Dovezi științifice pentru un panaceu. Neurocercetătorul Shane O’Mara: „Ne distingem de animale prin mersul împreună. Nicio altă specie nu are capacitatea de a merge împreună pentru a se bucura sau pentru a protesta”

Foto: The Irish Times

I-am scris un mail, la început mai mult dintr-un exercițiu de gândire magică. Ne-am zis că ar fi tare să ne răspundă nouă, ale căror mari realizări erau până în momentul acela walk-urile prin București, pe care le făceam, e adevărat, cu din ce în ce mai multă lume.

Bestseller-ul pe care el îl scrisese, „In praise of walking”, tradus în limba română „Elogiul mersului”, era pentru noi un fel Biblie cu dovezi științifice ale faptului că mersul pe jos este cel mai bun medicament. O spusese și Hipocrate înainte, dar atât de demult, încât de atunci oamenii au fost și pe Lună.

În comunitatea noastră am vindecat prin mers: tristeți, depresii, dureri cronice, singurătăți. Am legat prietenii, colaborări și relații, și - foarte important - am râs mult împreună. Noi înșine ne-am însănătoșit la minte, trup și suflet mergând. Suntem recunoscători mersului în fiecare zi, iar acest interviu ar fi fost o încununare a elogiului nostru zilnic adus acestei „supraputeri” care este mersul pe jos.

Profesorul O’Mara, neurocercetător, cu o activitate academică centrată pe sisteme cerebrale care permit învățarea, memoria, cunoașterea și înțelegerea modului în care stresul și depresia le afectează, părea cel mai bun interlocutor în vreme de pandemie pentru niște oameni preocupați de mișcare.

Așa că i-am scris: „Dragă Shane, îți scriu din partea Societății Omului Sănătos – programul Habits....” am dat send pe adresa lui de mail - contact pentru interviuri, speech-uri, dar n-a venit niciun răspuns.

Am insistat și i-am mai dat un mail pe adresa de la Trinity College din Dublin, unde este profesor de cercetare experimentală a creierului. Surpriză, răspunsul a venit imediat!

”Da hai sa vorbim”.

Și am vorbit:

Mersul ca supraputere

„Suntem obișnuiți să ne gândim la mersul pe jos ca la un lucru pe care îl facem individual în scopul sănătății noastre. Dar, dacă ar fi să ne concentrăm asupra lucrurilor pe care oamenii nu le știu despre mers, cred că primul lucru pe care l-aș spune este că mersul pe jos a evoluat în primul rând ca o activitate socială. Dacă e să ne întoarcem în timp și să privim cum au evoluat oamenii, cum ne-am mutat din Africa, acum aproximativ 100 de mii de ani, am făcut asta în triburi, am făcut-o în grupuri și am făcut-o ÎMPREUNĂ. Deci, acest lucru înseamnă că mersul intră de fapt în conștiința noastră socială, în moduri atât de profunde, încât nici nu le mai putem percepe. Deci, pentru a vă oferi un exemplu foarte simplu: dacă punem pe cineva într-un scaner și îi dăm să asculte zgomote aleatorii, vom observa că persoana va avea activitate în părțile creierului care se ocupă cu auzul. Dar, dacă îi punem zgomote de pași, vom observa activitate atât în părțile creierului preocupate de auz, cât și în cele care se ocupă de activitatea socială. Ne distingem de animale prin mersul împreună. Nici o altă specie nu are capacitatea de a merge împreună pentru a se bucura sau pentru a protesta. Cimpanzeii nu se unesc pentru a spune că vor să schimbe constituția sau să protesteze împotriva acțiunilor unui președinte. Și trebuie să știți că oamenilor li se întâmplă ceva remarcabil, în aceste circumstanțe, și anume: simt că granițele dintre ei și ceilalți se dizolvă. Ne identificăm nu doar cu noi înșine ca indivizi, ci ne identificăm și cu scopul mai larg al grupului. Și acest lucru se întâmplă atunci când mergem împreună într-un grup pentru ceea ce este, de fapt, un scop imaginat, dar care domină totuși viețile noastre”.

Mersul împreună medicament pentru trup și suflet

„Desfășurarea de activități fizice, în această situație teribilă de pandemie, este foarte, foarte dificilă. Dar mersul pe jos, mai ales dacă puteți merge cu membrii familiei care se află în grupul vostru pandemic, este o modalitate foarte bună de a vă îmbunătăți atât starea de sănătate, cât și legăturile sociale. Atât corpul, cât și creierul vor beneficia de expunerea în aer liber de care aveți nevoie, iar mersul va stimula aspectele conversației și o conectare care altfel nu s-ar produce dacă ați sta doar la televizor sau față în față la masa din bucătărie. Mersul este un fel de lucru colaborativ, tranzacțional pe care l-ați putea face împreună, care se dovedește a fi remarcabil de plăcut, chiar și pentru acei oameni care cred că nu le place să meargă pe jos. Este mai ușor să discutăm un subiect dificil mergând decât dacă stăm față în față. Aceasta este învățătura vechilor filosofilor. Un lucrul minunat la mers este că ești umăr la umăr. Ochii tăi sunt fixați la orizont. Nu sunt fixați pe celălalt. Deci, nu ai acea poziție contradictorie de la început. Mergând împreună, poți rezolva aproape orice conflict interpersonal”.

Pornește pedometrul – individual și social

„Primul lucru pentru a începe să mergi este legat de impulsurile metabolice pe care le au oamenii. Nu poți merge dacă nu ai energie, deci trebuie să ai energie de undeva. Obținem asta prin mâncare, oxigen și apă. Dar oamenii au evoluat într-un mediu care era sărac în energie. Deci, dacă găseam energie/hrană, ne odihneam după ce o mâncam. Ai vânat un animal, ai adunat mierea, ai cules tuberculii, fructele de pădure, deci îți foloseai energia. Astfel, a nu irosi energie suplimentară era vital. Dar, în lumea modernă, mâncarea este peste tot și problema aprovizionării cu calorii este rezolvată. Asta nu înseamnă că nu există oameni flămânzi, oameni care nu au diete adecvate. Dar, în general, există o mulțime de alimente pentru a hrăni pe toată lumea. Politica este o problemă separată. Deci, cum îți construiești un obicei din a merge pe jos în contextul nostru actual? Cred că există două răspunsuri diferite la acestă întrebare. Unul este concentrarea asupra individului. Cred că cel mai bun lucru pe care l-ai putea face este, și probabil că toți avem avem un smartphone acum, să pornești pedometrul. Singura notificare pe care eu o am, de exemplu, pe smartphone-ul meu este numărul de pași pe care îi fac zilnic. Adevărul este că nimeni nu-și amintește cât de mult merge. Deci, dacă te-aș întreba câți pași ai făcut ieri, dacă nu ai smartphone-ul, nu știi. Eu vă pot spune că am parcurs 17000 de pași ieri, dar știu asta doar pentru că am înregistrat pe telefon. Dar dacă mă întrebați ce am făcut vinerea trecută, nu vă pot spune. Pur și simplu nu știu. Trebuie să caut telefonul. Deci, cel mai simplu stimulent la acțiune este să ai pedometrul pornit și să te uiți la performanța ta, preferabil în raport cu vârsta, sexul și să vezi cum evoluezi și să încerci să-ți formezi obiceiul de a verifica asta constant. Un alt aspect important este acela de a avea un partener cu care să mergi, iar mersul pe jos împreună este foarte plăcut. Acum avem toate tipurile de grupuri, grupuri pe WhatsApp, Facebook, avem tot felul de moduri de a ne găsi parteneri cu care să mergem pe care nu le aveam acum 5 ani. Încercați să profitați de toate acestea. Sunt modalități ușoare și cu costuri reduse, prin care indivizii și grupurile pot merge împreună. Acum, cealaltă parte a mersului este imaginea mai mare, de ansamblu,  dincolo de individ. Și aceasta se rezumă la modul în care ne-am construit societatea. Până la pandemie, cred că am fost foarte orientați spre mașină și nu spre mobilitate individuală. Și ceea ce am văzut acum într-o mulțime de locuri, doar online, evident, pentru că nu am călătorit în ultimul an, este că brusc sunt puse la dispoziția oamenilor piste pentru biciclete și piste de mers pe jos. Cu cât putem facilita oamenilor posibilitatea de a merge în ritmul lor prin felul în care proiectăm spațiul construit, cu atât va fi mai bine. Așa că vă voi da un mic exemplu: în clădirea în care lucrez, Trinity College din Dublin, care este o clădire cu șase etaje, când intri pe ușa din față, dacă vrei să ajungi în biroul meu aflat la etajul trei al clădirii, alegerea ta este foarte simplă. Există un lift în fața ta. Dacă vrei să urci pe scări, trebuie să treci prin trei uși de incendiu. Deci, am creat un mediu în care implicit ești transportat pasiv. Și, ceea ce trebuie cu adevărat să facem, este să ne gândim la modul în care proiectăm mediul, astfel încât oamenii să meargă fără să se gândească la asta. Deci să fie implicit. Și asta este ceva la care trebuie să colaborăm cu arhitecți, ingineri și o mulțime de alți oameni ca aceștia care să se gândească nu doar la frumusețea clădirii, ci și la bunăstarea ocupanților”.

Dacă vreți să ascultați interviul integral cu profesorul Shane O’Mara intrați pe www.societateaomuluisanatos.ro

Iar dacă vreți să aflați mai multe de creier și mersul pe jos abonați-vă la newsletterul prefesorului Shane O’Mara https://brainpizza.substack.com 

Interviul Habits, realizat de Alexandra Gătej:

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp