Foto - Mark Scheuern/ Alamy/ Profimedia
Am să încep acest articol cu o anecdotă veche şi bine-cunoscută: Deunăzi am urcat în tramvai şi am observat o blondă ravisantă care stătea pe scaun şi mă privea cu insistenţă. În scurt timp mi-a spus cu o voce dulce şi cristalină: „Domnule, aş dori…” Inima îmi tresălta în piept de bucurie. De când nu mi se mai adresase o domnişoară atât de frumoasă! I-am răspuns „Spune, duduie scumpă, ce doreşti?” Atunci tânăra s-a ridicat cu graţie şi mi-a spus: „Doresc să vă ofer locul meu. Ocupaţi loc, vă rog!” Iată ce oferă o tânără frumoasă unui pensionar ca mine – a conchis povestitorul la finele anecdotei.
Chiar dacă aşteaptă cu nerăbdare să ajungă – în sfârşit – la vârsta pensionării, cred că nimeni nu sare în sus de bucurie în momentul când acest lucru chiar se întâmplă. Poate că unii se bucură, dar eu una nu m-am numărat printre ei. Am şi povestit acest lucru la vremea respectivă într-un articol întitulat Jocul de-a pensionarea şi – spre bucuria mea – am continuat să lucrez.
După o vreme, intrând în „pâinea de pensionar”, am constatat că şi pensionarii beneficiază şi de unele avantaje, precum reducerile de preţ la transportul feroviar şi urban, la biletele şi abonamente la teatru, operă şi filarmonică, la biletele de intrare la muzee, etc. Aceste înlesniri sunt menite să-i stimuleze să ducă o viaţă activă, să călătorească, să se bucure de binefacerile culturii şi relaxării.
De altfel, reducerile pentru seniori (în mod deliberat nu am folosit cuvântul pensionari) sunt valabile în majoritatea statelor europene şi nu numai. Această practică are o tradiţie de aproape un veac.
În SUA asistenţa federală a persoanelor vârstnice a fost instituită în 1935, prin Legea Securităţii Sociale promulgată de președintele Franklin D. Roosevelt, pe motiv că după Marea Criză Economică, vârstnicii – ale căror economii s-au topit – au devenit un grup vulnerabil. Ajutorarea vârstnicilor a devenit o normă şi a crescut de-a lungul timpului, fiind sporită în funcţie de costul vieţii. În mod interesant, chiar dacă treptat situaţia materială generală a vârstnicilor s-a îmbunătăţit (rata sărăciei fiind mult mai ridicată în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 17-27 de ani) facilităţile de care se bucură seniorii nu au fost desfiinţate.
În majoritatea ţărilor avansate înlesnirile se acordă tuturor seniorilor, nu doar pensionarilor, şi vizează atât transportul în comun, cât şi accesul la muzee şi alte instituţii culturale, ba chiar şi în bazele sportive şi staţiunile de odihnă.
Vârstnicii din Uniunea Europeană beneficiază de facilităţi de călătorie şi nu numai. De pildă, în Austria şi Slovacia seniorii cu vârsta de peste 60 de ani beneficiază de reducerea substanţială a costurilor serviciilor de pe pârtiile de schi, bazinele de înot, etc. În general nu se solicită actele doveditoare pentru etatea celui care beneficiază de ele.
Informaţiile privind înlesnirile acordate seniorilor în diferite ţări pot fi găsite pe site-urile de turism.
Dacă în multe ţări singurul criteriu pentru acordarea reducerilor (cu unele excepţii la transportul feroviar şi urban) este vârsta, fără a conta cetăţenia persoanei, în România lucrurile stau diferit.
În primul rând nu se face vorbire de seniori, ci de… pensionari. Prevederile legale privind acordarea reducerilor vizează tichetele de călătorie pe tren, subvenţionate de stat, şi biletele de odihnă cu reducere, gestionate de Casa Naţională de Pensii.
În rest, înlesnirile sunt la latitudinea instituţiilor care le oferă. De pildă, prin hotărârea conducerii Muzeului de Artă din Cluj, nu numai pensionarii beneficiază de preţ redus la biletele de intrare, ci şi elevii şi studenţii, iar cei care studiază la instituţii cu profil de artă au intrarea liberă.
Îndeobşte nicăieri nu se cere dovada condiţiei de pensionar, vizitatorii fiind evaluaţi “ochiometric” înainte de a li se elibera biletele cu reducere. Uneori se solicită şi cartea de identitate dacă petentul pare prea… tânăr.
Compania de Transport în Comun din Cluj are în vedere atât pensionarii, cât şi… seniori (definiţi ca “persoane vârstnice”). Cei dintâi beneficiază de reducere pe o linie sau două – în funcţie de pensie – dacă au o pensie sub un anumit barem, fapt certificat de cuponul de pensie, în timp ce categoria vârstnicilor (care au împlinit 70 de ani) primesc abonamentul gratuit pe toate liniile, prezentând doar actul de identitate.
Filarmonica din Cluj acordă reduceri doar pensionarilor a căror pensie nu depăşeşte un anumit barem, solicitând, de asemenea, cuponul de pensie.
Totuşi, prezentarea cupoanelor de pensie este necesară şi în cazul eliberării abonamentelor pentru spectacolele teatrelor şi operelor clujene, chiar dacă reducerea de preţ nu este funcţie de cuantumul pensiei.
În mai 2018 s-a pus în aplicare Regulamentul General privind Protecția Datelor cu Caracter Personal UE 679/2016 (RGPD) şi Casa Naţională de Pensii (emitenta cupoanelor de pensie) a specificat că datele pe care le deţine sunt supuse acestui regulament. În aceste condiţii, după opinia mea, toate instituţiile care solicită cupoane de pensie ar trebui să se angajeze să respecte această lege, printr-un act semnat de beneficiar. Poate că unele instituţii o fac, dar eu nu am întâlnit un astfel de caz.
Cel mai mult m-a uimit “cutuma” de la Salina Turda, unde vizitatorilor care doresc să beneficieze de reducerea pentru pensionari li se solicită să prezinte cuponul de pensie la casieria de la intrare.
Am amânat publicarea acestui articol timp de două luni, aşteptând răspunsul administraţiei Salinei Turda la câteva întrebări trimise prin email. Eram curioasă de ce se solicită atât actul de identitate, cât şi cuponul de pensie pentru a se acorda biletul cu preţ redus, atâta vreme cât acest bilet nu este funcţie de valoarea pensiei? Ce se întâmplă cu soţia casnică (şi vârstnică) a unui pensionar? Trebuie să plătească preţul integral al biletului, nefiind pensionară? Cum se aplică regulamentul privind protecţia datelor cu caracter personal înscrise pe cuponul de pensie (nume, prenume, număr de dosar, cuantum pensie, etc)? Nu am fost învrednicită cu niciun răspuns.
Potrivit zicalei „calul de dar nu se caută la dinţi” şi dat fiind că facilităţile sunt acordate după bunăvoinţa instituţiilor, în loc să fiu nemulţumită şi cârcotaşă, ar fi cazul să mă „conformez”. Să port asupra mea cuponul de pensie şi să beneficiez de toate înlesnirile care mi se oferă. Numai că nu pot să nu semnalez situaţiile care nu mi se par în regulă.
Cele de mai sus demonstrează că la noi, în România, – spre deosebire de celelalte ţări din UE şi din alte părţi ale lumii – facilităţile vizează pensionarii şi nu seniorii.
Articol publicat inițial în Baabel.ro.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.