Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Părinții care vor să aibă copii „de succes” sfârșesc prin a avea niște copii foarte obosiți

Copil teme

Foto: Guliver Getty Images

Mai mult! Mai mult! Mai mult! – ne sună familiar, nu-i aşa ? Zilnic, acesta este mesajul pe care mass-media ni-l prezintă cu o frecvenţă atât de ameţitoare, încât chiar am ajuns să credem că mai mult înseamnă neapărat mai bine. Oare chiar aşa să fie? Societatea modernă a reuşit să construiască o generaţie de adulţi extrem de ocupaţi care transmit modelul mai departe, copiilor lor, Dar cu ce costuri emoţionale? Am ajuns un fel de musafiri în propria noastră viaţă.

Să aduci un copil „pe lume” durează nouă luni, iar ca să-l aduci ”în lume” ai la dispoziţie optsprezece ani. Acesta este timpul în care un părinte are cea mai nobilă şi cea mai grea misiune din lume, aceea de a creşte şi educa un pui de om. Şi asta zi de zi, 24 de ore din 24. Fără excepţie!

Dacă la creşterea sa avem un sprijin evident în medicii pediatri, nutriţionişti şi alte categorii de un real ajutor, la capitolul educaţie de multe ori suntem pe cont propriu şi nu de puţine ori nu ştim dacă ceea ce facem acum îi va fi de folos în viitor cu adevărat. Sunt convinsă că fiecare părinte îşi iubeşte copilul, însă fiecare fel de a iubi este diferit, fiecare relaţie părinte-copil este unică şi specială. Avem sarcina de a hotărî permanent ce este mai bine pentru el, dar aici se ascund şi multe capcane de care nici măcar nu ne dăm seama. Uneori este pur şi simplu epuizant să găseşti acel echilibru între nevoile sale de copil şi limitele noastre ca părinţi. 

Suntem bombardaţi zilnic de presiunea socială, la care se adaugă influenţa prietenilor, putem introduce în ecuaţie cerinţele şcolii şi dacă mai ţinem cont de aşteptările familiale avem deja un puzzle complet şi complex în acelaşi timp. Şi trebuie să îi facem faţă, indiferent dacă ne place sau nu!

Şi dacă părinţii sunt prinşi între un job (chiar şi bine plătit), traficul cronofag casă-serviciu şi o viaţă foarte ocupată, se pare că acesta a devenit şi modelul copiilor a căror zi obişnuită din timpul săptămânii pare mai plină decât cea a unui adult.

Nu este întâmplător că studiile de psihologie socială a ultimilor ani arată că apar dezechilibre comportamentale la copii cu vârste din ce în ce mai mici, creştem o generaţie de copii fără copilărie. Absenţa timpului nestructurat, adică fără activităţi extracurriculare, cea care generează echilibru psihic şi creează o personalitate armonioasă face ca agresivitatea lor să crească exponenţial. 

Ni se sugerează direct sau indirect că dacă vrem să aibă copilul succes este important să facă: balet, dans, karate, engleză, franceză şi lista poate continua cu câte opţionale dorim să adăugăm – fiecare furnizor vine cu o ofertă foarte tentantă şi de nerefuzat – iar noi, părinţii, credem că cu cât copilul va avea un portofoliu mai mare cu atât succesul lui va fi asigurat. Nici pe departe, ce reuşim să obţinem este o stare de oboseală a copilului, dacă ziua lui începe la 7 a.m. şi se termină la 20 p.m.! 

Uneori, ni se pare că un factor motivator este presiunea pe care o punem pe ei pentru a face performanţă. Lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par: s-ar putea ca pe termen scurt lucrurile să funcţioneze, însă pe termen lung este o factură emoţională mult prea mare care trebuie plătită.

Recomandările pe care le primim din diverse surse susţin la unison ideea de a avea multe activităţi, însă se poate verifica în viaţa reală: cei care au succes sunt cei care au profunzime în ceea ce fac. Mai bine una sau două activităţi pe care copilul le face cu plăcere şi interes decât zeci de opţionale făcute doar pentru a umple formularele de mai târziu. Şi este de dorit ca acele alegeri să fie în conformitate cu interesul copilului şi nu cu visele neîmplinite ale părintelui.

Este esenţial să încurajăm copilul să facă ceva de calitate din munca şi talentul lui, nu din frică şi descurajare.

Dacă un copil începe să se îmbolnăvească atunci când are de dat nişte teste, când nu are viaţă socială, când nu are timp ca familie să stea împreună este un indiciu că este nevoie să existe o schimbare de abordare.

Se poate pune presiune pe copil să ia note mari la şcoală, să meargă la „n” activităţi pe care le părinţii le consideră importante, însă aceasta nu constituie o garanţie că va fi un om de succes. Însă dacă se doreşte cu adevărat să aibă o viaţă de calitate părintele îl ajută să găsească bucuria de a trăi şi de a face ceva cu pasiune. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mihai check icon
    Subscriu ideilor din acest articol. Am 54 de ani. In 1982 cand am intrat la liceu mama mi-a prezentat "meniul pretentiilor" ei si al tatei, de la mine: sa invat foarte bine matematica , fizica si romana, iar la restul sa am note de trecere. Asa am facut. Am terminat Politehnica, mai tarziu am facut un MBA in UK, am 3 brevete de inventie si 1 medalie de argint la Salonul de Inventica de la Geneva. Am o inteligenta comuna, nimic neobisnuit, similar cu cea a cca 80% din toti oamenii pe care i-am intalnit in viata.
    M-am jucat in copilarie de mi-a iesit pe nas;am facut toate traznaile posibile din timpurile acelea, fara insa sa sar calul. Am simtit tot timpul ca daca sunt suficient de bine planificat, pot sa si invat si pot sa ma si joc, fara sa compromit nici una nici cealalta. Ce-i drept, n-am excelat la alte materii, si spun cu mana pe inima ca nu sufar daca nu stiu unde se afla diversi munti si podisuri (geografie), daca nu stiu cu cine s-a batut Carol Robert de Anjou (istorie), daca nu stiu latina, franceza, germana, biologie, etc. Mi-ar fi placut sa aprofundez chimia, caci este un mod excelent de a descifra tainele naturii, insa am avut doar profesori tembeli de chimie si n-am avut drag de aceasta materie, din pacate. Scoala la noi este foarte prost structurata. De exemplu: matematica este o trusa de instrumente. Asa cum intr-o trusa de scule ai surubelnite, patent, chei, etc, asa este si cu trusa de instrumente de matematica: ai algebra, ai geometrie, ai trigonometrie etc. Aici intervine insa marea problema: nu toti copiii vor ajunge sa foloseasca in profesiile lor viitoare TOATE instrumentele matematice. De aceea matematica ar trebui structurata in matematica elementara (de ce are nevoie un adult in viata care NU va urma o cariera tehnica), si matematica avansata. Matematica elementara ar trebui gandita pe algebra (operatii elementare, fractii, puteri si cam atat - sa stie adultul sa socoteasca in gand ) geometrie (arii si volume, ca sa poti calcula cate placi de gresie intra intr-un metru patrat sau volumul de apa in vasul tampon din camera de utilitati, si cam atat). In rest, NU ESTE NEVOIE DE ELE, atata timp cat nu ai o meserie tehnica. Eu sunt inginer mecanic, lucrez in automatizari masini si procese industriale si in 28 de ani de cand am terminat Politehnica nu am folosit niciodata:matrici, determinanti, siruri, serii, integrale, derivate, algebra vectoriala, spatii, etc, etc, adica cam 80% din toata matematica predata in scoala elementara, liceu si facultate. Ma mai lovesc din cand in cand de cateva formule ce contin integrale si difefentiale atunci cand citesc lucrari de doctorat in domeniile de interes - mecatronica, fizica cuantica- dar nu am nevoie sa REZOLV probleme cu integrale si diferentiale, ci doar sa INTELEG cum au rezolvat altii acele lucruri. Altfel spus, poti sa intelegi fenomenele fizice , chiar si cele avansate, si fara ajutorul matematicii, cu conditia sa ai un profesor/coleg de munca/autor de lucrari, care sa-ti explice simplu. Am dat aceste exemple oentru ca matematica este un subiect tabu pentru diriguitorii invatamantului romanesc si ei cred ca daca nu stii teorema lui Cauchy a spatiilor infinitdezimale, nu o sa faci nimic cu viata ta. Precum spuneam, matematica este o trusa cu scule cu care "depanezi" alte materii:fizica, chimie, stiinta materialelor, etc, insa nu trebuie sa o stii.la nivel avansat DECAT atunci cand alegi un domeniu care-ti cere matematica avansata; iar atunci, poti "achizitiona" acea scula matematica, invatand DIN.ACEL MOMENT INCOLO acele lucruri de care ai nevoie. Putine lucruri se conditioneaza unul pe celalalt; spre exemplu difefentialele sunt inversul integraleler, deci daca vrei sa inveti integrale trebuie sa inveti si difefentiale. Dar nu-ti trebuie logaritmi ca sa cumperi cartofi in piata si nici algebra vectoriala ca sa trasezi schita unei case. Impartirea materiilor pe module elementar/avansat ar rezolva multe lucruri. Ar trebui ca specialistii din ministere sa-si asume responsabilitatea impartirii materiilor in felul asta. Poate unii au si incercat dar nu au fost lasati. Am vazut un interviu cu Presedintele Academiei Romane, dl Simion, si m-am ingrozit cat de retrograd este. E destept ? Da. E cultivat ? Da. Insa traieste cu ideile de acum 30 de ani, iar asta il face total nepotrivit pentru a avea un cuvant de spus in privinta programei scolare. Copiii ar trebui sa invete materii precum Stiintele Vietii, in care sa li se arate cum functioneaza societatea, cum se face o planificare financiara, cum sa interactioneze cu ceilalti, cum sa-si gestioneze emotiile, ce inseamna alimentatie sanatoasa, ce inseamna conduita morala, cum se construieste o informatie, cum se evalueaza o informatie, etc, etc, etc. In schimb, copiii sunt torturati ca matematica , fizica, chimie, etc fara sa stie daca vor avea vreodat nevoie de 80% din ele. In plus, la varsta frageda este cel mai bine ca un copil sa achizitioneze elementele frumoase de conduita emotionala: empatia, intr-ajutorsrea, iertare, etc, elemente de software ale sufletului care vor constitui coloana vertebrala emotionala a viitorului individ adult. Nu matematica, nu fizica, nu chimie, ci EMOTIILE si cum sa le gestionezi pozitiv si eficient !!! In felul asta viata va avea mai multa culoare, sens si nu vom.mai fi atata de usor manipulabili de catre diverse entitati (reclame, politicieni, teoriile conspiratiilor, etc)Stiu, am scris mult, dar sper ca n-am batut campii.
    • Like 0
    • @ Mihai
      ma gandesc ca , in acedlasi spirit, unii isi pot dori niste note mai cat de cat la sport (educatie fizica - acum nu multi ani era la BAC la alegere cu....fizica), muzica si desen si la restul (adica si matematica) note de trecere;
      nu mai e nevoie sa restructurez disciplinele - daca stie literele si - eventual - tabla inmultirii pare ok;
      exagerez, dar daca ar sti mai toti tabla inmultirii ar fi ceva ( acum nu multi ani, poate20, era subiect dificil , la clasa a 10 a, cred ca deja e problema nivel BAC.
      • Like 0
  • un pediatru responsabil se ocupa si de asta, sau macar intreaba sumar.
    Noul nostru pediatru, pe langa cerut istoric medical al copilului, parintilor, bunicilor, dat recomandari alimentatie legate de istoric, ne-a recomandat sa inscriem la scoala cea mai apropiata de casa, sa mergem pe jos zilnic - copilul dus in masina este copil bolnav. Pe langa miscare, somnul e alta problema, aici s-a preocupat si de somnul meu ca mama! A lucrat strict cu logopedul si citit rezumatele medicale de logoped, intreaba program de somn, verifica cearcane si piele si stare musculara, intreaba pe fiica mea ce sport face (small talk) dar el asa comunica cu copiii. Asa am aflat ca dans, piscina sunt super pt copii , dar tenis numai dupa 8 ani pt ca dezvolta unilateral corpul si copilul poate ajunge cu probleme mari de oase si ligamente pt restul vietii....
    • Like 1
  • karla check icon
    Caci mare adevar spuneti. Intotdeuna, mi-am lasat copilul sa aleaga tipul de activitate care-i place. Am incercat diverse activitati, nu inainte de a-mi intreba fata daca ar vrea sa mearga si de a-i explica ce presupune, iar cand am vazut ca nu-i mai place am spus stop. Iar acum face doar patinaj si pian, ceva ce o relaxeaza dupa o saptamana de scoala (de la 8:00 la 17:00). Apoi, mai exista si joaca aproape zilnica dupa scoala cu prietenele. Am observat ca dupa ce se joaca vreo ora seara cu cineva, are dupa aceea si energia de a mai face ceva teme. Oricum, fata de scoala romaneasca unde copilul este bombardat cu teme, aici acestea dureaza maximum 20 de minute. Este ceea ce ne-a transmis si invatatoarea: daca lucrul la vreo tema depaseste 20 de minute inseamna fie ca ea a dat prea multe teme, fie nu a explicat bine si n-a inteles copilul. Evident ca, depasirea celor 20 de minute la noi are cauze diferite si motive diferite (pauze pentru muzica pe telefon, baut apa, dorinta de joaca, etc), insa vroiam sa va aceti o idee cam ce inseamna temele in alta parte si ce inseamna in Romania.
    • Like 3
  • Părinții sunt niște nebuni, de obicei niște foste pramatii mediocre care n-au învățat nimic, dar „s-au ajuns” și au pretenția ca și copiii „să se ajungă” — dacă se poate, de la grădiniță — ca să aibă ei cu ce să-și împăuneze golul interior!
    • Like 4
  • parintii ei la randul lor sunt si ei presati sa-i preseze de cerintele scolare
    • Like 0
    • @ Ady Marin
      Cerințe școlare care tot de atitudinea părinților tembeli sunt generate!
      • Like 1
  • Am un verisor pe care l-au dat parintii la tot ce se putea - pictura, lectii de pian, inot, baschet si altele pe care nu le mai tin minte. Nu avea o ora pentru el copilul ala. Toate astea s-au acumulat si a devenit un copil irascibil, greu de controlat, care mereu urla si cu care nu te poti intelege. Acum au mai adaugat o activitate - psihologul.
    • Like 3
  • „Pasiune” e cam mult și vag spus în legătură cu ceea ce vrem/ credem, ca părinți, că e bine să facă copilul!
    • Like 1
  • check icon
    Copilul trebuie încurajat să facă ceea ce îi place și pt care are aptitudini sau crede că le are. Este ceea ce fac, în general, sistemele model de educație. În România, pe tradiția de sec. 19 combinată cu cea (neo)comunistă, accentul se pune pe massă de informație și pe acumulare masivă de cunoștințe de peste tot. Sigur că asta obosește. Din păcate, de peste un sfert de secol sistemul de chinuie să facă reformă și nu reușește. De ce? Deoarece nu poți face reformă cu non-reformiști. Gargară putem face toți, noi cu faptele stăm prost.
    • Like 2
    • @
      Ai dreptate, dar nu rezolva problema de fond. Așa facem noi. Avem copii inteligenți, cu potențial mare, dar nu-i forțăm. Investim și încurajăm aptitudinile lor înnăscute, dar școala îi obligă la a petrece mult prea mult timp cu lecțiile. Chiar și presupunând că le face de ochii soacrei, tot ia destul timp. Sa se ducă cu ele nefăcute, înseamnă stigmatizare din partea profesorilor și nota mica, așa ilegal cu e. Subiectivismul notelor este lege. Imposibil de demontat. O neatenție in clasa, un act de așa zisa indisciplina, se pedepsește des cu note sub 5. Că sa nu o lungesc prea mult, școala induce destul stres, consum psihic și demotivare, punând în paranteză și aptitudinile spre care are copilul bucurie. Exercițiul de dezvoltare personala este unul suplimentar, extrașcolar, deci redus ca pondere. În condițiile astea, ce putem face noi ca părinți este destul de puțin. Mergem in virtutea inepției și nici o minte de ministru nu e in stare să vadă vreo legătură între deficitul tot mai mare de personal calificat pe piața muncii si adaptat mediului concurențial și ce se întâmplă în școală. Școala a devenit un scop în sine și un bazin de recrutare a clienților de meditații și o imensă piață de desfacere pentru armata de autori, editori si distribuitori de materiale didactice. Copilul este doar momeala.
      • Like 4
    • @ Florin Pirvulescu
      Perfect de acord.
      • Like 1
  • check icon
    Cel mai trist este că își împing la limită copiii niște frustrați care n-au fost deloc împinși când erau mici, ci s-au bucurat de tihnă, relaxare și distracție.
    Acum, parcă avem niște adulți care nu știu să se distreze și să se bucure de viață, dar induc același stil de viață copiilor lor. O nebunie!
    • Like 5
    • @
      Exact, asta am observat și eu!
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult
sound-bars icon