Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Dragi liceeni și studenți, dacă vreți un job, luați-vă unul și experimentați cât mai mult

Săptămâna trecută am participat la o conferință internațională în Sibiu, cu tema “Lifelong Learning in Action: The university, employers, trainers and the community working together”. 

Cea mai importantă manifestare din cadrul acestui eveniment a fost o masă rotundă la care au participat unii dintre cei mai importanți angajatori din România și studenți.

Una dintre întrebările cheie ale acestei discuții a fost următoarea: Ce caută angajatorii atunci când angajează absolvenți de liceu și de facultate? 

În mod unanim, toți angajatorii – printre care mă număr și eu – au răspuns că sunt interesați și caută dovezi care să demonstreze că o persoană este de încredere, creativă, poate lua decizii, este descurcăreață, poate lucra în echipă, are inițiativă, are calități de lider, poate să rezolve probleme și să propună soluții. 

În esență, aceștia vor ceea ce se numește „transferable skills”, adică acele abilități care trec dincolo de mediul academic și materiile studiate în universități.

Studenții din Sibiu au întrunit însă aceeași unanimitate când le-au răspuns angajatorilor. 

Cum putem să obținem experiența de care avem nevoie pentru a obține un job dacă trebuie să învățăm între 3 și 5 ani, normă întreagă, înainte de a ne califica ca să aplicăm pentru un job? Iar studenții nu sunt singurii care au această dilemă. Am auzit exact aceeiași „reclamație” de la nenumărați elevi de liceu.

Răspunsul este foarte simplu: creaază-ți propria viață și propriile experiențe de muncă. Studiile și experiențele non-academice (fie ele la locul de muncă sau bazate pe propriile interese) nu se exclud reciproc – acestea pot și trebuie să se întâmple în paralel.

Iar în alte țări elevii, profesorii, părinții și angajatorii sunt conștienți că acesta este un element de bază în pregătirea pentru piața muncii. 

Joburile part-time, cele de sâmbătă sau cele de vară demonstrează unui potențial angajator că ești o persoană de încredere și care are potențial

Un recensământ din SUA, din 2011, a arătat că 71% dintre cei 19,7 milioane de studenții americani au muncit pe perioada studiilor (CBS News, 3 februarie 2013). 

Similar, în Marea Britanie, un sondaj din anul 2014 a relevat faptul că „procentul studenților care lucrează se ridică acum la 59%” [cu] „aproape jumătate dintre aceștia (45%) având un job part-time. 53% dintre aceștia fac acest lucru pentru a-și lărgi perspectivele de angajare după terminarea universității” (The Guardian, 11 august 2014).

Joburile part-time, cele de sâmbătă sau cele de vară, demonstrează unui potențial angajator că ești o persoană de încredere și care are potențial. Pentru că arată că poți lucra atât în echipă, cât și independent.

Formarea la locul de muncă aduce și experiențe de viață neașteptate care îți cer să rezolvi probleme, să ai inițiativă și să iei decizii– iar viitorii angajatori știu acest lucru. Și mai mult decât atât, nu trebuie să dobândești această experinență chiar în domeniul pe care îl studiezi. 

Cunosc pe cineva care, ca elev de liceu și, mai târziu, ca student a avut următoarele joburi înainte de a-și începe cariera în adevăratul sens al cuvântului: chelner, vânzător de termopane, dansator într-un club, vânzător de înghețată, manipulant de marfă într-un supermarket, vânzător într-un magazin de îmbrăcăminte pentru bărbați, operator sondaje de opinie, responsabil cu arhiva într-un birou de avocatură, lucrător într-un hostel, organizator de petreceri, ghid turistic. 

De asemenea, cunosc un absolvent de liceu de 18 ani care a intrat în Saatchi and Saatchi din Londra și i-a spus managerului de HR: „Voi lucra gratis pentru voi timp de șase luni și apoi mă veți angaja”.

Nu contează unde lucrezi, unde faci voluntariat sau în ce program de internship te înscrii ca licean de 16 ani sau ca student de 22 de ani: fă doar ceva prin care să te evidențiezi, demonstrează etică la locul de muncă și o pasiune reală pentru ceva.

Și nu contează numai experiența la un loc de muncă. Acum, mai mult ca niciodată este foarte important să-ți completezi CV-ul cu activități extrașcolare – atât în cadrul, cât și în afara educației formale. 

Un raport din Marea Britanie arată că „41% dintre cei care iau parte la activități extra-curriculare fac acest lucru pentru a-și crește șansele la un loc de muncă”, deoarece angajatorii iau în considerare orice tip de experiență în evaluarea caracterului unui candidat: voluntariat la școală, antrenarea echipei locale de baschet, babysitting pentru prieteni și familie, organizarea unei conferințe cum a fost cea din Sibiu – și sute de alte activității care sunt considerate esențiale de către angajatori atunci când decid pe cine aleg dintr-o mie de CV-uri ale unor studenți anomini cu aceleași diplome, note și facultăți absolvite.

Un sfat și pentru părinți: nu le faceți copiilor voștri nicio favoare spunându-le că ar trebui „să se concentreze pe studii și să nu muncească”. Ci dimpotrivă: vă faceți copiii de neangajat atât după liceu, cât și după absolvirea facultății. 

Și vă rog să nu vă gândiți că astfel vă veți putea lauda vecinilor că aveți suficienți bani să vă întrețineți copilul și că acesta nu trebuie să munceasă. Brooklin Beckham, fiul de 16 ani al Victoriei și al lui David, este chelner sâmbăta, într-un pub din Londra. Părinții lui vor ca el să cunoască valoarea muncii, să demonstreze că este de încredere, că se poate responsabiliza și că poate să-și ia un angajament. Și au o avere de 250 de milioane de euro. Elevii de liceu și stundenții din România trebuie să obțină aceleași competențe de la joburile part-time, cele sezoniere sau internshipuri.

Nu contează unde lucrezi, unde faci voluntariat sau în ce program de internship te înscrii ca licean de 16 ani sau ca student de 22 de ani: fă doar ceva prin care să te evidențiezi, demonstrează etică la locul de muncă și o pasiune reală pentru ceva. Colin Lovering, președinte al Camerei de Comerț Britanico-Române și speaker la conferința de la Sibiu, a comparat acest lucru cu diferența dintre a împacheta un cadou pentru un prieten versus a-l pune într-o pungă de supermarket. Philip Walters, directorul adjunct al British School of Bucharest, a numit acest lucru „curajul de a fi diferit”.

Și apropo, prietenul meu care a fost angajat de Saatchi and Saatchi întrecând 250 de absolvenți de facultate. Si dansatorul din club? Acela eram eu.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • “…dovezi care să demonstreze că o persoană 1) este de încredere, 2) creativă, 3) poate lua decizii, 4) este descurcăreață, 5) poate lucra în echipă, 6) are inițiativă, 7) are calități de lider, 8) poate să rezolve probleme și 9) să propună soluții.”

    Peter, am numerotat cele noua “abilitati” transferabile (transferable skills) pe care le-ai enuntat in articolul tau si pot spune ca ele fie se suprapun in mare masura, fie sunt neclar formulate, asa cum se cuvine intr-un discurs care e mai mult ideologic decat stiintific.

    A fi “de incredere” (trustworthy) comporta doua dimensiuni, una morala, asociata asa-numitei etici profesionale (“am incredere ca, confruntat cu o dilemma in munca ta, vei alege sa actionezi in conformitate cu standard de professionalism mutual acceptate”), iar cealalta, atasata competentei si deci specifica muncii desfasurate (“am incredere ca esti indeajuns de comptent sa duci la bun sfarsit sarcina X”). Cu alte cuvinte, avem aici doua abilitati si nu una: prima este, de fapt, mai degraba rezultatul unui cumul de trasaturi de character, respectiv principialitate, diligenta, simt al datoriei (“dutifulness”) la limita, o forma de demnitate derivata din satisfactia lucrului bine facut; cea de-a doua tine strict de competenta specifica in raport cu jobul, iar ea depinde atat de experienta in job, cat si de abilitati manuale sau cognitive dobandite fie in scoala, fie in practica.

    Aceasta competenta inglobeaza capacitatea de a rezolva probleme (specifice jobului sau nu), in raport cu care capacitatea de a propune solutii nu e decat o subspecie, la fel ca si capacitatea de a lucra in echipa, in masura in care jobul presupune o necesara interdependenta. Alte abilitati pot fi incluse aici, as spune aproape toate cele pe care le-ai enumerat, ceea ce descalifica abilitatea initiala, de a fi de incredere, ca fiind o notiune umbrela, prea vaga pentru a avea vreo valoare teoretica sau practica, alta decat de a servi ideologia manageriala conform careia “a fi de incredere” este prea adesea asimilat, in special in transpunerea in afara spatiului nord-american, de catre cei care sunt mult prea nerabdatori sa o copieze, unei forme de obedienta neconditionata fata de “etica corporativa” (imi sesizezi ironia, nadajduiesc, atunci cand folosesc acest oximoron).

    Sunt curios ce inseamna pentru tine – daca nu pentru PWC – “a fi descurcaret”. Sper ca realizezi, in special gratie faptului ca poti avea o privire exterioara asupra realitatii economice si sociale romanesti, conotatiile incarcate ale expresiei in cauza la romani.

    Cat despre exemplul prietenului tau care s-a oferit sa lucreze sase luni pe gratis la Saatchi & Saatchi, si despre noua cultura de exploatare promovata de corporatii in cautare de munca ieftina, bine pregatita si locala, probabil ca esti la curent cu faptul ca studentii din America de Nord incep sa se organizeze impotriva unor astfel de practici la limita legalitatii derivate din intelegeri mercantile intre universitati si industrie, cu acordul tacit al statului.

    Sfatul pe care il dai parintilor romani de a nu mai privilegia educatia copiilor lor in dauna experientei practice este unul cat se poate de pernicious, as zice la limita subversiv, in special intr-o societate in care nivelul educational al tinerei generatii e la pamant. Iti inteleg ingrijorarea implicita fata de explozia de falsi “diplomati” incompetenti in Romania, insa a intari si mai mult, fie si indirect, mitul ca se poate si fara carte, facand munca de jos (si riscand sa ramai acolo pentru ca altii au invatat serios in timp ce tu ai invatat la locul de munca “etica” rutinelor abrutizante la McDonald) este cel putin suspect pentru mine.

    Inteleg ca Romania are nevoie de meseriasi, Peter, si ca Europa ar fi cat se poate de satisfacuta de o re-profesionalizare a romanilor in exact acele meserii pentru care exista potential de investii in capacitate de productie, dar hai sa fim nuantati in discurs, asa cum au fost Britanicii in anii 1950, cand si-au reorganizat sistemul de educatie pentru a o “democratiza” dand acces plebei la scolile de meserii si, in cazuri special, la asa-numitele “universitati tehnice”, precursoarele politehnicelor de mai tarziu, in vreme ce Oxford si Cambridge ramaneau la fel de inaccesibile clasei medii ca si inainte de reforma.

    Si, Peter, studentii americani se prabusesc sub povara datoriilor cauzate de studii, (iar cei britanici ii urmeaza), in asa masura incat investitia in educatie devine un risc pentru mai toate specializarile in afara catorva, toate mercantile. Evident ca 71% dintre ei muncesc in timpul studiilor. Daca n-ar face-o, studiile superioare ar fi cea mai sigura cale sa isi lege de picioare piatra de moara a datoriilor. Prea putini dintre ei muncesc pentru ca aleg sa o faca, in mod clar nu cei care fac inventarul la Amazon. O fac pentru ca nu au de ales.
    • Like 3
  • Dan check icon
    Dupa comentariul lui Nicu nu mai sunt prea multe de spus.
    Concluziile sunt ca tinerii trebuie sa stie sa citeasca printre randurile articolelor de genul acestuia si sa nu cada in capcana povestilor atent alese.
    Mi-e foarte greu sa cred faza cu pustiul de 18ani care intra el la "Saatchi and Saatchi din Londra". Mi-l si imaginez pe ditai HR Managerul acultand extaziat juniorul: clar n-avea cum sa-l refuze, doar se oferea sa lucreze gratis 6 luni!
    Copii, nu faceti asa, intr-o firma serioasa n-o sa treceti nici de portar/front desk fara o programare serioasa cu nume/prenume, scopul si durata vizitei.
    Iar despre lucratul gratis: https://www.youtube.com/watch?v=wh2JyX9cxos
    Asa cum spune si Nicu, singurul scop al companiilor este cresterea profitului, nimic altceva.
    Ai 16 ani si lucrezi sambata intr-un club? Sigur, nicio problema daca te cheama Brooklin Beckham, altfel s-ar putea sa constati mai tarziu ca ai pierdut vremea de pomana in loc sa inveti la mate si la Romana, iar BAC-ul nu se trece singur.
    Si dansatorul din club? A, scrie articole pentru spalat pe creier pe republica.ro.
    • Like 3
  • Am inceput sa lucrez incepand din anul 1 de facultate, nu reusisem la o facultate de stat si aveam o singura sansa, sa lucrez pentru a avea bani de taxa scolara. Pe toata perioada universitatii am lucrat in ture, dimineata luam trenul, 80 km catre Bucuresti, seara ajungeam acasa, dormeam 2-3 ore si apoi plecam la lucru. La terminarea facultatii ocupam un post la care altii ravneau dupa multi ani de lucru. Chiar se poate!
    • Like 1
  • Nicu check icon
    Sunt angajatori serioși și angajatori neserioși. După parere mea, articolul de față este scris de unul dintre cei din urmă. Un angajator serios investește în oameni și în comunități, unul neserios caută să profite atât de pe urma individului, cât și a comunității. Primul dezvoltă potențialul din fiecare angajat și ajută comunitățile să prospere, cel din urmă secătuiește resursele omului și pe cele ale comunității. Primul zidește, cel din urmă pârjolește.

    Angajatorii serioși se uită în primul rând la realizările academice pentru că pe baza lor pot construi și dezvolta. De regulă acești angajatori țintesc spre instituțiile de învățământ consacrate și spre absolvenți ai discipinelor cu aplicabilitate pe piața muncii. Așa că dragi liceeni și studenți alegeți liceele și facultățile de valoare și puneți mâna și învâtați, învâțați și iar învățați ce se caută pe piață.

    Ce caută angajatorii ai căror voce este dl. Wells atunci când angajează absolvenți de liceu și de facultate? Un singur lucru: resursă umană ieftină. Restul este ipocrizie și îngâmfare ascunse în spatele unor statistici fără noimă și a unor povești personale irelevante. Faptul că „71% dintre cei 19,7 milioane de studenții americani au muncit pe perioada studiilor” nu are nici o valoare argumentativă atât timp cât nu știm ce înseamnă a munci pe perioada studiilor. O fi însemnând că au muncit cel puțin o zi la țară în gospodăria parinților? Daca e așa, putem bănui că studenții români au muncit pe perioada studiilor într-un procentaj mai mare decât cei americani de vreme ce populația rurală a Romaniei e în jur de 45% în timp ce cea din SUA e de aproximativ 18%.

    De asemenea, faptul că „procentul studenților [din Marea Britanie] care lucrează se ridică acum la 59%” [cu] „aproape jumătate dintre aceștia (45%) având un job part-time. 53% dintre aceștia fac acest lucru pentru a-și lărgi perspectivele de angajare după terminarea universității” înseamnă că doar 14% dintre toți studenții înscriși la una din universitățile britanice caută să lucreze pentru a-și mări șansele de a fi angajați de cineva ca dl. Wells. Le-a fost de folos la angajare aceasta experiență? Nu știm.

    Pe de altă parte, „joburile part-time, cele de sâmbată sau cele de vară”, nu demonstrează nimic unui potențial angajator atâta timp cât respectivul job nu este cel puțin foarte apropiat de, dacă nu exact pe, domeniul în care absolventul vrea să își dezvolte o carieră. Ce fel de „transferable skills” poate dobândi un student IT-ist servind fast-food la McDonalds pe un salariu de nimic și lucrând schimburi pe care nimeni altcineva nu le vrea? Marea majoritate a joburilor part-time pentru tineri sunt similare celor de tip McDonalds. Ca și autorul, am cunoscut și eu un liceean de 18 ani care a intrat să lucreze într-un fast-food și a ieșit picat la Bac. Ce să mai vorbim despre experiența de viață câștigată în urma unui astfel de job?


    Și cu toate acestea, că absolvenții de liceu și cei de facultate trebuie să-și completeze formare caracterului atât prin studiu, cât și prin muncă, este o ideea validă. Departe de mine gândul de a o discredita. Dar scopul acelei munci a tânărului în fomare trebuie să fie în primul rând rotunjirea caracterului, nu adăugarea unei noi rubrici la CV pentru a impresiona angajatorul.

    Cine propovăduiește intrarea elevilor și studenților în câmpul muncii pe argumentul că e o situație win-win (primii ar câștiga la CV iar ceilalți prin profituri crescute) nu este un apostol al adevărului. Situația este atât de dezechilibrată în defavoarea tinerilor, încât nu poate exista decât un singur câștigător: angajatorul. Mai mult decât atât, dacă acel „curaj de a fi diferit” de care vorbeste dl. Philip Walter se referă doar la ambalaj, atunci noțiunea de curaj capătă valențe total neobișnuite. Curajul este legat de valori și de principii, adică de conținut, nu de forme așa cum sunt prezentate în CV-uri. Naivi sunt angajatorii care cred tot ceea ce se scrie în CV-uri, inclusiv la rubrica hobby-uri și pasiuni reale. Dar chiar și aceștia nu au curajul (sau nebunia) de a angaja doar pe baza CV-ului.

    Una peste alta, articolul d-ului Wells este extrem de folositor tutor celor care avem ca prieteni tineri elevi și studenți (și aici îi includ deopotrivă pe părinții și pe profesori). E folositor pentru că stând strâmb, ca să-i înțelegem logica sucită, vedem drept că valoare unui tânăr nu stă în lungimea CV-ului său. Iar dacă succesul acelui tânăr depinde doar de un CV, atunci vina eșecului nu e a sa, decât poate în mică măsură. Restul e vina noastră pentru că acceptăm sfatul angajatorilor interesați doar să câștige ușor, mult și repede.

    Cât vă privește pe voi, dragi liceeni și studenți, dacă puteți spune cu sinceritate despre voi că sunteți o „persoană de încredere, creativă, [care] poate lua decizii, [care este] descurcăreață, [și] poate lucra în echipă, are inițiativă, are calități de lider, poate să rezolve probleme și să propună soluții”, atunci nu aveți nevoie de sfatul nimănui ca să vă gasiți, după absolvire, un loc bun de muncă la un agajator serios. Ba mai mult, puteți fi proprii voștri angajatori.
    • Like 8
    • @ Nicu
      Nicu, am scris replica mea la articolul lui Peter inainte de a o fi citit pe a ta, care mi se pare exemplara. Drept consolare pentru a fi depus efortul de a scrie ceva ce s-a scris deja mai bine inainte, imi spun ca repetitia e mama invatarii.
      • Like 1
  • Problema reala este ca recrutorii alearga de multe ori dupa cai verzi pe pereti. Merg pe niste clisee culese de prin vest fara sa incerce macar sa le adapteze realitatii locale. La fel ca si multi dintre candidati, si companiile isi doresc sa sara etape....de ce sa mai pierdem vremea si resirsele sa
    investim intr.un om cand am putea lua pe un salariu de mizerie unul gata instruit.
    • Like 0
  • Am intervievat destui tineri abia iesiti din facultate pentru posturi de programatori, iar multi dintre ei lucrasera ori in restaurante fast-food, ori alte magazine ca vanzatori, insa de multe ori nici o legatura cu sectorul IT, deci fara un dram de experienta. Ma intreb, de ce acesti tineri nu isi aleg doua-trei proiecte open-source la care sa contribuie, cat de putin? Nu cunosc raspunsul, insa cu siguranta CV-ul lor ar iesi in evidenta.
    • Like 1
    • @ Ionut(un ateu)
      check icon
      Linux ofera o oportunitate excelenta. Sunt utilizator de Linux din 2003. Am facut parte din comunitatea KDE lucrand ca designer si a atarnat foarte greu la CV. Am reusit sa capat un post intr-o firma importanta de software unde am lucrat cativa ani. Totusi am lucrat si la fast-food-uri, am lucrat la radio si prin diverse locuri care n-aveau legatura cu designul. Nu mi-a prins rau.
      • Like 0
  • Un articol foarte bun si de real ajutor pentru tineri. Mi-a placut si l-am dat mai departe altor tineri.
    • Like 0


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult