Foto: Guliver/Getty Images
Apropo de episodul trist cu elevul și profesorul de religie. Eram în clasa a patra când s-a întâmplat asta. Școala ne voia uniformi și-n uniformă: băieții în pantaloni albaștri, cămașă și vestă, fetele în fustă și cămașă, cu părul musai prins. Eu veneam în blugi, tricou, geacă de blugi și-un păr bogat, negru, strălucitor și cârlionțat, până aproape de umeri. Aveam zece pe linie.
La ora de religie se tot schimbau cadre. Ba venea cineva care a terminat teologia, ba cineva oarecum tangent, ba vreun preot. La un moment dat a venit preotul dintr-o biserică din zona mea. Ieșeam în evidență și-l iritam teribil, vizibil. Fierbea. Nu mă obișnuisem deloc cu anumite apelative: unii colegi invidioși mă numeau „țigan”, fostul director mi-a zis pe hol că sunt un „zlătar” - era un bulling care mă afecta cumplit atunci. În realitate, n-am putut să suport normele, dar nu deranjam pe nimeni, îmi vedeam de ale mele și eram chiar „șeful clasei”.
Oră de religie. Trebuie să ne ridicăm în picioare, să ne întoarcem spre icoana de pe perete și să spunem cu voce tare Tatăl Nostru. Terminăm rugăciunea, ne așezăm în bănci. Preotul Păun răbufnește imediat: „cum îți permiți să stai așa la ora mea? Asta e o nesimțire fără margini! Dacă până data viitoare nu ești tuns scurt, eu te las corigent, mă! Mie nu-mi pasă ce note mai ai tu, poți să nu treci anul pentru că așa vreau eu! Tu nu vezi cum ești cu părul ăla?” Am crezut că glumește. Nu a făcut-o. L-am întrebat cum de Iisus e reprezentat peste tot cu părul lung și asta nu e o problemă? Era în stare să vină la mine și să-mi dea câțiva pumni. A tunat și-a fulgerat împotriva mea, umilindu-mă în fața întregii clase. Mi-a pus imediat un trei, pe care nu l-am descoperit atunci, ci un pic mai târziu.
A urmat o perioadă groaznică. Am plecat plângând acasă, mama s-a dus tun la școală, noua directoare a șters nota și preotul nu a mai venit. Eu m-am tuns, chiar dacă nota proastă dispăruse. Uneori, când ceva se întâmplă metafizic, trebuie să produci schimbarea și fizic, altfel rămâi în afara timpului. Am trecut și-n uniformă. Ăsta era rostul școlii, să ne uniformizeze, și nu doar la uniforme mă refer. Am stat o perioadă doar în bancă, cu fața în mâini, plin de rușine. L-am urât pe acel om. Am urât și fostul director.
Pe undeva m-am considerat vinovat. Puteam evita asta dacă eram la fel ca toți ceilalți. Eu am vrut să fiu eu. Era chestiune de regulament, până la urmă. Să nu-l respect, să am un soi de nihilism? Nu se cădea, oricât de deștept eram eu. De ce să fiu o excepție care să nască discriminare? M-am tot gândit, dar n-am acceptat niciodată acel comportament al preotului, brutal, nenatural, în contradicție absolută cu religia. Și înțepăturile celorlalți.
Pe copii n-ai voie să-i lovești. Nu fizic. Nici nu vorbe dure. Dacă o faci, nu ești profesor, ești o brută. Copilul absoarbe tot și are repercusiuni mai târziu. Unele nebănuite.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ce-i prostia asta cu „conformarea” față de reguli desuete sau ilogice? Crezi că lui Einstein i-a păsat vreo secundă că avea părul vâlvoi și că toată lumea se conforma concluziilor din fizica newtoniană?
Problema cu ala de mate e mult mai complexa. Era un prof foarte bun insa un bataus stiut de tot orasul. In clasa a 5-a la prima sedinta le-a spus parintilor "eu bat copiii puturosi ca sa-i invat mate, si vor intra fluierand la liceu. Cine nu vrea sa-i bat odrasla imi spune de pe acum, il trec garantat clasa insa nu garantez rezultatele la admitere". Si ghici.... 100% dintre parinti au acceptat bataia in schimbul rezultatelor. Si era scoala "de elita" iar marea majoritate a parintilor destul de curatei. Eu intamplator am avut o relatie pasioanala cu matematica (pana la varste inaintate) si am scapat de caft, insa am fost mai degraba exceptia decat regula in ambele privinte.
Am avut in clasa inclusiv copii de somitati universitare, sau fata directoarei scolii (care printr-o coincidenta cosmica era si premianta clasei), care si-au luat portia. Pana si parintii "dascali" si-au dat acordul pentru bataie "pedagogica". E drept ca asta e o poveste veche de 30 ani insa ma tem ca schimbarile de mentalitate sunt lente.
Wake up! Bine aţi venit în secolul 21! Bine aţi venit în secolul informaţiei!
Școala trebuie să se ocupe strict de chestiuni care pot fi repetate prin experiment (și deci susținute). Experimentul este, de altfel, CEA MAI CONVINGĂTOARE metodă de predare!
Pe de altă parte, religia este strict o chestiune de convingeri. Convingeri pe care un copil nu le poate avea!
Desigur că bisericile (de orice fel) au sărit ”ca mireasa la pat” cînd li s-a propus introducerea religiei în școli!
Căci:
1. Au ocazia de a-și ”depune ouăle” în niște minți tinere, mult mai permisive să înghită pe nemestecate rahatul lor, devenind astfel niște viitori enoriași ”de succes” care vor contribui.
2. Sunt plătiți cu bani de la buget pentru asta (lucru important, pe lîngă donațiile nepermis de generoase pe care statul le face!)
3. Pot parazita încrederea pe care științele exacte și-au cîștigat-o (de cele mai multe ori, luptîndu-se fix cu ideile impuse de religie!).
Educația religioasă în școli e precum disecția broaștelor în biserică!
Sunt convins că vă este cunoscută ”evoluția” acestui proces de introducere a religiei în școli.
Dacă nu, v-o prezint eu:
1. Materie opțională. (cine vrea, participă). Calificativele nu contează la medie.
2. Opt-in (cine vrea, participă). Iar calificativele CONTEAZĂ la medie.
3. Opt-out (cine nu vrea să participe, trebuie să facă cerere). Iar calificativele continuă să CONTEZE la medie. Și mulți continuă să participe la aceste ore din acest motiv!
Vedeți și mesajul meu de mai sus.
„Uneori, când ceva se întâmplă metafizic, trebuie să produci schimbarea și fizic, altfel rămâi în afara timpului.”
Altfel, se poate preda "Căderea nopții" a lui Asimov. Sau "Orașul și stelele" a lui Clarke. Sunt sefeuri mult mai faine și pilduitoare decît sefeul numit Biblie, de unde înveți că a ucide, a urî, a viola etc. e în regulă dacă ți-o cere zeul tău inventat.
Ei, uite ca nu se poate.