Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la anii copilăriei, memoria mea devine foarte selectivă - un șir de flashback-uri incoerente, frânturi de emoții, senzații, culori. În acest amalgam dulce-amar, există, însă, câteva amintiri a căror claritate mă tulbură și azi. O astfel de amintire este cea a momentului când am conștientizat certitudinea morții. Aveam șase ani și-mi aduc aminte cu claritate cum rosteam în șoaptă cuvântul „niciodată” după ce o înnebunisem pe mama cu întrebari: „Cum adică murim și gata? Adică nu vom mai fi vii nici-o-da-tă?” Nu gândul morții (am priceput eu cumva că dispărem într-un nu se știe unde), ci faptul că nu ne mai întoarcem niciodată mă tulbura. Mi se părea că niciodată nu poate să existe. Și-l repetam obsesiv, încercând să-i înțeleg nemărginirea. Și l-am rostit atât de mult, că l-am golit de conținut.
Fast-forward 36 de ani mai târziu, amintirea lui „niciodată” se suprapune, misterios, peste o întâmplare recentă. Acum câteva luni, pe site-ul BBC am citit un articol care mi-a dat fiori. Autorul mărturisea cum, odată cu moartea mătușii sale, a înțeles implicațiile unei realități cu care nu se mai confruntase: memoria digitală a celor dispăruți rămâne vie în spațiul infinit al Internetului. Această revelație l-a intrigat atât de mult, încât, cercetând subiectul, a descoperit că există 3 milioane de „morți vii” pe Facebook. Într-o exprimare mai putin macabră, 3 milioane de conturi active aparținând unor persoane decedate. În timp ce unele sunt păstrate ca atare, alte sunt „hrănite” cu amintiri (de către rude și prieteni). Iar uneori, în acest „no man’s land”, memoria virtuală bate memoria reală. De la urări de la mulți ani pe pagina de Facebook a unei persoane decedate (a cărei dispariție le-a scăpat prietenilor virtuali necunoscuți), până la postări apărute pe pagina unor persoane decedate (făcute de cei apropiați), ciocnirile dintre lumea virtuală și cea reală sunt o rezultantă a felului în care tehnologia ne schimbă percepția față de moarte. Trăim într-o lume în care, pentru mulți, dacă nu ești pe Facebook nu exiști. Întrebarea este: dacă ești mort, dar ești pe Facebook, se cheamă că exiști?
Personal, cred că Facebook a schimbat nu doar felul în care ne raportăm la lumea actuală, dar și relația (conștientă sau nu) cu lumea de dincolo. Nu doar gândurile, preferințele, iubirile si emoțiile pot fi manifestate și multiplicate (share-uite) în lumea digitală, ci și memoria noastră, după moarte. În vremuri ce-mi par demult apuse, amintirile aveau un loc precis, palpabil (într-un sertar) și puteau fi împărtășite în condiții clare și bine delimitate în spațiu și timp - răsfoind fotografii de familie sau prin viu grai, la o poveste. Astăzi, memoria vie a celor plecați dintre noi poate călători aici și acum într-o secundă, dinspre și înspre mii de necunoscuți. De la Mark Zuckerberg încoace, Facebook a transformat zidul chinezesc dintre vii si morți într-o hologramă cu un singur sens, prin care poți accesa direct o realitate ce nu-ți apartine. Dacă în trecut, o carte sau o poveste te transpuneau în lumea celui dispărut, astăzi acea realitate vine către tine, devine imediată, te face să intri în contact direct cu ea. Să share. Să like (sau nu). Să comment.
Călătoria în jurul lui „niciodată” nu se oprește aici. Nu departe de Zuckerberg se află antreprenorul rus Dmitry Itskov, fondatorul „2045 Initiative” – omul care a transformat nemurirea într-o marfă pentru bogați. În 2012, Itskov a adresat o scrisoare celor mai bogați 500 de oameni din lume cerându-le să investească în cel mai revoluționar proiect al omenirii: Nemurirea. Proiectul „2045 Initiative” promite evoluția și salvarea omenirii prin crearea tehnologiilor care să permită, pe parcursul câtorva etape, trecerea către o nouă specie prin transferul conștiinței pe avataruri digitale. Am urmărit evoluția proiectului cu un amestec de curiozitate și stupoare. De la lansarea sa și până acum, „2045 Initiative” a adunat cele mai luminate minți ale lumii – de la geneticieni, neuroingineri, profesori în conștiința cuantică, futurologi și experți în inteligență artificială, până la Dalai Lama și maeștri yoga.
De curând, inițiatorii proiectului au introdus un element nou - Butonul Nemuririi (Immortality Button) este acum online. Din click în click am aflat cum are loc evoluția spre nemurirea digitală până la victoria finală - înlocuirea treptată a corpului biologic cu un Avatar artificial (nu se folosește cuvântul robot!). Susținătorii inițiativei afirmă că există 60 la sută din tehnologia necesară în acest scop, restul urmând a fi dezvoltată în următorii 30 de ani. Drumul către nemurire are trei faze, cu trei tipuri de Avatar diferite – A, B și C. Ultimul fiind un corp 100% nonbiologic pe care ar urma să fie transferată conștiința umană. Ecce nemurirea!
Desigur, sunt 100 de întrebări nemuritoare precum sufletul pe care această inițiativă le lasă în aer, dar nu-mi propun să le discut aici. Constat doar că, în mai puțin de patru decenii, am ajuns dint-un bloc comunist, frământată de infinitul lui „niciodată,” la un click și 3 milioane dolari distanță de propriul Avatar. Desigur, până la nemurire te mănâncă formalitățile. Cine vrea un Avatar personalizat trebuie să îndeplinească un set de minime condiții, cum ar fi să fie major și să răspundă la câteva întrebari: „Ești în toate mințile pentru a-ți asuma, legal, responsabilitatea unei astfel de acțiuni?”, „Ai 3 milioane de dolari în cont?” Eh, aici m-am oprit. Și m-am întrebat: dacă aș fi avut 3 milioane de dolari de dat, aș fi continuat? Nu. De ce?
Nu cred și nu-mi doresc acest timp de nemurire. Mai mult, mi se pare extrem de periculoasă. Dacă în spațiul Facebook „nemurirea digitală” păstrează o doză de firesc prin păstrarea memoriei ca extensie a vieții, în cazul „2045 Initiative” nemurirea este transformată într-o „marfă” pentru bogați. Cu Avatarurile pe post de pașaport către o falsă eternitate, moartea, singura certitudine a vieții (cu taxele ne-am lămurit!) este golită de conținut. În goana după nemurire, Homo Sapies vrea să se transforme în Homo Digitalus sperând să devină Dumnezeu.
Nu pot să nu-i aduc în discuție pe Elon Musk, Bill Gates și Stephen Hawking. Cu toții avertizau recent că, scăpată de sub control, inteligența artificială este „cea mai mare amenințare” la adresa umanității. Subscriu, chiar dacă nu știu nici pe jumătate din ceea ce știu ei. Tot ce am citit în ultima vreme despre evoluția tehnologică mă face să cred că asistăm la o transformare a gândirii prin apariția tot mai multor idei care susțin dezumanizarea ca formă de evoluție. „2045 Initiative” este bombona pe coliva unui trend general de dezumanizare – smartphone-urile devin mai importante decât prietenii, internetul creează dependențe și izolare, Internetul Tuturor Lucrurilor ne va conecta la tot și toate mai puțin la noi înșine, biohackerii testează chip-uri menite să îmbunătățească performanțele corpului uman și exemplele pot continua. Desigur, există și beneficii ale tehnologiei, dar ele devin elemente colaterale în masa de încercări menite să creeze Homo Digitalus sau Supraomul.
Nu știu unde va duce această nebunie și cum va arăta lumea peste încă patru decenii. Dar cred că, înainte de a visa la nemurire, Omul este dator să răspundă la o întrebare simplă: De ce și pentru ce vrea să fie nemuritor?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Asadar, semnalele se adreseaza tuturor fie ei credinciosi, agnostici....totul este sa ai ochi si minte. Si, cu toate astea, majoritatea nu va crede pana nu se intampla. te culci seara in vreme de pace si a doua zi dimineata te trezesti in razboi. Totusi, in fata caruciorului, fierbinte, gol si batut de praf al supermarketului, fara apa de baut, se vor trezi toti.
Simpla posibilitate ca asa ceva sa devina realitate mi se pare fabulos. Intrebarile de moralitate si etica, cu sau fara religie, sunt vitale pentru un control an evolutiei speciei; atat timp cat extremismul de orice natura e tinut in frau :)
Sunt dezbateri infinite posibile pe tema nemuririi, de la limitarile si resemnarile religioase, cu impacarile lor sufletesti, pana la curiozitatile stiintifice si permanenta frustrare ca trebuie cunoscut mai mult si mai bine. Teorii care se bat mereu cap in cap, si unde toata lumea are dreptate.
Pana sa ma gandesc la nemurire, ma amuza simpla posibilitate ca tehnologiile astea sa devina realitate si sa fiu unite doua astfel de minti de extreme opuse intr-o simbioza completa la nivel mental :D
Dacă citiți Dune al lui Frank Herbert, volumul Împăratul zeu al dunei, mulți din acei Duncan Idaho s-au sinucis în momentul în care li s-a deșteptat memoria tuturor înaintașilor lui.
Eu cred că nemurirea este un blestem. Ca blestemul romanului osândit de Isus la nemurire. Nu cred că viitorul omenirii stă în cyborgi, oricât de bogați ar fi cei care-și mută conștiința în ei. Va duce la stagnarea evoluției umane.
Dar, dacă nu ai ce face cu banii...
Nu trebuie sa ne basicam prea tare, in fapt ce dorim? Nu oare sa scăpam de "animalul" din noi? Nu ne dam noi cu parfumuri si nu facem noi dușuri de trei ori pe zi sa nu mai mirosim a animal? Ba da. Nu luptam noi sa-i salvam pe cei neputincioși de la o moarte pe care natura le-o garantase? Nu vrem noi egalitate desi natura ne-a facut diferiți: bărbați si femei, neputincioși si puternici, lideri si sclavi. Si daca tot ne e rusine ca suntem animale, de ce sa nu scăpam de trup, singura legătura cu regnul animal? Uite ca 3 milioane pot aduce nemurirea, asta e pentru cei ca inca mai cred ca banul nu conteaza. Mult mai de preț e iubirea ... bleahhh