Foto: Medicul Herman Berkovits în timp ce îi administrează a doua doză a vaccinului Pfizer premierului israelian Beniamin Netaniahu. Shang Hao/ Xinhua News/ Profimedia
Pe 19 decembrie, era vaccinat cu serul dezvoltat împotriva Covid de către Pfizer primul israelian, premierul Beniamin Netaniahu. De atunci, 3,9 milioane de israelieni au primit prima doză a vaccinului, 2,5 milioane pe amândouă, iar numărul cazurilor de îmbolnăvire a scăzut. Însă oameni care nu au apucat să se vaccineze continuă să se îmbolnăvească și să facă chiar forme grave sub amenințarea unei tulpini noi a virusului, care se răspândește mai repede și care, de această dată, îi poate afecta sever nu doar pe vârstnici și pe cei cu probleme de sănătate. Ci și pe mulți tineri și copii, care ajung uneori în terapie intensivă spune medicul Herman Berkovits, cel care i-a administrat vaccinul premierului statului israelian. 80% dintre îmbolnăvirile de Covid în Israel sunt provocate de tulpina secvențiată B.1.1.7, însă autoritățile sanitare de aici urmăresc și evoluția altor tulpini în lume: tulpina sud-africană, deja prezentă în Israel, tulpina californiană, tulpina britanică, spune medicul. „În Israel avem deja un număr mare de copii, care încep să fie deja bolnavi și încep să fie bolnavi cu anumite complicații. E un lucru nou, copii, care s-au îmbolnăvit cu această tulpină britanică. După cum știți, la noi această tulpină britanică este foarte evidentă și foarte grea și face foarte multe complicații. 80% dintre bolnavii noștri sunt cu această tulpină, atacă toate vârstele, de la vârsta de 0 ani”, spune Herman Berkovits, care atrage atenția asupra complicațiilor pe care le pot suferi femeile însărcinate. „Sunt deja și femei însărcinate care au boala, această tulpină. Sunt deja internate 30 de femei gravide și multe deja au pierdut sarcina sau au născut prematur. Avem femei însărcinate internate în terapie intensivă”, spune el.
Doar în luna ianuarie, au fost depistați pozitivi în Israel 50.000 de copii și adolescenți, arată un studiu publicat în British Medical Journal. În același timp, un studiu făcut pe 600.000 de persoane vaccinate și pe 600.000 de persoane nevaccinate a arătat că serul de la Pfizer-BioNTech previne boala în proporție de 94%. Într-un interviu pentru Republica, Herman Berkovits vorbește despre evoluția crizei Covid în contextul noilor tulpini, despre rolul vaccinurilor în revenirea la normal și despre reacțiile adverse.
„La noi nimeni n-a murit de la vaccin, nimeni nu a avut paralizii, nimeni nu a avut șocuri anafilactice”
Pe măsură ce numărul celor vaccinați crește, apar și mai multe relatări despre reacțiile adverse. Cât de îngrijorătoare sunt acestea? Ce ar trebui să știe oamenii despre reacțiile apărute în urma vaccinului anti-Covid?
Aceste reacții sunt reacții ca la toate vaccinurile din lume, nu există niciun vaccin la care nu există riscul de reacții adverse. Lumea este speriată de acest vaccin care este destul de nou. Dar fiecare dă vaccin copilului, la 2 luni, la 4 luni, la 6 luni, la un an, la școală, în armată la noi. Sunt foarte mulți israelieni care se duc în străinătate - în Africa, în Asia, și primesc tot felul de vaccinuri pentru boli tropicale și fiecare are efectul lui. Eu, ca medic, am văzut multe efecte secundare ale tuturor vaccinurilor. De exemplu acum, la noi, s-a dat vaccinul împotriva rujeolei și am văzut temperaturi mari, erupții. Au primit toți vaccinul și nimeni la noi nu s-a îmbolnăvit de rujeolă și nimeni nu a murit de rujeolă, datorită vaccinului,. Același lucru poate fi spus și despre vaccinul Pfizer, care a avut efecte secundare și la noi, în Israel. Vă dați seama că la noi, în Israel, s-au administrat deja 6,4 milioane de doze, suntem primii în lume la numărul de doze administrate la număr de locuitori.
40% dintre bolnavii grav sunt din grupe tinere de vârstă, sub 60 de ani
La ce complicații ale bolii vă referiți?
Infecții generalizate, probleme pulmonare, probleme cardiace. 40% dintre bolnavii grav sunt din grupe tinere de vârstă (n.r. sub 60 de ani).Deja e foarte mult. Trebuie să știm că trebuie să dăm acest vaccin, chiar dacă sunt efecte secundare minore. Și chiar dacă nu sunt minore. Sunt mulți care se plâng de oboseală mai de lungă durată, sunt mulți care au temperatură 3 zile. E mult mai ușor să faci aceste reacții, decât să faci boala care știm cu toții cât e de grea. Și în România a fost grea, și în Israel e în continuare grea. Deși avem deja acest vaccin și știm deja că ajută extraordinar, există o tendință de scădere a morbidității la noi, avem și astăzi foarte mulți internați în stare gravă, peste 1.000. Deci de asta vă spun: există, dar nu ai voie ca să te sperii de aceste efecte. Trec toate, nimeni nu a rămas cu sechele, dar după această boală poți să rămâi cu sechele toată viața.
Dumneavoastră ați avut reacții adverse?
Și eu, ca medic am avut anumite reacții secundare, am fost puțin mai slăbit, am avut puține dureri musculare. Ce? O nimica toată. M-am dus, mi-am deschis clinica, am lucrat, am venit acasă, m-am odihnit și a doua zi mi-a trecut și sunt om fericit. Sunt deja vaccinat, am deja anticorpi, mi-am făcut examenul de anticorpi, eu, împreună cu premierul. Premierul a primit primul vaccin din Israel, iar eu l-am vaccinat. Am făcut împreună examenul de anticorpi, și el este fericit, și eu sunt fericit. Însă avem grijă în continuare. Mergem, mai departe cu masca, avem grijă de distanțare, venim în contact cu bolnavii, Dar sunt puțin mai liniștit și de abia aștept să avem și anumite avantaje. Poate nu mai trebuie să intrăm în carantină când călătorim, sper să nu intrăm în carantină când ajungem în România, pentru că va fi prima mea vizită, de abia aștept să ajung.
O informare a Ministerului Sănătății, atrage atenția că nu trebuie evitat alcoolul înainte și după vaccin. Cât pot să bea cei care își fac vaccin și cu cât timp înainte și după administrare?
La noi, în Israel, nu am citit un astfel de studiu, la noi nu se bea așa de mult. Am citit studii făcute în străinătate. Când primești vaccinul nu ai voie să fii bolnav, să ai temperatură. Sunt câteva condiții pentru ca vaccinul să aibă efect. Îmi închipui că acesta este motivul pentru care nu se bea nici alcool. dar vă spun sincer că la noi în Israel nu s-a făcut niciun studiu.
Studiu israelian: vaccinul are o eficiență de 94%
Care este eficiența vaccinului?
A apărut la noi un studiu foarte interesant, în care s-au testat 600.000 de persoane care au primit ambele ale vaccinului, după o săptămână de la rapel și au consultat 600.000 de persoane care nu au primit niciun fel de vaccin. S-a văzut extraordinar ce influență are acest vaccin. Cu 94% a scăzut rata de infectare simptomatică, și cu 92% au scăzut formele grave de boală. Comparativ cu cele 600.000 de persoane care nu s-a vaccinat s-a arătat eficiența vaccinului.
Vaccinul este foarte eficient și previne o morbiditate severă. Vaccinul a prevenit mare parte a internărilor, au intrat la spital 4 cazuri mai ușoare, care au fost tratate, iar dintre cei vaccinați nu se știe de nimeni că a murit.
După părerea mea, probabil că aceia care s-au îmbolnăvit s-au contaminat între cele două vaccinuri sau imediat după vaccinul al doilea. Știți foarte bine, că primul vaccin nu ajută decât în săptămâna a treia a vaccinării. Rapelul începe să ajute după 7 zile, în această perioadă poți să te contaminezi și de aceea ți se și spune: Aveți grijă, purtați măștile pentru că încă nu sunteți siguri. S-a făcut și un studiu, care a arătat că după 7 zile au fost un număr foarte mic de oameni care s-au contaminat, a opta zi și mai puțini, a noua și mai puțini, iar la ziua 22 după rapel nimeni nu s-a contaminat. Cu cât trece timpul, vaccinul ajută ca oricare alt vaccin. Durează un timp, dar când ajută, ajută foarte frumos și foarte bine.
„Nu-i putem obliga pe profesori să se vaccineze, dar vor fi obligați să facă un test la 3 zile”
Cum decurge procesul de vaccinare astăzi în Israel?
Primim în fiecare săptămână sute de mii de doze, deși nu mai există numărul ăsta mare de oameni care se vaccinează. La început erau 200.000 de doze zilnic, ieri s-au vaccinat în jur de 150.00), deși au început deja dintre cei mai tineri să spună că nu vor să se vaccineze și, din păcate, există și la noi, ca în România, foarte mult fake news. În special pentru noi este foarte important ca, încetul cu încetul, la noi se deschid și școlile. La început se vor deschide grădinițele, clasele I-V, clasa XI-XII-a, după aceea se vor deschide și clasele de la a V-a la a X-a. Pentru noi este foarte important ca profesorii să fie vaccinați. Nu-i putem obliga, din păcate nu avem nicio lege care să-i oblige pe cei care nu vor să se vaccineze, dar acești profesori vor fi obligați să facă un test la trei zile. Ei nu vor putea să apară în clasă, dacă nu vor face test o dată la trei zile. Vor face test sau vor continua să predea prin Zoom. Avem grijă ca profesorii să nu contamineze copiii și să nu se contamineze de la copii.
Această variantă britanică nu mai este a oamenilor în vârstă, cum era până acum, peste 60 de ani cu complicații, este sub 50 de ani foarte mult.
Avem deja copii care au fost bolnavi și după o lună au început să apară simptome, complicații
Copiii nu se pot vaccina, cel puțin deocamdată.
A apărut un studiu la noi, a început să apară îmbolnăviri la copii de toate vârstele, de la bebeluși până la 16 ani, care sunt deja internați. Sunt cu forme destul de grele sau chiar grele și sunt chiar câțiva la terapie intensivă deja. Vă spun sincer, este foarte important să urmărim copiii și pe copiii care sunt asimptomatici. Avem deja copii care au fost bolnavi și după o lună au început să apară simptome, complicații. Din cauza asta e important să ținem sub observație copiii care au avut deja boala. Am avut cazuri când, după o lună, au apărut copii cu febră, conjunctivite, erupție, cu această variație britanică. 80% dintre cazuri sunt deja cu această tulpină britanică care prinde și la copii. Sunt deja și femei însărcinate care au boala, infectate cu această tulpină. Sunt deja internate 30 de femei gravide și multe deja au pierdut sarcina sau au avut născut prematur
N-au apucat să fie imunizate sau n-au vrut să se imunizeze din cauza sarcinii, deși este recomandată imunizarea și la sarcină, la toate femeile, în special la cele în trimestrul al II-lea sau al treilea. Avem femei însărcinate la Terapie Intensivă. Ai voie să dai vaccinul și la femei însărcinate și în timpul alăptării, nu sunt niciun fel complicații. Trebuie să știe toare femeile însărcinate. Această variantă britanică nu mai este a oamenilor în vârstă, cum era până acum, peste 60 de ani cu complicații, este sub 50 de ani foarte mult.
„Numărul de bolnavi de 60-65 de ani a scăzut dramatic”
Este vaccinul eficient și împotriva tulpinii britanice?
Este și împotriva tulpinii britanice, sigur, și probabil aproape sigur împotriva tulpinii sud-africane. Au apărut și la noi cazuri de infecție cu tulpina sud-africană, asta e și motivul pentru care a trebuit să închidem aeroporturile. Dar nu numai variația sud-africană… Există variația californiană, variația braziliană și israelienii noștri umblă în toată lumea. Din Brazilia am avut foarte mulți turiști, este o țară creștină, cu oameni religioși, sunt foarte mulți brazilieni care vizitează locurile sfinte. Și avem grijă acum, nu le dăm voie să intre ca să nu ne apară această tulpină.
Ce s-a întâmplat după vaccinare în Israel?
Numărul de bolnavi de 60-65 de ani a scăzut dramatic. Avem în jur de 1.000 de bolnavi critici, în jur de 300 bolnavi în aparate respiratoare. Dar au început să se închidă la noi câteva secții de Covid și totuși a început să scade morbiditate și mortalitate și asta e din cauza vaccinului. Și ăsta e și motivul pentru care premierul israelian a spus, am discutat cu el, că dorește să fie cel puțin 5 milioane de oameni vaccinați în Israel. Pentru aceasta, ia în calcul o serie de stimulente, să se poată întoarce lumea la hoteluri, în săli de sport la evenimente culturale, piscine și jocuri de fotbal.
„Acum se dă vaccinul la liber. Pe vremuri se stătea la rând. Nu se mai stă la rând”
Cum s-a schimbat strategia de vaccinare a Israelului de la debutul campaniei de vaccinare?
La început se știa că morbiditatea și mortalitatea cea mai mare erau la vârstnici peste 60-65 de ani. Nici la noi nu se știa la început dacă o să avem vaccin sau nu, deși am primit o cantitate mare, câteva sute de mii. Am început prima dată să dăm vaccinul vârstnicilor. Însă, cu timpul, cum am început să primim cantități de vaccin, am început să scădem vârstă. Astăzi se dă de la 16 până la 100 de ani, au fost și oameni de 102 ani. La noi se dă vaccinul liber, pe vremuri se stătea la rând, astăzi nu se mai stă la rând. Se lucrează și la vaccinul pentru copii de 12-16 ani, și Pfizer, și Moderna lucrează, și copiii trebuie să primească vaccinul.
Tinerii trebui să ia vaccinul ca să salveze părinții, bunicii și nu să aibă remușcări toată viața. Dacă s-ar fi dus în America de Sud nu l-ar lăsat să intre fără vaccinurile care sunt mult mai grele. Pentru distracție în America de Sud sau în Africa, iei vaccinul, dar pentru familie, nu iei vaccinul. Este colosal, niciodată nu-mi vine să cred că lumea nu-și dă seama și eu sunt foarte supărat pe cei care răspândesc fake news.
Au apărut în Israel o serie de tratamente promițătoare împotriva Covid. În ce stadii sunt ele?
A apărut la noi acum un tratament, la spitalul Hadassa, cel mai mare spital din Ierusalim, unde și eu am lucrat mulți ani de zile. Este un medicament care previne agravarea bolilor, ce permite un tratament la domiciliul al bolnavilor. Este vorba despre un fel de anticorpi mononucleari concentrați , care se administrează sub formă de infuzie, Și, important, tratamentul e administrat la începutul bolii. Există acele medicamente care ajută la forme intermediare, dar acesta se administrează la începutul bolii și poate să prevină deteriorarea stării pacientului și spitalizarea. Când vom vedea că acel pacient dezvoltă simptome, ca respirație scurtă, tuse, cu alte probleme de sănătate sau peste 65 de ani, se poate administra acest tratament, care a început de ieri, cu rezultate pozitive. Este un fel de tratament pe care probabil că l-a primit și fost l președinte al SUA, acești anticorpi mononucleari.
Mai este și celălalt tratament pentru forme intermediare și grave, EXO-CD24, un fel de proteină biologică, care se foloseşte în cercetarea din domeniul cancerului. Se aplică prin inhalaţie, Pur și simplu, plămânii au început să se curețe, să respire normai și în 5 zile pacienții au fost acasă. Deocamdată este vorba de 30 de pacienți, totul este experimental. Dar, dacă totul merge bine, vom avea și tratamentul pentru formele ușoare, și pentru formele grave, dar cel mai important este să avem vaccinul.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.