Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Dacă noi am fost copii săraci, măcar tu, mamă, să ai de toate – confesiunea unei mame de adolescent

mama si fiica

(Foto: Guliver / Getty Images)

Era o zi de început de vară când pentru elevii claselor a XII-a începe sesiunea de examene cu tot ce presupune ea: depunere de dosare, bacalaureat şi opţiuni pentru facultate. Intru într-un centru de copiere, pentru că aveam nişte materiale de multiplicat, iar după nici cinci minute în spatele meu îşi face apariţia o doamnă, ulterior aveam să aflu că este mama, împreună cu o domnişoară adolescentă, despre care mi s-a spus că este fiica.

Fără să vreau m-am întors către ele şi am zâmbit. Nu se certau, însă era evident că era o oarecare tensiune între ele. Mama, parcă încurajată de atitudinea mea prietenoasă începe să vorbească cu mine:

- Doamnă, am venit cu fiică mea să îşi facă nişte fotografii pentru dosarul de admitere la facultate!

- Ce frumos! răspund eu fără să mă pot împiedica să mă gândesc de ce ar avea nevoie o tânără de 18 ani de mama ei pentru a-şi face nişte banale fotografii …

- Sunt foarte mândră de ea, mi-a luat Bacul … şi să ştiţi că a luat cu notă mare!

- Ei, mă bucur să aud acest lucru, felicitări domnişoară, spun eu …

Fiica vizibil deranjată încearcă să o oprească pe mama ei, însă fără sorţi de izbândă. Aceasta părea că doreşte să vorbească despre realizările fiicei ca şi cum ar fi ale sale personale şi nu dădea nici un semn că ar avea nici cea mai mică intenţie să se oprească. Aveam strania senzaţie că joc într-o piesă a lui Caragiale, fără să vreau să fac acest lucru.

După câteva minute de tăcere, timp în care teancul de hârtii cu care venisem se micşorase, adolescenta pleacă spre uşa chiar dacă mama ei face eforturi susţinute să o convingă să rămână în interior. Părea că nici nu observa existenţa ei acolo.

Nici nu apucă bine uşa să se închidă şi doamna îşi potriveşte ochelarii de soare pe cap şi continuă cu o nemulţumire pe care greu şi-o putea ascunde:

- Doamnă, nu ştiu ce să mă mai fac eu ea, e drept că învaţă, dar nu ridică un pai în casă, n-am văzut aşa ceva!!! Nu face absolut nimic, eu îi aduc şi mâncarea la pat! Nu mai pot, doamnă! Vorbesc cu soţul meu acum şi ne dăm seama că am greşit: noi am fost copii săraci şi am zis că măcar ea, unicul nostru copil, să aibă de toate! Nu am pus-o niciodată la treabă şi acum se vede! Nu mai pot schimba nimic … Dacă ar fi să o iau de la capăt aş pune-o de mică să mă ajute la treburile casei şi aş implica-o în tot ce ţine de familia noastră.

Aşa arată viaţa multor părinţi de adolescenţi care cred că dacă le dau copiilor totul încă de când sunt mici, fără să le ceară nimic în schimb, va veni un moment în care aceştia vor veni în întâmpinarea nevoilor părinţilor şi se vor implica mai mult. Este absolut imposibil să se întâmple acest lucru pentru că tot ce au învăţat ei de-a lungul copilăriei este „să fie serviţi” şi că „totul li se cuvine din partea celorlalţi, începând cu părinţii lor, fără să depună nici cel mai mic efort”.

Nu ne spune nimeni atunci când suntem părinţi la început de drum că fiecare părinte va avea copilul pe care îl merită, în sensul calităţii relaţiei de familie. Felul în care plantăm seminţele în primii ani de viaţă este cel care va determina comportamentul copilului în anii următori, şi chiar pe perioada adultă.

Şi până la urmă care este scopul educaţiei: copilul să devină adult care să fie autonom şi să se descurce pe propriile picioare, cu propriile resurse interioare, sau să-mi exercit eu utilitatea de „mamă bună” ( cred eu în mintea mea, fals de altfel ) ?

Cu cât îi implicăm pe copii mai devreme în viaţa de familie şi în treburile gospodăreşti, cu atât le dezvoltăm sentimentul de apartenenţă şi încrederea în sine.

Chiar dacă eu, părintele, am fost sărac când am fost copil şi îmi doresc enorm ca ţie să nu îţi lipsească nimic, cel mai mare cadou pe care ţi-l pot face este să te ghidez astfel încât prin munca ta, evident corelată cu specificul vârstei, să simţi că meriţi să fii apreciat pentru ceea ce faci tu.

Toate studiile de psihologie făcute în ultimii ani arată că dacă ne dorim copii fericiţi este nevoie să le construim, în fiecare zi, încrederea în ei. Şi cum putem face acest lucru: simplu, punându-i să ne ajute la treburile casei încă de când sunt mici şi au o dorinţă mare de a fi folositori.

Pe de o parte vrem să crească și să devină responsabili și autonomi, iar de celalaltă parte ne purtăm cu ei de parcă sunt nişte copii neputincioşi … Oare ce le trasmitem până la urmă?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Parintii sunt principalii vinovati daca se ajunge la situatia descrisa. Uneori ambitia ca fiii si fiicele sa invete bine ii face pe parinti sa -i serveasca pe respectivii copii la nas, pana acestia se conving ca ei chiar merita acest sacrificiu...le scoti foarte greu din cap cand deja sunt mari ca e cazul sa se ajute singuri...naravul celui servit devine permanent.
    • Like 0
  • Corina check icon
    E un articol foarte binevenit, dar cred că faceți niște confuzii importante. Copiilor răsfățați ca fata descrisă aici nu încrederea în sine ajunge să le lipsească în primul rând. De-asta pot avea din belșug, până la nesimțire. De fapt, adevărul e simplu: devin nesimțiți și nepăsători, iar conflictul între prea multa simțire și frustrarea îndelungată (a părinților) și nesimțirea și neînțelegerea crasă (în cazul copiilor) poate duce la moartea prematură a părinților într-un incident oarecare. Se întâmplă. Și atunci, răsfățatul rămas singur începe să vadă cum e viața fără mama care-i aducea mâncarea la pat și îl scutea de toate.
    • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult