Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Flori pentru doamna de la curățenie din mall care a oferit un exemplu de cinste. „Hai că m-am speriat. Credeam că s-a întâmplat ceva rău”

Food court

Foto: Profimedia Images

Am mers la mall cu fiul meu, înainte de petrecerea unui coleg de clasă, și am uitat, în zona de mese, punga cu cadoul sărbătoritului. Când m-am întors după ea, punga mă aștepta la biroul de informații, unde fusese adusă de una din doamnele de la curățenie. Am lăsat copilul la petrecere și m-am întors în același loc. În timp ce mănânc, mă uit la doamnele care strâng resturile de mâncare lăsate în urmă de clienți.

Una din ele strânge în fața mea după un grup de vreo 12 preadolescenți care mâncase si lăsase vraiște în urma lor. Mama unuia din ei - aniversatul- care venise cu copiii începe să strângă ea după ce băieții au plecat, dar doamna de la curățenie i-a zis: “nu nu, lăsați că strâng eu”. 

Mă mir că nu poartă mănuși și are gesturile cuiva care e la ea acasă. Strânge, curăță, aruncă fără distanța aia pe care o afișează unii în preajma picăturilor de unsoare de pe masă sau a cartofilor prăjiți de pe jos. Toate făcute de alții.

Mă gândeam la ce viață au femeile acestea. La cum e să strângi după alții în continuu. Unii le ajută. Din automatism sau grijă autentică își duc tăvile la locul lor, resturile la coș. Alții nu.

Poate că ea doar și-a făcut treaba. Poate că oamenii pierd mereu lucruri la mall în zona meselor. Probabil că e așa. De aceea există acel formular pe care l-am completat. Dar uneori, când cineva doar își face treaba contribuie poate, fără să știe cu atât de mult în povestea altcuiva.

Oare doamnele astea își permit o viață decentă cu banii de salariu? Nu prea cred. Nu e prea cinstit sistemul ăsta. Că muncind atât de greu să nu ajungi să te bucuri de o viață decentă. Probabil muncesc pentru copiii lor. Pentru familiile lor.

Și-atunci cum o fi să găsești o pungă cu ceva ce tu nu îți permiți și să o predai înapoi neatinsă ca să își regăsească locul în mâinile celor care își permit lucrurile alea?

Iar mi se face inima ghem. Am fost și eu acolo. Și știu cum e să trăiești separarea lumilor. Lumea cu bani care își permite. Lumea cu puțini bani care nu își permite. Și știu și cum e ca unele experiențe, pe baza acestor bani, să fie inaccesibile. Iar oamenii din lumile astea să pară că nu au de-a face unii cu alții. La fel știu și că atunci când nu aveam bani, am avut oameni în jur care m-au făcut să mă simt bine chiar și așa. Și să-mi arate că altele sunt mai importante. Cum ar fi să fim buni, să fim împreună, să zâmbim. Și că împărțeala asta în funcție de bani nu face bine nimănui. Suntem oameni cu toții.

După ce mănânc, îmi trece un gând prin cap: “am să iau un buchet de flori pentru doamna care mi-a returnat punga pierdută de mine mai devreme”. Poate că ea doar și-a făcut treaba. Poate că oamenii pierd mereu lucruri la mall în zona meselor. Probabil că e așa. De aceea există acel formular pe care l-am completat. Dar uneori, când cineva doar își face treaba contribuie poate, fără să știe cu atât de mult în povestea altcuiva.

Merg și cumpăr florile. Ajung iar la biroul de informații.

Tânărul mă recunoaște. Nici nu trecuse vreo oră de când mi-a dat punga uitată de mine și Tudor la mall sub masa la care am mâncat.

Îmi spusese deja că nu e acceptabil să ofer ceva doamnei care mi-a returnat punga. Dar niște flori sunt altă treabă.

Îmi zice zâmbind:

“Bună ziua, din nou.”

Zâmbesc și eu: “Știu ce mi-ați zis mai devreme, dar am luat un buchet de flori pentru doamna care mi-a returnat punga. Dacă nu puteți să mă ajutați să o găsesc, am să întreb eu până dau de ea. Mă puteți ajuta?”

Tânărul nu răspunde. Lângă el era o tânără. Pe scaunul unde stătuse punga mea mai devreme. Zâmbesc amândoi complice. Șușotesc ceva despre doamnele de la curățenie și cum nu știu cine a returnat punga mea. Atunci el ridică receptorul telefonului de pe biroul lui și spune cuiva ceva nedeslușit.

Apare o doamnă din echipă. “Eu am adus un hanorac”. Vede florile și zice: “ah, mai bine ziceam că eu am găsit punga” și râde familiar. Mă mângâie pe spate și apoi pleacă. 

Un domn în uniformă care părea responsabil de doamnele de la curățenie se apropie si după câteva vorbe schimbate între ei, vorbește cu cineva printr-o stație.

Vine în sfârșit ACEA doamnă. Nițel agitată spre îngrijorată și curioasă. Ciufulită și plină de viață. Îi dau buchetul și îi zic: “mulțumesc pentru că mi-ați returnat punga. Nu credeam că o mai găsesc. Și m-am bucurat să o primesc înapoi. Voiam să vă mulțumesc așa că v-am luat acest buchet de flori.”

Când află de ce e vorba, se duce agitația cu care venise. Zâmbește.

“Hai că m-am speriat. Credeam că s-a întâmplat ceva rău. Mulțumesc.”

Pleacă zâmbind.

Plec și eu tot la fel.

Le mulțumesc celor de la biroul de informații și ies din mall.

Lumea asta e un loc mai bun decât cred(em) în majoritatea timpului.

Mă duc să îl iau pe băiatul meu de la petrecerea unde l-am lăsat mai devreme fără cadoul cumpărat. Cu cadoul regăsit. Dar nu numai.

Făceam un calcul că pe cadou și pe flori am dat aceeași sumă de bani. Ar fi fost același lucru din punct de vedere financiar dacă mergeam să iau produsele din nou.

Doar că așa, m-am ales cu convingerea că lumea asta e un loc mai bun decât cred(em) în majoritatea timpului. Iar în cazul meu a fost nevoie de nițică pierdere și regăsire ca să îmi reamintesc asta.

Aveau dreptate oamenii ăia care, când eram mică, m-au făcut să văd lucrurile mai importante decât banii: omenia, să fim alături unii de alții și să zâmbim. Ziua asta nebună cu pierdut și regăsit de cadouri a fost despre lucrurile astea.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • De fapt, articolul (pe care trebuia să îl țineți doar în amintirea dumneavoastră) arată că gestul frumos nu a fost pentru "doamna de la curțenie", ci mai mult pentru a vă gâdila egoul. [+1 pt @Marta]
    • Like 0
  • Marta check icon
    Am înțeles mesajul, dar este ceva ce mă face să mă simt inconfortabil în acest articol, ceva snobism sau condescendență, nu îmi dau seama. Cel mai clar se vede în fraza: găsește o pungă cu ceva ce nu își permite.
    În primul rând, este destul de offensive gândul că presupuneți că s-a uitat în punga (altfel nu ar fi constatat că nu își permite). Personal, nu aș arunca nici o privire într-o pungă ce nu îmi aparține. De ce credeți că doamna respectivă a făcut asta?
    În al doilea rând, nu aveți de unde să știți ce își permite cineva.
    Și în alt treilea rând, dar CEL MAI IMPORTANT, nu știți ce prezintă importanță pentru cineva, ce valorizează alt om. Dacă aș găsi niste adidași care costă salariul meu *3, pentru mine ar fi tot niste adidași neinteresanți, oricât de scumpi ar fi. Dacă aș găsi un telefon care costă cât al meu *10, tot l-aș prefera pe al meu și tot un instrument ar fi. Reiese din articol că plângeți oarecum de milă unor oameni care nu își permit ce aveți /dați dumneavoastră cadou altora. Nici prin cap nu vă trece că poate pe alții nu îi interesează obiectele respective. Că alții au alte valori, prețuiesc alte lucruri, sau nu sunt preocupați de "lucruri" deloc. Există și altfel de oameni, care cred că orice ar fi fost în punga aia, era complet neinteresant. Și nu au nevoie de compătimirea nimănui
    • Like 6
  • Nume check icon
    In lumea aceasta grabita fara sens si fara directie ati facut un gest frumos unei persoane care ne arata ca cinstea si bunul simt nu au legatura cu scolile, banii pe care ii ai, masina pe care o conduci sau hainele pe care le porti. Felicitari!
    • Like 3


Îți recomandăm

Ferma Cernat

În ciuda tuturor costurilor și dificultăților, am simțit la acești oameni o dragoste profundă pentru pământul care ne hrănește pe toți. „Banii au un singur dezavantaj: nu se pot mânca”, râde dl. Moldovan.

Citește mai mult

Radu Jude la Paris

Adevărul e că nu ieșim în lume cu prea multe. Cu excepția performanțelor câtorva sportivi, începând cu David Popovici, a câtorva companii private care au trecut granița și aspiră la statutul de unicorni și a filmelor din „noul val”, România nu iese prea mult în evidență. De aceea, orice „ieșire în lume” face foarte mult bine imaginii unei țări în deficit uriaș de imagine internațională.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Marina Axentii

La doar 27 de ani, Axentii Marina (foto) se află pe un parcurs academic remarcabil. Originară din România, ea este doctorandă în domeniul Ingineriei Produselor Alimentare la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, iar în prezent își desfășoară activitatea de cercetare peste ocean.

Citește mai mult

Theodor Paleologu, diplomat și președinte al Fundației Paleologu. Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Pe fondul ascensiunii extremismului la nivel mondial, mulți se întreabă acum ce s-a întâmplat cu societatea și de unde a ieșit la lumină ura aceasta aproape perceptibilă fizic între oameni care nici nu se cunosc personal. Căci trăim, iată, vremuri în care amenințarea și injuriile sunt elemente la ordinea zilei. Mulți aproape că le ignoră, pentru că, pe nesimțite, ele s-au normalizat. Drumul de aici la agresivitate fizică e scurt. Și asupra acestui pericol atrag atenția mulți oameni ai cărților, care știu din istorie ce se întâmplă cu societățile în astfel de perioade.

Citește mai mult

 Chris M

Pentru Chris Simion-Mercurian, scriitoarea și regizoarea de teatru care a pornit visul, și pentru partenerul ei, Tiberiu Simion-Mercurian, întreaga călătorie a însemnat nouă ani de eforturi, sacrificii și momente de criză, dar și întâlniri și emoții imposibil de trăit altfel. „Nouă ani a durat. A început în 2016. A fost foarte complicat. Și foarte impredictibil.

Citește mai mult