Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Unu: Doamna Ana Oroș mai fusese atacată de câini în același loc și suferise răni serioase. Din această perspectivă, ce s-a întâmplat nu poate fi tratat cu lejeritate ca un simplu accident. Când s-a răsturnat mașina aia peste cele două fete care mergeau pe trotuar – acela a fost pur accident, o pură întâmplare nefericită. Dar ce s-a întâmplat lângă Lacul Morii este puțin diferit. Aici avem de-a face cu cineva care cunoștea riscul, care și-l asumase. Nu toată lumea își asumă riscuri, unii au aversiune la risc. De ce alerga Ana Oroș prin acea zonă de lângă Lacul Morii, știind că acolo sunt câini agresivi care au mai atacat-o și sfâșiat-o? Doamna Oroș însăși le-ar fi spus prietenilor care au întrebat-o: „Nu pot trăi cu frică. Trebuie să îmi înving fricile”.
Accidentul acesta seamănă cu cel de la CE Oltenia. Și acolo oamenii și-au asumat riscul de a munci în niște condiții pe care le-ați văzut la televizor. Nu i-au tras de urechi pe șefi. Prin urmare, nu este chiar întâmplător că au loc astfel de accidente. Putem spune, de fapt, fără a fi un truism, că un accident se poate produce oricând acolo, că e doar o chestiune de timp până la următoarea victimă.
Putem trage vreo lecție?
Din punct de vedere liberal, este dreptul omului să-și ducă viața așa cum vrea și trebuie să fim cât mai respectuoși față de deciziile unei persoane. Dar tot liberalul militează pentru decizii informate, pentru educație. E bine să fim conștienți de riscuri, e bine să ne dezvoltăm discernământul.
Doi: există o responsabilitate instituțională. Avem instituții, avem funcționari plătiți să se ocupe, printre altele, de câini și de siguranța oamenilor sau care sunt plătiți să se ocupe exclusiv de câini. Ce-au păzit? Of, timpul trece, leafa merge, noi muncim cu spor.
Soluții instituționale? Uciderea câinilor vagabonzi? Trebuie să ne calmăm și să înțelegem că asta nu poate fi decât o soluție temporară, abstracție făcând de implicațiile morale ale unui asemenea demers. Nu vom rezolva nimic pe termen lung: noi câini vor intra în vagabondaj, câtă vreme noi câini sunt lăsați să vagabondeze de către niște... nesimțiți.
Iar nesimțirea are cote uriașe în România. Să vă zic o experiență personală? Dacă plec de acasă și las poarta deschisă, vecinii mei care ies să-și plimbe câinii pe strada îi lasă pe aceștia să intre la mine în curte pentru a-și face nevoile. Foarte simplu.
Da, și eu sunt de vină, evident, fiindcă în raport cu nesimțirea lor, sunt și eu un risk lover.
Revenind, doar educația referitoare la creșterea animalelor poate îmbunătăți situația în mod durabil, nu măsuri pompieristice dubioase moral. Fiindcă uciderea câinilor exact asta înseamnă: să dăm frâu liber instinctelor noastre primare, de parcă am fi câini.
Ce altă soluție? Creșterea calității administrative, darea afară a incompetenților și angajarea unor funcționari/polițiști cu adevărat preocupați de bunăstarea cetățenilor în slujba cărora se află.
Din perspectivă liberală, respectarea dreptului de proprietate este sfântă. Te-am prins că ți-ai lăsat câinele să umble nesupravegheat? Pac, amendă serioasă, să-ți treacă cheful. Te-am prins că patrupedul tău a atacat un om? Pedeapsă de să-ți treacă cheful și să fie o lecție pentru toată lumea. Este ca și cum tu însuți ai ataca pe cineva. Mergi la pușcărie. Simplu.
*Când am fost prima oară în America, la o zi de la sosirea mea acolo, mergând pe jos către un magazin, am fost atacat de un câine de talie mică. Eu, obișnuit cu mahalalele României, nu m-am speriat, chiar mi s-a părut simpatic. Însă femeia care ieșise cu el la plimbare aproape a făcut atac de panică, și-a cerut umil scuze de șapte ori. M-am mirat, vă dați seama, eu venind dintr-o groapă a civilizației am crezut că ea are o problemă. Mi-am dat repede seama că eu aveam o problemă. Normal este să nu lași câinele să atace pe cineva, fiindcă asta echivalează cu a ataca chiar tu pe cineva. Și pentru asta plătești zdravăn.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Pe de altă parte, aș dori să reamintesc că friptura de vacă, hamburgherii și cotletele nu cresc pe câmpie. Nu există ogoare cu cotlete de vacă. Există în schimb abatoare. E moral? Iubesc animalele: când eram copil, la bunici, zburdam printre purceluși și miei. Plus vițeluș, mânz, boboci de rață și ce se mai găsea prin bătătură.
Felurile mele preferate? Ciorbă de văcuță și friptură slabă cu salată și cartofi prăjiți.
Un amănunt: dacă un câine este adoptat, atunci el nu mai este câine maidanez. Este câine cu stăpân. Logic! Stăpânul devine responsabil.
Așa că eutanasierea nu e un bau-bau, după cum nu e un bau-bau nici friptura din farfurie. E o măsură de prevenție, pe care multe țări o aplică împreună cu sterilizarea. Nu aiurea, nu orbește, ci punctual, în funcție de caz. Ideea e ca străzile să rămână sigure.
Atât.