Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

David Popovici reprezintă modelul după care se pot gândi strategiile în educație

David Popovici la Fukukoa

Foto - Profimedia

Am citit, am tot citit și am recitit! Și mi s-a umplut inima: de bucurie, de admirație, de speranță! Și de dorință fierbinte ca da!, să câștige, să plutească pe ape, spre podium. Dar și de teamă. Ca nu cumva să trecem pe lângă el doar ocazional, când campionatele sau olimpiadele se organizează și să ratăm a înțelege ceea ce ne învață de fapt, dincolo de rezultatele de moment.

Cu fiecare aplecare onestă spre ce înseamnă cu adevărat David Popovici și cu orice îndrăznim a aduce din ceea ce el este în propriile vieți, poate că devenim și noi un pic mai de-ai lui.

Dacă ar fi să rezum într-o frază concluzia mea la tot ceea ce am citit până acum, aș spune că avem în față modelul după care chiar se pot gândi strategiile în educație. În pauzele pe care și le permite, l-aș întreba scurt să ne spună ce avem de făcut. Simplitatea și lipsa de atașare față de rezultatele pentru care muncește enorm, bucuria de a fi în procesul lui de învățare, walk the talk-ul lui de fiecare clipă, îi dau măsura celui care vorbește puțin și face totul. Și de la care putem să primim drept în față rușinea de a fi considerat că tinerii nu mai au nevoie de atâta filosofie! Jena față de noi înșine de a fi renunțat la valori! Care ne sunt superbe, dar ne lipsesc, prea adesea, cu desăvârșire. Strânsul din umeri că nu știm de ce și când am aruncat disciplina și atitudinea față de viață în general la coș, sacrificându-le pe altarul parentingului după ureche și a imperativului construirii personalității copiilor care doar prin acelea se clădește. Și fără de care vorbim doar despre structuri subcorticale lăsate la liber, fără frâul raționalității, limitei, puterii de stăpânire și a tăriei de caracter.

Începe să sune prea complex? Da, pentru că și este! În țara în care nici măcar nu îndrăznim să privim în față gradul de adicție digitală al nostru, al tuturor, cu implicațiile de rigoare la copii și tineri, David vorbește despre dozele de dopamină trecătoare cu care nu vrea să-și obișnuiască creierul. De aceea nu stă pe rețelele sociale, nu vrea să și-l distragă cu valul de like-uri gândite pentru asta, își planifică libertatea mentală cu fiecare metru prin apă și secundă de viață. Cuvinte mari? Nu cred! Căci de unde atâta vigilență în a nu scăpa absolut nici o asociere nedorită în propria minte, în chiar milisecunda în care a atins linia de final și în care încă nu știa dacă a învins sau nu la 200 m? IMEDIAT-ul cu care a corelat capătul cursei cu modul în care s-a pregătit și cum s-a pegătit, pentru a fi sigur că nu intră în capcana poveștii succesului sau a eșecului, sună a radieră! Cu care avem a șterge ce-am mai spus pe unde-am mai scris noi, toți cei care avem pretenții că înțelegem ceva dintr-ale psihologiei...

Evident că anumite detalii vorbesc doar unora. Detaliile despre importanța unui deget ținut altfel prin apă, construirea unui model de mișcare în jurul unui concept și a unei filozofii de viață care te fac ușor în cap și în trup, îmi spune că David are în echipă oameni extrem de luminați.

Studiind neuroplasticitatea prin intermediul mișcării, fiind iar în țara din care toată cunoașterea despre creier a lui Moshè Feldenkrais va pleca spre tărâmurile deschise s-o primească, mă minunez iar și iar de gândirea care stă în spatele pregătirii sale fizice și mentale. Și mă întristez știind câte-am putea face.

Pentru că similaritatea dintre cele la care atenționa Feldenkrais în 1983 și vigilența lui David față de ele în 2023 este izbitoare.

Există o valoare a obiceiurilor și a obișnuințelor, fără de care pur și simplu nu am putea funcționa. Dar și o putere distructivă! Căci fără voie, din neștiință, vanitate sau prostie, creăm în anii copilăriei un atașament bolnav față de atingerea obiectivelor. Colegul răspundea bine la matematică sau istorie și pentru că noi n-am știut ne-am ascuns de rușine în noi înșine (aducând și umerii în față, evident!) și ne-am apucat de desenat. Unii am devenit foarte buni desenatori sau artiști, dar, din păcate, foarte puțini liberi de atașamentul de a atinge ceva, o anumită stare, a ceea de a fi cel mai bun, precum colegul nostru din clasa I. Ne-am obișnuit așa și, mai ales în mediul competițional de astăzi, ne uităm în dreapta și în stânga, orbi la noi înșine, la cum gândim, respirăm, ne mișcăm. Doar să atingem obiectivul țintit, să ne simțim și noi în siguranță! Uitați într-o sală de sport, am putea continua cu patternuri de mișcare din cauza celor de gândire până ne țintuim la pat de durere! Uitați prin viață, uităm de noi înșine până punem la pământ orice fior de bucurie și drag de a trăi frumos.

„Obiectivele atinse sunt bune doar în măsura în care te fac pe tine un om mai bun!".

Cu victorie sau fără, rămâne ce este de făcut zi de zi, fiecare cu ce poate și vrea a înțelege!

Nu, nu vom avea strategii pe educație inspirate în zilele următoare din discuțiile scurte și la obiect cu el, printre antrenamentele care îl așteaptă în continuare. Nu vom avea reașezate sportul, mișcarea și valoarea anduranței acolo unde le este locul! Dar putem călători fiecare imaginar spre el, spre cum ni s-a arătat în aceste zile și notat cu liniuță ce este de făcut concret, în toate secundele cu care se construiește viața și care se vor izbăvite de boala națională „să se facă".

Nu știu care ne vor fi rezultatele, dar cu siguranță vom fi mai frumoși, mai buni, mai oameni! Așa, mai ca el, mai de-ai lui!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nu inteleg articolul, cred ca nici dvs. nu-l intelegeti, dar l-ati scris ca da bine la revista. Ati adunat o serie de cuvinte si le-ati pus impreuna doar pentru ca suna bine.

    „Ne-am obișnuit așa și, mai ales în mediul competițional de astăzi, ne uităm în dreapta și în stânga, orbi la noi înșine, la cum gândim, respirăm, ne mișcăm. Doar să atingem obiectivul țintit, să ne simțim și noi în siguranță!”

    Romania se confrunta cu abandonul scolar, cu analfabetismul, cu analfabetismul functional si dvs duceti grija ca se urmaresc obiectivele tinta, chiar din copilarie!?!? Cati au obiective tinta? 10%-15%? Cati stiu inca din copilarie ce vor sa se faca atunci cand vor fi mari?

    „Uitați într-o sală de sport, am putea continua cu patternuri de mișcare din cauza celor de gândire până ne țintuim la pat de durere! Uitați prin viață, uităm de noi înșine până punem la pământ orice fior de bucurie și drag de a trăi frumos.”

    Chestia asta cu traitul frumos o auzi mereu ca un laitmotiv. Orice faptura delicata si cu pretentii de cititor avizat de carti de dezvoltare personala iti va spune despre traitul frumos.

    „Dar putem călători fiecare imaginar spre el, spre cum ni s-a arătat în aceste zile și notat cu liniuță ce este de făcut concret”

    Asta da, cu imaginarul calatorim in fiecare zi de 33 de ani incoace si notam cu liniuta mai bine ca nimeni altii si tot asa o sa fie si in urmatorii 33 de ani.

    „Mai frumoși, mai buni, mai oameni” vom fi atunci cand nu vom mai face reforma invatamantului de 10 ori pe an de inmultit cu 30 de ani, cand invatamantul romanesc va avea calitate si substanta. Ca nu sunt suficienti cativa elevi olimpici, ca nu sunt suficienti cei 10% ambitiosi si dornici sa reuseasca in varii domenii sau cei cativa foarte buni la sport.

    Si revenind, 80% dintre tinerii si foarte tinerii cetateni ai Romaniei nu au nici planuri si nici obiective. Nici pe termen scurt, nici pe termen lung. Marea majoritate nu este implicata in nimic, nu este interesata de nimic. Multi nu merg nici la scoala, nici la job. Marea majoritate se cazneste sa priceapa un text dupa ce l-a citit de 5 ori. Asa ca nu fiti ingrijorata: nu planifica nimeni, nimic. Problema e ca acesti tineri si foarte tineri isi fac veacul pe strada, in tot felul de anturaje, prin salile de jocuri de noroc etc. Ati privit vreodata strada in miezul zilei sau in miezul noptii (de vara)? Ati bagat de seama cata lume tanara si foarte tanara bantuie de colo-colo fara tinta? Noptile de vara au devenit atat de trepidante, de intense incat nimeni nu mai doarme. Traficul e infernal. Nimeni nu e preocupat de ziua de maine, de un program, de o responsabilitate. Nimeni nu e preocupat ca e tarziu, ca a doua zi se trezeste devreme. De ce? Pentru ca nimeni nu are nimic de facut. Sunt tari in Europa in care totul se inchide la orele 23.00-23.30. Toata lumea merge acasa pentru ca a doua zi toata lumea are un obiectiv de atins si daca a doua zi e zi libera, foarte bine, e o zi in care te poti odihni.

    „Căci fără voie, din neștiință, vanitate sau prostie, creăm în anii copilăriei un atașament bolnav față de atingerea obiectivelor.”
    Chiar asa?

    P.S. Cred ca inclusiv David Popovici a avut inca din copilarie niste obiective pentru care a muncit zi de zi. Altfel nu ar fi ajuns aici.


    • Like 2
    • @ Daniela Damian
      Sunt întru totul de acord cu tot ceea ce spuneți! O strategie pe educație ar trebui să aibă în vedere toate nuanțele pe care le menționați.

      Îmi imaginez că trebuie să lucrați în domeniu și-atunci înțeleg mai mult decât credeți durerea care răzbate din rândurile dvs. Astfel, trec peste intro-ul făcut și vă primesc amărăciunea. Atât am putut scrie în noaptea dintre două cursuri și probabil nu am delimitat suficient între necesitatea obiectivelor și atașamentul bolnav la ele!

      Cu scăpările lui, articolul se vrea o invitație onestă la a privi spre ce înseamnă de fapt minunăția aceasta de om și ce putem învăța de la el fiecare în parte, cu defectele noastre mai mici sau mai mari.
      • Like 1
    • @ Ramona Pricop
      Va multumesc pentru raspuns, pentru aprecieri si imi cer scuze daca am fost prea categorica. Am acest defect: uneori sunt cam taioasa.
      • Like 1
    • @ Daniela Damian
      Dar și calitatea de a recunoaște când greșiți, ceea ce este enorm!
      Scris cu gândul la dvs!
      https://republica.ro/intr-o-pensiune-din-sovata-am-facut-o-descoperire-rara-am-intalnit-doi-copii-autonomi-care-stiau-sa-taie
      • Like 0
    • @ Ramona Pricop
      Multumesc mult. Am un raspuns ceva mai personal si putin cam lung, sper sa nu va supere lucrul asta. Iubim Sovata. Ne apropiem de 40 de ani, suntem din Sibiu, dar ne oprim in primul rand in Bucuresti din pacate, cand venim in tara. In rest, am plecat de multi ani intr-o tara mica din NV-ul Europei. Inteleg ce spuneti pentru ca am avut niste ani minunati in copilarie. Nu am frati sau surori, dar am veri si verisoare si multi prieteni. Prieteniile legate atunci, in anii copilariei si ai adolescentei, cele mai trainice si sincere. Parte din vacanta de vara ne-o petreceam langa Sibiu (sate minunate). Aveam mici indeletniciri pentru ca ai nostri nu prea aveau incredere in noi, dar era totul minunat si extraordinar. In casa, ne revenea sarcina sa scuturam mileurile si sa stergem praful. Noi, fetele, la bucatarie eram tinute departe de cutite, dar ne ocupam intotdeauna de spuma de zmeura sau capsune, depinde ce gaseam prin curtea noastra si mai departe, prin curtile vecinilor (acolo gradinile nu au garduri), pe care o bateam cu telul pana ne amorteau bratele. Mancam cantitati nemasurate de ciocolata si devoram tone de salata de vinete si de pandispan facut in casa (reteta familiei). Plangeam ca nu eram luate la fan si cand ajungeam in camp era o adevarata incantare. Pe Valea Hartibaciului te simti ca in filmele western, cu muntii pe fundal si trenul suierand. (De anul asta mocanita s-a imbogatit cu un nou vagon). Cu palarii de soare uriase si inarmate cu cele mai mici furci posibile, aruncam cu iarba in toate directiile spre disperarea lui Bunu (Bunu si Buna erau bunicul si bunica) si dadeam fuga la sticla cu apa din doua in doua minute, apoi iar ne luam la intrecere cine macelareste (pardon, intoarce) mai repede cat mai mult fan. Seara stateam la geam si asteptam sa vina ciurda. Era un adevarat spectacol. Dimineata ciurdarii plecau pe la 4 asa ca nu-i vedeam, seara se intorceau pe la 8 si dupa ce fiecare bivol isi gasea casa si totul se linistea, ieseam sa jucam badminton pe mijlocul drumului. Era magnific. Era sfarsitul anilor 80, apoi anii 90. Nu stiam ce avea sa urmeze in Romania, eram fericiti ca nu aveau sa mai demoleze jumatate din Sibiu asa cum era preconizat, inclusiv zona unde este casa noastra. Strazi intregi cu multa liniste si verdeata si case frumoase.
      Toti copiii din sat aveau cate ceva de facut, uneori sarcini destul de complicate cum ar fi sa aiba grija de fratele mai mic. Toti sunt acum oameni extraordinari cu varii meserii si preocupari. Pe toti ii iubesc incredibil de mult si imi pare rau ca nu sunt in fiecare zi cu ei.
      Citind articolul dvs. mi-am amintit de toate aceste lucruri si de multe altele si cred si stiu (cel putin la noi pe strada in Sibiu si la noi in sat) oamenii sunt inca extraordinari, iar copiii au tot felul de mici responsabilitati prin curte, gradina sau prin casa. Cresc cu o ordine. Au acea atitudine normala fata de munca si studiu. Nu se gandesc ca a spala vasele este oribil si ca trebuie sa faca in orice moment ceva cool. Desigur ca intre timp multe s-au schimbat, multe persoane dragi nu mai sunt, dar chiar si acum, spre exemplu, facem in casa painea aceea mare si rotunda coapta in cuptorul de lemne din curte. E senzationala. Si se mai fac cozonacii de sarbatori. Imensi. (Acum cuptorul mai e folosit si la pizza) si multe traditii sunt pastrate, inclusiv portul popular. De la cel mai mic pana la cel mai mare, toata lumea are costum traditional purtat la diverse sarbatori.
      Noi trebuie sa impletim trecutul cu prezentul, noul cu traditionalul, pentru ca nu putem sa traim in afara timpurilor prezente. Descoperirile stiintifice, tehnologia, IT-ul, AI-ul si alte litere la moda trebuie sa faca parte din viata noastra. A fi rudimentar nu e o optiune, nu putem trai in afara progresului (asta legat de comentariile celor care au raspuns la articolul dvs., persoane cu care de multe ori sunt de acord pentru ca au mai scris pe acest site). Fiecare tara tine la traditiile sale, prin ele se identifica, dar nu trebuie sa confundam pastrarea traditiilor cu respingerea progresului. Desigur, fiecare epoca isi are greselile sale, excesele de rigoare si legile/regulile strambe care produc efecte nedorite (asta in ceea ce priveste lumea occidentala si societatile dezvoltate, democratice care au tot felul de idei, unele mai bune, altele mai rele). Nu exista societate perfecta pentru ca noi nu suntem perfecti. Am crescut urand comunismul si iubindu-l pe rege. La sfarsitul anilor 80 aveam 5-6 ani, dar imi amintesc de ai mei cum stateau cu radioul in brate si il plimbau de colo-colo prin casa, cu antena legata cu sarma de diverse obiecte, pentru a prinde mai bine Europa Libera si pentru a-l auzi pe rege. Bunicii il venerau.
      A fi simplu, e foarte complicat. A fi sofisticat fara sa cazi in ridicol e si mai complicat. A avea masura in toate, e practic, imposibil in ziua de azi. Toate lucrurile astea lipsesc din ce in ce mai mult in Romania prezentului.

      Imi pare rau ca m-am lasat purtata de val si am cam batut campii. M-am gandit si razgandit daca sa postez comentariul sau nu. Sau sa-l mai modific sau sa-l mai scurtez. In fond pe cine intereseaza astfel de amanunte personale ale cuiva care nu reprezinta nimic pentru societatea romana. Pana la urma l-am postat gandindu-ma ca e un simplu comentariu si daca doriti sa-l cititi ramane la alegerea dvs. si a oricui doreste sa-l parcurga. Nu sunt ziarist, deci nu am de ce sa-mi fac probleme ca plictisesc pe cineva.
      Oricum, multumesc inca o data pentru articol si postare si sa mai scrieti articole de acest fel. Si sa stiti ca intotdeauna sunt critica, dar si foarte autocritica.

      Nu as putea sa fiu profesoara in Romania pentru ca la cat sunt de drastica, in doua zile de la angajare m-ar da afara. La bloc in Bucuresti, vecinii se roaga sa plecam mai repede si sa venim cat mai rar pentru ca-i bat la cap cu tot felul de probleme, ii mobilizez, ma agit si le creez o stare de disconfort. Ei vor sa doarma si eu nu-i las. De aia e Romania asa cum e. Toata lumea e la mare, la soare. Nimeni nu e interesat de nimic, nici de propria viata. Cati au murit in ultimele zile pentru ca nu inteleg un lucru elementar: cand e vant si valuri nu intri in apa. Simplu.
      • Like 1
    • @ Daniela Damian
      Ce frumos!
      Mulțumesc pentru timpul luat pentru aceste rânduri. Nu ați bătut câmpii deloc: sunt amintiri multe, frumoase și unele foarte puternice, încărcate de tensiune și fior. Știu cam ce însemna riscul de a asulta Europa Liberă și de a auzi vocea regelui!!

      Știu și mă bucură că în zona Sibiului încă se menține acel model sănătos în creșterea copiilor! Am impresia că Sibiul este din acea parte a țării în care lucrurile stau altfel. Sau, cel puțin, nu atât de rău precum în alte părți.

      Nu, nu se pune problema că mai putem trăi în trecut. Este vorba doar de a înțelege că formarea unui om, a unui caracter presupune aceleași lucruri indiferent de epocă.

      Aveți dreptate, nu există sistem perfect. Încercăm cum putem fiecare dintre noi să vedem unde e frumosul și binele! Să-l copiem cum putem în viața noastră și să-l spunem mai departe.

      Nu sunteți ziarist dar calitatea limbii române și frumusețea scriiturii vă fac să sunați precum unul. Poate că aici nu citește multă lume, dar pe mine una mă obligă la o exprimare cât mai îngrijită și mă îndeamnă la admirație, dar și tristețe: câtă hemiragie pe țărișoara aceasta prin plecarea celor ca dvs...

      Nu voi uita: "A fi simplu, e foarte complicat. A fi sofisticat fara sa cazi in ridicol e si mai complicat. A avea masura in toate, e practic, imposibil in ziua de azi. Toate lucrurile astea lipsesc din ce in ce mai mult in Romania prezentului".

      Să fiți binecuvântată!
      • Like 1
    • @ Ramona Pricop
      Si dvs, asemenea! Am sa citesc articolele dvs. si va multumesc pentru acest dialog. Numai bine.
      • Like 0
  • Valentin check icon
    Cea mai importantă strategie este să vedem educația ca pe o știință, nu ca pe o lăutărie. La fel ca în medicină, educația trebuie făcută cu studii de specialitate și nu cu programe școlare picate din cer. Niciun medic nu va împărți medicamente ca pe bomboane. Programele școlare trebuie să beneficieze de studii de specialitate înainte de a intra în linie dreaptă. La cârma educației e nevoie de persoane care au lucrat cu copii și tineri, nu cine știe ce universitari care n-au trecut pragul unei clase de gimnaziu sau de liceu. Numai că nu se vrea acest lucru, pentru că ar însemna schimbări care ar grav vârful.
    • Like 1
    • @ Valentin
      Iar David Popovici reprezintă studiul de caz prin care putem să alăturăm la "cum facem să ajungem acolo" pe "ce a făcut de a ajuns aici?".

      Nu, nu se vrea! Și da, concret fiecare putem face câte ceva pentru copiii, nepoții, tinerii care ne înconjoară!
      • Like 0
  • .....dacă ar fi avut un staf.." made in usa :..
    și'ar fi dozat..ALTFEL.....efortul.....În semifinala la 200.m.liber..NU TREBUIA SA OBȚINA..cel mai bum timp..Trebuia...in finală....Ls 100m..era epuizat....
    • Like 2
  • Gabi check icon
    Frumos și adevărat!
    David, citește articolul acesta și fii tu însuți în continuare.
    • Like 1


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult