Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Dan Schwartz, consultant fiscal: De la telefoane mobile, trecând prin automobile, până la carne și brânză e foarte probabil ca la anul să prezinte prețuri mai mari decât au fost anul acesta

Dan Schwartz

Scumpirile resimțite de populație în acest an nu se vor opri anul viitor, crede consultantul fiscal Dan Schwartz, care spune că inflația e foarte ușor de pornit, dar e foarte dificil de stăvilit. Întrebat care ar putea fi primele produse care se vor scumpi mai mult anul viitor, consultantul fiscal a apreciat că printre acestea s-ar putea număra bunurile alimentare și cele de folosință imediată.

„Inflația este problema nr 1 în momentul de față la nivel global, deși în România cifrele nu arată neapărat lucrul acesta în mod expres. Nu am avut creșteri de dobânzi-cheie ale BNR, leul e relativ slabil în relație cu euro. Totuși în viata de zi cu zi, în magazine observăm prețuri mult mai mari decât erau în urmă cu câteva luni”, spune Dan Schwartz, invitatul ediției de duminică al emisiunii „În fața ta” de la Digi24.

Totodată, amintește consultantul fiscal, România va avea de rambursat si creditele pe care le-a angajat la un moment dat pentru a finanța măsurile de protecție anticovid. 

„Întotdeauna rambursările de credite generează inflație. Asta înseamnă că nivelul de trai al populației, dacă creșterile de preturi nu vor fi urmate și de creșteri salariale, se va duce în jos. Piața muncii însă în momentul de față e extrem de concentrată, de strânsă. există o criză de forță de muncă pe piața muncii din România, si nu numai din România. Această lipsă de forță de muncă în principiu duce la creșteri salariale. Tendința pe care tinerii au avut-o pe timpul pandemiei si o au post pandemic de a-și schimba joburile foarte repede și usor, tentați de ofertele salariale mărite, s-ar putea să genereze creșteri salariale. Salariile cresc, prețurile cresc, e așa-numita spirală a inflației. La un moment dat, va interveni blocajul. Salariile nu pot să crească în același ritm în care cresc prețurile, prin urmare ne putem astepta la anul, în cel mai bun caz, la o păstrare a nivelului de viață pe care îl avem acum”, a explicat Dan Schwartz.

„Dacă plecăm de la ideea că în momentul de față lanțurile de aprovizionare globale sunt blocate, sunt încetinite, există cerere foarte mare în special pentru produse electronice, automobile, e foarte probabil ca acestea la anul să prezinte o creștere de preturi. În același timp, scumpirea energiei va genera (...) creșteri semnificative ale prețurilor produselor de larg consum. Deci ne putem astepta la creșteri (de pret) la produsele alimentare, creșteri la produsele industriale, de folosință imediată, nu de folosință îndelungată. De la telefoane mobile, trecând prin automobile, până la carne și brânză e foarte probabil ca la anul să prezinte prețuri mai mari decât le-am avut anul acesta”, a declarat Dan Schwartz.

Prudență la investiția în imobiliare

Cât privește sectorul imobiliar, Dan Schwartz spune că în perioade în care există excese de lichiditate în piață, cum se întâmplă acum și în România, sectorul imobiliar înregistrează „un boom”. El a explicat că  populația caută să își protejeze economiile și investește în acest sector, pentru că „în conștientul general bunurile imobiliare reprezintă investiții sigure”. Consultantul recomandă celor care iau în calcul o astfel de achuziție să se gândească de două ori înainte, cea mai bună variantă fiind un portofoliu diversificat de investiții.

„Ele (imobiliarele) nu reprezintă investiții sigure. Am avut o criză generată de căderea prețurilor la imobiliare în 2008. Sunt bunuri ce urmează regulile pieței. Și în România asistăm la un relativ boom imobiliar, prețurile au crescut foarte mult, oferta tinde să urmeze cererea, încă nu este la nivelul cererii. Până când oferta nu va ajunge la nivelul cererii sau chiar va depăși cererea, nu o să putem vorbi de o scădere a prețurilor, putem vorbi de o creștere a lor, pe parcursul anul viitor și în anii următori. 

La bunurile imobiliare nu putem vorbi, când e vorba de creșteri, despre o evoluție spectaculoasă peste noapte, pozitiv, în sensul stabilizării pieței. Invers însă se poate, adică o cădere a pieței poate să intervină în orice moment. De aceea, cei care se gândesc să investească în imobiliar, ar trebui să se gândească de două ori înainte de a o face. Părerea mea e că un portofoliu de investiții diversificat e singurul care ne poate proteja de o cădere a unei piețe sau a alteia”, a punctat Dan Schwartz

Emisiunea „În fața ta” de la Digi24, moderată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, poate fi urmărită sâmbăta și duminica, de la ora 14.00. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Vorbim de creditele pe care le-a angajat Românistan pentru a finanța furăciunea camuflată în măsurile de protecție anticovid, nene analistule. Și mai vorbim de un pîrț imobiliar umflat de speculă. Prețurile astea halucinante nu au acoperire în prețurile materialelor de construcții, ori în inflație (care există, dar cu un ordin de mărime mai mic).
    • Like 0


Îți recomandăm

Eugen Rădulescu

Încet, dar tot mai sigur, ne îndreptăm spre dezastru. PNRR se va încheia fără ca România să beneficieze de ultimele tranșe. Demența politicienilor a ajuns la paroxism: după ce PSD a îngropat finanțele publice prin politica sa dincolo de iresponsabilă din 2024 și s-a opus cu o îndârjire sinucigașă oricărei reforme cât timp a făcut parte din guvern, acum acționează pentru a fi sigur că S&P ne va coborî în categoria țărilor „nerecomandate investițiilor”.

Citește mai mult

Infrastructură gaze

Dincolo de priză. În această vară, România a ajuns într-o situație fără precedent în istoria recentă: nivelul scăzut al Dunării a determinat oprirea reactoarelor nucleare de la Cernavodă. Împreună, cele două reactoare asigură în mod obișnuit aproximativ o cincime din producția de energie electrică a țării. Seceta prelungită a arătat cât de repede se poate schimba echilibrul național. Șeful guvernului a îndemnat clienții casnici să reducă voluntar consumul în orele de vârf, adică între 20 și 23, iar autoritățile au anunțat că la nevoie, marii jucători din industrie pot fi decuplați de la rețea (foto: Inquam Photos / Octav Ganea).

Citește mai mult

scoala - elevi - copii

Am înțeles întrebarea mai târziu, când Andrei mi-a arătat subiectele. Hai că matematica nu pretind c-o înțeleg, dar la română zic că mă mai pricep. Nu știu câți dintre absolvenții de Litere ar fi putut face jumătate dintre subiectele la română. Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Citește mai mult

Vaccin anti-cancer / sursa foto: Profimedia

Moderna, compania renumită pentru dezvoltarea vaccinului Spikevax împotriva COVID-19, și Merck Sharp & Dohme, o multinațională farmaceutică din America, au anunțat săptămâna aceasta că un vaccin de tip mRNA personalizat pe baza mutațiilor unui pacient a obținut rezultate pozitive într-un studiu clinic.

Citește mai mult