Eu sunt ăla care n-a mers la vot. Tragedia e că nu m-aș duce nici acum

Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Adeseori, pe la emisiuni TV, cetățeni bine intenționați ne mustră cu degetul: „Vedeți ce pățim acum cu PSD-ul la guvernare? De ce nu ați fost acum un an la vot, la parlamentare?”

Eu sunt unul dintre aceia care nu au fost la vot, pentru simplu motiv că nu aveam pe cine să votez. Dar tragedia abia acum urmeză: dacă sunt mâine alegeri, tot nu m-aș duce la vot din același motiv, nu am pe cine să votez.

În epoca Ceaușescu, omul obișnuit era strivit de partidul unic. Toate erau hotărâte de un cerc restrâns de mari ștabi și puse în practică de o armată de activiști de partid. Undeva sus se clădeau cariere, se numeau directori, miniștri, primari, selectați dintre activiștii de partid, electoratul era chemat să aplaude și să se supună deciziilor. Activiștii se sprijineau unii pe alții, cei mai mulți dintre ei erau de o aroganță, mediocritate, superficialitate și incultură crase, pe scurt, niște ghiolbani. Noi, ceilalți, nu contam, eram figuranți. Sentimentul era copleșitor: un mecanism uriaș strivea totul și nu asculta de nimic rațional.

Este surprinzător că azi, la 27 de ani distanță de la căderea dictaturii, se insinuează aceeași impresie: oamenii simpli nu pot face nimic, ei nu contează în ecuația țării, suntem figuranți și captivi în plasa înțelegerilor partidelor politice. Nu am scăpat de trecut, politicienii de azi sunt tot niște inși rudimentari care, sub alte măști, ca și în trecut, hotărăsc pentru noi toți, ignorând realitățile și dorințele omului de pe stradă.

Ne-am bucurat degeaba la revoluție. Am aflat în scurt timp că democrația are limite, a fost luată în stăpânire și este călărită de mafia partidelor politice. Politicienii de azi își votează legi în interes personal, numesc oameni în posturi din administrație, spitale, teatre, instituții de artă, învățământ, dacă nu chiar mai rău ca în trecut, deoarce pur și simplu fură și bani din bugetul țării, încurajând mituirea sub lozinca „bani pentru partid”.

De ce spun că nici azi nu am cu cine să votez? La conducerea partidelor din România s-au instalat niște indivizi complet lipsiți de carismă, fără har oratoric, cu termen de valabilitate expirat și foarte des cu probleme penale (lista este prea lungă).

Nu mă pricep la ideologii, nici la programe de guvernare. Cred că foarte puțini votanți citesc aceste programe, care oricum după alegeri se modifică substanțial. Iar cu ideologia este mai hazliu: multe partide semnalizează la „stânga”, dar când ajung la guvernare o fac la „dreapta” sau invers; de altfel, chestia cu ideologia cred că a apus în lumea de azi, lupta ideologică aproape nu mai există, pare că nu mai stârnește pasiuni și dispute.

Pentru mine, un om obișnuit, votarea la alegeri cu un partid este legată în mod decisiv de impresia pe care mi-o face liderul politic (carismă, siguranță, oratorie, capacitatea de a înflăcăra auditoriul). În al doilea rând contează ce se afirmă public în discursurile liderului, adică 3-4 idei simple, ușor de înțeles, dar și de reținut privind intențiile de guvernare.

Aud că partidele cheltuie milioane de euro la alegeri cu echipe de consultanți, care însă nu i-au învățat pe politicieni niște chestii simple privind votarea. Din fericire sau poate din nenorocire pentru noi, România este o țară încă înapoiată, așa că nu trebuie să mai descoperim nimic, este suficient să ne uităm în jur și să pricepem din lecțiile și experiența politică a vecinilor din vest. Alegerile sunt un show: există un scenariu scris de „deștepții” din partid (3 –4 idei simple și pragmatice, o mică intrigă de infierare a guvernanților de azi, apoi promisiuni de speranță și prosperitate), sunt niște „interpreți” care joacă piesa (staruri politice cu talent oratoric și forță de convingere, carismatici și destul de tinerei să atragă privirile mulțimii), o regie a piesei făcută de profesioniști (mișcări pe scenă , spectacol , neapărat ceva muzică, lumini, apaluze) și o campanie de marketing (de vindere pe piață electorală a piesei) prin media de tot felul (on line, TV, presă scrisă) în piețele orașelor mari pe scene publice.

Eu nu pot ieși la vot, numai din dorința de a vota anti-PSD. Apropo de PSD , ați văzut ce perspectivă jalnică are: urmează în 2019 alegerile prezidențiale și ei încă nu au candidat, liderul lor este în corzi cu justiția, iar urmașii la tron, nici premierul și nici primărița nu au nimic, dar absolut nimic din calitățile necesare pentru a-mi obține vreodată votul.

Votul meu este important, nu îl dau decât dacă am convingerea că văd un partid capabil să joace un show credibil, cu un lider care să-mi dea o speranță, dar mai ales să ofere o șansă țării la dezvoltare, la reconstrucție.

Mitingurile din față clădirii guvernului, la care participă spontan mii de oameni, ar putea să inspire partidele parlamentare (sau unul nou creat) să capteze aceste energii: sunt mulți tineri care vor să activeze politic, dar nu au cu cine. Faptul că mii de tineri ies seara la miting (chiar pe un ger cumplit asta iarnă), este un dar ceresc pentru partidele de opoziție și ele ar trebui să aibă un singur gând: cum să-i înflăcăreze pe acești oameni și să-i atragă de partea lor la vot.

Este greu de găsit oratori buni și idei simple menite să însuflețească publicul? Poate ar trebui să ne uităm la Franța cu alegerea lui Macron, sau prin Italia cu mișcarea M5S care a dat primarul Romei acum câțiva ani.

Rețete de suces există, rămâne ca oameni deștepți și lipsiți de orgolii din partide să le vadă și să le pună în practică, trecând peste ambiții personale și dorința de a fi buricul târgului. Se spune că în familiile evreiești, dacă se vede că unul din copii este capabil de un viitor frumos, toată lumea se sacrifică cu bani și energie și toți investesc în acel copil, pentru că astfel acela va ajunge cineva și vor avea astfel toți de caștigat.

Cat despre idei simple și de succes la public, vă dau și eu una. Pe 9 sept 2001 au loc atentatele de la New York, care au dus la prăbușirea turnurilor gemene World Trade Center, iar primarul în funcție Rudy Giuliani a depus un efort considerabil pentru salvarea victimelor și redresarea vieții normale în oraș. Toată lumea a apreciat meritele sale excepționale, dar nu a putut să candideze din nou, deoarece la 31 dec 2001 i-a expirat cel de al doilea mandat de primar și cu asta basta: legea nu dă voie decât la două mandate de primar.

Ce credeți că la noi în România nu ar fi bună o astfel de lege, care să limiteze la maximum două mandate funcția aleasă de primar sau președinte de județ? Dacă America care luptă cu mafia de multe decenii, a adoptat o astfel de limită în timp, nu ar fi o idee bună și la noi, unde sunt politicieni care călăresc județele și primăriile de 3-4 mandate? Iată un slogan simplu de propus pe agenda publică: maximum 2 mandate la primării și consilii județene.

Privind la întâmplări și exemple din vecini, nu trebuie să mai inventăm nimic, putem găsi soluții simple la probleme complicate precum stârpirea corupției și atragerea oamenilor la vot. Altminteri, ca și în cazul meu, mulți vor prefera să stea acasă și să privesca cu milă-silă grotescul și ghiolbănia din politică. Puțină istețime, stimați politicieni, viitorul ar putea să ne ofere o șansă să demonstrăm că și oamenii simpli pot schimba ceva în țara asta. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp