examen. Din păcate totul se reduce la a trece examenul. Ce rămâne după examen? Nimic, aproape nimic sau totul, în funcție de antrenor. Să fii profesor într-un sistem de învățământ învechit, lipsit de viziune și interes față de beneficiar, înseamnă să urmezi “directiva” și să devii ucigaș de minți. Felicitări celor care își asumă dificila și creativa misiune de a fi antrenor chiar dacă unii citesc încă cu greu termenul original de Coach și nu înțeleg sensul acțiunii de Coaching. Adevărul e că nu poți folosi computerul cuantic pănă ești setat binar pe 1 și 0.
    • Like 0
    • @ Simona Petreanu
      check icon
      cel mai trist lucru din comentariul tau si din pacate din mintea multor altor milioane este ca, in 2018 inca se mai considera ca "avem" un sistemde invatamant..
      PS: si m-am oprit acolo din motive evidente/ sau poate nu..
      • Like 0
  • check icon
    Fostul limbaj de lemn într-o nouă prezentare: coach şi coaching la ... limba ROMÂNĂ? Absurd, absurd ca tot ceea ce ține de nevoia disperată de autoevidențiere în lipsa reacției celorlalți: reacție dorită, aşteptată. sperată dar niciodată venită - de ce nu apare această recunoaştere ne spune chiar articolul şi modul în care este scris.
    Doamna antrenor (că-i ruşine să învățăm) uită să ne spună ce-şi mai aminteşte inteligentul ei elev după şase luni de la examen: Eminescu o fi ăla de pe bancnota de o sută de lei?
    Aşa se întâmplă atunci când se învață pentru examen şi nu pentru a şti: mulțumim ministerului ...
    • Like 1
  • Ce lipseste scolii romanesti e de a invata elevii cum sa invete chiar si atunci cand nu e ceva placut. E natural sa amanam cand trebuie sa facem ceva ce nu ne place. Si mai greu e cand e presiunea unui examen sau a celor din jur. Pentru a trece peste asta, o solutie e sa ne concentram la a petrece un timp limitat in studiul unei probleme mici care aduce progres si sa uitam temporar de scopul final. In felul asta facem pasi marunti dar buni spre telul final.

    Un curs bun si gratis dar in Engleza:
    https://www.coursera.org/learn/learning-how-to-learn
    • Like 1
  • check icon
    Literatura română... of, cimitir al tinereții mele!
    Și acum se încrețește pielea pe mine când mi-amintesc de "Zira", profa de română... :))
    Mă și vedeam plimbându-mă cu profa prin parc și discutând despre Eminescu... Ptiu! Doamne apără și păzește!

    Nu țin să fiu cârcotașul de serviciu, dar articolul mi se pare un pic nerealist... nereal. Poate greșesc, dar asta este impresia care mi-a lăsat-o.
    • Like 1
    • @
      Numai că, în articol, nu „profa” ține lecții de literatură în parc...
      • Like 0
    • @ aurora oncescu
      check icon
      De ce nu?! Eu cred c-ar fi foarte interesant. O lecție într-un cadru informal, care sparge bariera dintre cele două "tabare" îi face pe elevi mult mai receptivi și-i încurajează să discute și să pună întrebări. Și nu pui întrebări decât atunci când gândești, când te interesează ceea se discută. De ce n-ar funcționa maieutica și la orele de literatură?

      În comentariul de mai sus m-am referit la profa MEA de română, cu care am avut o relație mai "specială" de-a lungul celor patru ani de liceu. Dacă ar afla că "sinergia faptelor" și "meandrele concretului" au aranjat în așa fel astrele încât să profesez într-un domeniu strâns legat de limba și literatura română, cred că ultimii ei ani de viață și i-ar petrece în cămașă de forță, sub sedative. Din fericire, memoria nu face casă bună cu timpul și la câte promoții au trecut după mine, nu cred că mă mai ține minte. Va avea parte de o moarte liniștită... :))
      • Like 0
    • @
      Dumneavoastră vă referiți la modalitatea peripatetică de analiză/ studiu, maieutica e altceva...
      În privința mutării școlii prin parcuri dotate cu alei, cred că și dv. vă dați seama că e o idee năstrușnică; neinspirată de-a dreptul este teza cu taberele inamice și bariera profesor- elev!
      • Like 1
    • @ aurora oncescu
      check icon
      Știu foarte bine ce este maieutica, însă nu aveam cunoștință despre "modalitatea peripatetică" la care v-ați referit. Așa că m-am folosit de maieutică deoarece era termenul cel mai aproapiat de ceea ce voiam să exprim, dovadă că ați înțeles sensul.

      Cu siguranță că vremea lecțiilor sub portic a apus de mult. De fapt, locul este nesemnificativ. Contează foarte mult ca proful să știe cum să ridice bariera și, în același timp, să rămână stăpân pe situație. Am avut un astfel de profesor în clasa a X-a la o materie care se numea Cunoștințe social-politice (CSP). La orele de cerc, laboratorul său era neîncăpător, toți voiam să fim la el... Și, pentru anii de dinainte de 1990, aveam niște discuții destul de interesante atât pe teme sociale cât și economice (el preda și economie politică). Practic, ne-a învățat să gândim cu mintea noastră, cumva peste manuale.

      Cam la așa ceva mă refeream când spuneam despre lecții pe aleile parcului. La o comunicare bidirecțională, cu idei și argumente. Chiar și cu prostii argumentate. Dar probabil că este dificil de conceput astfel de lecții și, la fel de probabil, ar mai trebui fentat și sistemul... Care stă și veghează.

      Oricum, mulțumesc pentru răspunsuri. A fost o plăcere să discut cu dumneavoastră!
      • Like 1
  • check icon
    Mă depășește „știința” asta a coachingului, dacă există o astfel de știință...

    Și tot n-am înțeles cum poți motiva pe cineva să învețe ceva fără sens, mă refer la comentariile pentru examenul de limba și literatura română. Limbajul de lemn din aceste comentarii seamănă foarte mult cu limbajul materiei Cunoștințe Social Politice, de pe vremea lui Ceaușescu. Acolo trebuia să tocești limbajul de lemn împănat cu cuvântările și panseurile tovarășului, aici trebuie să înveți comentariile și panseurile de critic literar ratat ale unei profesoare de română...

    Oare cât o să mai dureze situația asta anacronică?
    • Like 0
    • @
      Anon check icon
      Eu am avut note de 9 si peste 9 la romana din scoala generala pana in liceu inclusiv si pe undeva pe la 8,95 la bac la romana fara sa "tocesc limbaj de lemn" vreodata. Ideea e sa pricepi cate ceva de teorie literara si sa poti sa-ti formezi o opinie bazata pe niste argumente.
      • Like 2
    • @ Anon
      check icon
      Sigur că da, dar ideea din articol este că elevul respectiv trebuia să învețe pe de rost niște fraze-șablon ale unor comentarii literare, fraze pe care nu le-ar fi putut produce el singur, deoarece nu avea creierul format pentru așa ceva, și nici nu vedea rostul acestei toceli inutile!
      E ca și cum, în contrapartidă, elevii de la profilul uman ar fi trebuit să învețe să scrie niște programe destul de complexe în C++.
      • Like 0
    • @
      Anon check icon
      De acord ca situatia nu e tocmai corecta. Acum cativa ani elevii de la uman dadeau si ei examen la matematica, acum observ ca nu mai dau. Pe de alta parte, elevii de la real dau un examen la limba si literatura romana complet echivalent ca nivel de dificultate cu cel pe care il dau cei de la uman. Respectivul elev nu avea nevoie sa invete pe de rost fraze-sablon, cel putin nu pentru examen, asta incercam sa spun.
      • Like 0
    • @ Anon
      Dezechilibrul asta a existat intotdeauna. Cand eram in liceu, colegii mei care dadeau la medicina luau 10 la Matematica fara sa stie de zece, cica sa nu li se strice media, in timp ce noi, viitorii ingineri, nu eram crutati la Biologie, Limba Romana sau Chimie Organica.

      Pe de alta parte, abia acum la batranete am ajuns la concluzia ca a sti ceva din cele Sapte Arte Liberale (cum erau numite in antichitate: Trivium si Quadrivium) ajuta chiar si intelectului unui inginer. :-)
      • Like 0
    • @
      Nu, ideea era să se abordeze inteligent și interesant literatura română!
      • Like 1
    • @ Anon
      Niciodată, în ultimii circa 50 de ani, nu au dat examen de matematică absolvenții secțiilor umaniste; cât privește obiectul limba și literatura română, e firesc să constituie examen pentru toți absolvenții de liceu, indiferent de profil, diferit însă la uman față de real/industrial.
      Așa este peste tot unde se susține examen de bacalaureat.
      • Like 1
    • @ Dan Prisacaru
      Ați ajuns la concluzia corectă”
      • Like 0
    • @ aurora oncescu
      check icon
      Lăsați-mă să ghicesc... sunteți profesoară de română, nu? :)

      În această calitate, îmi permit să vă spun că, așa cum nu oricine poate jongla cu un aparat matematic sofisticat, tot așa nu oricine poate jongla cu cuvintele în jurul unui text literar.

      Dvs. ați fi în stare să treceți bacalaureatul la matematică sau la informatică, la profilul real? Că doar nu e decât puțin de învățat niște noțiuni, nu...? :)
      • Like 0
    • @ Anon
      Victor66 check icon
      Ai avut noroc. La noi, cei care scriau din comentarii ale diversilor autori, combinand frazele ca sa nu isi dea seama profa, erau de 9 si 10. Cei care interpretau textul dupa inspiratia proprie, 6 si 7. In plus, la ce argumente te referi? Poti sa fii mai clar?
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult