Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Dacă celuilalt nu îi este bine, nici ție nu ți-e bine. Cu cât mai mulți sunt afectați de pandemie, cu atât mai mult ai de suferit. Mic tratat de implicare

Cadru medical - Covid

Foto: Joaquin Saramiento/ AFP/ Profimedia Images

Pandemia care ne ocupă viața de câteva luni a scos din noi totul la suprafață. Empatie, generozitate, altruism, dar și nervi, anxietăți, egoism. Am văzut gesturi de solidaritate absolut înduioșătoare și am întâlnit oameni pentru care celălalt nu contează. Într-un context pe care nimeni nu îl anticipa, ne-am adaptat din mers, fiecare în concordanță cu propriul bagaj emoțional. Dacă la început am fost fericită să văd o reacție majoritar exemplară a conaționalilor, acum am ajuns să văd doar exemplele negative ale celor care nu vor să respecte nimic. M-am gândit de multe ori că poate acestea din urmă mi se par majoritare și pentru că sunt mai vocale și flagrante. Cei de bună-credință își văd, liniștiți, de treabă și nu prea ai ocazia de a-i auzi în fiecare zi. Doar nu au cum să stârnească un scandal pe Facebook prin simpla lor atitudine civică responsabilă. În schimb, horele de pe plajă ori oamenii fotografiați fără mască în magazine întotdeauna vor avea o trecere mai mare în percepția noastră.

Ceea ce (ni) se întâmplă e mai mult decât un eveniment sanitar, e un test de cultură civică, poate cea mai bună dovadă a ultimilor ani că suntem pierduți fără un spirit solidar și fără a cunoaște nevoile celuilalt. Însă ce ne facem când celălalt este un concept destul de abstract pentru noi? Căci istoria, mai ales recentă, ne-a dovedit faptul că încă suntem deficitari în a-l percepe pe celălalt ca fiind parte din întregul vieții noastre, în special când vine vorba de o întreținere a dialogului. Pentru că, nu-i așa, ca să înțelegi o persoană trebuie mai întâi să îi vorbești ori să o lași să îți vorbească în orice formă.

Întotdeauna m-am întrebat de ce suntem noi atât de prăpăstioși când vine vorba despre atitudinea civică în raport cu alți concetățeni. Iar aici nu discutăm despre încrederea în autorități, ce poate face liniștit subiectul unui alt articol, ci de încrederea că împreună putem construi un ecosistem mai bun pentru noi și pentru generațiile următoare. Comportamentul multora în pandemie ne-a dovedit faptul că siguranța celuilalt nu este neapărat o prioritate, nici atunci când celălalt este o persoană apropiată. Și chiar dacă această categorie e vocală dar minoritară, așa cum speram mai sus, în situații precum existența acestui virus care se răspândește cu rapiditate, nici nu mai contează numărul adepților conspirației ori indolenței. E suficient să existe o astfel de abordare pentru ca întregul să fie bulversat.

Și totuși, de unde ar trebui pornită discuția? Nu sunt deloc de acord cu discursul certăreț și agresiv, mult mai popular, pentru că nu faci decât să îndepărtezi persoana de la subiect. Cred că ar fi benefic să plecăm de la întrebări neutre, unde discuția poate începe fără resentimente.

Pot trăi fără ceilalți? Întrebarea asta cred că să fie un punct de plecare în discuția purtată cu un adept al individualismului extrem, pentru care binele său este mai presus sau poate chiar unic. Mulți dintre cei care adoptă o astfel de filosofie își pun o întrebare simplă - ce mă interesează pe mine ce face celălalt, ce face el pentru mine și de ce să am încredere în el. Răspunsul, pe scurt, ar fi că, dacă celuilalt nu îi este bine, nici ție nu ți-e bine. Răspunsul, pe lung, se poate vedea chiar în zilele acestea pe care le trăim. Cu cât mai mulți sunt afectați de pandemie - de virus propriu-zis ori de restricțiile impuse de existența bolii - cu atât viața ta, obiceiurile tale personale, confortul tău sunt afectate. Poți merge să îți faci cumpărăturile, însă dacă oamenii din spatele tejghelei au fost îmbolnăviți de alți oameni, de unde te mai aprovizionezi și ce siguranță mai ai că nu te vei îmbolnăvi și tu? Dacă compania la care lucrezi nu mai încheie contracte ca în vremurile bune, cum îți va putea asigura ție un circuit firesc al beneficiilor pe care le primeai până acum?

Individualismul ca atitudine morală este benefic cât timp este axat pe autocunoaștere și încredere în sine. Este o punte de legătură între corp și minte benefic pentru autodezvoltare. Însă în momentul în care acaparează filosofia de viață a omului, tinde să dezvolte un egocentrism incompatibil cu sistemul în care individul trăiește. Pentru că un sistem este alcătuit întotdeauna din valențe, din structuri care nu se pot susține de unele singure.

Aș mai îndrăzni să spun că orice extremă pleacă de la o nevoie a celui care o adoptă. Întotdeauna când vom întâlni o astfel de persoană, indiferent de subiect, trebuie să înțelegem de unde pleacă această atitudine: o dezamăgire, o experiență personală și așa mai departe. Un discurs modelat cu grijă în care să își dorești să înțelegi și punctul celuilalt de vedere poate porni greu, poate părea imposibil pe parcurs, însă asta înseamnă esența conviețuirii, o conviețuire pe care nu o putem fenta sau restrânge într-o bulă oricât de mult ne-ar plăcea.

Cu ce mă ajută pe mine structura în care trăiesc și de ce trebuie să mă gândesc la ea în fiecare zi? În general, mai ales în contextul nostru național, ne irită ideea unei responsabilități suplimentare, mai ales când nu o alegem neapărat personal. Când vorbim despre structură, mulți o asociază cu sistemul, interesele mari care există la mijloc ori cu ceva ce oricum nu poți controla. Dacă mai devreme discutam despre celălalt, acum vorbim despre ce putem face împreună cu celălalt. Mai ales în situația unui stat în reconstrucție, care abia în ultimii ani a început să se trezească, potențialul de a lucra împreună pentru a pune bazele unei fundații menite să ne asigure stabilitate e imens. Și știm cu toții că o fundație puternică înseamnă o rezistență mai mare la cutremure. Structura unui popor pleacă în primul rând de la oameni, mai apoi se oglindește în conducători, iar tot acest proces necesită timp. Am văzut mulți oameni dezamăgiți după alegeri ori după anumite evenimente politice, oameni care au jurat că nu se vor mai implica în nimic. Însă să ne amintim cât de grele sunt anumite începuturi, mai ales când ai în cale atâtea obstacole ale trecutului. Generațiile noastre sunt primele care se confruntă cu potențialul concret al reformei, după niște ani ‘90 tulburi și un început al anilor 2000 imprevizibil, iar îndoielile de tipul oare facem ce trebuie? oare va fi vreodată bine? oare merită? sunt absolut normale cât timp nu ne anchilozează. Contează ce poți înțelege din răspunsurile acestor întrebări și cum poți transforma energia negativă într-o energie constructivă.

Dacă nu sunt expert înseamnă că nu trebuie să știu? Necunoscutul ne crispează. De multe ori ni se pare complicat să avem răbdarea de a înțelege ceva nefamiliar. Iar un stat de drept presupune funcționarea în concordanță cu justiția și integritatea, concepte ce au la rândul lor multiple ramificații. Într-un astfel de context, cetățeanul se presupune că ar trebui să studieze constituția și legile țării, să cunoască propriile drepturi, dar și drepturile altora, să intervină în momentul în care sesizează o ilegalitate. Teorii frumoase pe care noi încă le descoperim cu viteza picăturii chinezești și doar în situații excepționale. Îmi amintesc protestele de la începutul anului 2017, pornite de la o Ordonanță de Urgență. De la o lege. Un context care ne-a luat total pe nepregătite, care ne-a făcut să citim cuvinte alambicate și uneori confuze (generatoare de statusuri pe Facebook de genul „nu mai strigați abrograre, strigați anulare!”). A fost o efervescență colosală, un sentiment de uniune născut din aceeași dorință - fără corupție - și un punct bun de pornire pentru organizații de a demara sau a consolida proiecte civice despre justiție și drepturi. Însă a fost nevoie de un glonte pe lângă ureche, precum acea ordonanță, ca subiectul vast al legilor să fie inclus pe agenda intereselor noastre zilnice. Simt că de atunci ochiul ager al cetățeanului s-a mai deschis, însă nu suficient. Mai mult, după o vreme, mulți au obosit și nu au mai putut sau nu au mai vrut să se implice.

Faptul că vorbim despre lucruri care nu se afla în aria noastră de expertiză, dar care ne influențează viața, nu ar trebui să ne îndepărteze de ele. S-a văzut mai mult ca oricând importanța unui context educațional care să permită încă din școală accesul la astfel de informații (alături de educația financiară și așa mai departe), însă, dacă încă avem un sistem deficitar, este vital să fim autodidacți pentru a susține drepturile societății în care trăim, pentru a ști de unde să începem.

Bine, bine, dar cu structura cealaltă ce facem? Structura cealaltă, adică autoritățile. Un subiect sensibil și generator de mulți nervi în majoritatea ocaziilor. De-a lungul timpului, am văzut nenumărate cazuri de politicieni care au sfidat orice regulă, orice lege, și au eșuat în a da un exemplu bun comunității. Ne amintim, doar, de celebra fotografie nu membrii guvernului fumând în interiorul Palatului Victoria, fără nicio mască, o imagine care a generat multe comentarii de tipul „păi dacă ăștia nu respectă regulile, eu de ce să le respect?”. Într-adevăr, se vorbește despre cât de important este exemplul dat de autorități însă mai putem invoca astfel de motive când vine vorba de siguranța noastră și a celuilalt? Și mai mult, ne mai putem lăsa marcați de mirare și neputință (un cuvânt intens folosit pe social media) când noi, noi ca întreg alegem cine să fie acolo sus? Nici argumente de tipul „n-am pe cine alege”, „toți sunt la fel”, „nu mă mai interesează” nu cred că pot fi considerate constructive pentru că oriunde te-ai duce în lumea asta occidentală și către care cu toții tindem și visăm, vei vedea că totul a pornit tot de la oameni. Oameni care s-au implicat, s-au interesat, au votat, au schimbat. Știu, e poate copleșitor să îți dai seama că tot tu ești responsabil de cine are grijă de tine și de ai tăi, dar dacă tot ai această super putere de ce să nu o folosești?

Aceste patru întrebări care unesc conceptele de cetățean, responsabilitate, autoritate cred că sunt pilonii unui dialog constructiv între actanții societății spre a găsi un punct comun care să pornească și să susțină rotițele sistemului din care facem parte. Și mai important, să nu deznădăjduim când găsim, pe alocuri, o ușă închisă, căci mereu s-au găsit soluții pentru a o deschide.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nume check icon
    Atat timp cat noi nu invatam in cei sapte ani de acasa sa intelegem ca respectand pe cel aproapte de tine te respecti de fapt de tine, nimic nu se va schimba.
    Iar acest lucru nu se face pentru ca in marea majoritate a cazurilor - indiferent de nivelul de educatie - este o cultura de individualism prin care mie sa imi fie bine, iar ceilalti sa se duca la naiba.
    • Like 2


Îți recomandăm

Fetiță la laptop

Situația se poate schimba în orice moment și școli aflate acum în scenariul verde sau galben pot trece de pe o zi pe alta în scenariul roșu, dacă în cadrul lor vor fi confirmate 3 cazuri de Covid. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Citește mai mult

Scoala din valiza

„Educația digitală nu înseamnă neapărat distanțarea între copil și profesor. Și aici îmi vine în minte un alt exemplu: profesorii dintr-o școală din Ialomița, care au devenit dependenți de copiii pentru a putea să folosească mijloacele digitale și s-au apropiat de copii”.

Citește mai mult

Andreas Lier - BASF

„Mă duc aproape în fiecare dimineață cu bicicleta la birou, pe o distanță de 3-4 km, în timp ce vecinii mei adoră să-și conducă SUV-urile, să stea în ambuteiaje, să polueze aerul, lăsând o amprentă mare de carbon doar pentru a se simți foarte confortabil și a afișa simboluri de statut social”, dezvăluie Andreas Lier, CEO al BASF România, într-un interviu pentru Republica.

Citește mai mult

O afacere cu cânepă

Ionuț a plecat în India în toamna lui 2017 ca să viziteze cele șapte orașe sfinte. A luat această decizie după un an și jumătate în care a lucrat pentru o companie elvețiano-britanică din Praga, unde ajunsese ca proaspăt absolvent al unui masterat în Olanda, care nu și-a găsit nimic de lucru în țară.

Citește mai mult

Andrei Pitis

Andrei Pitiş, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din industria locală de IT, a investit până în prezent în 15 startup-uri, după ce în 2018 a demarat un proiect prin care vrea să ajute 100 de români să ajungă milionari în euro din startup-uri în tehnologie.

Citește mai mult