Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Fericirea de a găsi un prost mai mare ca tine

Este sezonul examenelor naționale, moment în care pendulăm între elan ceapist și depresie închipuită: înghesuim, uneori în aceeași frază, școlile care au depășit planul la note de 10 (felicitări, excepțional, la mai mare, voi sunteți viitorul, copii!) cu dezastrul generalizat din educație (e jale, nu se mai învață nimic, desființarea școlilor, demisia profesorilor, plecați, copii, în altă țară!)

În această perioadă, n-aveți cum să vă feriți de tradiționala știre cu perlele de la evaluarea națională sau de la bac. E momentul acela în care se recită la TV cu intonație niște prostioare scrise de elevi în lucrările de examen. Ni se face complice cu ochiul, spre destindere și amuzament: vedeți ce proști sunt ăia? Scopul este să ne facă pe noi să ne simțim mai bine, pentru că avem, iată, garanția că sunt alții mai proști decât noi pe lumea asta.

Știrea cu perlele este cel mai bun diagnostic al felului în care noi, adulții din România, ne educăm tinerii. Suntem prea nerăbdători să-i facem de rușine și prea puțin dispuși să le explicăm lumea în care intră.

Așa ne-am învățat.

Cei mai mulți ne-am format în școala comunistă, unde panoul de onoare coexista cu metodele primitive de umilire a elevului, de la bătăile cu rigla la palmă, la scoaterea la careu sau plimbarea celor turbulenți cu o pancartă legată de gât pe care un educator sever scrisese „Rușine! Cine va face ca mine ca mine să pățească!”

Multora ni se pare, de aceea, normală umilirea în scop didactic. Ce vrem să obținem? Sperăm că elevul se va îndrepta? Că-și va da seama de greșeli și, sub imperiul rușinii, nu le va mai repeta? Sau, dimpotrivă, este o plăcere sadică a noastră, a adulților României, de a le mai trage un perdaf ăstora mici, o revanșă târzie a unor suflete bătrânicioase și frustrate?

Ne distrăm pe seama „perlelor” comise de tânăra generație, cu aceeași ipocrizie cu care ne extaziem în fața rezultatelor olimpicilor. Nu suntem în stare de mai mult. Nici ca școală, nici ca societate. 

Când eram profesor debutant, mi-au dat o clasă „de tâmpiți”, pe care nimeni n-o voia. Îi condamnaseră de la început la ratare. Copiii ăia știau că sunt o clasă problemă și încercau să-și confirme renumele. Luaseră din școală idei alandala, pe care le combinau cu citate din școala vieții, ca-ntr-un poem dadaist. Nu mai știu ce cerea programa la a XI-a, dar cât am stat în liceul ăla am citit cu ei din poeți la fel de dezorientați și de învinși. Erau atât de surprinși că nu sunt singuri și că viața lor haotică are un sens, pe care alții, înaintea lor, l-au pus pe hârtie, încât uitau să și fumeze.

În scoica minții lor, copiii au o perlă pe care dascălul are datoria să o descopere. Nu există minți sterpe, doar dascăli lipsiți de răbdare. Nu există elevi proști, doar elevi al căror potențial nu a fost valorificat cum trebuie. Fiecare copil are dreptul să strălucească. Este datoria adultului să-l pună pe drumul corect pentru a-și găsi fericirea. Unul și-o poate găsi în literatură, altul în matematici, altul în muzică sau poate în grădinărit.

Din păcate, avem prea puțin tact pedagogic și prea mulți nervi. Suntem prea puțin aplecați spre construcție și prea des dispuși la izbucniri vitriolante. N-avem timp să îndrumăm, dar găsim timp să condamnăm. N-avem curajul să admirăm, dar suntem gata să arătăm cu degetul. Oricine reușește să facă ceva bun e întâmpinat cu un cor de bombăneli și cu ochi dați peste cap. Suntem genialoizi în singurătatea noastră, dar incapabili să facem echipă sau să coagulăm o societate bazată pe meritocrație.

Nu încercăm să fim mai buni, ci ne pierdem vremea încercând să arătăm că alții sunt mai proști. Trăim o satisfacție nemăsurată atunci când moare și capra vecinului. Și toate astea vin din educația pe care am primit-o și pe care continuăm să o dăm copiilor noștri.

Nu-i de mirare că mulți copii termină școala cu un acut sentiment că sunt abandonați de familie, de școală, de societate. Ajung în fața colii albe și scriu „perle” născute uneori din bezna minții lor, alteori din revoltă și frustrare. Fac mișto de noi, cei care facem mișto de ei, la un examen al maturității pe care întreaga societate l-a picat deja. Mai târziu devin adulți care se vor p... în el de vot și vor pleca din țară.

Ce-i de făcut? Reforme în Educație s-au tot lansat, fără niciun rezultat. Nu e nevoie de încă o reformă, care să scoată sau să mai adauge o oră în plus la „curriculum”, ci de o curățenie generală. Iar curățenia trebuie să și-o facă în primul rând breasla: miile de profesori minunați pe care-i are această țară, generoși și pasionați de meserie, trebuie să prindă curaj și voce. Altfel, cancerul imposturii academice - al tezelor copiate, al doctoratelor plagiate, al titlurilor de grad luate cu sacoșa, al diplomelor false obținute la școala de partid, al dascălilor fără chemare trimiși să predea doar pentru că n-au găsit alt job, al analfabeților puși să conducă școli pentru că sunt pila inspectorului general, al directoarelor care iau șpăgi ca să-ți admită copilul la școală - va face imposibilă orice fel de însănătoșire a acestei țări. Copiii au nevoie de modele pe care să le admire și să le respecte. Să le scoatem în față! Altminteri, îi învățăm pe cei mai tineri decât noi de la început cu corupția și cu impostura și după aceea - supremă dovadă de cruzime și cinism - mai și râdem de ei.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Minunat! Perfect adevarat, dar in acelasi timp trist ...
    • Like 0
  • check icon
    Eu aș lăsa lucrurile sa meargă, cum sînt.

    Știu, bineînțeles, ca asta e inuman.
    • Like 0
  • Perfect articol .Suntem mandri de scoala noastra comunista fata de ce este azi . Aici pe retea gasim cati vrem. Nu vor comenta ceeace scrii dar te jigneste cum vrea el chiar daca este dobitok si nu stie nimic in acea privinta. I se pare lui ca -l jignesti sau ca ai apartenenta politica. Cel mai grav este declaratia propie " scoala vietii " Ce va insemna asta dracul stie ca noi nu . Intre noi ne mai controlam si greselile ortografice . Ce ne vom face peste cativa ani cand nu avem ce controla . Chiar ma intreb cum se inteleg intre ei in scris ?! Oricum viata pamanteana este un fals total cu istorie fabricata , religii , politici si administratii in acelasi sens pentru coordonarea maselor. In 2020 asa cum scriam acum 3 decenii , perfect datat , se anuleaza toate odata si apar doua forme noi de convietuire economico-sociala la care deja Papa este adeptul uneia , fara comentarii , si schimba religia . Cel de al doilea ssistem are China in implementare si este cel mai sigur sistem de care scriu mereu dar nu cred ca va ajunge la noi .Sunt total diferite . Cel de aici al ocultei pe baza cartii lui Ralph Epperson continua cu spaga si coruptia care in celalalt nu poate exista
    • Like 0
  • Si eu am facut scoala in perioada comunista. Nu-mi amintesc de vreo umilinta. Am avut ca invatator pe "domnul" (ca era chiar un "domn"" desi ar fi trebuit sa ii spunem "tovarasul invatator") Eugen Labis, nimeni altul decat tatal poetului Nicolae Labis. Inainte de serbarea de sfarsit de an (terminam clasa 1) ne-a citit la clasa poezia "Moartea caprioarei", a fiului sau, fireste. Pe la sfarsit, a inceput sa ii tremure vocea si sa ii curga lacrimile, si ne-a explicat ca fiul lui a murit.... Toti am plans din belsug, a fost un moment de catharsis pe care nu am sa il uit vreodata.... Mi se pare ca pe vremea accea copiii aveau totusi mai multa empatie, mai mult "bun-simt", cum se zice in popor; e drept, nu existau telefoane moble, tablete, facebook si alte prostii care iti tocesc sensibilitatea reala si (cred eu) chiar inteligenta, mai ales partea creativa a acesteia.
    • Like 0
  • Excelent articol! Cu fiecare generatie care pleaca de langa mine, am trait acelasi sentiment: ca nu am avut suficient timp pentru fiecare dintre copiii mei (spun 'copii', nu 'elevi', pentru ca mi-i simt mereu aproape, parte din mine), ca nu am avut suficiente mijloace de predare, ca nu am avut destula putere sau intuitie ... Imi doresc mereu sa fi facut mai mult pentru mintea si sufletul lor. Pe mine, personal, ma dor 'perlele' de la examene: tradeaza frica, nepasare, disperare ... Nu poti rade de asemenea sentimente. Prefer, uneori, critica, in locul batjocurii. Dar in intimitate, in linistea clasei, nu la televizor! Seamana a tradare si aneantizare. Nu mai ramane nimic la final.
    • Like 1
  • "Decit" in locul lui "ca".
    • Like 0
  • Sunt de acord cu continutul articolelor , dar mă deranjează utilizarea prepoziției " ca" ( " un prost mai mare ca tine ") in locul prepoziției " decât " ( "un prost mai mare decât tine").Să-mi fie cu iertare !
    • Like 0
  • Trist dar adevărat...

    În plus, cred că dascălii au nevoie de independență ... față de părinți. Într-un sistem subfinanțat, în care orice dotare de la clasă depinde de “generozitatea” părinților, aceștia se cred îndreptățiți să dicteze ce se întâmplă la clasă. Și dascălii care depind de “finanțarea” lor îi ascultă... pe fiecare, pe rând, deși au cerințe diametral opuse! Și cine oare este complet aiurit și nu mai are niciun reper? Și cine devine frustrat și îi tratează pe elevi drept “tâmpiți irecuperabili”?
    • Like 0
  • " Fericirea de a gasi un prost mai mare ca tine" este blestemul cu care ne-a procopsit comunismul. Intr-o lume in care toti eram mai egali decit altii , singura alinare ne-am gasit-o in a detecta altii mari fraieri ca noi. Cred ca de fapt de aici vine si inadecvarea noastra in lumea democratica. Cit despre educatie procesul de reforma este de 15-20 de ani daca este bine facut , restul sunt palavre si planuri conjuncturale fara noima. Cum nu poti face balet cu elefanti asa si cu educatia , nu poti face performanta cu educatori neperformanti.
    • Like 2
  • Am facut si eu scoala in perioada comunistă. Nu am fost niciodată umilită de niciun profesor. Si acum după mulți ani imi amintesc de profesori din liceu care m-au inspirat ....nu mai vorbesc de învățătoarea primilor 4 ani de scoala.
    Chestia cu pancartă atarnata...exagerat.
    Regimul comunist a avut ororile lui....dar in învățământ au fost si oameni cu vocatie de dascăl. Hai sa vorbim de dascălii de acum!
    • Like 2


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult
Text: Florin Negruțiu/ Voce: Florin Negruțiu
sound-bars icon