Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De cinci ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Somnul rațiunii naște monștri

Centrul vechi covid-19

Foto Guliver/Getty Images

Măsurile de stimulare fiscală de o magnitudine nemaiîntâlnită luate de statele dezvoltate în lupta cu pandemia Covid 19 au indus, în statele emergente, iluzia că legile economice pot fi suspendate și că, la urma urmei, există „prânz gratuit” (free lunch), pentru care să nu plătească nimeni, nici în prezent, nici în viitor. Însuflețiți de această iluzie, oamenii de afaceri români grupați în asociația Romanian Business Leaders și în alte zece organizații de business au solicitat recent Guvernului accesarea unui pachet de asistență financiară de 30 de miliarde euro (aproape 15% din PIB) pentru recapitalizarea firmelor autohtone și repornirea economiei. Această propunere este făcută prin mimetism („dacă alții pot să o facă, noi de ce nu am putea?”), dar nu ține seama de următoarele aspecte:

1. Ceea ce le este permis statelor dezvoltate nu le este permis statelor emergente, precum România. Dacă oamenii noștri de afaceri ar citi cu atenție orice propunere referitoare la relaxări fiscale și monetare (gen Quantitative Easing, Helicopter Money etc), ar vedea că autorii lor au grijă să sublinieze că respectivele propuneri au sens în economiile dezvoltate (SUA, Germania, Franța), dar în niciun caz nu sunt recomandate economiilor emergente. Această diferență de abordare se datorează faptului că piețele sunt dispuse să tolereze niveluri de îndatorare mult mai mari pentru statele dezvoltate (de peste 100 la sută din PIB pentru guverne și de peste 300 la sută din PIB pentru toate sectoarele), în timp ce pentru statele emergente nivelurile respective de toleranță sunt pe la jumătate. Această abordare duală are următoarele explicații:

  • Pentru creditori este importantă nu atât datoria unui stat în sine, cât balanța dintre datorii și creanțe. De exemplu, Marea Britanie are o datorie totală de peste 300 la sută din PIB, dar are creanțe de încasat de la restul lumii chiar mai mari decât această cifră, astfel încât, per total, este creditor net. În timp ce România, chiar dacă are o datorie totală de numai circa 120 la sută din PIB, dar foarte puține creanțe de încasat de la restul lumii, se află în situația de debitor net;
  • Pentru creditori este importantă avuția (netă de datorii) acumulată într-un stat, care poate fi lichidizată și utilizată pentru achitarea unui nou credit. Astfel, state precum Franța, Germania, Italia, Marea Britanie au avuții nete (net worth) echivalente cu de câte 5 ori PIB-ul statelor respective, ca rezultat al istoriei; multe – dar nu toate – au fost mari puteri coloniale. În România, avuția (netă de datorii) se ridică la circa 1,4 PIB-uri (această țară a fost mai tot timpul sub vremi, nu deasupra vremilor), astfel încât capacitatea ei de a rambursa un eventual credit- mamut este mult mai mică.

2. Statele dezvoltate însele vor plăti un cost exorbitant pentru extravaganțele fiscale din prezent. Deja economiștii lor se gândesc la modalități neortodoxe de reducere a datoriilor uriașe care vor rezulta: reprimare fiscală (adică plata de către stat a unor dobânzi sub nivelul pieței, pentru o perioadă lungă de timp și ținerea dobânzilor bancare sub nivelul inflației), o creștere semnificativă a inflației care să erodeze datoria contractată în termeni nominali, iertări masive de datorii (generatoare de hazard moral, întrucât îi penalizează pe buni-platnici) etc. Nici măcar pentru statele dezvoltate legile economice nu sunt suspendate: cineva va trebui să plătească pentru consumația din prezent. Cu atât mai mult, această concluzie este valabilă pentru statele emergente, precum România. Mai mult decât atât, aducerea de putere de cumpărare, prin împrumuturi, din viitor în prezent – în numele depășirii crizei – va ridica și problema echității inter-generaționale. Deja generația tânără este chemată să se sacrifice pentru a-i proteja pe vârstnici în contextul pandemiei; adăugați la aceasta costul uriaș al programelor de mediu care vor fi implementate în următoarele decenii și, deasupra tuturor, adăugați costul dobânzilor la trilioanele de euro sau dolari care se vehiculează astăzi si pe care tot generația tânără de acum va trebui să le achite: nu vi se pare cam mult?

3. Pentru că aceasta este esența problemei: majoritatea fondurilor de ajutorare vor veni sub forma de împrumut și nu sub forma de granturi. Este adevărat că Comisia Europeană va renunța, anul acesta, la solicitările de cofinanțare, diminuând astfel efortul bugetar al statelor recipiente. Și la fel de adevărat este că se vor crea fonduri europene care vor avea caracteristici de granturi. Dar sumele cu adevărat importante vor veni sub forma de împrumuturi, purtătoare de dobândă și cu condiționalități atașate. Este suficient să observăm dificultățile de accesare a unor noi împrumuturi de către Italia, care este un stat important, membru al zonei euro, lovită puternic de pandemie, cu un deficit bugetar sub 3 la sută în anul trecut și cu o datorie publică mare, dar deținută în cea mai mare măsură de cetățenii și firmele autohtone (adică posibil de rostogolit la infinit). La ce tratament preferențial ar putea să spere România, care nu este un stat important la nivelul UE, nu este membru al zonei euro, a fost lovită moderat de pandemie, a avut un deficit bugetar de peste 4 la sută în 2019, iar datoria publică – chiar dacă este mică – este deținută în proporții semnificative de non-rezidenți (care pot cere oricând onorarea ei)?

4. Dacă ne uităm la pachetele de ajutorare ale economiei implementate de state comparabile cu noi, constatăm următoarele: în Polonia, cea mai mare parte a pachetului de circa 10 la sută din PIB este constituită din garanții de stat, care este posibil să nu fie activate niciodată. În Ungaria, o mare parte a pachetului este reprezentată de măsuri care au fost deja implementate cu ani în urmă: este ca și cum guvernul României ar promite reducerea TVA la 9 la sută pentru alimente sau reducerea impozitului pe venit de la 16 la 10 la sută. Altminteri, măsurile efective luate pentru sprijinirea economiei nu diferă prea mult în Romania față de celelalte două state.

5. Prin relaxarea fiscala pro-ciclică începută în vara anului 2015 și continuată până la sfârșitul anului trecut, România și-a epuizat toată muniția pe care ar fi putut să o utilizeze în condiții de criză. Pentru că una este să vii de la un surplus bugetar de 1 la sută din PIB la un deficit de 3 – 4 la sută din PIB (precum Germania sau Bulgaria - da, Bulgaria! - și alta este să vii de la un deficit de 4,3 la sută din PIB la un deficit de 7 la sută din PIB (fără a lua în calcul aplicarea legii pensiilor). La ce fel de clemență se poate aștepta România din partea Comisiei Europene, în aceste condiții? A trecut relativ neobservat faptul că, zilele trecute, statele membre ale UE au votat în unanimitate declanșarea Procedurii de deficit excesiv la adresa României. Fapt care arată două lucruri: că Pactul de Stabilitate și Creștere nu a fost îngropat („frate, frate, dar brânza e pe bani”) și că, chiar și statele dispuse să fie indulgente cu România nu au putut închide ochii la enormitatea cifrei de deficit (obținut în vremuri de creștere economică).

6. S-ar putea aduce în discuție un sprijin din partea FMI, similar celor 13 miliarde euro luate cu împrumut în 2010. Numai că este important a se cunoaște faptul că Fondul nu sprijină prin programele sale recapitalizarea companiilor, ci acordă împrumuturi statelor cu scopul finanțării în condiții preferențiale ale deficitelor externe. Chiar presupunând că s-ar putea obține o derogare în acest sens, chiar crede cineva că FMI va acorda bani fără conditionalități stricte de reformare a finanțelor și a sectorului real al economiei? Iar o primă condiționalitate pe care ar putea să o ceară – pe bună dreptate – Fondul, ar fi de a vedea că sectorul privat din România capitalizează firmele pe care le deține la nivelul minim solicitat de Legea 31/ 1990. Conform unor calcule, necesarul de capitalizare suplimentară respectiva s-ar ridica la circa 30 miliarde euro, adică suma solicitată în prezent de sectorul privat sub formă de pachet de asistență financiară.

7. Nici chiar convingerea – improbabilă – a Comisiei și a Fondului de a trata cu îngăduință România nu ar fi suficientă, fără o convingere asemănătoare a agențiilor de rating și a piețelor. Iar aici, credibilitatea României atârnă de un fir de păr, țara fiind situată pe ultima treaptă a investment grade și orice retrogradare însemnând intrarea în categoria junk („gunoi”). Pentru ca această retrogradare să nu se întâmple, agențiile de rating vor vrea să vadă încă de anul acesta voința pentru reducerea în perspectivă a deficitului bugetar, nicidecum măsuri care să adauge la acesta în viitor.

În concluzie, orice lărgire a deficitului sau a datoriei întreprinsă în prezent în numele combaterii crizei va lungi perioada de reajungere la normal în perioada post-criză, va mări costurile atașate și va amplifica reformele care vor trebui făcute. În acest context, Guvernul ar face bine să reziste apelurilor de imitare necritică a practicilor din țările dezvoltate, chiar dacă acest lucru este dificil într-un an electoral. Opoziția ar trebui să-și înfrâneze impulsurile de a supralicita orice măsură economică, deoarece s-ar putea ca votul popular să o aducă la guvernare în niște condiții economice la a căror toxicitate ea, Opoziția, să fi contribuit din plin. Organizațiile patronale străine existente în România (Consiliul Investitorilor Străini, Amcham etc) ar face bine să tempereze elanul colegilor din patronatele române, aducându-le argumente de genul celor de mai sus. Iar patronatele române ar trebui să aibă grijă ce își doresc: s-ar putea să se îndeplinească.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Gr Mihai Gr Mihai check icon
    Exista paid lunch, dar doar pentru marii capitalisti si platit mai ales de saraci. Adica fix reverse Robin Hood.
    • Like 0
  • STATI. De cind are Romania datorie de 120% din PIB?
    Romania are datorie de vreo 100 mld euro si PIB de vreo 200.
    • Like 0
    • @ Ovidiu Bidian
      Gr Mihai Gr Mihai check icon
      Nu conteaza, important este tocmai ca Romania sa nu creasca deficitul si sa pompeze bani in economie ca tarile occidentale ca sa isi revina mai tarziu. A dracu colonie :)
      • Like 0
  • De citit NEAPARAT si de reflectat.Ar fi bine sa le fie trimis acest articol nu numai actualilor guvernanti dar si fostului PM Dancila si dlui Teodorovici.Si dlui Tariceanu care a facut prostii monumentale cand a fost PM Si nu in ultimul rand dnei min Olguta Vasilescu care promite mariri de pensii nesustenabile de catre economie.
    • Like 2
    • @ Horvath Silvia Liliana
      Gr Mihai Gr Mihai check icon
      Maririle de pensie sunt nesustenabile doar daca sunt facute din imprumuturi in valuta. Daca sunt facute prin introducerea de noi lei in economie sunt perfect sustenabile, doar ca puterea de cumparare a pensionarilor va creste relativ la restul oamenilor.
      • Like 0
  • mike mike check icon
    Excelent articol. Totusi, as avea o intrebare legata de urmatoarea afirmatie cu care incepe articolul: "Măsurile de stimulare fiscală de o magnitudine nemaiîntâlnită luate de statele dezvoltate în lupta cu pandemia Covid 19 au indus, în statele emergente, iluzia că legile economice pot fi suspendate și că, la urma urmei, există „prânz gratuit” (free lunch), pentru care să nu plătească nimeni, nici în prezent, nici în viitor. "
    Nu cumva de vina sunt liderii UE care ne-au dat de inteles acest lucru? Tot ei ne-au creat iluzia ca putem atige orice deficit din PIB, numai sa ne salvam economiile. Oare o parte din aceste fonduri de 500 mld. EUR nu cumva intra si in buzunarele companiilor care au afaceri cu guvernele respective din zona Euro? In primul rand, cred ca aceste fonduri sunt destinate in principal Zonei Euro si salvarii economiilor din aceast spatiu. De ce am sentimentul ca noi, cei din Est, am ramas iar cu mana intinsa?
    • Like 2


Îți recomandăm

Tânără la calculator

Academia prietenoasă de IT Wantsome și-a făcut în ultimii patru ani o misiune din a ajuta profesioniști din toate domeniile să facă tranziția spre o carieră de succes în domeniul tehnologiei informației, prin cursuri care urmează atent cerințele companiilor IT, prin sesiuni de practică și printr-o activitate intensă de mentorat calibrată pe nevoile lor. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult

Marc Areny

Marc Areny este de origine catalană, este cetățean spaniol și francez și a venit în România în urmă cu 10 ani. Este unul dintre primii din Europa care a identificat o nouă nișă de piață: convertește mașini cu motor termic în mașini electrice.

Citește mai mult