Foto: Observatorul prahovean
Un profesor de la o școală din Ploiești a pus în practică, mai zilele trecute, o inedită metodă pedagogică. I-a aruncat unui elev de-al lui, probabil în scopul transmiterii de cunoștințe, un scaun în cap. Adolescentul și părinții lui nu au apreciat zelul formator al dascălului, așa că povestea a ajuns să fie anchetată de Poliție și Inspectoratul Școlar, iar cadrul didactic a fost scos de la clasă.
Destul de repede au apărut și vocile care îl exonerează pe dom’ profesor de responsabilitate. Elevul are probleme grave de disciplină, poate și un istoric nu foarte favorabil în raport cu instituția de învățământ, care îl școlarizează. De aici și până la teoriile iacobine ale unor profesori, de părere că un scaun în cap ar fi cam puțin, nu a mai fost decât un pas.
Ceea ce ne duce într-o direcție complet greșită.
S-o luăm cu începutul. Unii ar putea spune că elevul este cel care a greșit. Că nu a manifestat respect față de cadrul didactic. Hai să admitem că ar fi un caz de indisciplină.
Cine e de vină?
Elevul, s-ar grăbi unii să spună. Pramatia! Haimanaua! Huoo!
La zidul rușinii cu el!
Așa să fie oare, stimați concetățeni? Mă îndoiesc. Ia să cântărim faptele, așa cum sunt ele cu adevărat.
Orice copil care (ne) intră pe poarta școlii e ca o plastilină care abia așteaptă să fie modelată. Unii profesori din țara asta au harul de a face adevărate opere de artă din aceste ghemotoace de plastilină. Precum maestrul Geppetto din poveștile de altădată, reușesc să dea, după ani și ani, cu efort și pasiune, suflet, emoție și minte mogâldețelor cu ochi curioși din sala de clasă. Mă înclin cu respect profund în fața acelor cadre didactice, care își fac meseria cu drag de copii și sunt conștienți de misiunea nobilă a educației. Nu a zis nimeni că e ușor. Sau că ar exista vreo rețetă sigură de a face din cei mici adulți siguri pe ei, responsabili și fericiți. Dar nu am nici o îndoială că sunt destule astfel de exemple și nu sunt eu acela, care să nu vadă în jurul lui oameni minunați, rezultatele muncii unor dascăli extraordinari.
Ce ne facem însă dacă plastilina nu ia forma pe care ne-o dorim? Cum procedăm dacă profesorii și părinții nu au chemarea, harul sau inspirația de a ajuta copilul să facă pașii corecți în viață?
Aici nu am un răspuns foarte clar dar știu ce face sistemul nostru de educație.
Hârtii.
Rapoarte. Informări. Planuri de măsuri. Coduri de etică. Tabele în excel cu date statistice. Comiții și comitete. În general, orice ar ține loc de intervenție competentă, reală și asumată. Când se îngroașă gluma și copilul se transformă în delicvent, în loc să vedem unde și ce am greșit în tot procesul ăsta educațional, lovim tot în bucata de plastilină. Păi cum, ăsta micu’de ce nu s-a conformat? Că noi avem, uite, rapoarte, planuri de măsuri, tabele în excel...
E clar că nu reușim să ieșim din paradigma învățământului de secol XIX. Școala gândită după nevoile revoluției industriale, care trebuia să livreze forță de muncă calificată și disciplinată. Nu există soluții pentru copiii cu alte nevoi, așa că aceștia intră repede la categoria rebuturi școlare iar destinația lor este, de cele mai multe ori, închisoarea sau centrele de dezintoxicare. Un statut marginal, de care nu se simte nimeni responsabil. În pofida faptului că experimentăm deja de zeci de ani această situație, continuăm să ignorăm situația sau să o acoperim cu măsuri birocratice fără nici un efect real. Scăderea notei la purtare? Neîncheierea mediei școlare? Exmatriculare? Cu ce îl ajută toate astea pe copilul respectiv să se integreze în societate?
Nu sunt, mai degrabă, simptome ale dorinței noastre de a scăpa de “problemă”?...
Cum pregătești profesorii, stimate Minister al Educației Naționale, pentru a fi cu adevărat de folos acestor copii? Ce pregătire le asiguri, încă de pe băncile facultății, ca să fii sigur că acești oameni vor avea echilibrul psihic, stăpânirea de sine, tehnicile și abilitățile de comunicare cu elevii “problemă”? Unde sunt cursurile de management ale situațiilor de criză în clasă? Unde sunt psihologii, experții și mentorii, care trebuie să le fie alături profesorilor debutanți în primii lor ani de profesorat? Sau, de ce nu, și părinților? Ce relevanță au acele concursuri de titularizare, dacă nu sunt în stare să trimită în fața copiilor profesioniști adevărați în cariera didactică?
Să recunoaștem, nu avem nimic din toate acestea. Există doar mormane de dosare, care ascund incompetență și dezinteres față de acești elevi. Eșecul e al nostru, nu al lor. Dacă am vrea cu adevărat să găsim soluții, ar trebui să reformăm din rădăcini tot sistemul românesc de învățământ. Pentru că e gândit pentru olimpici. Restul, să se descurce fiecare cum o putea.
În încheiere, mă întreb dacă, în cazul de față, e nevoie să arăt solidaritate de breaslă.
Îmi pare rău, nu pot să o fac. Pentru că, indiferent de ce ar face sau ar spune copilul din fața mea, eu sunt adultul și profesorul, care trebuie să acționeze calm și responsabil. Dacă simt că nu pot să fac față, apelez la cei care știu cum să facă asta. Cer ajutor. Recunosc că nu știu ce e de făcut. Nu ascund gunoiul sub preș. Ăsta e primul pas spre găsirea unei soluții.
Noi, cadrele didactice, trebuie să respingem și să ne delimităm de orice gest de agresiune împotriva copiilor. O minimă solidaritate cu elevul lovit ne-ar aduce mai mult respect și apreciere din partea societății românești decât dacă ne izolăm în teoria cetății asediate și refuzăm să acceptăm realitatea. Uneori, și tăcerea înseamnă complicitate. Un gest de compasiune, acordat altruist, fără încrâncenare și resentiment, ne-ar face mai umani.
Ne-ar evidenția, o dată în plus, vocația de profesori.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
1) „Dacă am vrea cu adevărat să găsim soluţii, ar trebui să reformăm din rădăcini tot sistemul românesc de învăţământ.”
Fiecare ministru, care a trecut prin cabinet mai mult sau mai puţin meteoric, şi-a imaginat că e Spiru Haret şi trebuie să reformeze învăţământul. Iar noi, românii, avem o meteahnă: nu ştim să preluăm ce am găsit şi să ducem mai departe, eventual cu mici îmbunătăţiri. Nu! Ştergem totul şi o luăm de la capăt. Practic, suntem într-o reformă eternă! Deci nu-i de mirare că acum avem un monstru în loc de un sistem bine pus la punct.
2) „Dacă simt că nu pot să fac faţă, apelez la cei care ştiu cum să facă asta. Cer ajutor.”
De la cine??? Cine sunt „cei care ştiu cum să facă asta”? Producătorii de rapoarte, informări, planuri de măsuri, coduri de etică, tabele în excel? Fiindcă tot de ei te vei lovi.
Iar copiii nu sunt bucati de plastilina, ci de lut ars, format deja in familie si anturajul din fata blocului. Ce facem in aceasta situatie? Nu zic sa le dam in cap, dar daca nu poti sa actionezi in nici un fel din motive de drepturi ale copilului, ce faci?
Chemi un sobor de preoti sa il exorcizeze, evident!
Din propria experiență spun, în școală se cultivă doar supunerea față de voința partidului roșu, se promovează doar găselnițele unor oameni de bine aflați printre părinții fiecărei clase, în timp ce conducerile școlilor și ale inspectoratelor luptă cu îndârjire pentru ascunderea realităților crunte și protejearea scaunelor nemeritate. Nimeni dintre cei care profită nu vrea să renunțe la atențiile din partea părinților sau elevilor, chiar dacă legea și regulamentul sunt clare. Dacă nu m-am supus, copilul meu a devenit ținta agresiunilor fizice și verbale ale celorlalți, inclusiv ale profesoarelor (de lb. română și matematică) care-și doreau elevii la meditațiile de acasă (pe banii mei). Copilul a fost jugnit, bătut, amenințat (și în scris), i-a fost tăiat părul, i-au fost rupte hainele... iar directorul și inspectorii au mușamalizat adevărul. Mi-au refuzat și convocarea consiliului clasei, unde încercam să fac publc adevărul, pentru ca toți profesori să știe ce se întâmplă. Pentru că nu toți sunt hiene. În această situație, cunoscând foarte bine sistemul de haită local, și pentru că-mi exprin opiniile fără să mă feresc de cățeii partidului, întotdeauna, în ”ședințele” cu părinții, sunt înfierat de către renumitele găști apropiate învățătorului, dirigintelui, directorului. Am aflat că dacă nu dau șpagă vor avea de suferit copiii... Agresorii câștigă note și punctaje mai bune pentru odraslele lor, iar profesorii (unii) își îndeasă în buzunare venituri necuvenite... Cu toate acestea, fără meditații cu profesoarele clasei, copilul meu a avut cele mai mari note la evaluarea națională; în ciuda notelor de zece din catalog ale colegilor protejați prin banii și agresivitatea părinților. Conducerile politruce nu fac eforturi bugetare prea mari, profesorii sunt lăsați să cigulească nemeritat, astfel că, așa cum se întâmplă și la spital, spăgăria se desfășoară nestingherită, ba chiar este încurajată , chiar dacă indirect. Și nici măcar nu mai este o rușine să fii cu mâna în buzunarul atuia! Trebuie să menționez că mai există și excepții în rândul profesorilor. Foarte puține, desigur.
Va dau eu o idee cititi aici: https://www.theguardian.com/society/2018/dec/09/what-happens-when-your-child-becomes-violent-with-you?CMP=fb_gu&fbclid=IwAR3nCdCIF3-YTLp7xJKVHNDxLmCGweiOu5zq00lzUwy4f1D2Lues6m8oX4A
Dupa care revizuiti cele scrise.
Asa este: am vazut de cateva zeci de ori "circ" facut de picii carora "li se cuvine totul" ( vreo doi sunt ai unor cunostinte) si aia sigur nu au nici Tourette, nici SD, doar proasta crestere;
Ba chiar, tipete si tavalit pe jos ca "daca nu-mi iei/dai //// tip si te fac de ras"
Pentru ca parintii, ori nu stiu cum sa-i educe, ori n-au timp, ori nu au mijloace legale ( stim deja ce se intampla prin strainatate daca iti pedepsesti cumva copilul- si aici nu vorbesc de bataie ci de interdictii, reguli, dojana, morala, )
Profesorul ridica scaunul spre elev, nu sunt sigur ca a lovit (asta nu scuza gestul amenintator, dar sa nu facem confuzie intre fapta si intentie).
La 13 ani elevul spune "mai tare ca joc fotbal"; cine s-a ocupat de modelarea plastilinei 13 ani acasa si la scoala?
Batranul profesor depasit de vremuri si situatie, inadaptat, nu stie cum sa reactioneze.
Propun ca orice elev cu nota scazuta la purtare, comportament deviant, agresiv, cu rezultate slabe la invatatura (desi are mijloace materiale, fizice si intelectuale) sa primeasca bonus dezactivare cont fb & yt & gaming platforms ( steam, wot, servere cs oficiale, lol, wow). Atunci sa vezi panica .
Subscriu!
"Dacă am vrea cu adevărat să găsim soluții, ar trebui să reformăm din rădăcini tot sistemul românesc de învățământ. Pentru că e gândit pentru olimpici." - nu, nu toate aspectele sistemului de invatamant sunt negative si in nici un caz nu e totul gandit doar pentru olimpici. Ca sa faci performanta la olimpiade trebuie pornit bine de la clasa, adica de la materia gandita pentru toti. Care nu cred ca e gandita rau. Cat de bine o preda fiecare, cat de bine sunt pregatiti si evaluati profesorii, astea sunt alte aspecte si sunt probleme acolo, de acord.
N-am zis ca sistemul ar fi bine gandit, ci ca nu are doar aspecte negative.
Materia iti ofera suficiente optiuni, suficienta cantitate ca sa ai pe ce sa iti bazezi mai tarziu decizia de cariera si un inceput suficient de specializare la liceu. In mod normal (preupunand ca profii si-au facut treaba, ca mediul in care ai invatat a fost ok d.p.d.v. infrastructura/dotari, etc.) ar trebui ca la sfarsitul liceului sa stii ce vrei sa faci mai departe, sa poti sa faci pasii corespunzatori in directia respectiva si sa ramai si cu ceva cultura generala.