Foto Guliver/Getty Images
Povestea pe scurt este următoarea. Citat: „Pe vremea lui Ceaușescu era mai bine, atunci aveam industrie, exportam, trăiam bine.”. Apoi, urmează o scurtă pauză. Continuare: „Ne descurcam, toată lumea avea de toate. Acum ne-au furat străinii, suntem colonie. Înainte era bine, țara era a noastră”. Afirmațiile de mai sus se repetă constant în spațiul public. În afară de faptul că sunt false, acestea revin iar în mentalul multor oameni s-a împământenit ideea că regimul comunist este vinovat de mai puține lucruri negative, căci a făcut mult bine.
Când se vorbește laudativ la adresa regimului comunist, cei mai mulți dintre promotorii acestui discurs se referă, în cele mai multe cazuri, la perioada de deschidere a regimului, ce a avut loc în anii ’70, ai secolului trecut.
Nostalgicii trec cu vederea lipsa libertăților individuale, printre care și libertatea de expresie, călcate în picioare de un regim totalitar, acei tătuci din PCR, fără de care nu mișca nimic și uită, zecile de mii de morți din pușcăriile comuniste ori represiunile la care erau supuși cei ce îndrăzneau să critice regimul comunist.
Ne este dor cu adevărat de lideri ce taie și spânzură, avem nevoie cu atâta disperare de autocrați în fața cărora să ne plecăm capetele doar pentru că nu avem educația necesară a vedea că acest model este unul care duce în 100% din cazuri la faliment? Faliment moral, social și economic.
Ne este atât de dor de granițele ferecate? Ne amintim de miile de români care au murit, încercând să traverseze frontiera cu Iugoslavia (Serbia), cea mai sângeroasă graniță a Europei, din anii comunismului, pentru a-și câștiga libertatea. Cei ce reușeau să părăsească România erau considerați trădători. Erai român aici în țară, nu la Paris sau München.
Ne este dor de spectacolele de prost gust, în care o persoană era considerată semi-zeu, iar la o ridicare de mână lăsau capul în jos, pe stadioane sau în piețe, câteva zeci de mii de oameni?
Să vorbim despre evoluțiile economice din anii comunismului.
După cel de-al doilea război mondial, România a adoptat modelul economic socialist, planificat, aveam o economie de tipul comandă-control. Statul deținea monopol atât asupra resurselor, cât și asupra forței de muncă. Nu exista o piață a muncii, nu exista cerere și ofertă. Exista doar stat, plan cincinal și un sistem centralizat. Statul ne spunea ce și cât să consumăm.
Prețul, dobânda, creditul, salariile, impozitele și taxele erau dirijate de la centru, prin planul național unic, fără să reflecte prin nivelul și evoluția lor, raportul real dintre cerere și ofertă pe piața internă, dar nici condițiile de pe piața internațională. Concurența nu mai avea rolul de a regla piața, de aceea eficiența și rentabilitatea activității agenților economici nu reflectau realitățile interne și internaționale. Resursele economice erau alocate centralizat, prin planul național, iar agenții economici nu mai dispuneau de autonomia și libertatea necesare folosirii propriilor mijloace economico-financiare.
1981, anul falimentului României socialiste
După decesul lui Gheorghiu Dej, în 1965 și venirea la putere a lui Ceaușescu, acesta din urmă a fost ales mai întâi secretar general al PCR (1965), apoi șef al statului (1967). În urma poziționării pe care a avut-o față de invazia sovietică în Cehoslovacia (1968), a reușit să își creeze o imagine pozitivă atât în țară, cât și în Occident. Astfel, România a beneficiat de fonduri externe. Însă, în 1981, România a intrat în faliment.
România a implementat politici de austeritate dure, s-a izolat de instituțiile financiare mondiale.
Din dorința de a lichida datoria externă, România a început să exporte masiv orice bunuri ar fi adus valută în vistieria țării și a făcut asta până când populația a fost adusă în pragul sărăciei extreme. Intrarea României în incapacitate de plată în anul 1981 a fost provocată de incompetența conducătorilor țării, care au dus industrializarea dincolo de extrem, construind niște mamuți industriali ce nu se puteau autofinanța de pe piețele libere și nici produce bunuri la un nivel înalt calitativ.
În doar 5 ani (1976-1981), datoria României a crescut de la 500 de milioane USD (3% din PIB), la 10,4 miliarde USD (28% din PIB).
Ceaușescu a majorat datoria țării nu prin contractarea de credite la dobânzi mici, așa cum erau în perioada ’73-’79, ci prin luarea de credite la dobânzi ridicate, precum cele din perioada ’79-’81. În 1981, dobânda la creditele luate de Ceaușescu ajunsese de la 8 milioane de dolari, cât înregistra în 1975, la 3 miliarde de dolari. România se afla în situația de a achita, în perioada 1980 – 1982, creditorilor străini, 6 miliarde de dolari. Până la sfârșitul anului 1982, România avea nevoie de 80% din banii obținuți din exporturi pentru a-si finanța datoria externă. La jumătatea lui 1981, România intra în faliment. Au urmat foametea generalizată, restricțiile, alimentele vândute pe cartelă și sărăcirea populației.
Reacția lui Ceaușescu a fost să restrângă masiv consumul intern și să achite integral datoria externă a României, lucru ce a fost reușit, cu mari sacrificii, 8 ani mai târziu, în 1989.
Ce s-a întămplat în mult prea lăudatul deceniu 1970-1980?
Între 1970-1980 a fost înregistrată o rată de acumulare, în medie anuală de 35,7%, cea mai mare parte a investițiilor fiind orientate către industrie. Acest deceniu a marcat cea mai puternică extindere a câmpului de producție în întreaga economie.
Față de media europeană a PIB pe locuitor în 1988, de 9725 de dolari americani și de cea mondială, de 3853 de dolari, România cu 2620 de dolari avea un nivel de 3,7 ori mai scăzut decât cel european și se afla sub nivelul mediu mondial. În ceea ce privește indicatorul PNB (produs național brut) pe persoană activă (productivitatea muncii sociale), față de o medie europeană de 17.217 dolari și de o medie a țărilor dezvoltate de 32.793 dolari, la nivelul anului 1988, România se prezenta la un nivel mai scăzut de 3,74 ori și respectiv de 7,13 ori.
Mai jos se poate observa cum a evoluat PIB-ul pe cap de locuitor între 1980 – 2019:
Dacă în 1980, PIB-ul pe cap de locuitor înregistra 4769 usd, în 2019 același indicator înregistra valoarea de 29508 usd.
În graficul următor se observă cum a evoluat PIB-ul întrei 1970 – 2019, exprimat in miliarde USD:
PIB-ul României, în 1970, înregistra 12,72 miliarde USD. În 1989 acesta urca la 54,23 miliarde USD, valoarea înregistrată era de 4,26 de ori mai ridicată decât cea din 1970.
Între 1990 și 2006, valoarea medie a PIB-ului înregistrat de România a evoluat în intervalul 38,51 miliarde (1990) și 122,02 miliarde USD (2006). Media anuală înregistrată a fost de 47,47 miliarde USD.
După 2007, anul aderării la UE, PIB-ul României a evoluat în intervalul 174,04 mld. USD (2007) și 250,02 mld. USD (2019), valoarea medie anuală înregistrată în acest interval fiind de 195,52 mld. USD.
Comparativ cu 1989, valoarea înregistrată în 2019 este de 4,61 ori mai ridicată.
În graficul următor se poate observa cum a evoluat populația României:
Dacă în 1989, România genera anual un PIB de 54,23 mld USD, la o populație de 23,11 milioane locuitori, în 2019, PIB-ul generat de țara noastră înregistra 250,02 de miliarde USD, populația rezidentă fiind de 19,41 milioane locuitori.
În al patrulea trimestru al anului 2019, populația activă a României era de 9 milioane persoane, din care, 8,654 milioane persoane erau ocupate şi 354.000 persoane erau şomeri. În 1989, populația activă a României era de 11 milioane.
Concluzia este că în 2019, România produce de aproape 5 ori mai mult față de 1989, cu o populație activă redusă numeric cu 2 milioane de persoane.
Nu, nu ar trebui să ne fie dor de perioada comunistă. Nu ne este dor nici de peștele frumos poziționat pe televizor și nici de cozile pe care le vedeam și trăiam zilnic pentru a putea cumpăra produse alimentare.
În 1989, România era o țară săracă. Sărăcia afecta pături largi ale populației. Suntem cu toții conștienți că România are un potențial ridicat și avem posibilitatea de a crește în continuare PIB-ul pe cap de locuitor la un nivel care să ne aducă cât mai aproape de media UE, însă acest lucru îl vom reuși prin decizii care să presupună dezvoltare reală, nu din pix, nu conform unui plan cincinal mincinos.
Comunismul duce mereu la faliment, sărăcie și umilirea individului. Dorim să ne întoarcem în acele vremuri?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Deci, nici un merit. La fel de stângaci au rezolvat problema, la fel cum au provocat-o.
Cât despre ăștia de-acum, au așteptat să crape ăla ca să se repeadă ei la ciolan.
Desigur ca am citit comentariile si am un mesaj pentru persoanele care susțin că banul avea alta putere în perioada comunistă, cand va duceți in magazin, va rog sa cumpărați aceleasi produse la care aveati acces in perioada comunistă si acelasi gramaj.
100$ din 1989 ar fi valorat 206$ in 2019.
Deci cei 53 miliarde din 1989 ar echivala cu 111 miliarde in 2019.
Dar cu toate ca a fost un sistem nenorocit asa cum reiese din datele prezentate si cum probabil ca a fost, putem totusi constata un lucru si anume ca o buna parte din infrastructura pe care o avem s-a construit in aceea perioada. In conditiile in care un regim comunist reuseste sa construiasca o retea de metrou iar urmatorul regim nu reuseste nici macar o statie iti pui niste semne de intrebare. De asemenea infrastructura cristica care de atunci nu a mai avut realizari majore. Intr-adevar ca este regretabil ca am trecut printr o astfel de perioada comunista ( desi nu prea aveam cum sa evitam acest lucru) dar totusi ce facem cu actualul sistem?
In a doua parte se face o analiza economica pura.
In prima parte, trebuie vazut de unde se pleaca in dorinta maselor pentru dictatura. (Exploatata de demagogii de profesie.)
Explozia hotiei institutionalizate, a mitei si traficului de influenta. Este un fenomen general, care seaca de putere societatea si enerveaza pe toata lumea. In clipa in care nu poti iesi din casa, nu te poti anagaja si pastra postul fara mita, evident ca doresti un dictator care sa blocheze toti acesti paraziti. Mai ales cand vezi mega hotii la fiecare pas, tugulani ce-si cumpara examene, functii, grade.
Nu este vorba de proslavirea comunismului si a lui Ceausescu. Nici nevoia de un tatic. Este refugiul si revolta in fata unei societati incapabile sa stopeze abuzurile.
In masura in care fenomenul va continua, tot mai multi tineri se vor orienta spre alt tip de societate. Comunista sau fascista. Oricum, totalitara.
Deci, pentru a pastra democratia, este nevoie de un aparat represiv puternic si eficient si legi corecte. Tot ceea ce nu vor PSD-ii si aliati lor. Credeti ca dorinta lor se limiteaza doar la protectia hotiilor proprii? Sau au in plan si altceva? O fuga a maselor spre societati dictatorial/populiste? Da, ei fura, ei fac legi proaste, ei agita masele si culeg roadele. Ciudat, dar adevarat.
Nu ati inteles -inca- faptul elementar ca nu-ti pasa de libertati individuale, atita timp cat nu te poti angaja, cat vecinu -mai prost- este cu salariu peste al tau si "se descurca", cat tu abia te tirasti si altii au devenit milionari. Si nu cinstit. Nu mai vorbim de pensii.
Nu este nostalgie sau altceva.
Se cauta o solutie de a stopa greselile actualei societati. Si cei interesati, fac propaganda pe tema comunismului.
Foarte simplu.
In ce priveste analiza economica, e timpul sa spunem raspicat faptul elementar, ca Romania a exportat forta de munca ieftina. Acum face la fel. Diferenta consta in forma in care se exporta aceasta forta de munca. In comunism era inglobata in produse (agricole, industriale), acum este directa. Milioane de oameni fara munca, pleaca in Occident, sa munceasca.
De ce ?
Fabricile comuniste au fost distruse sistematic. Fie ca erau rentabile, fie ca nu. (Aici e de discutat: cine si de ce a facut asa ceva. Cu ajutorul "politicienilor" nostri, evident.) Statul nu mai investeste, iar romanii nu au capital pentru a ridica fabrici. Poate ar avea, daca ar face societati pe actiuni. Dar legislatia (si mentalitatea colectiva) este impotriva acestui tip de societate. Oare de ce? In putinele cazuri in care s-a facut -totusi- ceva, fie industrie , fie agricultura, nu se dau comenzi de catre politicienii nostri(primarii, guvern) sau retelele de distributie nu preiau marfa. Se prefera importurile. In sfarsit, salariile platite de neomosierii si patronii romani sunt mult sub nivelul european, desi au preturi de vanzare mai mari. Capitalul strain nu vine decat daca are avantaje mari. Adica in masura in care poate sa mentina salariile mai mici decat media UE. E de vazut care este rezultatul unor salari mici, pe termen lung. Si pentru Romania, si pentru UE.
Prin urmare, comunismu a avut grave carente. Lipsa libertatilor si economie de comanda, neadaptata cerintelor pietii interne si externe.
Din pacate, societatea de tranzitie are carente si mai grave.
Poate ar fi timpul sa se corecteze greselile actuale, pentru a se putea merge inainte. Daca nu, societatea fie se va intoarce la comunism, fie va aluneca spre extrema dreapta.
1. Datoria externa a Romaniei in 90 era nula!
2. Cu toata foamea si restrictiile pe care le-am trait, in perioada anilor 70 - 80 s-a urbanizat Romania, din agricultori, am ajuns si noi sa producem ceva: de la ARO la BAC 111, sa livram linii tehnologice si sa construim orase in alte tari. S-a muncit pe rupte!
3. Datoria publica a RO la inceputul lui 2020 era de cca 70 miliarde de euro!
In conditiile in care foarte multe investitii publice nu s-au facut in perioada asta, putem trage usor concluzia ca cca jumate din suma s-a furat in ultimii 30 de ani!
4. Nu stiu cat au furat comunistii, stiu ca au lasat Ro fara datorii, cu orase si apartamente in blocuri pentru milioane de oameni, cu locuri de munca pentru toti.
Spalatii pe creier datori la banca pe viata pentru un apartament in Chiajna pot sa injure comunistii cat vor oriunde, parintii lor au avut unde locui si unde munci, i-au nascut si i-au crescut "destepti" ca sa plateasca rate la banca 30 de ani pentru un apartament sub standardele celor din perioada trecuta.
Sau si mai simplu, din contabilitate: capitalul propriu = active-datorii. Comunistii aveau capital datorita activelor pe care le-au generat, platind si datoriile, astialalti au "mancat " capitalul prin deprecierea activelor si cresterea datoriilor!
Final: Din tara asta s-au furat activele prin privatizare si cash prin datorie publica. Multe zeci de miliarde de euro.
Rumegatul comunismului in conditiile astea tine de imbecilitate moncher!
2. Urbanizarea s-a făcut cu forța, iar orașele comuniste sunt ceea ce în tarile civilizate se cheamă ghetouri. Care acum sunt din nou depopulate, cu excepția a 3-4 orașe care au reușit să se dezvolte.
3. Vezi punctul 1. Elveția are 1.6 trilioane datorie. Pe mine nu m-ar deranja sa avem datoria lor. Și nivelul lor de trai.
4. Cu datoria ne-am lămurit, cu blocurile ne-am înțeles că-s niște ghetouri sinistre ce-a mai rămas.... A... Datoriile la banci. Și pe vremea aia existau, apartamentele tot pe credit se luau. Și pile in plus. Părinții munceau unde le spunea partidul, locuiau unde voia partidul, și mergeau în vacanta unde le dădea voie partidul. Viata frate nu ca la sclavii actuali.