Feudalism, lacrimi și un congres de partid: „Altă întrebare”, „pentru că putem”, „e treaba mea”, „se va încheia cu sfârșitul”, „îmi vine să îmi rup hainele de pe mine”

Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Tot aud zilele acestea despre clivaje și “tabere”, cei care nu sunt în niciuna fiind mitraliați scurt din ambele direcții. Lupta celor care vor “oprirea abuzurilor din justiție” contra “DNA/Să vină să vă ia!”. Lupta dintre “românii autentici” care chipurile apăra țărișoara și “cei care ne dictează de la Bruxelles”, acei oameni care chipurile nu înțeleg ce se întâmplă în România. PSD contra “PSD Ciuma Roșie”. Mai nou lupta din interiorul PSD pro și anti-Dragnea. Vă propun o altă definiție: falia din societate este în opinia mea lupta dintre sistemul feudalist, care rezistă și se reinventează și toți ceilalți care mai rezistă sau #rezistă, dar nu se știe cât.

Lupta dintre cei care vor domnia bunului plac și cei care vor domnia legii. Moftului și hatârului conducătorului i se opune un “neam trezit”. ”Pentru că așa vor mușchii mei” este opus lui “pentru că așa scrie la lege”, e o logică a conducerii complet diferită, aparținătoare de altă societate. Hegel spunea că istoria umanității este un progres în conștiința libertății. Cei care își reclamă propria libertate sunt în contrast cert cu cei care merg pe principiul “capul plecat sabia nu-l taie”, pentru că mereu e uitată continuarea (care e cheia): “dar cu umilință lanțu-l încovoaie”. 

Piramida feudală (opusă democrației occidentale) este una în care postul este obținut prin șpagă, bacșis, peșcheș, este cea în care poziția din administrație “trebuie să producă” (pentru “a recupera paguba” cum a grăit un deputat la un moment dat). O ierarhie în care trebuie mereu pupat papucul sultanului, dar și spoliat, jecmănit și desconsiderat poporul “de jos”, norodul, plebea. Boierul nu explică niciodată, dă ordine și se suie pe spinarea unui servitor pentru a ajunge în șaua calului, așteaptă supunere orbească. Restul sunt considerați vasali, o masă amorfă, o turmă de oi (evident în frunte cu un măgar), oricum ceva demn de dispreț subțire. Vasalitatea modernă este aceea în care nu consideri că un cetățean simplu sau un reporter merită un răspuns altfel decât zeflemitor la o întrebare de bun simț. Demnitarul din jilțu-i de stejar nu catadicsește, acesta e cuvântul, să răspundă. Vladică nu se încurcă cu opincă.

“Actele normative nu se fac pentru politicieni, se fac pentru a rezolva politica penală a statului. Nu am în vedere o anumită persoană” spunea Iordache, ați uitat? Celebra sintagmă “Altă întrebare” a venit în urma unei întrebări iscusite a unei jurnaliste, anume dacă ministrul Iordache a discutat cu Liviu Dragnea înainte de a deveni ministru subiectul grațierilor. “În mod cert nu, altă întrebare”. Refrenul din piață pentru politicieni a fost pe măsură și a venit rapid pentru politicieni țâfnoși: altă întrebare, marș la închisoare.

A doua zicere ii aparține lui Codrin Ștefănescu, ex-PRM-istul luptător la baionetă cu DNA-ul, scandalagiul aliat înainte cu Marius Marinescu-Bideu. Discuția este între un jurnalist Adevărul și augustul secretar general PSD:

Reporter : Veţi continua discuţia pe Codurile Penale în Comisia Iordache?

Codrin Ştefănescu: Vor fi modificate Codurile Penale mult.

Reporter: În ce sens?

Codrin Stefanescu: În sens pozitiv.(…)

Reporter: De ce le permiteţi celor cu probleme penale să facă parte din Guvern?

Codrin Ştefănescu: De ce? Pentru că putem.

Reporter: Asta nu e o explicaţie. Puteţi orice.

Codrin Stefanescu: Da, putem.

Discuția de mai sus nu e o expresie doar a sictirului unui parlamentar, ci însăși definiția hatârului, a arbitrariului, a conducerii după cum te taie capul. Carevasăzică nici nu se obosește parlamentarul să îngaime vreun interes public sau să justifice ceva, argumentul este “pentru că putem”, ba chiar se merge mai departe, se confirma că “putem orice”. Cine o fi acest noi subînțeles? Cei din gruparea de interese respective, cei din PSD, cei din politică, boierii, clasa diriguitoare? Subtextul este clar – ideea că dacă ești câștigător în alegeri poți face ce poftești este larg răspândită – un splendid exemplu al lipsei de educație în ale democrației.  

Un alt caz. Când a ajuns la Palatul Victoria, vicepremierul Stănescu și-a luat un consilier. Despre care presa a aflat rapid că era bodyguard pentru Nicu Gheară. Răspunsul iritat a fost: “E treaba mea. (...) Trebuie să știți, consilierii sunt pe diferite probleme pe care le considerăm importante. Este problema mea asta". Carevasăzică consilierul plătit din bani publici nu este problema jurnaliștilor, nu e problema cetățenilor, el trăiește doar în Universul lui Paul Stănescu, nu funcționează în Guvernul României, nu se încadrează în legile României.

Ultimul exemplu este, pe linie ierarhică în sus exemplul dat de Liviu Dragnea. Întrebat cum se va finaliza activitatea comisiei parlamentare privind activitatea SPP, liderul PSD a arătat că "se va încheia cu sfârşitul". Un răspuns mai ermetic, mai obstrucționist, mai zeflemitor veți găsi cu greu în perioada post-decembristă. Dacă e întrebat despre SRI, spune că după congres, dacă e întrebat de conflicte constituționale dacă președintele o revocă pe Kovesi el spune: „Să ajungem în acea realitate care deocamdată este virtuală”. Întrebat dacă are o firmă de avocatură care îl reprezintă în Brazilia, Dragnea a spus “Haideți să vorbim de Congres”. Iar înainte: ”Îmi asum autodenunțul – vindeam portocale pe plajă”. Dacă era ceva amuzant, nu a râs nimeni, dar probabil atunci când ești pe cale să elimini complet opoziția internă de partid îți poți permite orice “aroganță”.

Finalul vine tot de la inegalabilul Codrin Ștefănescu:

„Sunt ca niciodată foarte emoţionat şi ştiţi foarte bine că nu am trac în faţa camerelor, nu am avut niciodată, nici când am fost la emisiuni cu ratinguri de milioane de telespectatori. Am emoţii acum şi de abia pot să ma stăpânesc. Pur şi simplu simt aşa, că îmi vine să îmi rup hainele de pe mine şi să plâng, la situaţia la care s-a ajuns”. Vi-l si imaginati pe greu încercatul domn Ștefănescu plângând în hohote că nu mai e secretar general, după ce a mai fost dat afară o dată din PRM cu apelative greu de reprodus. Esența orientalismului e aici – nu îți poți stăpâni emoțiile, tuni și fulgeri, pe urmă plângi, dar în timp ce nu poți să ții în frâu nici propriile emoții vrei să ții în frâu o țară, bătând din pinteni. Jalnic și penibil e puțin spus.   

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp