Foto: Getty Images
Domnule Putin,
Vă scriu în calitate de reprezentant al celei mai puternice alianțe de pe Glob. Nu, nu este vorba despre OTAN.
Cu OTAN jucați acum un simplu „Chicken game” („Jocul lașului” – teoria jocurilor), știind că Organizația nu se poate angaja într-un conflict militar deschis cu armata pe care o conduceți din două motive: 1. A fost creată cu scop defensiv și 2. Statele membre nu vor să riște un război nuclear cu un adversar care s-ar putea să nu fie în toate mințile.
Altfel, sunteți foarte conștient, indiferent cum armata dumneavoastră ar lupta, împotriva OTAN ați pierde.
Vă urmăresc încă de când ați ajuns la vârful puterii și nu cred că ați înnebunit, deși fiecare an petrecut la vârful puterii ia ceva din mințile și celor mai cerebrali conducători. V-am intuit cu precizie planurile mărețe și acțiunile de a reîntregi ceea ce a fost cândva monstruozitatea numită URSS.
Atacând însă Ucraina, ați comis o eroare care anulează tot ce ați făcut în cei peste 20 de ani de când vă aflați la putere. De ceea ce nu ați ținut cont este tocmai puterea alianței din partea căreia vă scriu.
Alianța aceasta este formată din miliarde de oameni, printre care și foarte mulți ruși. Suntem oameni de toate felurile, dar care avem un lucru esențial în comun: punem pacea și viața fiecăruia dintre noi mai presus de orice.
Știm că în timp ce granițele se schimbă înainte și înapoi peste pământul care suportă orice, o viață pierdută nu mai poate fi recuperată. Ne repugnă setea de putere și glorie a liderilor precum sunteți dumneavoastră, înțelegem că lumea este mult mai mică și apropiată decât acum 100 de ani iar viitorul înseamnă unitate, nu dezbinare și granițe.
Ne aflăm într-un nou mileniu în care nu mai putem fi la fel de ușor prostiți sau opriți să dialogăm unii cu alții. Ruși, ucraineni, români sau orice altă națiune, vrem pace. Vrem să îmbătrânim în liniște, în prosperitate, ne luptăm zi de zi ca să ne fie mai bine nouă și copiilor noștri. Vrem ca ei să trăiască vieți pline, să urmeze cele mai bune școli, să aibă parte de succes și fericire.
Cine vă credeți dumneavoastră să ne forțați să trăim și să murim altfel? Cine vă credeți să decideți asupra vieților noastre și asupra vieților copiilor noștri?
V-ați atacat frații cu care împărtășiți atât de multă istorie știind că astăzi sunt mai slabi și lipsiți de apărare. Nu este decât o dovadă de lașitate.
Ceea ce ați făcut duce lumea întreagă cu gândul la Hitler și Stalin. Anul acesta împliniți 70 de ani. Stalin a murit la 74. Am citit că în ultimii ani îi plăcea să se uite la filme și la un moment dat mi-am imaginat cum ar fi fost să mă uit la filme împreună cu el. Oare ce filme îi plăceau, ce l-a impresionat, la ce a râs și la ce a vărsat lacrimi? Cu aceeași curiozitate, vă invit la o seară de film, domnule Putin!
Pentru început, aș vrea să vedem un film rusesc: „Ballada o soldate” („Balada Soldatului” - 1959). Aș vrea să-mi spuneți ce credeți despre Alioșa. Ce fel de om l-ar trimite pe un astfel de băiat la moarte sau ar trimite soldați să-l omoare, în loc de a trăi o viață plină și frumoasă alături de draga lui Șura? Aș vrea să vă privesc figura aceea împietrită la vederea scenei în care Katerina, mama lui Alioșa, aleargă abia apucând să-și strângă în brațe băiatul, înainte ca acesta să plece din nou la război, fără a se mai întoarce vreodată.
Aș vrea, apoi, să vizionăm un film japonez: „Hotaru no haka” („Mormântul licuricilor” - 1988). Mărturisesc, este singurul film pe care nu l-am putut revedea, nu m-a lăsat inima. Aș face-o însă acum cu dumneavoastră, în speranța că m-ați putea lămuri, cum a putut îndura Pământul ca doi copilași precum Seita și Setsuko să moară prin înfometare în urma unui război pornit de oameni ca dumneavoastră?
Aș vrea să vizionăm împreună „Paths of Glory („Cărările gloriei” - 1957) și să zăbovim asupra ultimelor două scene, dialogul dintre colonelul Dax și generalul Broulard - despre ce înseamnă să fii om chiar și în vreme de război și scena cântecului "Der treue Husar" („Husarul loial”) - pentru a afla ce ne unește ca oameni.
Aș vrea să vedem filmul „Podzemlje” („Underground”, „Subteran” – 1995) cu oameni ținuți sub pământ, „în întuneric”, vreme de zeci de ani, de către lideri ticăloși (așa cum sunt și fac întotdeauna dictatorii), și cu Marko rostind cuvintele: „Iubita mea, niciun război nu este război până când un frate își ucide fratele.”
Dacă nimic din toate acestea nu v-ar mișca, nu v-ar face să vă răzgândiți asupra războiului, atunci aș vrea să ne despărțim cu o scenă puternică dintr-un film ușurel: „The Avengers” („Răzbunătorii” – 2012).
Loki: „Sunteți făcuți pentru a fi supuși, până la urmă întotdeauna îngenunchiați.”
Bătrân: „Nu în fața unor oameni ca tine!”
Loki: „Nu există oameni ca mine!”
Bătrân: Întotdeauna există oameni ca tine!
Nu domnule Putin, cei mai puternici decât dumneavoastră nu pot interveni acum cu forța militară pentru a vă opri. Sancțiunile vă pot lăsa rece, mai ales că vor fi suportate de către poporul rus, de care nu pare să vă pese. Și poate că nu mai există pic de umanitate în dumneavoastră.
Domnule Putin, fiecare națiune are dreptul de a-și alege calea și de a trăi în libertate. Puterea, gloria și pământul valorează mult mai puțin decât viața unui om. Pentru că nu înțelegeți acest lucru, vă compătimesc. Împotriva dumneavoastră sunt miliarde de oameni care, mai devreme sau mai târziu, într-un fel sau altul, vă vor opri. Și nu veți rămâne în istorie decât ca încă un tiran înecat în sânge.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.