Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

De ce să dai votul cuiva care n-are nevoie de părerea ta?

Cristian Tudor Popescu -

Fruntașul pesedist Buzatu din Vaslui declară că actorii care protestează împotriva OUG 7 și ministrului Justiției n-au citit ordonanța în cauză și chiar dac-o citeau nu sunt capabili s-o înțeleagă. Căci Buzatu „s-a aplecat” (chiar așa!) asupra OUG 7 (nu spune că s-a dedat lecturii, ci că s-a aplecat asupra ei, adică și-a îndreptat atenția din înălțimea sa regală sau de mare savant), i-a descifrat profunzimile și a ajuns la concluzia că ele sunt inaccesibile mințișoarelor lui Victor Rebengiuc, Marius Manole sau Mihai Călin.

 Tot asta au afirmat Doina Pană, fost ministru PSD al Mediului sau Liviu Pop, fost ministru PSD al Educației. Mai mult, L.Pop a dat și indicații actorilor revoltați: „Sunteți plătiți să jucați, de protestat puteți să protestați pe teme culturale”. Zice așa un fost profesor de matematică capabil să demonstreze public tuturor elevilor din România că n-are habar de aritmetică.

PSD le-a transmis chiar magistraților că n-au înțeles. Deci, să înțelegem bine, dac-om putea: activiștii de partid le comunică miilor de judecători și procurori care protestează că nu sunt în stare să priceapă niște legi care îi privesc. În schimb ei, activiștii, le înțeleg la modul superior!...

Insulta aceasta plină de trufie și dispreț datează de la instalarea dictaturii comuniste în România. Ea ilustrează concepția lui Lenin că activistul de partid bolșevic trebuie să fie capabil să ia decizii mai bune decât medicul în medicină, decât inginerul în fabrică, judecătorul în instanță sau profesorul în clasă. Profesionistul, în orice domeniu, orice nivel, oricât de înalt, ar fi atins, aparținea unei caste inferioare Partidului. Iar inginerul nu avea voie să vorbească public despre justiție, profesorul despre starea spitalelor sau judecătorul despre calitatea învățământului în comunism. Și niciunul dintre ei despre politică, nici măcar despre politica Partidului, așa, de capul lor. Asta nu puteau s-o facă decât ștabii PCR, în cap cu Nicolae Ceaușescu.

Dacă, totuși, activistul se ocupase cu ceva înainte de a intra în politică și Partidul îl mazilea, expediindu-l de unde venise, asta era resimțită ca o pedeapsă cruntă. „Ceaușescu m-a trimis în meserie”, spunea inginerul hidrotehnician Ion Iliescu despre scoaterea sa din conducerea centrală PCR și numirea la Ape. „Trimis în meserie”, ca și cum l-ar fi trimis în temniță sau la Canal...

Îți recomandăm

PSD-ALDE, adică puterea alcătuită din Leonarjii da Vinciu ai zilelor noastre, nu au întrebat niciuna dintre categoriile de cetățeni vizate de OUG-urile și legile pe care le-au dat. N-au întrebat magistrații la OUG 7, n-au întrebat bancherii, sindicatele din Sănătate, lucrătorii din energie când au introdus taxa pe lăcomie, n-au întrebat pe nimeni când cu OUG 13... Toate actele lor au fost dictatoriale, în regim de decret ceaușist.

Ba nu, a existat totuși o consultare populară: referendumul pentru familie, pentru familia Dragnea, cu rezultatul știut.

Iată de ce cred că aceia care au de gând să voteze PSD-ALDE ar putea medita la o întrebare: dacă vreme de 2 ani și jumătate Dragnea, Tăriceanu și ai lor n-au avut nevoie niciodată de părerea noastră, adică de votul nostru, în vreme ce făceau lucruri despre care n-au suflat un cuvințel la alegerile din 2016, de ce i-aș mai vota acum? 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

11 septembrie 2001 / sursa foto: Profimedia

Acum 25 de ani, frica avea o adresă. Avea o dată, un contur de zgârie-nori și un nume pe care toată lumea îl putea pronunța. Pe 11 septembrie 2001, pericolul a apărut ca ceva vizibil, ceva ce puteai filma. Astăzi, aceeași frică circulă printr-un SMS, o voce clonată la telefon sau un link care pare aproape corect. Nu mai are contur de oraș. Tocmai de aceea, foarte mulți oameni au încetat să îi mai acorde atenție.

Citește mai mult

Sandra Paul

La 16 ani, Sandra Paul știe deja că performanța nu arată întotdeauna ca o medalie de aur. Uneori arată ca o dimineață începută prea devreme pentru un antrenament. Alteori, ca un robot care nu funcționează după zeci de încercări. Sau ca o zi în care trebuie să alegi între o petrecere și câteva ore de studiu în plus.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon De la joacă la teme: cum amenajezi o cameră de copil care crește odată cu el

Toamna schimbă ritmul întregii familii. Copiii s-au întors la școală, vacanța a lăsat loc temelor, proiectelor și dimineților în care fiecare minut contează, iar camera copilului începe din nou să îndeplinească mai multe roluri în aceeași zi. Este dormitor, loc de studiu, spațiu de joacă, bibliotecă și - pentru copiii mai mari - primul teritoriu al casei pe care încep să-l simtă cu adevărat al lor.

Citește mai mult