Picasso, la o expoziție cu desene ale copiilor, a scris în cartea de impresii: “Eu am muncit 20 de ani ca să învăț să desenez ca ei”… Ce însușiri nu lipsesc în comunicarea copiilor cu cei din jur? Simplitatea și firescul exprimării.
Încumetându-mă să-l parafrazez pe Picasso, voi sublinia că e greu de crezut că un dascăl - de școală generală ori de liceu - ar putea să aibă succes fără să fi muncit îndeajuns ca să deprindă exprimarea firească si clară în stare să trezească ecou în mințile și în sufletele elevilor. Evident, la altitudinea originalității creative se ajunge cu voință, cu sârguință și cu vocație. Eșuarea în platitudine, în schimb, e posibilă fără niciun efort, cu expuneri luate de-a gata din manuale. Sau cu prelegeri încropite din amintiri ori din lecturi “în diagonală”.
Asta în general! În special însă, la orele de economie - unde atractivitatea e mai greu de obținut, dar nu imposibil - rolul profesorului crește în complexitate și în dificultate. Crește cu atât mai mult cu cât, în întreaga societate românească, se acutizează cerința majoră de a conferi prestanță, anvergură și eficiență educației economice.
ECONOMIA ÎN ȘCOLI: E PREA MARE ÎNCĂRCĂTURA DE CUNOȘTINȚE?
Matei, un prieten al meu din clasa pregătitoare a unei școli din București, e un copil inteligent și cu personalitate. Nu are însă pușculiță și nu strânge bani. Le-a explicat părinților și bunicilor lui că… dacă ei au bani, de alți bani el nu are nevoie. Un punct de vedere!
La o ședință cu părinții, la școală, la care a participat bunica lui, învățătoarea a solicitat acordul pentru a trece la predarea unor lecții despre bani, economisire, bugete personale. Ocazie cu care a aflat că mai mulți copii din clasa lui Matei au pușculițe, țin evidența scrisă a banilor depuși, își planifică cheltuielile. Informații ce-i vor modifica, poate de concepție privind “avuția financiară” a micului meu prieten.
În școlile din România, educația financiară - de la simplu până la ceva mai complicat - începe în clasa pregătitoare și continuă până într-a șaptea. Într-un sistem de pregătire fără metodologii impuse și fără note. Într-a opta însă, existând deja un fond aperceptiv - “patul aperceptiv” din vechile manuale de pedagogie -, ce adună cunoștințele din clasele precedente în baza cărora le pot fi predate elevilor cunoștințe noi, a devenit posibilă trecerea la un stadiu avansat.
“Educația financiară și economică” a fost deci structurată într-o disciplină de sine stătătoare, în regim de o oră pe săptămână, care să fie studiată de-a lungul unui an. Obligatorie, ca oricare altă disciplină de studiu, cu manual, cu program tematic, cu note și medii încheiate. În anii de liceu, alte două discipline, “Antreprenoriatul” și “Economia generală”, completează programul de formare și dezvoltare a gândirii economice în anii de școală.
Analizată la nivelul întregii societăți, creșterea gândirii economice a avansat mult în intenții bune și creionări de programe, dar se mișcă încet în practică. Suntem în urma țărilor în care educația economică progresează cu inteligenţă, în planul întâi impunându-se educarea… educatorilor. Topurile europene, ca să nu extindem cadrul de raportare pe toată planeta, ne scot la acest capitol pe locuri care nu ne onorează. Și, mai cu seamă, care nu reflectă potențialul nostru. Bulgarii ne-au luat-o înainte, soluțiile lor sunt cu 12 puncte procentuale mai eficiente decât ale noastre. Avem, prin urmare, nu doar deficite bugetare, ale balanțelor de export-import și de plăți, ale sustenabilității creșterii economice și ale sistemului de autostrăzi, ci și deficite în procesul educației economice.
Institutul de Economie Mondială, de la noi, și-a propus să ne pună în față o oglindă de producție internă, în care să ne privim și să vedem cum arătăm în strădania de a învinge acest deficit. Concluzia studiului? Cunoștințe elementare satisfăcătoare în materie de economie și finanțe are doar o parte a populației, ce e departe de a forma o masă critică. Analfabetismul financiar fiind dominant în rândurile populației rezidențiale. Efectul e îngrijorător, în sensul că (potrivit studiului făcut de IEM) doar un număr restrâns între cei 19 milioane de locuitori ai României, cu un grad ridicat de alfabetizare financiară, au și un indice bun al bunăstării financiare. Persoanele cu o situație financiară sigură abia dacă ajung la 15 la sută din populație.
Se vede cu ochiul liber că dacă, în materie de educație financiară, succesul poate fi măsurat spre vârful piramidei sociale, baza piramidei (masa critică a societății) suportă încă presiunea analfabetismului financiar. De aici și preocuparea de a împinge școala spre a-și asuma un rol mai mare în efortul de a smulge societatea din capcana acestui deficit. Judecată indubitabil sănătoasă! Dar mulți părinți sunt nemulțumiți că încărcătura programelor școlare cu lecții de economie este prea mare. Nu întâmplător învățătoarea lui Matei i-a întrebat pe părinți dacă sunt de acord să introducă în program lecții despre bani și bugete personale.
ȘI TOTUȘI…MAI E MULT PÂNĂ DEPARTE!
Cunosc din interior sistemul de pregătire economică a elevilor. Banca Națională a înființat Direcția de educație financiară și sprijină consistent acest sistem. Implicând în acest proces atât centrala, cât și rețeaua de sucursale regionale și de agenții, a extins colaborarea cu școlile din toată țara. Din capitală și până în cele mai îndepărtate sate, mii de elevi sunt cuprinși în programe adecvate și actualizate de îmbogățire a cunoștințelor economice și financiare. Ei sunt grupați în funcție de vârste, de preocupări și de interese. La deschiderea cursurilor actualului an școlar, la BNR, într-o sală plină cu elevi și cu profesori, le-a vorbit guvernatorul Isărescu. Care le-a spus că “e mai greu să le predai elevilor economie decât să scrii o lucrarea de doctorat”.
Asociația Română a Băncilor, în colaborare cu Institutul Bancar Român și cu sprijinul Băncii Naționale organizează, începând din anul 2018, cursuri de pregătire a profesorilor care predau economie în școli. Participă profesori din întreaga țară, în serii de câte o lună și jumătate, în sistem online cu programe seriale. Săptămâna aceasta încă o promoție va susține examenul de absolvire și va primi certificate. Joi seara, într-un curs de două ore, am analizat - împreună cu profesorii din această serie - modalități de creștere a atractivității lecțiilor de economie.
“Furtuna creierelor” ar putea fi calea cea mai eficientă către performanță. Acel “Brainstorming” atât de îndrăgit în școlile din Anglia. Ceea ce ar însemna, la ora de economie, împărțirea clasei în mai multe echipe de dezbateri. Generând idei spontane, creativitate…bazate pe cunoștințe solide, dobândite din manuale și din material bibliografic. Recursul la istorie fiind obligatoriu.
Istoria ne învață de ce - când apar întrebări izvorâte din concepții potrivit cărora educația financiară nu aduce nici mai mulți bani și nici mai multe locuri de muncă - e bine să ne ferim de răspunsuri grăbite. Istoria e martoră că numai comunitățile umane înțelepte, adunând laolaltă elite şi mase educate pot răspunde la provocări.
Această judecată îi aparţine lui Toynbee. Iar istoricul englez nu a aruncat vorbe la întâmplare. A analizat zeci de civilizații, de la cea sumeriană până la cea occidentală modernă, conchizând că multe civilizaţii au eşuat tocmai pentru că s-au delăsat şi au căzut pradă împrejurărilor nefaste.
Fiecare ţară înaintează pe cont propriu. De unde începe pregătirea? Şi cum ar putea fi structurat un program inteligent şi înţelept? Din școală, desigur. Și, mai departe, în societate. Nicio altă țară n-a reușit altfel!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
1. Dacă autorul manualului, programei sau metodicii are o anumită funcție, situația să fie considerată CONFLICT DE INTERESE.
2. Să se condiționeze participarea în echipele de programe, manuale sau metodici de un anumit număr de ani - minumum 5 - de predare la grupa de vârstă respectivă. Adică, dacă vrei să faci parte din echipa care alcătuiește programa de gimnaziu, să fi predat la gimnaziu minimum 5 ani.
Se vrea? Evident că nu. De ce? D-aia! Că așa e pe la noi.
De ce să existe entuziasm pentru o programă și o metodică pe care ești obligat să le urmezi, dar pe care le vezi clar că sunt proaste? Nu poate exista interes și entuziasm în ceva ce ți se bagă pe gât și pe care știi că n-ai voie să-l schimbi.
După cum nu există interes CA SĂ SE CONDIȚIONEZE PARTICIPAREA ÎN ECHIPELE DE PROGRAME, MANUALE ȘI EXAMENE DE UN ANUMIT STAGIU PETRECUT LA CATEDRĂ. În orice sistem sănătos nu poți face programă de clasa a V-a dacă n-ai predat niciodată la clasa a V-a. E ca în medicină: ai nevoie de practică cu pacienții. La noi nu se vrea acest lucru.
Însuși articolul în discuție se referă la anumiți pași care totuși s-au făcut!
Iar interesul și entuziasmul la care mă refeream era al profesorilor.
Felicitări!
„Matei, un prieten al meu din clasa pregătitoare a unei școli din București, e un copil inteligent și cu personalitate. Nu are însă pușculiță și nu strânge bani. Le-a explicat părinților și bunicilor lui că… dacă ei au bani, de alți bani el nu are nevoie. Un punct de vedere! ”
Stați numa', până află Matei de citatul atribuit lui Klaus Schwab: „You'll own nothing and you'll be happy.” De-o fi așa.
Cursurile de pedagogie te sfătuiesc chiar să alcătuiești o programă pe teme transdisciplinare, o programă modernă și elegantă. Numai că, spre deosebire de alte sisteme de edcuație, programele vin gata făcute! Ca în comunism. Profesorul nu are altă alternativă decât să le predea așa cum sunt. Și atunci de ce te mai învață cum să faci programe? Uite d-aia! Să nu zici că n-ai învățat.
De ce se întâmplă toate acestea? În educație e ca în politică: bisericuțe.
Fiecare vine cu câte o propunere și crede că a lui e cea mai importantă. Atunci, pentru că nu știi peste cine dai, se aplică un principiu mioritic: să fie cu de toate, ca să nu se supere nimeni.
Așa că educația românească e ca o salată. Adică un castron mare în care găsești: castraveți verzi și murați, banane, cârnăciri, friscă, piper, zahăr, prune, caise confiate, porumb fiert, iaurt, pepene verde etc.
Rezultatul? Indigestie.