Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Dacian Cioloș: Comisia Europeană suspendă aprobarea planului de redresare înaintat de Ungaria. Vicepreședintele Comisiei Europene, Vera Jourova, îl contrazice: Nu am oprit nimic, procesul continuă. UPDATE

Viktor Orban - Foto: Beata Zawrzel/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Foto: Beata Zawrzel/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Aprobarea planului de redresare și reziliență înaintat de guvernul ungar condus de Viktor Orban a fost suspendată, a anunțat azi pe Twitter europarlamentarul Dacian Cioloș. „A nu aproba planul de revenire maghiar nu înseamnă «pedepsirea» Ungariei, ci a-l pedepsi pe Orban, cel care folosește banii europeni pentru a lovi Europa”, a scris europarlamentarul Dacian Cioloș. 

UPDATE: Vicepreședintele Comisiei Europene, Vera Jourova, a declarat miercuri, în Parlamentul European, că nu s-a decis suspendarea aprobării planului de redresare al Ungariei, scrie G4Media. „M-am consultat cu cabinetul doamnei președinte și cu colegii care sunt responsabili de fondurile de redresare și reziliență și cu evaluarea planurilor. Și nu există o astfel de știre, nu am oprit nimic, procesul continuă. Sigur că ne uităm la mecanismele de control din statele membre”, a spus Jourova.

Ea a amintit că decizia privind aprobarea planurilor de redresare trebuie luată de Consiliu, cu majoritate calificată. „Sigur, Comisia poate opri lucrurile când constatăm probleme grave, dar nu pot confirma în acest moment că acest lucru s-a întâmplat. Presa germană s-a înșelat”, a precizat Vera Jourova. Vera Jourova a răspuns astfel unei întrebări venite din partea europarlamentarului Guy Verhofstadt, grupul Renew, care a invocat o informație din presa germană pe acest subiect și s-a declarat nemulțumit de faptul că șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a dat un răspuns la o întrebare similară pe care i-a adresat-o liderul grupului, Dacian Cioloș, notează G4Media.

STIREA INITIALA

Suspendarea planului înaintat de Viktor Orban „înseamnă că nu va mai fi finanțată cleptocrația lui Orban”, a scris Dacian Cioloș în mesajul de pe Twitter. „Într-un Eurobarometru din iunie 2020, 87% dintre respondenții ungari au descris corupția din Ungaria drept larg răspândită. Ei merită banii de recuperare, nu ginerele lui Orban”, a scris europarlamentarul român, potrivit Hotnews.ro.

Liderul grupului Renew Europe din Parlamentul European, Dacian Cioloș, a cerut săptămâna trecută, într-o scrisoare adresată președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să nu aprobe PNRR transmis de Ungaria, pentru ca cele 7 miliarde de euro „să nu ajungă în buzunarele greșite”, având în vedere că Ungaria nu recunoaște competența Parchetului European. 

Premierul ultranaţionalist al Ungariei, Viktor Orban, a declarat, luna trecută, că Uniunea Europeană se transformă într-un „imperiu” care contravine intereselor naţiunilor de pe continentul european.

Mecanismul privind condiționarea fondurilor europene de respectarea statului de drept a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2021.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ciolos isi baga nasul in treburile Ungariei de zici ca o rezolvat tot in Romania ,iar acum de plictiseala vrea sa salveze si alte natii.
    • Like 0
  • Nume check icon
    Vad ca si la EU este cam ca la noi. Unul zice hais si altul zice cea. Cine are dreptate?
    • Like 0


Îți recomandăm

Dacia - Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Naționalismul ăla sănătos începe de aici. Când statul român e atent la fiecare leu pe care îl cheltuie, când încearcă să aducă furnizori din România acolo unde are o ofertă bună în piață, unde există competențe și servicii de calitate. foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Sport cu cai in Kargazstan

Jocurile Nomade se vor încheia pe 6 septembrie, însă jocurile Kârgâzstanului vor continua şi după această dată. Într-o țară care încearcă să-și recupereze identitatea după decenii de sovietizare, kok-boru, statuia lui Manas, steagul de o sută de metri și iurtele pentru turiști nu sunt doar decoruri ale unei renașteri naționale. Sunt și declarații despre cine vrea Kârgâzstan să fie. Problema e că desprinderea de Moscova nu se poate face peste noapte, iar între Rusia, China și Turcia, Bișkekul trebuie să învețe să joace un joc mult mai complicat decât cel de pe malul Lacului Song-Kul: unul în care regulile se schimbă din mers, iar trofeul nu mai este o carcasă de capră, ci însăși libertatea de a-și decide viitorul.

Citește mai mult