Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au retras fiica de la școală și o vor educa în sistem homeschooling: „Felul în care învață copiii în școli naște în ei frustrări care au darul de a le distruge frumusețea interioară”

„Sunt Sofia Bucur, am nouă ani și nu mai merg la școală”. Așa își începe povestea fiica artistei Dana Nălbaru și a actorului Dragoș Bucur, care din acest an nu va ma mai merge la școală, ci va învăța acasă. 

„Când părinții mei mi-au spus că e o varianta să NU MĂ MAI DUC LA ȘCOALĂ, am crezut prima oară că glumesc, doar că după o mică discuție despre asta am aflat că nu glumeau. În capul meu era o mică, mare confuzie: ”Dacă mamă si tata îmi spun să fiu atentă la ore, cum au acceptat să nu mai învăț?? WHAT??”. 

I-am întrebat și au spus că o să mai învăț doar ca voi face asta acasă”, a sris fetița pe blogul 4 în aventură, pe care și-a spus povestea alături de părinții săi.

Mama sa, Dana Nălbaru, a vorbit despre motivele care au determinat-o să ia o astfel de decizie. „Ea. Potențialul ei. Mi-am dat seama că sistemul de învățământ, acesta organizat pe grupuri de oameni care trebuie să demonstreze în fața altora că și cât știu, că și cât au învățat, este depășit de vremurile pe care le trăim. Nu consider că a învăța e un lucru greșit, dimpotrivă, cred că este esențialul pentru a avea o viață frumoasă. Consider, însă, că felul în care învață copiii în școlile din ziua de azi naște în ei o gramadă de frustrări care au darul de a le distruge frumusețea interioară. Am vrut ca ea să nu piardă această frumusețe, să o las să se dezvolte în ritmul ei, să capete încredere în ea însăși, să înțeleagă că singur îți poți depăși limitele, să învețe să facă în vață ceea ce îi place cu adevărat, să nu-i fie teamă niciodată să o ia de la început, să fie independentă”, a scris Dana Nălbaru.

În prima zi de școală acasă, Sofia Bucur a făcut un curs de scenaristică, a lucrat două ore la matematică în fața calculatorului și a învățat o altă oră și jumătate programare la academia online Khan Academy. Fetița spune că mai vrea să învețe karate, robotica, skateboard, dansuri, chineză, engleză sau pictură. „ Prima zi de „școală” a început fooarte amuzant: tati a venit să mă trezească și îmi spune “hai trezește-te să te pregătești să mergi la ȘCOALĂ!”. Când a spus cuvântul ȘCOALĂ eu m-am trezit brusc și am spus: “CE ȘCOALĂ!!!!!!”. Tati a început să râdă și eu la fel și ne-am pregătit să plecăm la oră de scenaristică. Da, luni fac scenaristică!! După ce am ajuns acolo au urmat 2 ore super în care mi-am dezvoltat scenariul (o să fac un super film) și am discutat tot felul de lucruri pentru că sunt curioasă să știu cum să îl scriu”, a povestit Sofia.

Tatăl său, Dragoș Bucur, a vorbit despre problemele din sistemul de învățământ care l-au determinat să ia această decizie. „Am retras-o din sistemul de învățământ de stat, am înscris-o la o școală tip umbrelă și ne-am aruncat în necunoscut. Sofia a fost într-o clasa care avea o învățătoare foarte bună, dar nici chiar o învățătoare foarte bună nu poate acoperi găurile dintr-un sistem care funcționează după reguli cu care noi (eu și Dana) nu mai suntem demult de acord. Sunt convins că acest „sistem”(ce o fi de fapt asta) se va modifica la un moment dat, dar nu sunt dispus sa aștept , așa că prefer să mergem pe propriul nostru drum. Am citit un articol interesant in care sistemul era comparat cu un mare vapor care atunci când vrea să schimbe direcția are nevoie de timp si spatiu pentru asta, în timp ce bărcile micuțe din jurul lui pot face schimbarea pe loc. Îmi place să cred că suntem o mică bărcuță și că, în timp, sistemul de învățământ se va adapta vremurilor în care trăim”, a scris actorul. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • wow, bon curaj, adica mult curaj, cum spun francezii ... eu as prefera scoala, nu ca ar produce si socialism, dar mai bine mai prost, da mai democrat.

    Foarte putini parinti isi permit, dar nu financiar vb., ci spiritual sa urmeze acest demers.
    • Like 1
  • check icon
    tulaidomnepaprimarele careoveniiara ami trimetea pa oarecine să-l dau io paghitala scola caimusai ca zice la legea mo amenda caiol dau laoi sil humscolesc iocumii voiame arzalarfocudaprimare sidescola
    • Like 0
  • check icon
    Daca era o decizie personala trebuia sa aiba reticenta sa o tina personala. Cand iesi in spatiul public cu declaratii de acest gen evident ca in fapt esti in foame de opinii.
    In primul rand, putina retinere in privinta vietii propriului copil este de dorit in orice familie. Copilul nu e o marfa de expus public, iar deciziile care privesc viata acestuia sunt private, nu sunt subiect de declaratii publice. Aici cred ca au gresit cei doi. Nu stiu daca au gresit involuntar sau pur si simplu au cautat atentia, dar e irelevant.
    Aceasta formula de invatamant poate fi o solutie pentru cazuri selectionate in primul rand prin buget adecvat al familiei si in al doilea rand prin responsabilitate sanatoasa a adultilor.
    Nu asta e problema, ci exhibarea problemelor personale la taraba.
    • Like 1
  • Este o idee extraordinara, am auzit si eu de homeschooling si am inceput sa caut, numai ca am aflat ca in tara noastra nu se poate ci numai in scoli din Europa, cel mai aproape, eventual in Anglia sunt Scoli Umbrela bine puse la punct si acreditate care pot fi echivalate in Romania. Este o solutie buna doar ca este f scumpa pt oameni obisnuiti, ajunge la 100 mil lei vechi pe an. Asta din pacate ne obliga sa ramanem in acest sistem de invatamant prost gandit si aglomerat, cu copii si profesori dificili care ne pot intradevar afecta negativ copiii. Din pacate parintii habar n au ce schimbari urate li se pregateste copiilor in scoala si ce vor fi obligati sa invete. Toata inocenta le va fi distrusa. Nota buna pt parintii care reusesc sa si departeze copilasii de influientele rele. Apropo' sunt invatatoare si lucrez in invatamant de 13 ani si tot mi as indruma copilul spre homeschooling...
    • Like 0
    • @ Maria Cristian
      Anon check icon
      OK, am ceva nelamuriri. "cu copii... dificili care ne pot intr-adevar afecta negativ copiii", adica una din problemele sistemului de invatamant sunt ceilalti copii?? Profesori dificili mai inteleg. Ajungem la schimbari: ce li se pregateste copiilor in scoli ce le va distruge inocenta?! Despre ce influente vorbiti, mai exact, ca incep sa ma sperii.
      • Like 1
    • @ Anon
      check icon
      Cred ca se refera la acei copii definiti prin termenul de bully (scuze, pe romana imi e dificil sa gasesc un sinonim). Am si eu in clasa copilului asemenea specimene si e foarte dificil de negociat cu ei si cu agresivitatea lor. De unde agresivitatea? Din pacate, in aceste cazuri de care vorbesc in cunostinta de cauza, din familie.
      • Like 0
    • @ Maria Cristian
      check icon
      Ba se poate și în țara noastră, există școli private care practică așa ceva. Trebuie să fie o școală acreditată, care să asigure și birocrația aferentă, ca în toată lumea, de altfel, toți au birocrație. Deci nu ați căutat bine sau nu ați căutat unde trebuie.
      • Like 0
    • @
      Anon check icon
      A! Acum inteleg, stiu la ce va referiti. Da, are sens atunci.
      • Like 0
  • Mie mi se pare un moft, o prosteala, asa cum multi parinti mai cu"mot" si-au inscris copiii, prin anii'90, cand a aparaut si la noi, la Waldorf...dupa patru ani au constatat ca la scoala copiii desenau tot floricele si nu auzisera nici de tabla inmultirii! Nu inteleg parintii care considera ca copilul lor este cel-mai-cel, si trebuie sa faca chestii deosebite fata de ceilalti.Eu cred ca, asa cum oamenii, marea majoritate sunt la fel, si copiii sunt la fel! Adevarat, ii diferentiaza educatia primita in familie si stradania, efortul parintilor de a-i educa, ajuta, sustine! Dar e dificil, unii parinti cred ca daca arunca copilul in alt sistem educational nu trebuie sa mai aiba prea mare grija!Dar e periculos acest experiment facut pe pielea copiilor!
    • Like 0
    • @ Luminita Ciocazan
      GS check icon
      Stimata doamna, copii mei sunt cei mai cei! Iar cine ma contrazice, isi da cu parerea in necunostinta de cauza. Deci sa-si tina parerea. Nu ai cum sa cunosti un om doar vazandu-l. Nu-ti poti face o parere despre un om pe motiv de "turma". Daca vrei sa traiesti intr-o turma in care unul face regulile cu bata, este treaba dumneata. Eu nu mai vreau sa-mi "educ" copii intr-un grup de 30 de persoane + pedagog, a carui singura metoda de educare este "taci si asculta ca eu stiu iar tu trebuie sa inveti!". Ce sa invete, o programa stufoasa? Sa invete din frustrarile si nereusitele pedagogului cu salariu mic si lipsit de respect de sine? Iti dai seama in ce somn te lafai? Orice mod de a educa copilul, in mod independent si constient, este mai bun decat surogatul asta pe care il numim educatie. De ce au plecat si pleaca in comtinuare copii dotati, "genii" dupa parerea unora mai nationalisti, sa studieze in alte tari? De ce au acel "gust amar" parintii acestor copii cand vorbesc de sistemul de educatie din Romania? Le este greata si scarba...."dar asa cum noi am putut, trebuie sa poata si ei". Ce aberatie! Dumneata esti LA FEL. LA FEL ca turma pe care au pastorit-o "conducatorii iubiti"!Desteapta-te Române!
      • Like 1
    • @ GS
      Draga doamna, parerea mea este ca e datoria parintilor sa procedeze cum crede ca este mai bine pt. educarea copiilor! Asta nu inseamna ca detineti dreptatea absoluta; imi pare rau ca ati avut experiente neplacute, depinde f. mult si de parinti sa indrume, sa selecteze din programa stufoasa ce este mai util si mai potrivit copilului ! Si vorbesc in cunostinta de cauza, nu ca sa ma aflu in treada, am si eu copil care a invatat la scoala, care s-a simtit bine la scoala, care a absolvit un liceu de arte si care a terminat si master la UNARTE!...si care acum e un tanar educat, talentat si f. priceput in ceea ce face, caruia nu i-am impus sa invete musai matematica, fizica sau germana ca asa trebuie , din contra, l-am incurajat si l-am sustinut sa urmeze calea normala conform abilitatilor sale! Eu la asta ma refeream, nu inseamna ca daca copilul urmeaza o scoala normala trebuie neaparat sa respecte directia"turmei", dar in orice societate este nevoie de oameni care trebuie sa respecte si reguli!
      • Like 0
    • @ Luminita Ciocazan
      GS check icon
      Felicitari doamna! Sunteti o mama fericita. Ai mei sunt mici si sper sa reuseasca si ei in viata. Faptul ca parintii cauta solutii pentru copii nu ar trebui considerat un moft. Iar faptul ca o solutie gasita de parinte este sa-si educe copilul altfel decat spune programa / turma, nu este de condamnat si nici macar de condiderat ca ar fi cu "mot". Iar referitor la faptul ca daca iti iei angajamentul sa scoti copilul dintr-un sistem (bun sau rau) si sa-l "arunci" intr-un alt sistem "experimental" eu cred ca aceasta presupune un act de curaj si mult mai multa grija si atentie. Dimpotriva, sistemul actual in care iti duci copilul la scoala/ gradinita si pana la ora 16 (ma refer la cazurile de "program prelungit") pur si simplu nu mai ai grija lui, mi se pare gresit. Daca nu ati fi avut sansa sa aveti un copil realizat si ar fi ajuns intr-o zona mai "ambigua"a sociatatii, ati fi dat vina pe sistem, asa cum fac multi alti parinti nefericiti (si iresponsabili). O zi buna! A...sunt tatic, nu mamica.
      • Like 0
    • @ GS
      Nu sistemul este neaparat de vina, uneori un parinte incearca din rasputeri sa gaseasca si sa ofere ce-i mai bun copilului sau, dar pe parcursul educarii si formarii intervin o gramada de alti factori, eu ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a indrumat sa gasesc calea potrivita si, recunosc, am avut si norocul sa am un copil bun ! Indiferent de sistemul ales, doresc tuturor parintilor sa ajunga sa se bucure de succesele copiilor, in felul acesta si parintii se simt impliniti! Pe mai departe, cand trebuie sa ramana pe cont-propriu fiecare tanar, deja depinde de el unde si cum considera ca-i este mai bine!
      • Like 1
    • @ GS
      Anon check icon
      Eu am fost unul din copiii care au plecat si nu zic ca sunt vre-un "dotat", dar am luptat pentru ce am vrut si am reusit. De plecat nu am plecat din cauza invatamantului preuniversitar, acela m-a ajutat sa ajung unde am ajuns. Problema mea este cu invatamantul universitar de la noi si cu ceea ce se face, sau mai bine zis nu se prea face in cercetare. Sunt doua categorii de invatamant destul de diferite. Cat despre gustul amar al parintilor mei, acela se leaga mai mult de coruptie, sistem de sanatate, birocratie stupida etc.
      • Like 1
    • @ GS
      check icon
      Desigur, cu observația că, în unele țări, dacă instituțiile abilitate să protejeze familia, constată că modul cum părinții văd educația propriilor copii intră în contradicție cu ce crede statul, de regulă bazat pe niște studii de psihologie infantilă, atunci statul începe demersul de a prelua copiii din familia respectivă. Cazul din Norvegia, teatralizat insistent în România, țară unde nu există un asemenea sistem strict, este un exemplu. Nu este singurul. Familia a considerat că-i educă bine pe copii, statul a zis ba, așa că i-a preluat. Îmi permit să scriu toate acestea deoarece este un text public și urmat de comentarii. Puteți ignora orice comentariu, errare humanum est, perseverare diabolicum.
      • Like 0
  • Dat fiind indiferenta și inconștiența profesorilor, nici eu nu sânt de acord sa-mi dau copilul la școală! În primul rand profesorii nu știu sa învețe copii sa învețe ci doar le impun sa-și macine mintea cu o enormitate de cultura și lectura pe care trebuie sa o retine per total! Majoritatea sânt inconștienți de cât de inconștienți sânt, rezultand o enormitate de retardati care termina școală și gândesc, cât o pruna, ba chiar nu mai știu mai nimic dacă nu nimic din ceea ce au învățat PENTRU CA NU AU ÎNVĂȚAT, ci ceea ce au făcut a fost sa rumege pe nerasuflate tot ceea ce li sa impus!
    Nu îi învață să prindă ideea, mesajul, logica lucrurilor ci le impune sa rumeg texte! Școală zilelor noastre înseamnă retard la nivel înalt, iar cei care se pot numi profesori sânt la fel de mulți cât sânt oameni în lumea asta!
    Cu părere de rău, dar mi-ar fi plăcut ca de copilul meu sa se ocupe oameni specializați și conștienți și nu lume retardata și dornica de a fi, nu ar mai fi trebuit sa mă ocup eu de tot, însă trăim intr-o lume nu intre oameni, iar normalitatea e impusa de cei mulți!
    Prostii dau putere și ridica în slavi, eu doar mă separ de lume!
    • Like 0
    • @ Cristi Dinica
      check icon
      Sunteți, fără doar și poate, o somitate în domeniul dv. de activitate, încât vă permiteți să scrieți, la modul global și fără milă, de vreme ce dați cu bâta: 1. „Dat fiind indiferenta și inconștiența profesorilor” [mă rog, trebuia dată fiind, dar sar...]; 2. „....profesorii nu știu sa învețe copii sa învețe ci doar le impun sa-și macine mintea”. Ești tare, domnule, tare, bag sama că ai scris zeci de studii despre tehnica educației. Ni le dați și nouă să le studiem? Freamăt de curiozitate.
      • Like 5
    • @ Cristi Dinica
      Sa va fie de bine....mai ales ca dat fiind, doriti sa va educati copiii mai mult decat ati invatat dvs. sa scrieti!
      • Like 2
    • @ Luminita Ciocazan
      D-le Dinica, eu mi-am educat exceptional copiii, cred ca stiu sa scriu, si mai ales sa ma exprim cu mai multa coerenta decat o faceti dvs! Eu nu am inteles din ideile dvs. mare lucru, sunteti cam dezlanat! Poate aveti o logica dar nu reusiti s-o exprimati!
      • Like 0
    • @ Luminita Ciocazan
      D-le Dinica, eu stiu sa scriu si reusesc sa fiu mult mai coerenta decat o faceti dvs...."dat fiind"!!!!
      • Like 0
  • check icon
    Nişte nesimţiţi plini de ifose. O să facă din fata lor o handicapată. Învăţămîntul nu mai e obligatoriu?
    • Like 0
    • @
      GS check icon
      Somn usor in continuare, tataie!
      • Like 0
    • @
      check icon
      Nu aveți voie să vorbiți în acest fel și este ciudat că moderatorul a dat drumul unui asemenea text, mie mi-au cenzurat unele mult mai blânde (este drept, critice la adresa autorilor!)
      • Like 0
  • Ciudat .Skateboard se invata si se practica in parcuri , alaturi de alti copii. Nici karate nu cred ca se poate invata stand in fata calculatorului. Ruperea de colectivitate si inducerea ideii ca este mai frumoasa,mai desteapta si mai interesanta nu cred ca pot ajuta copilul in dezvoltarea sa
    • Like 2
    • @ Liviu Nicolae
      check icon
      Bineînțeles că nu, părinții copilului au o problemă ei înșiși și fac experimente cu propriul copil. Hm... Sper să-și revină la normal (de părinți vorbesc) și să-l ducă pe copil la o școală normală, iar dacă vor și altceva pt copil, o pot face.
      • Like 1
  • Psihologii sunt de acord că copiii bogaţilor sunt tot mai stressaţi să stea la şcoală lângă ai amărâţilor şi atunci e firesc să se implementeze şcoli de fiţe şi alte sisteme. Solutia e privatizarea scolilor si liceelor dupa metoda Mebo. Decalajul dintre oligopedagogia noastra si pe unde sunt finlandezii nu poate fi rezolvata de stat, clasa politica temându-se de EduCultură în postromânism. Consolare, listele clasice de carti bune...
    • Like 1
  • check icon
    Asa, si pentru ca doi actori s-au decis ca, pentru fiica lor este pentru genul asta de instruire ar trebui sa lesinam de admiratie? Citesc pe aici ca SUA au foarte raspandita aceasta- sa-i zicem- metoda de educatie. asta nu-i impiedica sa fie unul din popoarele cele mai inculte la nivel de masa. Si atunci? Mie mi se pare ca sistemul asta e inspirat din vremurile medievale, cand regii isi luau profesori privati pentru odraslele lor. Numai ca aia erau regi, si aveau acces la cei mai buni profesori,in stare sa dozeze corespunzator informatia transmisa. Chiar in cursul articolului sare in ochi povestea cu Scenaristica. Iata ce se face la un curs de scenaristica : "– tema centrală, ideea, conceptul

    – introducerea și conturarea eroului și a personajelor secundare

    – stabilirea tonului poveștii și a genului în care se încadrează filmul (comedie, dramă, acțiune, thriller etc)

    – stabilirea temei centrale a poveștii

    – stabilirea intrigii – elementul dramatic, punctul determinant al acțiunii

    – construirea dialogurilor"

    Cati ani ziceati ca are fetita celor doi actori? Noua? Si face scenaristica fara a fi facut macar o compunere? Cam cata literatura a citit domnisoara?
    E strict treaba dumnealor ce educatie ii dau fetitei, dar, orisicatusilea....
    • Like 4
    • @
      Crabu check icon
      Bine zis!
      • Like 0
    • @
      check icon
      Românii au prostul obicei să se extazieze la orice aud că vine din Occident. Home schooling se practică pentru copiii cu probleme, deoarece un copil se dezvoltă normal în grup, deci la școală. În cazul de față, avem de-a face cu niște părinți snobi sau, mă rog, care au prins din zbor o chestie, nu știu exact despre ce este vorba, dar dă bine la televizor, îi vorbește lumea, mai una, mai alta... Dacă acel copil este un copil normal, cu inteligență normală ori peste medie, home schooling este o prostie, iar acest lucru ar putea avea consecințe negative asupra dezvoltării copilului.
      • Like 4
    • @
      ai citit neatent, o fi raspandit homeschoolingul in america, dar nu de asta sunt inculti americanii. Studiile arata ce cei ce fac homeschooling reusesc intr-o proportie mai mare sa termine o facultate decat ceilalti. Apoi sigur americanii nu-s mai inculti decat romanii. Plus ca unde scrie ca e mai ok sa faci COMPUNERI si-abia apoi scenarii? Asa ai invatat tu la scoala, right?
      • Like 2
    • @ Emil Racovita
      check icon
      Domnule draga, in cea ce priveste incultura crasa a americanilor, nu am facut decat sa evidentiez o relatie statistica. Nu am spus ca exista o relatie de cauzalitate. Cititi mai atent! Apoi, atata timp cat insusi ambasadorul american la Bucuresti da dovada de o incultura istorica penibila, nu cred ca e cazul sa mai fac demonstratii. Mai cautati si dvs clipurile lui Jay Leno si va lamuriti, iar daca nu le gasiti, aveti suficiente alte dovezi pe Youtube. Si, in fine, nu scrie nicaieri ca e ok sa faci mai intai compuneri apoi sa scrii scenarii. Dupa cum nu scrie nicaieri ca e OK sa inveti mai intai formula greutatii, si abia mai apoi sa faci cercetare in fizica particulelor elementare. Ati priceput sau sunt prea ermetic?
      • Like 1
    • @ Emil Racovita
      check icon
      Domnule draga, in cea ce priveste incultura crasa a americanilor, nu am facut decat sa evidentiez o relatie statistica. Nu am spus ca exista o relatie de cauzalitate. Cititi mai atent! Apoi, atata timp cat insusi ambasadorul american la Bucuresti da dovada de o incultura istorica penibila, nu cred ca e cazul sa mai fac demonstratii. Mai cautati si dvs clipurile lui Jay Leno si va lamuriti, iar daca nu le gasiti, aveti suficiente alte dovezi pe Youtube. Si, in fine, nu scrie nicaieri ca e ok sa faci mai intai compuneri apoi sa scrii scenarii. Dupa cum nu scrie nicaieri ca e OK sa inveti mai intai formula greutatii, si abia mai apoi sa faci cercetare in fizica particulelor elementare. Ati priceput sau sunt prea ermetic?
      • Like 0
    • @
      nu sunteti ermetic, poate doar opac. Lasati vrajeala cu "relatia statistica", pe ce date va bazati cand spuneti ca americanii sunt inculti. Poate nu stiti clipurile de pe yt unde se arata ca romanii nu stiu cate zile are o saptamana si multe altele. Credeti eronat ca puteti sa faceti comparatie intre formule-cercetare si compunere-scenariu. Scenariul permite manifestarea plenara a creativitatii, pe cand compunerea nu. Hai sa fim seriosi, compunerile erau idiotenii, mai degraba decat despre ce ai facut in vacanta, decat despre un act de dezvoltare a creativitatii. In viata mea n-am auzit in scoala primara (anii 80) sa scrie un copil despre cum culegea el mere la bunici si deodata...un balaur isi iti capul printre crengi. Cred ca lua 2 instant.
      • Like 2
    • @ Emil Racovita
      check icon
      Ideea că americanii ar fi eminamente inculți fiindcă nu știu unde este localizată România este o chestie alimentată din anii comunismului și persistă. Dar dacă îl întrebi pe un român ce vecini are Columbia știe? Sau Brazilia? Nu cred că știe nici pe unde ar fi exact Kosovo și confundă sistematic Slovenia cu Slovacia etc. Mai țineți minte cînd, acum vreo 3–4 ani, Băsescu s-a dus în Slovacia cu mașina de la Oradea (era erupția acelui vulcan islandez care nu știu cum se cheamă, evident), iar administrația prezidențială a scris că Băsescu s-a dus în Slovenia. S-au corectat după vreo 24 de ore (sau a doua azi am văzut eu anunțul). Dar detaliul ăsta nu are nicio legătură reală cu home schooling, iar comparațiile astea „păi în America una-alta, așa și la noi...”. Păi în America poc în cluburi și x morți, alt poc și y morți... Vreți să fie și la noi la fel? Nu cred. Stilul lor de viață, inclusiv naveta cu mașina 1-2 ore zilnic nu cred că e ceva de dorit, chiar dacă am avea autostrăzile lor. Românii, pe lângă „talentul” de a se extazia după orice aud ori văd că e prin Occident, sar și așa, nitam-nisam, la comparații aiurea. Păi poți compara România cu Bulgaria ori România cu Ungaria ori România cu Cehia, mai ușor cu comparații precum România-Germania ori România-UK, noi nu avem (încă) nivelul și modul lor de viață. S-ar putea să-l avem în generația următoare, nu știu.
      • Like 1
    • @ Emil Racovita
      check icon
      Care studii? Dă-ne un link
      • Like 0
    • @
      sunt mai multe studii, vezi si tu oe aici http://www.parentingscience.com/homeschooling-outcomes.html sau http://www.nheri.org/research/research-facts-on-homeschooling.html
      • Like 0
    • @
      GS check icon
      Nu scrie nicaieri ca fetita nu fregventeaza grupuri. Concluzia "un copil se dezvolta normal in grup, DECI la scoala" (banuiesc ca te referi la scoala din sistemul de educatie impus de lege in Romania) este anapoda trasa. Un grup nu presupene obligatoriu "scoala".
      • Like 0
    • @
      GS check icon
      Care este gradul de analfabetism in Romania? Dar in America? Este foarte relevant youtube-ul, a devenit "biblia" educatiei. Exista "dovezi"! Uite la cercetatorul Jay Leno!
      • Like 0
    • @ GS
      check icon
      Dacă „fregventează”, așa să fie, domnul meu. Și în rest bănuiți la fel de prost precum bănuiți limba română. M-am prins de ce ai oroare de școală, ai fi avut ocazia să înveți ceva. Nu e însă timpul pierdut, există un drum al Damascului la orice vîrstă.
      • Like 1
    • @
      check icon
      Din pacate, nu e deloc alimentata din anii antedecemristi, incercarea matale de manipulare, jalnica de altfel, are radacinile in scoala securista de proasta calitate pe care ai urmat-o. adica, daca ai folosit cuvantul "comunist", ar trebui sa tacem din gura si sa ne rusinam ca am folosit astfel de argumente, in wishful thinking-ul matale. La fel de nemernica este reerirea la confuzia Slovenia-Slovacia, pentru ca stii bine ca aceasta confuzie e creata, pe de o parte, de varsta tanara a celor doua tari, pe de alta, de asemanarea fonetica. Aceste doua constatari ar trebui sa fie suficiente pentru a refuza ceea ce nu e un dialog , ci o incercare ordinara de a manipula, incheierea discutiei fiind deci un act de igiena publica. Nu rezist insa de a mai constata ca si referirea la Basescu si echipa sa prezidentiala este la fel de jalnica. Atunci cand faci referire la o gasca de idioti, fie ei si consilieri prezidentiali, si incerci sa ii declari reprezentativi pentru Romania, singura constatare este ca vrei sa insulti intregul popor roman
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult