Sari la continut

De șapte ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Dacă statul are de poprit sau de executat silit, este prompt. Dacă privatul are un leu datorie, trebuie să-l plătească rapid. Statul își permite să nu o facă, indiferent de sumă. Unde este echitatea? De unde poate veni salvarea

oameni pe strada - detaliu

Foto: Michelangelo Oprandi / Alamy / Alamy / Profimedia

Există această percepție eronată că statul dă bani. De unde are statul bani? Din plata taxelor și impozitelor de către persoane fizice și juridice. Adică de la contribuabilii săi. Prin urmare, nu statul dă bani, ci fiecare dintre noi dăm acei bani din munca noastră. Și când statul se împrumută, o face tot pe banii munciți de noi și următoarele generații.

Ar fi bine ca în primul rând statul să priceapă cât mai repede acest lucru. Să vadă care îi este tangența cu mediul economic. De exemplu, să înceteze să mai crească de azi pe mâine taxe în mod haotic fără nicio strategie fiscală coerentă. Mai mult, cu prevederi contradictorii și uneori pur și simplu absurde. Evident, acest comportament transmite un sentiment de nesiguranță mediului economic care oricum trebuie să se descurce singur.

Problema nu este că trebuie să plătim taxe și impozite. Toate companiile serioase și toți oamenii cinstiți înțeleg importanța alimentării Bugetului de stat cu aceste sume. Problema este lipsa de logică și predictibilitate. Dar și modul în care sunt folosiți acești bani câștigați în privat cu multă muncă și depășind multe greutăți în fiecare zi.

Ca să nu mai vorbim despre importanța achitării datoriilor statului față de privați. De la concedii medicale neplătite, TVA nerambursat, facturi neachitate și lista continuă. În caz contrar, pe lângă toate inerțiile și inepțiile lui, mai pune un umăr serios în a arunca în prăpastie companiile care se confruntă în aceste vremuri cu un acces la finanțare mult mai redus și dificil de obținut.

Dacă are de poprit este prompt. Dacă are de executat silit – execută. Dacă privatul are un leu datorie trebuie să îl plătească rapid. Statul își permite să nu o facă, indiferent de sumă. Și nici nu acceptă vreo compensare. Pentru că privatul trebuie să plătească într-un buzunar al statului în timp ce buzunarul din care ar trebui să fie plătit el însuși e deja gol. Unde este echitatea? Legea și regulile în general ar trebuie să fie aceleași pentru noi toți. Adică reciprocitate.

Am spus că „ar fi bine ca statul să priceapă” și mă întreb retoric, cine de fapt de la stat ar trebui să demareze schimbarea? Care om, din care funcție? Iar pentru că atitudinea generală este de neasumare a niciunei decizii, fiecare așteaptă să înceapă un altul. Totul este disipat. Cam fiecare pentru el. Și de aici statul la stat.

Sunt și oameni la stat care nu stau. Ei chiar încearcă să își facă treaba. Intră în sistem având cele mai bune intenții. Și le-ar pune în aplicare, însă mediul general nu îi încurajează în această direcție. Sfârșesc de multe ori prin a renunța – fie la a încerca să schimbe, fie la poziție cu totul. Ironia fiind că tocmai pe cei pe care i-am dori în acțiune îi pierdem unei culturi organizaționale care nu se concentrează pe a rezolva probleme, ci pe conservarea propriului scaun.

Soluțiile mari sunt îndepărtate. Educație, responsabilitate socială, reguli, respectarea acestora și o întreagă listă de reforme și revoluții în gândire și acțiune. Însă acestea înseamnă că deja vorbim despre următoarele generații și nicio garanție că ele se vor materializa.

Până atunci e bine să facem ceva cu noi și pentru noi astăzi. Indiferent de ce variantă vom alege, că lucrăm la stat sau la privat, că suntem la baza ierarhiei sau în vârful ei, salvarea ne-o vom găsi doar lucrând împreună pentru aceeași misiune: a face viață mai bună pentru noi toți. Salvarea este în unitate.

Articol publicat inițial pe blogul autorului

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Asta este comportamentul dintotdeauna al statului.
    • Like 0
  • Valentin check icon
    Statul plătește tot din banii contribuabilului. Și nu îl doare, pentru că nu sunt banii lui.
    • Like 1
  • Nume check icon
    Va referit banuiesc la "echitatie"...?
    Echitate nu exista si nu va exista niciodata in nici o relatie a institutiilor de stat cu cetatenii, cel putin in Romania. Pentru caa tata timp cat statul se comporta ca un vataf pe mosie unde cetatenii sunt vazuti ca argatii care ori fura ori sunt lenesi si prosti si toti trebuie sa traim la pomana statului nu se va schimba nimic. Mentalitatile din institutiile de stat sunt aceleasi ca in vremurile comuniste unde gandirea era ca statul este cel care dirijeaza tot in tara si in economie. Romania este un din cele mai centralizate tari din EU, poate ce mai centralizata, unde tot capitalul trebuie sa se adune la centru, unde guvernul sub influenta politica sa il repartizeze in functie de interesele electorale.
    Numai cand acest ciclu este rupt vom putea vorbi de un inceput de echitate. Ca sa fie rupt trebuie sa vina din partea statului, iar acest lucru nu cred ca se va intampla in cel putin 3-4 generatii de acum inainte. Prin urmare noua nu ne ramane decat sa plange pe acasa, pe la colturi, pe internet, pe social media si cam ca atat vom ramane.
    • Like 2


Îți recomandăm

Arsenie. Viața de apoi

„Constatarea cea mai sumbră, după experiența asta, e că oamenii se lasă foarte ușor manipulați pe fondul de nevoie intimă religioasă și că ne îndreptăm, cumva și din analfabetism istoric sau din necunoaștere, către valorizarea acestor formule autoritare antioccidentale, antieuropene conspiraționiste care sunt în spațiul public din ce în ce mai puternice. Și asta vom vedea la alegerile de anul viitor cu ce o să se soldeze”, a concluzionat Alexandru Solomon.

Citește mai mult

Apă de băut

Copil fiind, înainte de 1990, „recrutam” câte un adolescent mai vânjos din cartier ca să cărăm sacoșele cu 10-12 recipiente din sticlă, pe care le dădeam goale și le aduceam acasă pline cu apă minerală. Vecinul se alegea cu o monedă sau un biscuit Poiana. Dacă știa să negocieze mai bine, primea cu împrumut mingea mea de fotbal, câteva ore.

Citește mai mult