Foto: Inquam Photos/ Alberto Groşescu
Sunt la stop la Universitate.
Văd un cerșetor pe care l-am văzut mai demult. Atunci nu am avut cash ca să îi dau ceva.
Data trecută a venit la geamul mașinii. Eram morocănoasă rău. Îi fac semn că nu am ce să îi dau. Rămâne cu ochii pe mine. Are niște ochi căprui ireali. Chiar dacă pielea e trasă, hainele jerpelite și e murdar, ochii îi sunt blânzi și curați.
Privind la mine, parcă vede dincolo de trupul meu, undeva în adâncime.
Când privirea lui ajunge unde căuta, apleacă capul pe un umăr. Duce degetele la colțurile gurii și le trage în sus. Ca un îndemn să zâmbesc. Nu o fac.
Mă zbârlesc toată. Mă enervează că un cerșetor îmi face semn să zâmbesc. Nu ar trebui să fie invers? Să îi ofer eu un zâmbet lui? Nu este el cel care cere? Plec deranjată că a văzut într-o secundă atât de adânc în mine și că a dat buzna cu îndemnul lui. Cine se crede?
De data asta mă bucur că am cash. Vine la geam. Caut în portofel 10 lei. Nu am. Am câteva hârtii de 50. Răsfoiesc înainte și-napoi căutând o hârtie de 10. Să nu îi las ceva nu e posibil . Decid.
“Îi las 50. Pentru mine nu contează 50 de lei. Pentru el da.”
Dau geamul în jos și îi dau bancnota. O vede în timp ce geamul mașinii cobora și secundele alea până ia banii în mână se luminează tot.
Zâmbește cu dantura lui ciobită, dar cu zâmbetul complet. Cu bucurie.
Acum văd și eu dincolo de trupul lui. Cum a văzut el la mine data trecută. Până-n suflet. Și mă bucur să intru acolo și să aduc un zâmbet.
Dar nici el nu rămâne dator. Stopul se face verde. Când să plec, îmi face semn cu mâna să aștept. Caută grăbit în buzunarul de la spatele blugilor. Îi scapă o hârtie de 1 leu pe jos. Nu o bagă în seamă. Vântul o duce mai departe de mașina mea.
Din buzunar scoate portofelul. Deschide partea pentru bancnote și scoate tot ce era acolo. Un teanc de vreo 3-4 hârtii de 10 lei și vreo alte 5-6 de 1 leu puse ordonat. Cele de 10 jos și cele de 1 deasupra. Mă încrunt nedumerită.
Zice:
“Mi-ai dat prea mult. Uite restul!”
Rămân cu gura căscată. Îi fac semn să îi păstreze și instantaneu îmi țâșnesc lacrimile. Înainte să pornesc, mă mai uit o dată la el. Îmi face semn de inimioară cu mâinile și dă din cap în semn de mulțumire. Apoi își duce iar degetele la colțurile gurii și le trage în sus în semn de zâmbet.
Zâmbesc. Printre lacrimi de uimire.
Când vezi onoarea la un cerșetor, ce poți să mai faci?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.