Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește opt ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

Degeaba ne descurcăm ba cu o meditație, ba cu o școală privată. Ca să nu devenim o țară din care scapă cine poate, educația are nevoie de mai mult decât de soluții individuale

Greva profesorilor

M-am tot uitat la discuțiile din jurul grevei din educație. Și simt nevoia să adaug și eu ceva pe focul stârnit de ceea ce unii se gândesc că e o instrumentalizare politică a unei probleme cât se poate de reale. Mă uit la problema educației din punct de vedere bugetar. Și vă zic din capul locului că mi se pare o tâmpenie scuza că nu sunt bani. Pentru că sunt bani pentru o groază de alte lucruri.

Am reflectat adânc în ultima vreme la starea actuală a sistemului nostru educațional și simt nevoia să vă împărtășesc câteva dintre gândurile mele. Observ cu tristețe cum profesorii noștri, cei care formează viitorul (bun sau mai puțin bun al) acestei țări, sunt nevoiți să strige în disperare pentru a cere bani de salarii. Greva lor scoate în evidență un sistem care a fost neglijat și subfinanțat mult prea mult timp.

Nu uitați, avem o lege din 2011 care prevede ca 6% din PIB să fie alocat educației. Și totuși, până în ziua de azi, această obligație a rămas un cuvânt gol. În realitate, doar 3% din PIB este direcționat către educație, iar cea mai mare parte a acestui buget este consumată de salarii. Acest lucru lasă resurse insuficiente pentru infrastructura și resursele de care avem atât de multă nevoie. E suficient să ne uităm la câte școli au toaleta în curte până să ne apucăm să le numărăm pe cele la care săpunul și hârtia igienică sunt apariții rare, demne de vreo vizită oficială.

Trebuie să spun că mi se pare o tâmpenie și argumentul adesea invocat, că există profesori care nu își îndeplinesc corespunzător datoria. Da, aceasta este o problemă. Dar există oameni în toate domeniile care nu își îndeplinesc corespunzător datoriile. Nu putem lăsa aceste excepții să ne împiedice să avem o discuție constructivă și să luăm decizii cruciale care afectează (fie și puținii!!!) profesori dedicați și muncitori. Și faptul că sunt atâția profi slabi prin sistem e și din cauză că nu toată lumea are complexul salvatorului sau spirit de sacrificiu/ vocație cât să stea în mizerie până la final pentru asta.

Un salariu corect pentru profesori nu reprezintă doar o recunoaștere a muncii lor, ci și o investiție în calitatea educației pe care o primesc copiii noștri. Cu toate acestea, e nevoie de mai mult decât o majorare a salariilor pentru a rezolva problemele sistemului nostru educațional. Avem nevoie de o îmbunătățire la nivel de sistem, care include finanțarea resurselor moderne, a infrastructurii, a cercetării și a formării.

Acum, este important să recunoaștem că pot exista neînțelegeri cu privire la faptul că profesorii cer în primul rând salarii mai mari. De asemenea, este posibil ca greva să fie percepută ca fiind motivată politic. Cu toate că aceste argumente pot avea o bază, ele nu pot să eclipseze realitatea dură că salariile profesorilor sunt extrem de mici și că educația trebuie să devină o profesie atractivă. Pentru a avea oameni buni în sistem, trebuie resurse. Poate că nu trebuie mărite în mod egal toate salariile, ci în așa fel încât să fie cât mai bine investit fiecare leu (poate la debutanți, poate o parte în funcție de performanță sau de disponibilitatea lor de a merge în medii defavorizate etc.)

Și, în final, haideți să ne reamintim că educația nu este o cheltuială. Este o investiție. O investiție în viitorul nostru colectiv, în destinul acestui popor. Facem mișto-uri și ironii cu „România educată” pentru că e într-adevăr penibil că politicienii se bat în piept cu educația și în fapt o lasă să moară în chinuri de ani de zile. Adevărul e însă că nici noi nu cred că am urlat suficient de tare cât să acordăm educației importanța cuvenită.

Problema e că în acest domeniu salvarea nu poate să vină doar individual. Degeaba ne descurcăm noi (sau copiii pentru cine îi are), ba cu o meditație, ba cu o școală privată, ba cu o fugă în străinătate. Ca să nu devenim o țară din care scapă cine poate, ca să nu fim o țară condusă de dubioși plagiatori ca unii dintre cei care ne conduc acum, ca să nu ajungem o țară de proști, în domeniul ăsta nu merge doar cu salvarea individuală. Presupunând că vrem să rămânem pe aici. Noi sau cei dragi.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Asta înseamnă să înțelegi că există ceva numit inteligență logico-matematică, după cum există și un talent la comentariu literar, arte plastice, muzică etc. Nu avem așa ceva în România. Învățământul românesc are esență sovietică. Este un învățământ de tip scapă-cine-poate. Este Armata Roșie: toți încolonați învață aceeași cantitate de matematică, fără diferență.
    În sistemele normale, copii sunt diferențiați încă de la început de o armată capabilă de psihopedagogi și psihologi școlari, care găsesc soluții pentru fiecare copil în parte și REGLEAZĂ CANTITATEA DE INFORMAȚIE CARE I SE POTRIVEȘTE.
    E o altă lume. Noi nu o înțelegem.
    • Like 0
  • D check icon
    Bani sunt, clar. Iar dacă politicienii insistă că nu, atunci putem reduce din numărul de parlamentari și suita lor, că oricum legile se fac prin ordonanțe de urgență. Iar educația est clar și infinit mai importantă decât unii chiar nu fac nimic util. Plătim 466 de parlamentari ca legile să fie făcute de o mână de oameni și adnotate până nu mai înțelege nimeni nimic din ele.

    Mai puțini parlamentari, mai multă educație!
    • Like 5
    • @ D
      Haideți să nu cădem în extremism ca pe vremea lui Băsescu, prin învrăjbirea unor instituții (sau categorii sociale) împotriva altora. Mereu auzim luări de poziție furibunde ale populației împotriva parlamentarilor. Și ele sunt justificate, prin faptul că întreaga clasă politică conducătoare este praf și pulbere. Conține (aproape) numai incompetenți și / sau RĂUVOITORI și / sau CORUPȚI. Dar nu numărul parlamentarilor e problema, ci CALITATEA umană și profesională a lor. Parlamentarii sunt singurii componenți ai puterii centrale (în afară de președintele țării) care sunt aleși direct, de noi, populația. Ar trebui în primul rând să facem noi tot ce putem pentru îmbunătățirea calității lor. O țară cu un parlament slab și incompetent, așa cum avem noi, este o țară în care democrația șchioapătă. Nu trebuie slăbit Parlamentul, ci, dimpotrivă, întărit, ridicat valoric. Tot aud asta cu reducerea numărului de parlamentari, fiindcă lumea îi antipatizează. Dar și dacă s-ar reduce numărul lor, economia rezultată la nivel de țară ar fi un mizilic. Reducerea numărului parlamentarilor, sau eliminarea pensiilor speciale sunt chestiuni strict MORALE, care țin doar de echitate, dar fără prea mare influență în economia și finanțele țării. Desigur, e bine, din punct de vedere moral să le rezolvăm , dar altceva nu prea câștigăm. Sunt alte cheltuieli bugetare mult mai mari și mai inutile. Există o MULȚIME de instituții inutile, care doar consumă bani degeaba. Această birocrație la nivel macro e cea care ne suge de resurse. Dar nici asta nu e chiar principala cauză pentru care România nu are bani la buget. Principala cauză este faptul că România NU prea mai produce nimic în economia națională și marea majoritate a consumului se face cu produse din import. E ca o familie care cumpără și tot cumpără, dar nu produce niciun venit și toate cumpărăturile le face din împrumuturi. ASTA e marea problemă, elefantul din fața noastră pe care ne facem că nu-l vedem. În schimb ne învrăjbim prostește unii împotriva altora, în loc să ne apucăm - de la nivelul conducerii până jos - de muncă de-adevăratelea, să producem cât mai multe bunuri și servicii și astfel să facem să se învârtă rotițele economiei, care acum sunt pur și simplu blocate.
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      D check icon
      Domnule drag, nu există putere centrală într-o republică:

      "Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale."

      Sau și asta este o chestiune strict morală fără prea mare influență?

      Poate că bugetarii nu produc nimic în economia națională, la privat se muncește de-adevăratelea din 1990.
      • Like 2
    • @ D
      Bineînțeles că teoretic există separația puterilor în stat. Dar există conceptul de putere centrală (unde legislativul e Parlamentul și executivul este Guvernul la care se adaugă Președintele). Există și puterea locală (unde legislativul e Consiliul Județean respectiv Local iar executivul este Instituția Prefectului cu entitățile din subordine). Înțelegi acum că nu mă refeream la o putere unică la centru, ca în dictaturi, ci făceam distincția între puterea / puterile de la nivel central față de nivelul local și spuneam că, pentru centru (adică la nivel de țară) parlamentarii și Președintele sunt singurii aleși direct de noi. Nu Guvernul, nu magistrații, nu cei din servicii, nu cei din puzderia de instituții etc etc. Chiar crezi că nu știam de separația puterilor în stat, sau ce? A! Că în România nu prea există în practică nicio separație a puterilor în stat, asta e altceva. În realitate toți, adică, Guvern, șefi de partide, șefi de Servicii, mai marii din Justiție etc ascultă cu sfințenie de orice sughiț al lui Johannis, fiindcă știu că el fiind Guvernatorul coloniei România, este reprezentantul intereselor șefilor de colonie aici pe plan local. Deci ce spune el e sfânt, fiindcă prin el vorbesc stăpânii de afară. Așa că, teoria cu separația puterilor e frumoasă, dar teoria ca teoria, în schimb practica ne omoară.
      În altă ordine de idei. Știu (inclusiv din proprie experiență) că în privat chiar se muncește pe brânci, la limita extenuării, dar la nivel de țară privații sunt prea puțini. Și mai ales puține și firave firme private românești. Iar marile firme cu capital străin care mai produc câte ceva, de regulă EXTERNALIZEAZĂ profitul sau dispun de resursele țării într-un mod neprofitabil pentru statul român. Și în fond privații există și în domeniile unde se comercializează produsele din import. Iar eu vorbeam despre a pune mâna pe muncă pentru a PRODUCE bunuri și servicii la noi în țară și să creștem astfel sănătos economia națională, nu în mod păgubos, DOAR prin consumul bunurilor din import. Deci în privat se muncește, dar politica economică națională e păguboasă indiferent de volumul de muncă al angajaților. Eu despre asta vorbeam. Sigur, nu e vina lucrătorilor din privat că firmele la care lucrează nu produc bani și pentru creșterea economiei naționale. Asta e treaba conducerii politice a țării. Iar munca la nivel de conducere politică înseamnă crearea unei strategii economice benefice, profitabile pentru România, nu așa cum e acum, la cheremul intereselor nelegitime din țară sau din afară.
      Sper că ți-a fost mai clar acum ce am spus.
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Ne iluzionam inutil. Producatori de bunuri nu vom mai fi niciodata. Nu ni se permite. Asta este "marea realizare" a actualei democratii si a aderarii la ue. Nu terebuie sa concuram marile economii europeene. Asta a si fost scopul evenimentelor din decembrie 89, in toata europa de est. Eliminarea unui sistem concurential in folosul altuia. Au invins cei cu bani multi, sustinuti de "marea finanta mondiala". Au fost si unii estici care nu au acceptat in totalitate aceasta conditie. Germania de est a fost rapid "adoptata" de cea din vest, polonia a ezistat si se dezvolta bine, poate si putin ungaria.. Restul, prin "cozile de topor" si ignoranta maselor au acceptat conditiile de colonii. Romania in mod special si total. Daca ar fi existat bune intentii s-ar fi retehnologizat si dezvoltat baza existenta nu s-ar fi demolat si distrus totul. Nu ar fi existat doar mall-uri peste tot ale diverselor branduri occidentale.
      • Like 0


Îți recomandăm

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult