Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

De ce evit polemicile

Prefer analizele. Evit să polemizez cu cei care critică tot ce scriu, deși mi-ar plăcea s-o fac. Subiectele abordate – referitoare la ce face ori nu face banca centrală – sunt însă atât de sensibile, încât în dezbaterea lor nu-i loc pentru polemici. Și, mai ales, nu cred că e loc pentru ironii. Prefer analizele, cu toate cărțile pe față: idei, cifre, fapte și tot ce poate să asigure pătrunderi în profunzimea lucrurilor.

Singurul criteriu de selecție la BNR: valoarea. Din tot mai multe critici și întrebări, pe marginea analizelor pe care le public în Republica.ro, răzbat necazuri personale, chiar drame iar eu nu am… nu am cum să am soluții pentru durerile celor care îmi scriu. Doar mă încarcă emoțional. În același timp, „criticilor duri”, care sunt convinși că „au ajuns sclavi în propria țară cu ajutorul mafiei de la BNR”, acuzându-ne că „ne scăldăm în lefuri mari” sau că „distrugeți cu bună știință țara asta, ne-ați transformat în sclavi prin controlul asupra banilor”, nu pot să le spun decât atât: greșesc amarnic. 

În această instituție muncesc, de dimineață până seara, aproape 2000 de oameni. Nu sunt mafioți, nu sunt nici măcar bogați, mulți nu au case, salariile lor sunt decente și nu acoperă nici pe departe aglomerarea de creiere pe metru pătrat de la BNR.

Încă din anii ‘90, Banca Naţională este preocupată de continua înnoire și perfecționare a echipelor sale de experţi. Criteriul de selecţie fiind valoarea, indiferent unde a fost dobândită: în ţară sau în străinătate. Vă mărturisesc că, în punctele cheie ale activităţii de aici, de la BNR, cu rezultate dintre cele mai bune, lucrează străluciţi specialişti (și expresia nu e deloc exagerată) formaţi fie de şcoala românească, fie în mari şcoli din lume. Iar selecția se face cu mare dificultate. Și nu fără dezamăgiri. 

Nu în echipele noastre de lucru – pentru că filtrele de acces către poziţii în BNR funcţionează fără greşeală şi fără concesii –, ci la concursurile pentru ocuparea multor posturi. Un director în Banca Naţională relata uimit că, la un astfel de concurs, candidaţii au adus atâtea titluri, atâtea diplome şi atâtea recomandări, încât s-ar fi putut umple un vagon. Dar nici unul dintre ei nu a putut fi admis, pentru că era o şocantă diferenţă între ce scria în hârtii şi pregătirea lor. Frecvent, aici, la BNR, se scot posturi la concurs, vin și câte 30 sau 40 de candidați pe un post fără să câștige vreunul iar sesiunile de selecționare se repetă și de câte 3-4 ori. Așa că BNR are, astăzi, o echipă de specialiști de nivel european.

Cum poate însă cineva gândi că o instituţie de talia Băncii Naţionale și-ar putea ordona activitatea după cum îi taie capul pe cei care o conduc?! Fără nicio abatere, obiectivele, direcţiile de acţiune, marja de iniţiativă şi limitele inovaţiei, ce reglementează BNR şi ce nu reglementează, ce supraveghează şi ce nu supraveghează – totul e stipulat în legi. Așadar, Banca Națională poate interveni în viața economică a țării numai atât cât legea îi dă voie s-o facă.

Nu ocolesc întrebările sensibile. Deși tocmai o astfel de învinuire îmi aduce Raul. Citez: „Domnul Vasilescu a ocolit întrebările sensibile și ne-a explicat, în schimb, de ce nu face BNR legi…” Ei bine, explicațiile care l-au deranjat pe Raul au venit într-un dialog cu Nicu Stănescu, ce vedea aici o mare vină a Băncii Naționale. „Eu nu cunosc, consemna domnia sa, ca BNR să fi promovat măcar o lege în parlament”… Am explicat de ce: BNR nu are inițiativă legislativă. Nu are, deci, dreptul să promoveze legi.

Semnificativ este însă că Paul Lozba, cu un stil mult prea agresiv după opinia mea, privește această temă dintr-o cu totul altă perspectivă, pe care văd că i-au sugerat-o scrierile avocatului Gheorghe Piperea. Și anume, învinuiește BNR tocmai pentru un text de lege. Citez: …„Ce mai zice domnul Piperea? Ca să vă cruciți, vă rog să observați că Legea statutului BNR spune că această instituție a statului român (???) nu primește instrucțiuni de la nicio autoritate publică.”

Așa si este. Legea 312/2004 stipulează că „în îndeplinirea atribuțiilor, Banca Națională a României și membrii organelor sale de conducere nu vor solicita sau primi instrucțiuni de la autoritățile publice sau de la orice altă instituție sau autoritate.”

„O instituție publică independentă”. Am transcris această notație cu ghilimele, fiindcă e un extras dintr-un text de lege. Din Legea 312/2004. Și e chiar din articolul 1, care evidențiază statutul legal al Băncii Naționale a României: o instituție publică independentă. Ceea ce înseamnă că nimeni, în țară, nu-i poate da instrucțiuni decât… prin lege. Nu prin dispoziții verbale, nu prin ordine, nu prin decrete, ci prin lege.

De ce? Nu pentru că i s-ar face vreun hatâr. Ci pentru că – după o experiență istorică îndelungată, soldată cu lecții amare, ce au afectat pentru mult timp soarta unor popoare, mari sau mici, din cauza dispozițiilor date băncilor centrale privind finanțarea deficitelor bugetare cu bani “tipăriți” – lumea a ajuns la această concluzie înțeleaptă: băncile centrale sunt conduse numai prin legi. Așa e în America, așa e în toate cele 28 de țări ale Uniunii Europene, așa e în numeroase alte țări de pe planetă. Și nici măcar prin legi băncile centrale nu pot finanța statul. În România, nu putea fi altfel. 

E drept că, la noi, în dezbateri publice, în comentarii și analize, Băncii Naționale i se reproșează deseori sau chiar i se aduc acuzații subliniate apăsat că n-a făcut sau n-a dres… tocmai ceea ce legea îi interzice să facă. Din cauză că legea… nu e cunoscută în litera și spiritul ei. Ori e sfidată.

Cum poate însă cineva gândi că o instituţie de talia Băncii Naţionale și-ar putea ordona activitatea după cum îi taie capul pe cei care o conduc?! Fără nicio abatere, obiectivele, direcţiile de acţiune, marja de iniţiativă şi limitele inovaţiei, ce reglementează BNR şi ce nu reglementează, ce supraveghează şi ce nu supraveghează – totul e stipulat în legi. Așadar, Banca Națională poate interveni în viața economică a țării numai atât cât legea îi dă voie s-o facă. Și asta pentru că, într-un stat de drept, nu funcţionează numai principiul separaţiunii puterilor, ci şi cel al separaţiunii atribuţiilor.

Legile stabilesc cu stricteţe atribuţiile Băncii Naţionale. Creșterea economică bunăoară – domeniu extrem de important, desigur! – fiind atribuită prin lege Guvernului și nu BNR. Și nu doar în România, ci și în toate celelalte 27 de țări membre ale Uniunii Europene.

Așa cum stipulează legea, obiectivul fundamental al Băncii Naționale este stabilitatea prețurilor. De-a lungul anilor, BNR și-a intensificat activitatea în acest domeniu, a pregătit personal cu înaltă calificare, și-a perfecționat instrumentul de prognoză, a dezvoltat metodologii de acțiune, a lărgit departamentele de specialitate existente și a înființat altele noi iar rezultatele se văd acum: calmarea creșterii prețurilor s-a produs constant și sigur, de la rate cu trei cifre la rate cu două cifre și apoi cu una, până în prezent când inflația s-a aliniat evoluțiilor din Zona Euro.

Apoi, prin lege, obiectivului fundamental al Băncii Centrale i-a fost asociat și obiectivul stabilității financiare. S-a produs, atunci, același proces de lărgire a personalului cu înaltă calificare, de perfecționare a metodologiilor și, în final, s-a ajuns la închegarea Direcției de Stabilitate Financiară.

Politica monetară se face cu știință, și nu cu indicații. Iar povestea are istorie. E bine să n-o ignorăm. În anii 2000, chiar de la începutul lor, BNR n-a mizat niciodată pe o singură carte (cea a dobânzii-cheie) în politica monetară. În mod frecvent a contrabalansat dobânda de politică monetară cu alte câteva cărţi, între care gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar și rezervele minime obligatorii. Iar în ceea ce priveşte dobânda de politică monetară, a avut mereu grijă să fie temeinic racordată la adevărurile din economie. 

Legile stabilesc cu stricteţe atribuţiile Băncii Naţionale. Creșterea economică bunăoară – domeniu extrem de important, desigur! – fiind atribuită prin lege Guvernului și nu BNR. Și nu doar în România, ci și în toate celelalte 27 de țări membre ale Uniunii Europene.

Un timp, dobânzile în urcare s-au dovedit a fi paza bună pentru a trece primejdia rea. Când însă împrejurările i-au fost favorabile, BNR a luat taurul de coarne şi, în 2002, după 11 reduceri succesive, a adus dobânda de politică monetară (sau de referinţă, cum îi spuneam atunci) de la 35 la sută la 20,40 la sută. Reducere ce a continuat în prima parte a anului 2003, până la 18,25 la sută.

Apoi, roata s-a întors. Din august şi până în decembrie 2003, treptat, dobânzile au urcat de la 18,25 la sută până la 21,25 la sută. O schimbare de macaz ce avea în vedere pregătirea pentru trecerea la inflaţia cu o singură cifră.

De ce a indicat BNR, în politica de dobânzi, în a doua parte a anului 2004, la loc comanda? Fiindcă a simţit nevoia să aplice regula de aur a politicii monetare: prudenţa. Din ’90 începând, an de an, învăţase că reglarea optimă a dobânzii-cheie nu e un lucru tocmai uşor în condiţiile unei inflaţii mari sau doar relativ mari. Preţurile căţărătoare depreciaseră banii. Calculul de a urca înapoi dobânzile era calea sigură de a opri inflaţia. La fel a fost şi în 2008.

Banca Națională nu e singură în țară. Într-adevăr, BNR nu primește instrucțiuni de la alte foruri. Biblia ei e legea plus analiza riguroasă. Viața o pune însă față în față cu alte autorități ale statului.

În 2007, în împrejurări specifice, a semnalat public pericolul ce ameninţa societatea românească. Şi anume, că oferta internă de bunuri fizice şi servicii, restrânsă semnificativ, era devansată puternic de o cerere de consum susţinută consistent prin importuri. În context, a avertizat, tot public, că se dă un curs periculos unei politici bugetare relaxate. În sensul că, în timp ce populaţia şi economia acumulau bani şi-şi sporeau cheltuielile, bugetul în loc să-şi raţionalizeze cheltuielile (să adune bani albi pentru zile negre) le înmulțea prin deficite mari.

Cum au fost câștigate două partide dintr-o dată. Notez că BNR nu s-a limitat la avertismente publice. Şi nici la câteva decizii. A fost elaborată o strategie în contrapartidă. La o strategie bugetară prociclică (de tipul irosești apă să uzi grădina în timp ce DUMNEZEU îți dă ploaie) BNR şi-a asumat o strategie anticiclică, (practic a tăiat apa de la stropitori lăsând ploaia să-și facă treaba) promovând o politică monetară care nu mai lăsa loc pentru relaxări. Având însă grijă nici să nu sufoce economia şi nici să nu blocheze accesul populaţiei la îmbunătăţirea nivelului de trai. Banca Naţională a acţionat printr-o politică monetară eficace, menită să reducă nivelul cererii agregate cu accent pe consum şi pe investiţii orientate spre consum, care era nesustenabilă şi umfla alarmant deficitul de cont curent. În plus, strategia BNR avea în vedere şi temperarea creditării în valută. Şi subliniez, temperarea şi nu blocarea, pentru că împrumuturile în valută balansau între riscuri adevărate şi un efect benefic, contribuind substanţial la creşterea importurilor pentru echipamente de producţie şi la îmbunătăţirea traiului populaţiei.

Cert este că BNR a manifestat o evidentă flexibilitate faţă de dobânda de politică monetară. Desele mişcări intervenite, mai cu seamă din 2005 încoace – dobânda de politică monetară urcând sau coborând – au scos în relief o disponibilitate maximă pentru neîncetate schimbări ale direcţiei de mers. Din 2009 însă, sub ameninţarea recesiunii, cursul dobânzii a intrat pe o linie descendentă. Pe pieţele interne, mişcarea BNR a fost de regulă bine primită. Deşi, în numeroase cercuri interne, critici ai Băncii Naţionale cereau cu insistenţă unele ca dobânda de politică monetară să fie mişcată în sus, altele să fie coborâtă mai mult așa cum au făcut Fed și Banca Centrală Europeană. Motivul invocat – şi mediatizat – fiind acela că BNR n-ar putea să câştige, în condiţiile crizei, două partide dintr-o dată: să ieftinească banii moderat şi să continue domolirea inflaţiei. Și iată, ambele partide au fost câștigate dintr-o dată.

Alte răspunsuri – lunea viitoare.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Raul check icon
    Problema este ca BNR-ul se pozitioneaza intotdeauna contra cetateanului de rand, cel putin asta este perceptia generala. Domnii de acolo, din sferele inalte in care evolueaza, nu stiu sa se raporteze la omul care traieste cu salariul minim, ei stiu doar sa tina discursuri pretentioase in care abunda termeni generali (gen macro&stuff). Eu o spun clar: nu cred ca la BNR exista competenta, ci doar o politica fricoasa care da multora impresia de stabilitate. E usor sa ai "stabilitate" cand nu faci NIMIC - nu pierzi dar nici NU CASTIGI ceva, mergi asa din inertie, ramanand cu 20 de ani in urma altor state.
    • Like 2
  • domnul acesta nu mai obosește de atâta pălăvrăgeală? dacă a adunat cineva îndemnurile și profețiile sale, în peste 25 de ani, și le-a comparat cu realitatea, personajul devine „controversat”. dacă nu - nu.
    • Like 0
  • check icon
    Lăudabilă prestația BNR, mai ales după 2008, când nu a dat curs unor păreri, gen Țiriac (gen!) că leul ar fi trebuit să se deprecieze și mai mult, de parcă nu ar fi fost de partea rumânilor. Însă intervenția sesizabilă de la sfârșitul lui septembrie 2008, și care a căpătat accente crunte după vacanța revelionului 2009, a făcut ca toți cei care „pariaseră pe leu”, la sfatul guvernatorului, a făcut ca aproximativ 20% din economii să dispară pur și simplu. Bine, cinic vorbind, s-ar putea spune, din cifre, că acele procente nici n-au existat în realitate, dar e mai greu să le spui asta unora care au constatat că din cinci ani de agoniseală unul a fost de muncă patriotică.
    • Like 1
  • Domnule VASILESCU mai stiti cu ce dobanda imprumuta BNR -ul pe SIDEX in anii 90 ?
    • Like 1


Îți recomandăm

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult