Probabil, Socrate n-ar fi utilizat Instagram. E clar că Socrate n-avea timp de poze pentru că vorbea mult. Prea mult, ar fi comentat haterii și poate că și discipolul Platon ar fi recunoscut cu jumătate de postare, dacă ar fi avut cont pe FB. Cum ar fi sunat mărturisirea asta la Antena 3 online: „Află aici de cine se dezice cunoscutul autor al lucrării Republica?”
Astăzi nu avem timp, nici să citim mult, nici să vorbim mult, nici să ne întâlnim mai mult. Totul e viteză. Și foarte bine că e. Dar când e multă viteză, e nevoie și de mult mai multă dexteritate, și mai ales responsabilitate în a folosi uneltele comunicării.
Cred că și Nichita vorbea mult. Slavă Domnului că n-a avut cont de FB. Poate s-ar fi grăbit, în unele momente de euforie, să-și posteze poeziile direct. Poate nu le-ar fi lăsat să se coacă în cămăruța sa. Și poate, neșlefuite, n-ar fi fost așa bune.
Eliade cred că vorbea puțin și știm că scria și citea foarte mult. El n-avea timp să doarmă pentru a citi mai mult. Nichita nu avea nevoie de timp să citească mult, el citea și scria din sine însuși.
Acest text nu este însă despre scriitori sau despre bătătorita tânguială, „Vai, ce rău ne face lumea virtuală. Vai, online-ul ne distruge copiii și nu ne lasă să mai trăim...”. E despre altceva. E despre nevoia de a trata instrumentele de comunicare online, respectiv rețelele de socializare, la valoarea pentru care au fost concepute. Despre nevoia de a reevalua culturalizarea și educația în contextul acestor instrumente. Mai clar, dacă nu înțelegem la ce folosește fiecare din aceste instrumente și le vom confunda în continuare între ele vom sufoca și cultura, și educația și firește că societatea va naște monștri.
Dacă am porni de aici, probabil FB-ul românesc nu ar semăna, astăzi, cu o revoluție în care cei care sunt la putere nu știu ce să facă cu ea. Acum pare un eșafod pe care în fiecare zi mai e decapitat cineva. Un spațiu cu aerul unui portal de știri, unde se amestecă totul cu o tensiune înspăimântătoare. Dar aici se aruncă opinii deghizate în știri, informații false, ca și cum ar fi fost verificate din milioane de surse, și commenturi cu judecată inchizitorială inclusă.
Probabil WhatsApp, Telegram sau altele din serie nu ar mai înlocui ieșitul puștilor în fața blocului sau comunicarea, măcar la telefon, între doi adulți. Skype cu siguranță ar fi folosit cel mai mult pentru a comunica la distanță și prin video. Ar fi utilizat, poate, mai puțin de către adolescenți doar ca legătură între ei, aunci când se joacă Lords of Legend, online, fiecare de la el de acasă. Multe din bloguri ar fi site-uri de opinie, și nu instrumente de manipulare media, cu aerul că sunt de fapt mini-agenții de știri.
În fine, Badoo, Tinder și lista sunt convins că e lungă, poate ar fi folosite chiar pentru dating/matrimonial. Nu are sens să dezvolt, dar umblă vorba că și centura s-a mutat online, doar că nu pentru tiriști.
Cred că mai ales țările din Est au nevoie de o educație mai aplicată a utilizării mediului online, nu doar sub aspectul tehnic, ci mai ales sub aspectul utilizării lor în scopurile pentru care au fost gândite inițial. Degeaba ne lăudăm că online-ul a prins aripi, cantitativ, în aceste țări, dacă el se prelinge peste culturi, învrăjbește oameni și le face mintea chisăliță din cauza amestecului de informație și opinie. Degeaba numărăm utilizatorii în creștere, dacă avem o crasă lipsă de cultură a utilizării, cu sens, a instrumentelor în scopul pentru care au fost create.
Spre deosebire de aceste vremuri și Socrate, și Nichita, și Eliade, și Platon știau de ce citesc, știau de ce comunică direct cu oamenii și știau de ce scriu. De aceea, cred că cea mai importantă discuție nu e despre efectele mediului online asupra noastră, ci despre ce înțelegem noi că reprezintă aceste unelte și la ce vrem să le folosim.
Ieri am găsit din întâmplare o aplicație pentru telefon. Un joc de strategie, în limba română, asemănător bătrânului Age of Empire. Într-una din mutările jocului sunt învățat așa: „Mituiește-l pe colectorul de biruri. Vrei să îl mituiești pe colectorul de biruri? Vei obține apoi câteva monede suplimentare drept bonus!”. Mă joc mai departe siderat și curios. Atac o cetate și salvez prințesa din mâinile unor tâlhari, care o țineau ostatică. Mai că mă vedeam invidiat de Don Quijote.
Primesc însă un mesaj stupefiant de la prințesă: „Ce înțelegi prin salvare ?! Chiar așa cine a spus că vreau să fiu salvată? Voi bărbații credeți că stăpâniți lumea nu-i așa ? Sunteți toți la fel!”. Sigur că m-a bufnit râsul la așa un exemplu agresiv de misandrie, de tipul: „toți bărbații e porci”. M-am gândit însă, imediat că sunt o mulțime de puști pentru care a fost, de fapt, gândit acest joc. Ideea că fiul meu poate învăța că ești premiat dacă dai șpagă la ANAF nu mi s-a mai părut amuzantă. Săracul Socrate, cred că ar fi simțit nevoia să împartă cucuta cu autorii jocului.
De aceea, mă tot gândesc că trebuie să existe modalități de a-i educa măcar pe cei mai tineri despre ce e sănătos și responsabil să postezi pe FB, de exemplu. Sau despre utilitatea rețelelor de socializare, în ansamblu, și diferența între canale de informare, canale de comunicare/socializare și canale de divertisment. Poate chiar cei care creează aplicații, de tipul celei despre care am povestit, ar învăța că există limite de bun simț pe care ei înșiși trebuie să și le impună. Dacă am înțelege mai clar diferența între informare, culturalizare, socializare, relaxare prin divertisment etc., online-ul ar putea fi o nouă Galaxie Gutenberg, fie ea și concepută, o parte, de Zuckerberg.
Spre deosebire de aceste vremuri și Socrate, și Nichita, și Eliade, și Platon știau de ce citesc, știau de ce comunică direct cu oamenii și știau de ce scriu. De aceea, cred că cea mai importantă discuție nu e despre efectele mediului online asupra noastră, ci despre ce înțelegem noi că reprezintă aceste unelte și la ce vrem să le folosim.
Socrate nu avea nevoie de un selfie. Selfie-ul lui a fost Platon. Bietul de el ar fi avut nevoie doar de o societate mai bine așezată ca să nu aleagă între idei și viață. Astăzi n-ar mai fi fost pus să moară pentru ideile lui, pur și simplu ar fi fost linșat mediatic. Ar fi fost o imagine descompusă, dezintegrată în milioane de păreri diferite de ceea ce era de fapt. Azi nu mai e nevoie să mori pentru ideile tale, e suficient să fii „perceptualizat”, adică descompus în milioane de percepții greșite despre tine. Azi nu te mai pune nimeni să bei cucută, azi fiecare particulă din ceea ce te definește este transformată în percepții sociale, care nu te definesc, deci nu mai ești tu.
Mă gândeam, inițial câtă bucurie ar fi fost pentru Socrate sau Platon să aibă atâtea agore simultane. Cred însă că primul ar fi exclamat exact așa cum a făcut-o la vremea aceea, intrând într-o piață cu de toate: „Uite de câte lucruri nu am nevoie”!
Nu e momentul acum să dezvolt o temă cu direcții din sfera neuro programării lingvistice, dar mă întreb, totuși, cum ar fi funcționat maeutica prin Skype ?! Până la profundele discuții despre gânduri și emoții, cred, însă, că e mai înțelept, nu doar să ne cunoștem pe noi înșine, ci, oarecum într-o filosofie inversă bergsoniană, să ne cunoștem mai bine uneltele și să reevaluăm pentru ce le-am creat.
Socrate nu avea nevoie de un selfie. Selfie-ul lui a fost Platon. Bietul de el ar fi avut nevoie doar de o societate mai bine așezată ca să nu aleagă între idei și viață. Astăzi n-ar mai fi fost pus să moară pentru ideile lui, pur și simplu ar fi fost linșat mediatic. Ar fi fost o imagine descompusă, dezintegrată în milioane de păreri diferite de ceea ce era de fapt. Azi nu mai e nevoie să mori pentru ideile tale, e suficient să fii „perceptualizat”, adică descompus în milioane de percepții greșite despre tine.
Altfel, chiar cu riscul de a mă simți mai bătrân nu pot să nu constant, nostalgic, că în alte vremuri oamenii aveau răbdare să audă, să vadă, dar mai ales să simtă mai mult. Fie că unii citeau biblioteci întregi, fie că ascultau o vioară, fie că puneau patefonul, mai apoi caseta audio, video, toate instrumentele erau clar definite pentru cunoaștere, comunicare, relaxare. Când acestea se amestecă prea tare omul obosește și devine, fără să vrea, izolat sau hater.
Și mai e un lucru care obosește. Goana după click, share, like. Atunci când ele nu înseamnă promo și bani, înseamnă totuși o nevoie umană pentru feedback. Chiar dacă, de cele mai multe ori această nevoie este firească, vedem zilnic și formele ei bolnăvicioase.
Eu știu, de pildă, că acest text ar fi avut mai multe șanse, odată ajuns pe rețelele de socializare, să ia share-uri și like-uri, dacă în loc de Socrate și Platon aș fi făcut referiri, dese, la Andrei Versace, Robi Roberto și Mihai Bendeac. Ar fi avut și mai multe parcurgeri propriu-zise, dacă ar fi fost mult mai scurt. Vorba celor de la Sectorul 7, nu e un text „pentru dacă te ia somnu când citești”. Dar asta e marea bucurie de a scrie într-o agoră virtuală ca Republica. Poți scrie, cât ar vorbi Socrate în vervă maximă. Poți, de asemenea, să nu stai răstignit în cotidian, doar pentru a comenta, la timp, o știre la modă, care să te ridice până la Share-uri. Aici poți fi citit de oameni pentru care textul încă a mai rămas o bucurie, nu o corvoadă.
Așa că multumesc celor care au ajuns până la finalul acestui text, aferent, corespunzător, pe barosăneală socratică. Zilele acestea e mare lucru, mă nene, mă!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.