De ce riscăm să pierdem două miliarde de euro dedicate județelor Mureș, Gorj, Hunedoara, Prahova, Galați și Dolj

Foto: Berit Kessler / Panthermedia / Profimedia

Zilele trecute, la Târgu-Jiu, a fost scandal în piața publică. Era să se lase și cu bătaie. Între activiștii de mediu care militează pentru tranziție energetică justă în regiune și lucrătorii de la Complexul Energetic Oltenia s-a iscat o ceartă în stradă. Unii vor decarbonizare, alții vor locuri de muncă. Ambele cerințe țin de interesul național și ambele sunt legitime. Scena din orașul lui Brâncuși e doar unul din multele momente tensionate ale unui proces lung și întortocheat de renegociere socială și de reașezare identitară.

Mă ocup de aproape doi ani de subiectul tranziției energetice juste. Am condus echipa internațională de consultanți care a sprijinit Guvernul României cu analize pentru ca acesta să creioneze planuri de acțiune pentru județele cele mai afectate de tranziția energetică. Fără aceste planuri de acțiune România nu poate accesa cele două miliarde de euro transferate de Bruxelles pentru a reconfigura economiile regionale și pentru a nu lăsa pe nimeni în urmă.

Derulez în continuare dialoguri în zonă pentru a facilita acest proces și pentru a învăța din greșelile trecutului. În urmă cu câteva zile, România a consfințit prin lege data limită pentru eliminarea cărbunelui din mixul energetic: 2032. Fără această dată limită, promisă Comisiei Europene încă de acum un an, România nu ar fi avut nici cele 30 de miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență pe masă. A fost punctul critic al unor negocieri foarte complicate.

Voi încerca să explic, pe scurt, cum se vede acest proces de tranziție justă din perspectiva omului care a vorbit în ultimii doi ani pe acest subiect cu sute de oameni: mici antreprenori, lideri de sindicat, funcționari publici de la consiliul județean, ONG-iști, multinaționale, reprezentanți ai mediului universitar local, primari, miniștri.

Tranziția energetică justă înseamnă să transformi o economie regională din rădăcini. Este un proces care cere leadership național, regional și local, atât politic, cât și non-politic. Este un proces care cere o capacitate administrativă și managerială enormă. Suntem deficitari de la un capăt la celălalt în toate aceste privințe. Timp de decenii identitatea a mii de oameni a fost ancorată în cărbune. Să ceri acum unor lideri locali să construiască o nouă identitate pentru comunitățile lor, când identitatea lor de-o viață le este atacată din toate părțile, e ca și cum ai cere unui copil de un an să meargă singur.

Partea bună este că, atât în Hunedoara cât și în Gorj, odată cu această temă venită de la Comisia Europeană ca toți actorii sociali din regiune să scrie, împreună, un plan despre cum își văd viitorul cu emisii reduse, s-a coagulat, timid, un nou țesut social. E unul fragil dar, pentru prima dată, funcționarii publici au vorbit față în față cu micii antreprenori, ONGiștii au stat la aceeași masă cu sindicaliștii, chiar instituții locale ale statului care habar nu aveau stânga ce face dreapta au început să își vorbească. Procesul tranziției juste în România a avut și are o coordonare la nivel național, șef de filă fiind Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Inclusiv alocarea banilor s-a făcut la nivel centralizat. Evident, județele noastre și-ar fi dorit ca lucrurile să stea altfel: ei să coordoneze, ei să centreze, ei să discute cu Comisia Europeană. Suntem însă departe de a avea tradiția constituțională, administrativă și culturală a Germaniei sau a Poloniei. Politicile publice și marile viziuni nu s-au făcut niciodată în istoria noastră la nivel județean. 

Nu avem deocamdată capacitate și nu avem cadru instituțional pentru o descentralizare reală. Iar reglementarea, inclusiv în sensul transformării unor întreprinderi precum Azomureș sau Complexul Energetic Oltenia a fost mereu o chestiune de decizie națională. Pentru că afectează o țară întreagă. Când puterea nu a fost alocată la nivel local, marii salvatori ai Planurilor Teritoriale de Tranziție Justă au devenit funcționarii publici, pentru că leadership-ul politic s-a îndreptat în direcții pe care le putea controla. Da, cunosc un județ în care doi funcționari publici au pus mâna pe telefoane și au sunat 6000 de firme înregistrate la ei în teritoriu să le întrebe cum văd tranziția energetică și ce input au pentru aceste planuri. Cam așa arată instrumentele colaborative și consultative la noi: doi funcționari care cer numere de telefon de la Registrul Comerțului și pun mâna pe două telefoane mobile. Marii salvatori ai Planurilor Teritoriale au fost, și la nivel național, tot funcționarii publici. Pentru că nu poți cere unui minister eminamente tehnic, menit să scrie sute de pagini de birocrateză, ca să îmblânzească funcționarii Comisiei Europene, să îți creioneze și conducă el viziunea despre tranziția energetică a țării. Dacă am fi avut cu adevărat capacitate și viziune de țară, am fi făcut o Comisie Națională de Decarbonizare, sub autoritatea directă a prim-ministrului, care ar fi gestionat construcția de consens și viziunea comună a țării. Așa au făcut atât Germania, cât și Cehia, stând în negocieri sociale ani de zile. Tot un astfel de organism ar fi putut coordona prioritizarea investițiilor mari – nu putem avea mega fabrici de baterii și în Gorj, și în Hunedoara, și în Mureș. Implicit, ar fi putut vorbi de la egal la egal cu marii investitori care pot crea locuri de muncă în România, cu acest sprijin financiar european. Localul ar fi avut și el un rol. Consiliile județene, cu aceste fonduri europene generoase, se pot reinventa și pot construi centre comunitare de resurse, hub-uri antreprenoriale, spații deschise și nu închise.

În lipsa unor astfel de mecanisme de guvernanță și fără întărirea capacității actorilor locali, riscăm să fim originali și la capitolul absorbția celor două miliarde de euro dedicate județelor Mureș, Gorj, Hunedoara, Prahova, Galați și Dolj. Forma finală a Planurilor Teritoriale este un document tehnic scris impecabil. Care permite județelor să acceseze bani pentru (aproape) orice. Un leadership local puternic, la toate nivelurile, ar fi permis ambiții mai mari și viziuni mai precise de dezvoltare. Dar aici suntem, ca țară: vrem de toate. Trebuie să mergem mai departe, urgent, și să trecem de la planificare la implementare. Deși inițial lumea spera ca primele fonduri compensatorii să intre în județele afectate până la primele disponibilizări, la cum merge birocrația (inclusiv cea europeană) va mai dura câteva luni bune până când primele resurse se vor îndrepta acolo unde e nevoie de ele. Minerii, micii antreprenori, activiștii locali, funcționarii publici locali nu mai au răbdare și nu văd încă premisele unei schimbări reale a comunităților lor. Până când mecanismul de tranziție justă va deveni cu adevărat funcțional este posibil să vedem mult mai multe scene stradale, și chiar mult mai grave, decât conflictul din Târgu-Jiu de zilele trecute.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp