Sari la continut

Părinții care vor să aibă copii „de succes” sfârșesc prin a avea niște copii foarte obosiți

Copil teme

Foto: Guliver Getty Images

Mai mult! Mai mult! Mai mult! – ne sună familiar, nu-i aşa ? Zilnic, acesta este mesajul pe care mass-media ni-l prezintă cu o frecvenţă atât de ameţitoare, încât chiar am ajuns să credem că mai mult înseamnă neapărat mai bine. Oare chiar aşa să fie? Societatea modernă a reuşit să construiască o generaţie de adulţi extrem de ocupaţi care transmit modelul mai departe, copiilor lor, Dar cu ce costuri emoţionale? Am ajuns un fel de musafiri în propria noastră viaţă.

Să aduci un copil „pe lume” durează nouă luni, iar ca să-l aduci ”în lume” ai la dispoziţie optsprezece ani. Acesta este timpul în care un părinte are cea mai nobilă şi cea mai grea misiune din lume, aceea de a creşte şi educa un pui de om. Şi asta zi de zi, 24 de ore din 24. Fără excepţie!

Dacă la creşterea sa avem un sprijin evident în medicii pediatri, nutriţionişti şi alte categorii de un real ajutor, la capitolul educaţie de multe ori suntem pe cont propriu şi nu de puţine ori nu ştim dacă ceea ce facem acum îi va fi de folos în viitor cu adevărat. Sunt convinsă că fiecare părinte îşi iubeşte copilul, însă fiecare fel de a iubi este diferit, fiecare relaţie părinte-copil este unică şi specială. Avem sarcina de a hotărî permanent ce este mai bine pentru el, dar aici se ascund şi multe capcane de care nici măcar nu ne dăm seama. Uneori este pur şi simplu epuizant să găseşti acel echilibru între nevoile sale de copil şi limitele noastre ca părinţi. 

Suntem bombardaţi zilnic de presiunea socială, la care se adaugă influenţa prietenilor, putem introduce în ecuaţie cerinţele şcolii şi dacă mai ţinem cont de aşteptările familiale avem deja un puzzle complet şi complex în acelaşi timp. Şi trebuie să îi facem faţă, indiferent dacă ne place sau nu!

Şi dacă părinţii sunt prinşi între un job (chiar şi bine plătit), traficul cronofag casă-serviciu şi o viaţă foarte ocupată, se pare că acesta a devenit şi modelul copiilor a căror zi obişnuită din timpul săptămânii pare mai plină decât cea a unui adult.

Nu este întâmplător că studiile de psihologie socială a ultimilor ani arată că apar dezechilibre comportamentale la copii cu vârste din ce în ce mai mici, creştem o generaţie de copii fără copilărie. Absenţa timpului nestructurat, adică fără activităţi extracurriculare, cea care generează echilibru psihic şi creează o personalitate armonioasă face ca agresivitatea lor să crească exponenţial. 

Ni se sugerează direct sau indirect că dacă vrem să aibă copilul succes este important să facă: balet, dans, karate, engleză, franceză şi lista poate continua cu câte opţionale dorim să adăugăm – fiecare furnizor vine cu o ofertă foarte tentantă şi de nerefuzat – iar noi, părinţii, credem că cu cât copilul va avea un portofoliu mai mare cu atât succesul lui va fi asigurat. Nici pe departe, ce reuşim să obţinem este o stare de oboseală a copilului, dacă ziua lui începe la 7 a.m. şi se termină la 20 p.m.! 

Uneori, ni se pare că un factor motivator este presiunea pe care o punem pe ei pentru a face performanţă. Lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par: s-ar putea ca pe termen scurt lucrurile să funcţioneze, însă pe termen lung este o factură emoţională mult prea mare care trebuie plătită.

Recomandările pe care le primim din diverse surse susţin la unison ideea de a avea multe activităţi, însă se poate verifica în viaţa reală: cei care au succes sunt cei care au profunzime în ceea ce fac. Mai bine una sau două activităţi pe care copilul le face cu plăcere şi interes decât zeci de opţionale făcute doar pentru a umple formularele de mai târziu. Şi este de dorit ca acele alegeri să fie în conformitate cu interesul copilului şi nu cu visele neîmplinite ale părintelui.

Este esenţial să încurajăm copilul să facă ceva de calitate din munca şi talentul lui, nu din frică şi descurajare.

Dacă un copil începe să se îmbolnăvească atunci când are de dat nişte teste, când nu are viaţă socială, când nu are timp ca familie să stea împreună este un indiciu că este nevoie să existe o schimbare de abordare.

Se poate pune presiune pe copil să ia note mari la şcoală, să meargă la „n” activităţi pe care le părinţii le consideră importante, însă aceasta nu constituie o garanţie că va fi un om de succes. Însă dacă se doreşte cu adevărat să aibă o viaţă de calitate părintele îl ajută să găsească bucuria de a trăi şi de a face ceva cu pasiune. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • „Pasiune” e cam mult și vag spus în legătură cu ceea ce vrem/ credem, ca părinți, că e bine să facă copilul!
    • Like 0
    • Copilul trebuie încurajat să facă ceea ce îi place și pt care are aptitudini sau crede că le are. Este ceea ce fac, în general, sistemele model de educație. În România, pe tradiția de sec. 19 combinată cu cea (neo)comunistă, accentul se pune pe massă de informație și pe acumulare masivă de cunoștințe de peste tot. Sigur că asta obosește. Din păcate, de peste un sfert de secol sistemul de chinuie să facă reformă și nu reușește. De ce? Deoarece nu poți face reformă cu non-reformiști. Gargară putem face toți, noi cu faptele stăm prost.
      • Like 0
      • @ nickadyudrea@gmail.com
        Ai dreptate, dar nu rezolva problema de fond. Așa facem noi. Avem copii inteligenți, cu potențial mare, dar nu-i forțăm. Investim și încurajăm aptitudinile lor înnăscute, dar școala îi obligă la a petrece mult prea mult timp cu lecțiile. Chiar și presupunând că le face de ochii soacrei, tot ia destul timp. Sa se ducă cu ele nefăcute, înseamnă stigmatizare din partea profesorilor și nota mica, așa ilegal cu e. Subiectivismul notelor este lege. Imposibil de demontat. O neatenție in clasa, un act de așa zisa indisciplina, se pedepsește des cu note sub 5. Că sa nu o lungesc prea mult, școala induce destul stres, consum psihic și demotivare, punând în paranteză și aptitudinile spre care are copilul bucurie. Exercițiul de dezvoltare personala este unul suplimentar, extrașcolar, deci redus ca pondere. În condițiile astea, ce putem face noi ca părinți este destul de puțin. Mergem in virtutea inepției și nici o minte de ministru nu e in stare să vadă vreo legătură între deficitul tot mai mare de personal calificat pe piața muncii si adaptat mediului concurențial și ce se întâmplă în școală. Școala a devenit un scop în sine și un bazin de recrutare a clienților de meditații și o imensă piață de desfacere pentru armata de autori, editori si distribuitori de materiale didactice. Copilul este doar momeala.
        • Like 1
    • Cel mai trist este că își împing la limită copiii niște frustrați care n-au fost deloc împinși când erau mici, ci s-au bucurat de tihnă, relaxare și distracție.
      Acum, parcă avem niște adulți care nu știu să se distreze și să se bucure de viață, dar induc același stil de viață copiilor lor. O nebunie!
      • Like 1


      Îți recomandăm

      Evaluarea Națională

      Majoritatea discuțiilor dintre câțiva părinți care se întâlnesc ajung, indiferent de unde încep, în același punct: la școală. „Noi o să îl înscriem la școala din cartier de care aparținem. Mi s-a părut cât de cât ok”, zic în treacăt și primesc la schimb o întrebare: „Și ce faci dacă, după aia, ajunge la un liceu din Titan?”. „Păi un liceu din Titan am terminat și eu...”, încerc să parez

      Citește mai mult

      Eugen Teodorovici

      Premierul Mihai Tudose l-a demis pe fostul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, din funcția de consilier, după ce cu o zi înainte, acesta spusese că un stadion la Teleorman, așa cum vrea ministrul Dezvoltării, „nu se justifică”, și că Biserica ar trebui să plătească impozite.

      Citește mai mult