Foto: Inquam Photos/ George Călin
Filosoful meu preferat din Grecia antică este fără doar și poate Diogene cinicul. Viața lui e o poveste; o poveste care face din el un filosof faimos și un fel de precursor al creștinismului. Toată învățătura lui a fost trăită. Nu teorie, nu cuvinte frumoase scrise.
Copil fiind, ducea o viață îndestulată în Sinope, dar din cauză că tatăl său a fost acuzat că a pus în circulație bani falși, părintele său a fost închis și el a fugit la Atena, unde ajunge să moară de foame. În acei ani tulburi, de sărăcie cruntă, tânărul Diogene îl aude vorbind pe filosoful Antistene, care susținea că o persoană nu posedă lucruri, ci lucrurile ajung să posede persoana. Adică într-o proastă înțelegere a ceea ce este omul și care este sensului vieții, nu ești ceea ce ești prin calități, ci ești ceea ce ai.
Legenda spune că a ajuns să îl hărțuiască pe Antistene, ca să-l primească discipol, dar este refuzat mereu. Odată, sătul de insistența tânărului învățăcel, acesta a ridicat bastonul să îl lovească. Diogene și-a pleacă capul sub baston și a spus: „Lovește, pentru ca nu vei găsi niciun toiag atât de puternic, încât să mă îndepărteze atâta timp cât vei vorbi". A fost gestul cu care l-a convins să îl accepte ca învățăcel. Va spune despre mentorul său: „De când Antistene m-a eliberat, adică m-a eliberat din a-mi dori lucruri de care nu aveam nevoie cu adevărat, am încetat să mai fiu un sclav".
După ani de ucenicie, devine și el faimos și oamenii îi cer sfatul.
Este întrebat când este timpul potrivit pentru a lua cina, el răspunde: „Pentru bogat când vrea, pentru sărac când poate”.
Când era întrebat de unde vine, răspundea că este „cetățean al lumii”, iar când este întrebat ce fel de om este răspunde: „Sunt un Socrate dement”.
Când este întrebat unde îi este ulcica cu care bea apă din fântânile Atenei, răspunde că a renunțat la ea, după ce a văzut un copil bând apă cu palmele făcute căuș. „Un copil m-a întrecut în felul simplu de a trăi”.
Circulă pe seama lui multe legende fabuloase, din care am să împărtășesc aici doar câteva care îmi plac cel mai mult.
...
Diogene trăia supraviețuind. Câștiga ceva bani, dar cel mai des trăia pe străzi și cerșea. Într-o perioadă, când „cetățeanul lumii” își pierduse casa, umbla într-un butoi. Vară, iarnă, la sate, la orașe, prin piețe, el purta această haină, ce îi era și casă, cerșea ca să mănânce și batjocorea cetățenii cetății pentru modul lor de trai.
I se spunea Diogene-Câinele, pentru că trăia exact ca un câine. Filosoful a explicat că un câine este mereu în contact cu natura, nu îi pasă de statut social și de lucruri materiale, nu este sclavul dorințelor superficiale, își trăiește viața în prezent, deci un câine cunoaște mai bine decât un om adevărata fericire.
Nu era apreciat de mulți pentru viața pe care o ducea și pentru ceea ce spunea, dar sigur toți îi admirau împăcarea sufletului, pe care o obținuse trăind ca un câine.
..
Altă legendă nespus de frumoasă...
Diogene călătorea, când era solicitat de oameni, ce voiau să îi fie discipoli și să îi audă învățăturile. Avea 70 de ani și călătorea spre Aegina, cu o corabie, ce a fost capturată de pirați. Filosoful a fost dus la piața de sclavi din insula Creta. Pentru a putea fi vândut, a fost întrebat la ce se pricepe. A răspuns: „Pot guverna oameni şi îi pot învăţa să se guverneze pe ei înşişi, aşa că vindeţi-mă cuiva care vrea să înveţe".
Unui om bogat, Xeniades, i-a plăcut răspunsul lui și l-a cumpărat. Prietenii încearcă să îl răscumpere, dar el refuză spunându-le: „Leii niciodată nu devin sclavii celor ce îi țin, ci din contra, cei care îi țin devin sclavii lor." Pleacă cu Xeniades în Corint, devine învățătorul fiilor lui și acolo trăiește până la sfârșitul vieții.
Acolo, în Corint, a venit să îl viziteze Alexandru cel Mare, care auzise de faima filosofului. Legenda spune că Diogene se odihnea la soare, când acesta a ajuns, s-a prezentat și l-a întrebat dacă poate face ceva pentru el. Și a primit răspuns:
- Da, dă-te la o parte din lumina soarelui!
(Există și varianta că Diogene ar fi spus: Nu îmi lua ceea ce nu îmi poți da!)
Alexandru cel Mare, copleșit de personalitatea filosofului, ce nu se mai lăsa furat de nimic de la cale, nu îl tulbura nici mărirea lumii, nici onoruri, nici funcții, ce erau deșertăciuni, i-a spus:
- Dacă nu aş fi Alexandru, aş vrea să fiu Diogene.
- Dacă nu aş fi fost Diogene, aş vrea să fiu tot Diogene, a primit rapid răspuns.
...
Și acum legenda legendelor...
Se spune că Diogene umbla prin agora cu o lampă în mână și, când era întrebat ce caută, declama că este în căutarea unui om...
...
Epictet, un alt filozof grec, spunea despre Diogene că era împăcat în fața tuturor greutăților vieții. Avea grijă de ceilalți, iar viața lui o punea în mână lui Dumnezeu. Nu voia niciodată nimic de la nimeni, era împăcat cu toți oamenii și împăcat mereu cu sine însuși, considera casa lui tot pământul și eu citind despre asta m-am gândit la Diogene ca la un creștin de dinainte de creștinism. Model de sinceritate, același om și în sărăcie, și în bogăție, și în libertate, și sclav, trăindu-și viața într-o perfectă armonie între ceea ce propovăduia și ceea ce făptuia este omul ce a înțeles cu adevărat libertate. Nu lanțurile puse de alții pe trup te fac rob, ci dacă accepți tu, ca om, să porți lanțurile pe suflet...
...
De ce scriu eu despre un filosof cinic acum!?
Ca să amintesc că a existat un filosof cerșetor care ne-a învățat cum să fim regi ai vieții și care spunea că lucrul cel mai frumos din lume e „vorbirea sinceră”.
Pentru că, dacă Diogene ar trăi astăzi, în România, ar umbla cu o lumânare, să caute un om de stat care nu a plagiat!
Pentru că cineva a spus: Je suis Ciucă! Și mie mi-a venit ca replică să spun imediat: Je suis Diogene!
...
Nu putem avea duble standarde și duble măsuri. Nu e hoț doar cel care plagia de la PSD, ci e hoț oricine a plagiat, cu atât mai mult un om ce vorbește despre onoare militară și carieră clădită pe merit și cinste.
În plus tare mi-e teamă că inflația de „dottore” duce la inflația de AUR… că nu mai știu românii în cine și ce să creadă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Afirmati ca operele dvs au fost traduse si in Australia ! Pe cuvant ? Dar cine n-a mintit in viata ?! Insanatorire grabnica ! Si lasati-ma sa va dau o veste buna : in curand vor fi lansate pe piata la un pret convenabil pastile impotriva flatulentei mentale .
Tu , Luminita Aldea , poti scrie un articol in care sa nu lovesti in nimeni , in care sa nu critici , in care sa nu defaimezi ceva sau pe cineva ? La cata rautate ai in tine, ma indoiesc !
Comisia de doctorat propune acordarea titlului de doctor, propunere care se înaintează CNATDCU, spre validare. CNATDCU, în urma evaluării dosarului, propune ministrului educatiei, cercetării, tineretului şi sportului acordarea sau neacordarea titlului de doctor.( ORDIN Nr. 5229/2020 din 17 august 2020 pentru aprobarea metodologiilor referitoare la acordarea atestatului de abilitare, acordarea titlului de doctor, precum şi la soluţionarea sesizărilor cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului)
DECI,ditamai, CNATDCU a evaluat si validat acordarea titlului de doctor dlui Ciuca,si a propus ministrului educatiei ACORDAREA titlului de doctor dlui CIUCA.
In CONCLUZIE:
Toate doctoratele plagiate si neplagiate au trecut la evaluare si validare la CNATDCU,iar,ministru a semnat ca primaru.
Cardasie curata intre Conducatorii de doctorate, Comisiile de doctorat si acest CNATDCU.