Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Fudulia de a fi român într-o Românie fără sport

Foarte multe dezamăgiri, critici și chiar invective au invadat spațiul public după evoluția tricolorilor la EURO 2016 și la JO de la Rio. Românii – ca să folosim o generalizare inadecvată altfel – și-au fixat așteptări foarte înalte în materie de rezultate sportive și acum trăiesc frustrările insucceselor. Sunt, însă, îndreptățiți „românii” să aibă astfel de așteptări?

În primul rând, fiind vorba de mari competiții internaționale, a intervenit agresiv în mentalul colectiv „mândria de român”, care a supraalimentat sentimentul de națiune superioară, talentată în sport și hărăzită să îngenuncheze marile puteri ale lumii. Așa cum făceam cu Nadia, cu Năstase sau Hagi. Sunt recente sondaje (IRES, de exemplu), care pun această mândrie națională în corelația cu supremația noastră sportivă. Marile noastre performanțe dinainte de 1989, meșteșugit montate de propaganda comunistă și folosite pentru deturnarea de la eșecurile regimului, au inoculat acestui popor sentimentul învingătorului, al românului învingător în fața celorlalte națiuni. Măcar la sport. Iar tricolorul de pe piept era propulsia cu care sportivii erau împinși pe podium. Când nu ne ieșea, erau de vină arbitrii, rușii, americanii sau geopolitica dintre blocul comunist și cel capitalist.

În fapt, lucrurile stăteau cu totul altfel. Erau vremuri când talentul și munca sportivilor și a antrenorilor erau suficiente pentru a realiza performanțe internaționale. Statul avea ambiții de reprezentare făloasă și finanța laboratoare de performanță, precum gimnastica, canotajul, kaiac-canoe, luptele, care au adus mai mult de jumătate din medaliile olimpice ale României din toate timpurile. Atletismul și boxul, susținute și ele de stat într-o măsură mai mică, au adus o altă bună parte a medaliilor. Laboratoarele acestea au dispărut însă după Revoluție. Talentul, munca și banii dirijați nu mai sunt suficienți. Astăzi, sportul de înaltă performanță înseamnă și altceva: știință, tehnologia materialelor, nutriție, recuperare medicală și, mai ales, marketing. La toate acestea nu avem acces decât accidental, nu avem școli de formare a specialiștilor și nici bani suficienți. Ca să revenim la terminologia de nostalgie ceaușistă, dintr-o țară în curs de dezvoltare suntem acum una subdezvoltată sportiv.

Un recent sondaj al UEFA (Kantar Media, mai 2016) despre practicarea sportului în România ne aduce și cifre care susțin stadiul de țară subdezvoltată sportiv. Cele mai alarmante cifre sunt cele ale participării la sporturi: 31% dintre copii nu au practicat niciun sport în ultimele 12 luni. La adulți, situația este la fel de precară: 32% dintre bărbați și 46% dintre femei nu au făcut niciun fel de mișcare în ultimul an. Spre comparație, în Europa, „inactivii” nu depășeșc 20%. Deci, de unde am fi un neam de performeri dacă nu facem sport? De unde să vină rezultatele și mândria victoriilor românești dacă nu avem o cultură sportivă?

Pur și simplu, așa este sportul, câteodată cazi în neant și a doua zi iei aurul, precum scrimerele noastre. Este, până la urmă rezultatul unui sistem, a unei politici a sportului național, care la noi este în mare suferință. Dar, pentru a înțelege asta, ca suporter trebuie să ai o cultură a sportului, pe care românii nu o au. De aceea, mândria de român se transformă în fudulie, iar sportivii sunt puși la zid că nu au performat conform nației. Mai bine ne bucurăm de fiecare rezultat bun pentru că oricum este peste ceea ce putea produce România sportivă.

Răzvan Mitroi

Hai să vedem și ce sporturi practică puținii români care ies la mișcare. Clasamentul la adulți este 1. Ciclism (să-i spunem biciclit, de fapt), 2. Fotbal (miuțe de cartier în mare proporție, vom detalia) și 3. Înot (mai degrabă scăldat, ștrand, mers la mare). Aceștia sunt 57% dintre românii „sportivi”. La copii, aceleași sporturi, într-o altă ordine: înot, ciclism, fotbal. Total - 63% dintre copiii care se „mișcă”. Abia pe locul 4, la ambele categorii, vine un sport adevărat, cu îndrumare calificată – tenisul și apoi atletism sau baschet. Revin la analiza marilor performanțe așteptate. Cu o astfel de structură de sporturi de unde ar putea apărea marile rezultate în sportul de performanță? Nu există o bază de selecție, o cultură a sporturilor olimpice și nici o pasiune pentru acestea dincolo de a vedea tricolorul sus.

Spuneam de fotbal, altă frustrare a românilor. Sondajul UEFA spune că 18% dintre români practică fotbalul. Vorbim însă de fotbalul de plăcere, cu prietenii, pentru că altfel doar 0,5% sunt legitimați și au un antrenor. Media europeană este 2,5% de fotbaliști legitimați, iar țările nordice au cifre de 8-9%. Cu astfel de statistici și cu realitatea că anul trecut nu am avut nicio echipă de club în primăvara europeană, iar acum ne punem toate speranțele doar în Steaua, poate că găsim și explicații despre ce a fost la EURO și cum de nu mai vin marile bucurii. Generația Hagi a trăit din inerția laboratoarelor de dinainte de `89 („Luceafărul”), după care a urmat o deșertificare de 20 de ani.

Aș vorbi puțin și despre factorul patriotism. Este un alt mit al vechiului regim, că dacă ai tricolorul pe piept, dacă ești român, trebuie să fii neapărat învingător. Ești dator să fii. Da, sigur, este o mândrie, dar nu te califică sportiv mai mult decât ai muncit tu însuți să ajungi la marile competiții. Și dacă ajungi acolo, tragi în primul rând pentru tine, pentru orgoliul și ambiția ta. Tricolorul vine abia la urmă, dacă reușești să-l ridici pe catarg. Nu cred că vreun sportiv olimpic datorează ceva românilor, statului, mai ales sportivii de astăzi. Pot dărui ceva românilor, dar nu au datorii. Am văzut că mulți se uită chiorâș la strigătul de luptă al handbalistelor: „Pentru cine luptăm noi? Pentru noi!”. 

Dar, așa este în fapt. Fiecare luptă pentru el acolo, nu ar avea niciun motiv să fie dezinteresat, apatic, deconcentrat, așa cum au fost criticați mulți sportivi de la Rio sau fotbaliști de la EURO. Pur și simplu, așa este sportul, câteodată cazi în neant și a doua zi iei aurul, precum scrimerele noastre. Este, până la urmă rezultatul unui sistem, a unei politici a sportului național, care la noi este în mare suferință. Dar, pentru a înțelege asta, ca suporter trebuie să ai o cultură a sportului, pe care românii nu o au. De aceea, mândria de român se transformă în fudulie, iar sportivii sunt puși la zid că nu au performat conform nației. Mai bine ne bucurăm de fiecare rezultat bun pentru că oricum este peste ceea ce putea produce România sportivă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    „Fudulia de a fi român”. Hm... Răzvane, bre, știi vorba aia: până nu e și fudul, prostu’ nu e prost destul. În esență, nu costă nimic să fii fudul, doar că – de multe ori – ești ridicol.
    • Like 0
  • check icon
    „Un recent sondaj al UEFA [...] despre practicarea sportului în România ne aduce și cifre care susțin stadiul de țară subdezvoltată sportiv.” Ei, vă faceți iluzii, România este o țară subdezvoltată în general, cu o populație precar educată, agresivă, cu procente ridicate de violență familială (deși neînregistrate în multe statistici oficiale, „ca să nu dea prea rău”). Da, știu, nu plac lucrurile astea, iar cel care le scrie nu este, evident, patriot. Îmbătatul cu apă rece face parte, de altfel, dintr-o altă tradiție națională.
    • Like 0
  • Nu sunt suparat pe lotul nostru olimpic. Nici pe cei ce nu s-au calificat. Ba chiar le apreciez curajul si devotamentul (fata de cine vrea muschii lor). Cu atat mai mult cu cat am auzit un singur sportiv cum ca “n-ar datora nimic nimanui” si acela nu a facut parte din lot. Sunt insa suparat ca la unele discipline nu ne-m calificat si ca la celelalte n-am luat medalii. Si acum…..
    Citesc Republica.ro, si chiar cad cateodata in pacatul infatuarii comentand, de la inceputuri. Imi amintesc de unul dintre primele articole ale unei doamne sau domnisoare despre cuvantul “contributor”, acesta nefiind cuprins in DEX, urmand, probabil, sa-si contureze definitia ulterior. S-ar putea sa fi inceput deja sa faca primii pasi pe drumul autodefinirii cu sensul de “contributezi (daca cotribuitorul/contribuabilul contribuie, ma ganesc ca ar trebui si “contributorul” sa faca ceva, sa contributeze, sau sa contributeasca, zic si eu) cu ceva si ti se publica un articol”. Pentru ca altfel nu-mi explic aparitia acestui articol. In primul rand pe Republica.ro nu am citit decat inr-o infima masura critici la adresa sportivilor nostri de la Olimpiada. Atunci cui se adreseaza articolul? Pe o pagina de FB iti poti spune parerea unilateral, Republica.ro este ALTCEVA. Afara de cateva procentaje citate dintr-o statistica la care autorul nu are nici-o contributie, totul este “sinergia faptelor”, afirmatii despre niste lucruri arhi-stiute si simtite de fiecare dintre noi de ani buni, nu de doar doua saptamani de cand a inceput Olimpiada. Sunt, e drept si niste nuante. Cum ar fi ca “succesurile” de pana acum ale sportivilor nostril ar fi de fapt rezultatul mai ales al propagandei comuniste care nu stiu ce inocula poporului si alte asemenea aberatii. Iar nu lasam comunismul in pace, iar ne ascundem neputintele sub presul “grelei mosteniri”. Pe de alta parte explicatia pentru situatia catastrofala din sportul romanesc o da insusi autorul(contributor) : sportivii nu datoreaza nimic tarii, noua in general, statului, tricolorului etc. MAGISTRAL!!! EXACT, DAR EXACT!!! ASA GANDESC CEI CARE AU FOST “LA BUTOANE” SCUFUNDAND SPORTUL ROMANESC SI TARA. : NU (NE) DATOREAZA NIMIC SI NIMANUI, “PENTRU CINE LUPTAM NOI? PENTRU NOI”. Adancind putin meschinaria temei “cine, cat, cui datoreaza” (simt jena, imi este rusine sa fac observatii pe aceasta tema, imi cer scuze dar nu eu am inceput), sportivii delegatiei s-au antrenat, ca si lot olimpic, in sali de sport sau pe stadioane sau folosind aparatura si echipamente “pe buzunarul lor”? Transport, cazare, etc.? Eu sunt primul care afirm ca meritul obtinerii unei medalii se datoreaza intr-o masura covarsitoare sportivului. Totusi, ei, sportivii (TOTI, DE PE TOT GLOBUL PAMANTESC), la Olipiade reprezinta (si) o tara (si parca sunt si premiati pentru medalii, daca nu ma insel). Meritele sunt ale lor in cea mai mare masura, nu contesta nimeni. Nu-mi amintesc sa se fi spus “PCR a castigat prin prestatia unei fetite, parca Nadia Comaneci se numeste, aurul!”. Sa nu confundam Olimpiada cu Liga Capionilor sau turneele de tenis, golf, etc. Iar in ce priveste marketingul…. pai care sportiv cu cel putin doi neuroni si cu minimum de cunostinte de marketing afirma ca nu datoreaza nimic nimanui – se subintelege ca nici fanilor (aia “fuduli” ca sunt romani) – si spera sa nu-i scada cota de piata in promovarea unei marci de echipament, cosmetice sau materiale de constructii (pentru care ia bani BUNI, el sau/si clubul)? Ce “zicere” este asta? Ce-ar vrea sa demonstreze? Si inca ceva Domnule Contributor: cand vorbiti despre retardul “fuduliei” de a fi roman, n-ati vrea sa va referiti doar la familia si prietenii dumneavoastra care va impartasesc ideile si sa ne lasati pe noi ceilalti SA SPERAM si sa ne simtim un picut datori (ne priveste cui) chiar daca nu suntem sportivi? Inca una mica si gata: Prin natura meseriei am colindat TOATA lumea. Toate popoarele cred despre ele insele (cel putin partea de populatie sanatoasa la cap si care nu vrea sa socheze prin afirmatii cel putin aiuristice) ca sunt cel putin egale, ca inzestrare si talent, cu toate celelalte popoare. Unele din cele care se cred superioare CU TIMPUL CHIAR DEVIN ASA. Priviti de jur imprejur, studiati istoria. Gandind altfel e ca si cum parintele unui copil inca nenascut se gandeste ca précis progenitura sa va fi un “neinzestrat” (ca sa folosesc un eufemism). Si inca una mica-mica, promit : din randul celor care nu datoreaza nimic colectivitatii din care fac parte se recruteaza tradatorii. Si pe asta tot istoria, impreuna cu bunul simt, o spun si o demonstreaza.
    • Like 0
  • Citeam un articol despre cum chinezii sunt si ei radical nemultumiti de rezultatele lor la olimpiada: http://www.reuters.com/article/us-olympics-rio-china-medals-idUSKCN10R2AT si mi-am amintit de discutia asta.
    Sunt indreptatiti "chinezii" sa aiba asteptari mai mari de la sportivii lor? Nici mai mult nici mai putin decat "romanii", ca si unii si altii suntem oameni.
    • Like 0
  • check icon
    Interesant articolul dumitale! // În paralel, dă-mi voie a reproduce niște zise în oarece legătură cu subiectul... Mulțumesc mult! // „De ce ne mandrim cu sportivii nostri doar cand castiga?” Mie unuia, prin definiție ideea de a ne/te mîndri îmi sună ciudat. Mai exact a atitudine nu foarte de obraz, respectiv vulnerabilă. // În opinie strict personală, mîndritul îți ține de povestea cu găina și mărgica găsită, anunțată apoi cu gălăgie lumii... // Mîndritul ține a înfățișa lumii realizarea personală (țineți cont că aici, cu sportivii, este de fapt a altuia...), totul cu un mic/mare dispreț la adresa acelora... // Cred că insul mîndru poate fi întors foarte iute pe degete, ori măcar dezumflat în moftu-i. // PS Cînd scrii trebi precum cele de mai sus, o precizare se cuvine. Noi toți nu sîntem perfecți. Inclusiv aceia care nu se mîndresc cu acele rezultate sportive ale altora, ci doar se bucură.
    • Like 1
  • Un articol cuprinzător pe baza căruia observ păreri fel și fel. Din punctul meu de vedere cele mai semnificative realizări în lumea sportului au fost înregistrare înainte de 89, iar cele de după 89 au fost realizate în mare măsură tot de către sportivii clădiți după schița blocului comunist. Putem să sărim la gâtul lui nea Nicu cât vrem dar ce cupe și medalii a câștigat România după 2000? Ce amprentă a lăsat România în lumea sportului în ultimii 15-20 ani în comparație cu rezultatele de dinainte de 89? Atât timp cât statul nu încurajează tinerii și copii către o lume a sportului prin amenajarea de baze sportive de cartier, marketing, organizarea de concursuri sectoriale sau județene, șansele către performanță sunt blocate. Pofta vine mâncând. Bate mingea pe maidan și poate lucrul acesta îți deschide apetitul către un sport de performană, indiferent dacă este vorba de baschet, tenis, volei sau fotbal. Când ajungi la o echipă unde vrei să faci performanță, acolo trebuie categoric să ai pe ce să pui mâna: echipament, cantonamente suportate de către club, staff pregătit etc. Dacă prima treaptă (sportul amator) este aproape inexistent nu ne mai putem permite să ne ridicăm privirea către performanță. Suntem deficitari la sport, punct. Sportul nostru național este mititelul și berea. Face sport de pe canapea, iar asta ne sleiește. Ăsta este adevărul. De ce se întâmplă toate acestea? Pentru că: doar pentru calificarea la EURO, Burleanu & co. și-au vârât în buzunar zeci de mii de euro doar pentru că au. Este doar un exemplu pertinent care se aplică la TOT sportul românesc. Corupția pune pe butuci: sistemul sanitar, învățămânmtul, infrastructura, resursele țării.....SPORTUL! Este un cerc vicios continuu, neîntrerupt. Nu poți avea rezultate într-un astfel de sistem. La fel ca și industria după 89, majoritatea bazelor sportive, a terenurilor de cartier dăinuiesc în paragină. Unde poate un copil să guste dintr-un sport? Unde poate un tânăr să își deschidă apetitul către un sport? Pentru noi este suficient că alergăm după pokemoni. Cu toate acestea, vrem să fim mândri, să avem aceleași rezultate dar ioc implicare... poate că înainte de toate ar trebui să ne trezim.
    • Like 1
  • Daniel check icon
    Bun articolul! De fapt, cred ca toti cei care urmaresc stirile sportive si-au cam dat seama de ani buni ca orice medalie romaneasca la olimpiada sau CM e un miracol, datorat dedicatiei si staruintei a foarte putini. Poate ca Olimpiada asta trista de la Rio e momentul zero si sper sa auzim de cateva initiative care sa incurajeze performanta sportiva si nu numai. Asta insa se face de la "Centru". Oricat am vrea sa dam vina pe noi, ca suntem o natiune fara tragere de inima catre activitatea sportiva, fenomenul disparitiei performantei nu se reduce numai la dimensiunea asta. Poate ca ar fi interesant de comparat cu ce se intampla in Bulgaria (nici o medalie de nici o culoare la Rio pana acum), Cehia, Polonia si Ungaria (6 medalii de aur pana acum). De ce unii de pe langa noi pot si altii nu. Poate ca jurnalismul ar trebui sa propuna si solutii nu doar sa constate defecte sau calitati. In fine, sunt multe de spus.
    • Like 2
  • De acord ca romanii si-au setat asteptari prea inalte fata de situatia sportului de la noi, dar nu sunt de acord cu cliseul ponegririi sistemului comunist in privinta performantelor sportive. In comunism nu e vorba doar de niste "laboratoare", sistemul la baza era mult mai amplu decat in ziua de astazi. Numarul practicantilor la toate nivelurile era mult mai mare. Belu s-a retras pentru simplu motiv ca nu mai avea baza de selectie! Pe scurt, in comunism sistemul de sport era mult mai dezvoltat.
    • Like 2
  • M-am uitat toate aceste zile la BBC si la RTE(Irlanda) si se vede atat de clar cum UK s-a insufletit enorm bucurandu-se de rezultatele lor formidabile. Ei si au o populatie imensa, dar si bani sa investeasca, plus participari la sporturi multe care inseamna baza materiala, cum ar fi ciclismul, de exemplu, unde m-am si plictisit cate competitii au fost si cate medalii au luat...Dar ce-mi place la ei este spiritul de echipa si inzestrarea de caracter a sportivilor care vorbesc atat de complex si de frumos si pun atata suflet de parca sportul si mandria nationala inseamna pentru ei totul, pana la sacrificiu...Se vede ca au subconstientul educat pe succes si de aici vin noile succese unul dupa altul...Cred ca ar trebui si noi sa cultivam ceva mai multe sporturi noi la care poate ca ne-am putea descoperi talente...Poate ca aceasta criza de medalii ne va face sa exploram noi posibilitati de a stimula tineretul si a-i face sa performeze cu entuziasm...Nu trebuie sa ne delasam. Daca vrem sa fim frumosi, trebuie sa fim sanatosi si sportul practicat pe scara larga e sansa noastra. Cei responsabili trebuie sa ia aminte, Rio ne-a invatat multe!
    • Like 3
    • @ Adriana Negruti
      In UK statul nu acorda premii in bani pentru medaliile obtinute la Olimpiada , din cate stiu , cu atat este mai admirabila atitudinea sportivilor britanici. Dezamagirea romanilor in legatura cu rezultatele sportivilor este de bun augur . Cineva spunea ca dezamagirea este buna , amagirea este rea. Deci ,dezamagirea ne aduce cu picioarele pe pamant. Asi spune ca tine de fiecare dintre noi sa ne apucam de treaba , nu numai de cei responsabili , insa trebuie sa recunosc ca in sport este nevoie de vointa celor rezponsabili ( terenuri de sport , ore de educatie fizica ( stiati ca in calasa a8 a se face doar 1 ora de educatie fizica pe saptamana?) cluburi sportive si competitii sportive de masa etc)
      • Like 0
  • golan check icon
    Apogeul sportul romanesc s-a manifestat dupa comunism, cu reusitele gimnasticii la JO 2000, cu performante in handbal, ulterior. Dar in 2000 inca beneficiam, din inertie, de investitiile in sport timp de zeci de ani de zile de dinainte de '89 si asta este o realitate. Iar astazi, vedem roadele neimplicarii si lipsei posibilitatilor de antrenament adecvat. Sportul s-a schimbat mult in ultimele decenii si este nevoie de o implicare profesionista pentru a avea rezultate. Nu se mai poate doar cu talent si antrenamente in spatele blocurilor.
    • Like 1
    • @ golan
      check icon
      nu cred ca e vorba doar de nevoia de "investitii in sport"... pt ca oricum e mai multa baza materialas disponibila acum decit a fost inainte de 89 ...degeaba ai stadioane, bazine, piste de alergare daca nu ai TINERET care sa practice...si ANTRENORI care sa antreneze. uita-te la gimnaste...ale noastre iau rente viagere...dar uita-te la englezio si la americani...multzi din ei si-au platit antrenamentul din propriul buzunar...e o alta atitudine...la noi asteptam sa fie cineva platit sa concureze, sa ia medalii sa ne putem noi bea bericica cu satisfactie in fatza tembelizorului.... si nu ma refer numai la sportivi care au fost educatzi din comunism sa fie tratatzi special...in fine...
      • Like 1
    • @ golan
      Uita-te la performantele sportive la olimpiade, vei observa ca de la olimpiadele din 1984 si 1988 trendul a fost descendent pana in ziua de azi. Performantele din anii 90 se bazeaza in mare parte pe sportivi crescuti in anii 80.
      • Like 0
    • @ Balan Emilian
      golan check icon
      O gimnasta medaliata la Sydney si-a facut intregul antrenament dupa 1990. Dar ideea mea era ca si atunci, se mergea dintr-o anumita inertie a mentalitatii de dinainte.

      Iar pentru cine crede ca se face sport de performanta fara sustinere de stat, ar trebui sa se intereseze despre ce fac americanii mai intai de toate, ca tot sunt nr. 1 la medalii de ceva editii incoace.
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult