Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Disneyland-ul meu din vremea lui Ceaușescu: 10 amintiri din Epoca de Aur pe care le poate „simți” doar generația de 40+

Ceaușescu Disneyland

Foto: Guliver Getty Images

A fost odată ca niciodată… Aşa incepeau basmele copilăriei noastre.

Nu ȋi mai citesc băiatului basme. Poveştile pentru copii sunt cu totul diferite de ceea ce ştiam noi. Acum ȋmi par aproape-basme amintirile copilăriei mele. Pȃnă la urmă, şi copilăria noastră, a celor care am mai prins cȃţiva ani ȋnainte de 1989, şi povestirile pe care ni le spuneau părinţii ori, mai ales, bunicii noştri, au ceva ȋn comun: la sfȃrşit, binele a ȋnvins.

N-aş fi ajuns să scriu materialul acesta dacă nu ar fi insistat Marcus ȋn mai multe rȃnduri să ȋi povestesc cum era pe vremea lui Ceauşescu. Aşa că, vrȃnd-nevrȃnd, spunȃndu-i ceea ce ȋmi aminteam, am ajuns să redescopăr ascunse şi crezute uitate, amănunte pe care cei care nu au prins acei ani le-ar crede neverosimile. Şi pentru ei, pentru cei care nu ȋşi pot decȃt imagina cum era viaţa pe atunci suntem datori să le amintim de ce trebuie să se ferească de cei ce se văd iarăşi ȋn lumea sumbră a acelor ani.

Pentru cei care nu văd decȃt frumuseţea Epocii de Aur: am avut o copilărie frumoasă şi, uite, am ce povesti acum. Dar nu aş vrea ca fiul sau nepoţii mei să mai trăiască ȋntr-o lume precum fusese a noastră.

Au fost odată…

1. Cărţile

Da, pe atunci se citea. Un scriitor mediocru avea tiraje la care acum doar Cărtărescu visează… Iar scriitori erau văzuţi cam ca semizeii, pȃnă şi eu, la cei cȃţiva ani ai mei, auzisem de Adrian Păunescu. Să nu mai spun de Constantin Chiriţă, cu ai cărui Cireşari mă delectam. Ei erau starurile anilor aceia, iar nu Capatos ori Bianca Drăguşanu.

Îmi aduc aminte de cozile la cărţi. Odată eram cu ai mei ȋn concediu, la Govora, şi am văzut cȃteva zeci de oameni ȋmbulzindu-se ȋntr-o librărie: aduseseră cărţi străine. De acolo mi-au cumpărat şi mie Omul amfibie.

Librarii erau unii dintre privilegiaţii zilei, să prinzi un Shogun presupunea să ai pile serioase printre ei.

2. Librăriile

Fiindcă tot veni vorba de cărţi… librăriile erau unul dintre locurile ȋn care intram mereu, la ȋnceput dus ȋnăuntru de mȃna fermă a mamei, mai tȃrziu trăgȃnd-o eu pe mama să ȋmi mai cumpere ceva. Erau librării mari, ȋn care găseai de la caiete de şcoală la ursuleţi de pluş. Librăria din Piaţa Dacia ocupa un spaţiu pe care acum ȋl ȋmpart o bancă, o farmacie, ȋncăperea unde se mai vinde papetărie (şi care poartă totuşi, ironic parcă, denumirea de „librărie”) şi o brutărie cu ştaif.

Doar că ȋn spaţiul acela mare, nou (pe atunci), luminat de soarele care parcă se ȋnvȃrtea ȋn jurul său, nu se găseau prea multe. Eram bucuros din cale afară cȃnd mai găseam vreun soldat sau cowboy din plastic pe care ȋl adăugam armatei de acasă. Mai găseam cărţi pentru copii scrise de romȃni (Enigma străvechii cetăţui, a lui Stefan Zaides nu o voi uita vreodată) şi rar, dar foarte rar, maşinuţe.

O singură dată am nimerit cu bunica la librăria din centru cȃnd aduseseră maşini chinezeşti. O asemenea ȋntȃmplare merita o cheltuială, chiar dacă pensia bunei era mică: mi-a luat un Ferrari şi un Barkas cu care m-am jucat ani mulţi. Nici chinezii nu mai fac acum lucrurile de odinioară…

3. Televizorul

Am văzut prima dată ET extraterestrul al lui Spielberg la un televizor alb-negru. Personajele vorbeau sȃrbeşte fiindcă ȋl dădeau la TV Belgrad 2. Dar nu asta mă deranja cel mai mult, ci purecii. Oare cȃţi mai ştim cum arată purecii?

Antenele erau pe bloc. O dată la două săptămȃni tata urca acolo, mama deschidea geamul, el mai trăgea de antenă la dreapta sau la stȃnga, ȋn funcţie de cum ȋi spunea ea că se vede mai bine la canalul nostru preferat. Nu mai ştiu dacă era Belgrad 1 sau 2. De la televiziunea noastră ȋmi amintesc doar Norii negri, un serial polonez de capă şi spadă, şi Nemuritorii, filmul lui Nicolaescu pe care ȋl dădeau ȋn serial.

Pe urmă a apărut antena colectivă, purecii s-au mai micşorat, iar la sȃrbi au ȋnceput maratoanele cinematografice.

4. Videoul

Cine avea o asemenea sculă ori era securist, ori avea nişte rude ȋn străinătate. Iar să faci rost de casete era o adevărată aventură. De obicei, se ȋmprumutau de la unul la altul şi ne uitam la filme pȃnă se prindea banda. Nu ȋmi mai amintesc dacă Indiana Jones l-am văzut prima oară la video sau la sȃrbi.

5. Compotul de struguri

Cȃt erau de dulci şi parfumate boabele acelea mari care se spărgeau ȋntre dinţi… Le descoperisem la capătul unui raft mare, lung şi cam gol. Mama a luat două sau trei. Peste cȃteva zile, cȃnd ne-am ȋntors, nu mai erau nici compoturile de struguri. Le-am mai găsit anul următor, tot aşa, o singură dată.

Alimentara era lȃngă librărie şi era de vreo două ori mai mare decȃt aceasta din urmă. În locul librăriei v-am spus ce e acum. În locul alimentarei se găseşte azi un Profi, o altă brutărie, un cazinou cu jocuri mecanice şi două farmacii. Dacă nu mă credeţi, mergeţi ȋn Piaţa Dacia, sunt vizavi de fostul cinematograf cu acelaşi nume.

6. Portocalele

Nu ştiu de ce, cȃnd se dădeau portocale, pui sau alte specialităţi, se vindeau la o uşă metalică cu o deschizătură mică din spatele alimentarei, iar nu ȋn spaţiul generos şi gol dinăuntru. În cȃteva minute se aduna mulţime de oameni care se ȋmpingea ȋnspre acea deschizătură din spatele căreia se răţoia vreun vȃnzător plictisit ori iritat, niciodată zȃmbitor. Cred că oamenii pȃndeau cȃnd se apropia o anumită maşină care aducea produsele mult-visate, altfel nu ȋmi explic cum apăreau mulţime chiar ȋnainte de a ȋncepe cei de după uşa metalică să vȃndă.

Eu mă plictiseam ȋntotdeauna repede să stau de mȃna bunicii. Noroc că fiecare „codaş” mai venea cu cȃte cineva, de obicei unul sau doi copii, pentru a primi mai multe găini sau mai multe kilograme de portocale fiindcă se dădea un număr fix pentru fiecare persoană. Aşa că ne luam cu joaca şi ne ȋntorceam la coadă numai cȃnd alor noştri le ajungea rȃndul şi ne chemau pentru a ne arăta omului din spatele fantei din uşa metalică.

Uneori, cei bătrȃni se luau la harţă. Mamă, ce ȋnjurături şi blesteme ne făceau să murim de rȃs! Aveau imaginaţie ȋn acei ani, nu glumă.

Cȃt de acre, dar cȃt de bune erau portocalele de atunci!

Îți recomandăm

7. Cinematografele

Piedone ȋn Africa, Tunurile din Navarone… Stăteam la coadă şi ne rugam să nu se ȋnchidă casa fiindcă se vȃnduseră toate biletele de la reprezentaţia care ȋncepea peste o oră. Dacă mă gȃndesc bine, la vȃrsta mea poate nici nu trebuia să intru la asemenea filme.

Duminică dimineaţa era ora de desene animate pentru copii. De cȃte ori am văzut aceleaşi aventuri ale Mihaelei. Miaunel şi Bălanel erau simpatici, dar dacă aveam parte de 10 minute cu Lolek şi Bolek povesteam trei zile ce prostii făceau.

8. Concediile

Govora, Moneasa, Mamaia. Frumoase locuri. Dar de ce mi se păreau aşa de lungi concediile? Nu neapărat fiindcă durau cȃt două sejururi la turci, adică vreo 14 zile, ci pentru că aveam impresia că zilele se repetă. Asta dacă nu cumva ploua şi mă plictiseam ȋn casă.

Dar era greu să prinzi un loc ȋntr-un hotel bun. Noroc că ȋn Timişoara aveam Comtim-ul… Iar o rudă de salam de vară strecurată la recepția staţiunii ȋţi asigura o cameră cu vedere la pădure.

Şi restaurantele… Mirosea atȃt de bine… şi cum se auzea cȃnd zeci de oameni loveau la unison cu tacȃmurile metalice farfuriile de mȃncare!

9. Coada de la benzinărie

Da, pe atunci nu mergeai calm la benzinărie, alimentai, dădeai cardul şi plecai. Nici vorbă. Cum stăteau doamnele la coada de la alimentară, aşa stăteau bărbaţii cu mȃndria vieţii lor, de obicei o Dacia 1300, la rȃnd la benzină. Să faci vara un drum pȃnă la mare adunai un an de zile picătură cu picătură. Oricum, ȋntr-o săptămȃnă circulau maşinile cu numere cu soț, ȋn alta cele cu numere fără soţ.

Dar copiilor ne plăcea să vedem maşinile aliniate frumos la coadă. Cȃteodată zăream vreo Volga sau noile Aro 10. O singură data am văzut o Warsawa: superbă maşină! Doar recent am aflat că modelul acela era copiat după Pobeda rusească.

10. Pachetele de sărbători

Ce fericire pe famillile care aveau o rudă ȋn străinătate! Visam un an ȋntreg la ciocolatele acelea nemaipomenite care ȋnghiţiseră alune imense care ni se spărgeau printre măsele. Nu ȋnţelegeam nici ȋn ruptul capului de ce la noi se găseau doar tablete fără gust şi bomboane cu lapte. Era să uit de Jucăriile mele, acestea din urmă erau mai bune, dar aveau prea mult zahăr, totuşi.

Şi de ce nu găseam ȋn alimentarele noastre acei ursuleţi coloraţi şi gustoşi care acum ne ȋmbie de pe rafturile supermarketurilor? După treizeci de ani arată la fel ca atunci.

Da, cum spuneam, copilăria a fost frumoasă. Putem să cădem uneori ȋn reverie amintindu-ne ȋntȃmplările de odinioară, dar să nu confundăm niciodată culoarea nostalgiei cu realitatea. Epoca de Aur nu trebuie să se mai intoarcă vreodată, am pierdut destule decenii şi prea multe speranţe să ne mai permitem acest coşmar. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Pif Gadget, gumele cu Tipi-Tip, Rahanele, posterele cu Modern Talking, ceasul electronic cu calculator, păpuşile Muppets, Războiul Stelelor, puştile cu cornete, jocurile electronice ruseşti cu lupul şi iepuraşul, Tom şi Jerry, aventurile lui Sinbad Marinarul, serialul Arabela, discurile cu poveşti, albumul duminical, Teleenciclopedia, Dallas, Kojak.
    • Like 2
  • Am primit o jumatate de aluna prajita de la un amic..imi amintesc si acum explozia de aroma din gura. Aveam sensibilitatea olfactiva si gustativa a unui detectori de ioni din aeroporturile curente. Fie ca eram copil fie ca eram deprivati de toate sau ambele dar orice senzatie era traita la un nivel mult superior.
    • Like 2
  • mike mike check icon
    "N-aş fi ajuns să scriu materialul acesta dacă nu ar fi insistat Marcus ȋn mai multe rȃnduri să ȋi povestesc cum era pe vremea lui Ceauşescu."--> Si fiica mea intreaba despre Ceausescu si despre copilaria mea, insa eu ii povestesc toate aceste lucruri nu pentru a-i arata cat de "frumos" era inainte , ci pentru a-i arata drama comunismului si cum ar trebui sa respingem astfel de regimuri criminale, cat de umilitor a fost pentru noi si cat de multi oameni au suferit in acea lunga perioada, din 1945 pana in 1989. O sa-i mai spun de asemenea si despre inchisorile comuniste si ce se intampla daca doar gandeai ceva impotriva regimului, apoi despre "fenomenul Pitesti" si despre locurile din Bucuresti unde au murit tineri in '89. Iar apoi o sa-i mai spun cum fostii securisti si comunisti au insangerat Romania pentru ca ei sa-si vada de afaceri in continuare si sa tina Romania intr-o zona gri, cu influente rusesti. Apoi 10 august 2018, Colectiv, OUG 114, OUG pe justitie, Dragnea, Viorica... Bratul lung al comunismului inca ne "mangaie" dintr-un trecut tenebros.
    • Like 6
  • Ada check icon
    Da, pe de o parte a fost frumos pe de alta parte a fost greu.
    Atat de bine a fost incat nu ne dorim ca si copii nostrii sa creasca in asemenea vremuri.
    Oricum, articolul m-a amuzat. Sa vedeti cand isi incurcau antenele de pe blocuri , iar cine a citit atunci va citi si acuma si isi va invata copii sa citeasca.
    Nu pot da o carte cu pagini invechite pe orice tehnologie.
    • Like 2
  • Cand se aducea ceva marfa la Alimentara incepeau sa sune telefoanele "vezi ca se da X", asa reuseau oamenii sa ajunga repede. Fiecare cand auzea, mai anunta cativa vecini.
    Cel mai dur imi amintesc eu cozile la butelii, pleca tata sa se aseze la coada pe la 3-4 noaptea (unii se duceau de cu seara), iar noi copii mergeam dimineata sa il schimbam, ca trebuia sa ajunga la serviciu. Veneau butelii intr-un tarziu, dar nu totdeauna destule, daca se terminau plecai acasa si mai incercai si in ziua urmatoare. Inclusiv in iernile geroase.
    • Like 2
  • video-urile erau f. scumpe, ai zis bine ca cine avea, avea pt ca era securist. La fel tot securistii aveau masini cu numar mic (sau cei din armata/politie, care aveau salarii mari, duble cat un cadru didactic, plus dota de mancare mai mare, asadar aveau bani economisiti).
    In rest, vacantele majoritatii erau la bunici. Mamaia mea mai primea ocazional si nepotii de la surorile ei, pe langa cei 4 nepoti proprii, vaci, porci, gaini, munca la colectiv, munca acasa (si era munca sa spele de mana si gateasca de 3 ori pe zi pt ca nu, curent electric nu era, iar de detergenti nu mai zic).
    Cine nu avea bunici la tara mai "prindea" un cort la munte. Asa facem noi acum, 2-3 sapt. pe an de vacante ieftine si pline de miscare si oxigen si lapte de la fermierii de pe unde mergem.
    • Like 2
  • O mică corecţie. N-aveai cum să vezi un film la vreuna din televiziunile iugoslave în altă limbă decât cea originală. Ei niciodată nu au dublat vreun film, cu excepţia desenelor animate.
    • Like 0


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult