Foto VALERY HACHE / AFP / Profimedia
A curs multă cerneală (electronică) în ultima perioadă pe marginea crizei actuale provocată de coronavirus: cauze, sisteme medicale neadaptate, împrăștierea virusului, riscurile virusului pentru anumite categorii de oameni și chiar vinovății. Probabil că până la ieșirea din criză, oricând se va întâmpla acest lucru, va curge cel puțin tot pe atât de multă. Mă raliez și eu celor care cred că viața noastră ar putea arăta diferit după această perioadă. Fără a emite pretenții de futurolog, îmi propun să împărtășesc câteva idei despre cum cred că va arată ea după trecerea acestei provocări.
Interacția umană și socială
Dincolo de clișeul „viața va fi diferită”, cred că interacțiunea umană, cea care ne-a făcut să fim ce suntem acum, se va schimba radical. Evenimentele cu care eram obișnuiți (sportive, culturale) s-ar putea pricopsi cu elemente de tip Big Brother. De exemplu, se va putea ajunge la verificarea la intrarea în stadion dacă ai temperatură, iar dacă da, ești suspect și vei vedea meciul în spații special amenajate, sau în cel mai rău caz, mergi în izolare. Poate e o exagerare, însă impactul asupra economiei al actualei crize pare prea mare ca să mai fie acceptate anumite frivolități. Cred că binele comun și măsurile pentru protejarea lui vor prima mult mai vizibil decât cel individual, pentru că afectarea lui ar da peste cap întregi sisteme, cu costuri incomensurabile.
Acum lupta e să nu aglomerăm sistemul medical peste un nivel de la care încep deciziile arbitrare despre viață și moarte. O să treacă și acest moment, sperăm cât mai repede, pentru că am reușit să reconvertim o parte a industriei către producția de ventilatoare și echipamente medicale. Nu prea știm pentru cât timp, pentru că în lipsa imunizării colective, e posibil să o ducem așa destul de mult cu multe perioade de dispariție și revenire a virusului. Bunăoară, gripa spaniolă din 1918 și SARS-CoV-1 au dispărut singure. Dar cum? Știm cert, însă, câți morți au lăsat în spate...
Viitorul va fi mai tranzacțional
Ce va urma după cred că va fi o asumare rațională că existența noastră se va învârti în etajele inferioare ale piramidei lui Maslow. Chiar și acum, în câteva săptămâni, am coborât repede piramida la Nivelul 1 – nevoi primare. Nivelul 2, job și securitatea imediată, pare și va fi afectat pentru o lungă perioda de vreme, iar Nivelul 3 – relația cu apropiații, a fost redescoperit – a se vedea noile tipuri de interacțiuni în cupluri și interacțiunile părinților cu copiii, în această perioadă. Nivelul 4, acumularea de experiențe de viață prin interacțiunea și recunoașterea socială, se va muta către o zonă introspectivă, în care vom căuta resurse în noi și în lucruri care îți vorbesc pe interior (cărți, filme, teatru, operă -toate din ce în ce mai mult online). La fel, va mai fi nevoie de mașinile, hainele, parfumurile, cosmetice sau ceasurile scumpe, din moment ce nu mai pot fi arătate în public? Până și Nivelul 5, cel al dezvoltării personale, a suferit mutații. Resursele psihologice de dezvoltare trebuie găsite acum în interior, în condițiile în care activitatea în acest nivel este dependența de activitățile de la cele inferioare. Vestea bună e că am văzut în ultima perioadă foarte multe gesturi de solidaritate, ceea ce ne-ar face să credem că, într-un fel sau altul, înțelegem că suntem cu toții în aceeași barcă.
2008 vs. 2020, sau cine ar putea fi vizat pe termen lung
Față de criza din 2008, criza actuală este diferită în special prin mecanismele economice pe care le-a generat. Ca o comparație plastică, în 2008 aveam o criză de capital, cu câțiva jucători care s-au întins mai mult decât era cazul. Pentru că sistemul bancar era „too big to fail" s-a găsit soluția de injecție de capital public, în anumite condiții. Globalizarea a împrăștiat criza în mai toate colțurile lumii, iar răspunsul a fost mai mult sau mai puțin similar cam peste tot. Până la urmă, criza s-a sfârșit cu anumite falimente, cu drame individuale, însă per total am ieșit mai bine din criză.
Criza de acum nu pare a fi o criză de capital. Capitalul pare că există, iar statele lumii au intervenit cât de prompt au putut să asigure jucătorii economici că vor fi acolo să-i ajute. Criza de acum e o criză de cerere. Practic, suntem într-o combinație de puzzle și labirint. Din puzzle au dispărut peste noapte industrii întregi (transport aerian, HORECA, turism sau divertisment). Iar labirintul se traduce prin necunoscutele reprezentate de durată și intensitatea crizei.
Fiind vorba de o criza de cerere și mai ales pentru că nu toate țările vor decide reluarea activităților în același timp, industrii întregi, altele decât cele amintite vor fi afectate. Șomajul masiv care va urma înseamnă câteva lucruri simple: mai puține taxe încasate, cheltuieli sociale mai mari și investiții publice minime. Chiar și intervenția publică are anumite limite. Statele se vor împrumuta acum cu bani reali, care vor trebui plătiți, tot cu bani reali la un moment dat. Acest lucru se traduce în deficite bugetare mai mari și datorie publică semnificativ crescută, în multe țări care aveau deja dificultăți structurale în acest sens. În termeni mai simpli, generațiile viitoare vor plăti totul mai scump, pentru că datoria se plătește din impozitele și taxele plătite de contribuabilii din viitor.
Doar un simplu exemplu. În Europa numai fotbalul produce(a) mai mult de 25 miliarde de euro/ an. Din aceeași perspectivă a piramidei a lui Maslow, va fi interesant de urmărit dacă oamenii vor (mai) cauta în viitor mecanismele clasice ale fotbalului și ale sportului de performanță în general, de tipul identificare cu niște idoli, într-un context în care NOI câștigăm și EI pierd, sau se va rămâne pentru o perioadă îndelungată, la abordări de supraviețuire primară, pentru că, nu-i așa, interacțiunea socială pe care o presupun competițiile sportive e antonimă cu distanțarea socială care salvează sistemele medicale de la implozie.
De-o manieră generală, impactul cred că va fi important asupra industriilor care creau valoare chiar prin ceea ce însemna interacțiunea dintre noi (un concert fără oameni e parcă diferit de unul cu oameni, la fel cum un concert live pe youtube este parcă altceva decât unul la fața locului). Ar fi interesant de aflat cum a fost afectată în această perioadă industria de dating și cum va fi afectată în viitor. Când oamenii se tem pentru viața lor, cred că se vor gândi de două ori să între rapid în contact cu potențiale „riscuri”. E posibil să ne mutăm destul de rapid în zona tranzacțională a consumului lucrurilor sau poate tehnologia ne va ajuta să ne apropiem de ce „aveam”...Poate VR technology? Singură s-ar putea să nu rezolve problema, însă cu internet (și) mai rapid, cine știe? Oricum va fi diferit…
Soluții posibile?
Sau poate răspunsul e un vaccin, însă nu m-aș grăbi, din două motive:
- Dezvoltarea unui vaccin cu adevărat eficient ia timp, iar timpul acum ne presează mai mult ca oricând
- Eliminarea efectelor colaterale are nevoie de o populație relativ mare care să testeze.
Vestea bună e că oamenii vor să revină la viața de dinainte, așa că e posibil să accepte mai ușor vaccinarea. Sper doar ca vaccinul să fie eficace, iar aici nu depindem de industrie, care știe că plăcinta e gigantică și pare că a alocat sume imense de bani, ci de actorul public, care trebuie să pună în balanță multe elemente: sincronizare, eficacitate, efecte colaterale, impactul asupra economiei, etc. Vestea și mai bună e că globalizarea informației ne va ajuta să circulăm descoperirile mai repede, însă un vaccin are timpul lui de dezvoltare.
Din păcate nu există soluție miracol pentru ce trăim la momentul de față. Soluția nu poate veni decât din solidaritate, un fel de buffer colectiv atât la nivel uman, cât și la nivel de state, care să ne facă să asumăm consecințele crizei mai ușor. Gesturile mici vor face diferența, pentru că ele sunt martori ai încrederii pe care ne-o purtăm colectiv. Poate ar trebui să învățăm din modul în care funcționează industria asigurărilor, de altfel foarte reglementată. În această industrie jucătorii sunt obligați să se asigure încrucișat, astfel că, chiar și cel mai mare cataclism, va face ca riscul să fie dispersat. Desigur, vor fi și diferențe cu pierzători mai mici sau mai mari, însă global, sistemul va fi beneficiat de un buffer colectiv salvator și va supraviețui.
Nouă arhitectura economică europeană și globală va depinde de durata actualei crize și de răspunsul solidar al fiecăruia dintre noi. Poate mai mult ca oricând se aplică vorba clasică: murim toți sau trăim toți. În ambele variante va trebui să facem ajustări ale vieților noastre.
Până atunci ne rămân niște meciuri de tenis memorabile pe youtube și speranța că revenirea sportivilor pe teren și spectacolul nu vor avea loc când Roger Federer și prietenii din generația lui vor fi la pensie. Asta doar dacă nu vor decide și ei să se pensioneze anticipat.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.