De ce cred că inflația se va înjumătăți înainte de sfârșitul lui 2023

Foto Inquam Photos

Rata anuală a inflației s-a dublat într-un an. A crescut, din decembrie 2021 până în decembrie 2022, de la 8,15 la 16,37 la sută.

Ce va fi în 2023? BNR, în ianuarie, în prognoza preliminară, a prevăzut că inflația va scădea semnificativ în trimestrul al treilea. Vom scăpa de rata anuală cu două cifre și vom măsura inflația cu o singură cifră. Care va fi actualizată în raportul din 9 februarie.

În prognoze, ratele anuale nu sunt calculate până la zecimale. Dar matematica realității le aduce în prim-plan. Istoria se repetă. Și - așa cum a fost în 2006, în 2013, în 2020 și chiar în 2021 - diferențierile, în dinamica ratelor inflației pe 12 luni exprimate cu o singură cifră - vor fi marcate preponderent la nivelul zecimalelor. 

În 2021 bunăoară, în cel dintâi an al actualului ciclu inflaționist, am văzut cum timp de cinci luni consecutive, din februarie până în iunie, inflația a fost de…3 la sută. Creșterea s-a manifestat doar după virgulă, în zona zecimalelor, între 3,05 și 3,75 la sută. Mai mult, în cele cinci luni, au fost și două tentative de recul, de la 3,16 la 3,05 la sută în martie față de februarie și de la 3,75 la 3,49 la sută în iunie față de mai. Tot în zona zecimalelor.

Aceste simple înșiruiri de cifre, cum ar putea să pară, vin cu o dovadă de importanță cardinală. Cu proba incontestabilă că schimbările de ritm în dinamica inflației - care provoacă pagube și dezorganizări în gospodăriile populației, în companiile din economie și în toate sferele societății - sunt rare și mai puțin dramatice în cazul ratelor anuale cu o singură cifră. Iar itinerariile către rata anuală optimă - de 2 la sută, nici mai mult, nici mai puțin - sunt mai scurte.

ESTE INUTIL EXCESUL DE RIGOARE?

În România, din 1990 și până în decembrie 2005, am calculat ratele inflației cu o singură zecimală. Trecerea la rate anuale cu două zecimale, în ianuarie 2006, devenise o cerință majoră.

Unii analiști au susținut că a fost un exces inutil. Fără îndoială că, în retrospectiva anilor cu inflații de 150, de 200 și de 300 la sută, remarca lor și-ar fi găsit justificare. Când acele creșteri dramatice de prețuri, exprimate cu trei cifre înainte de virgulă, tocau banii și nervii populației…mai conta ce urma după virgulă?! Și nici în retrospectiva următorilor ani, în care am măsurat inflația cu două cifre, nu aveau prea mare importanță valorile din dreapta virgulei. Dar, când rata inflației a început să fie calculată cu o singură cifră înainte de virgulă, ne-am convins că trecerea la două zecimale nu este deloc exces de rigoare.

La zecimale ne uităm cu deosebire în acest început de an, când analizăm șansele ca inflația să revină la o singură cifră înainte de virgulă. Care sunt de fapt aceste șanse? Contextul intern, dinamica inflației globale și, desigur, strategiile BNR.

SCUMPIREA BANILOR - O PROBLEMĂ FIERBINTE

De doi ani, de când inflația bântuie devastator planeta, i-au fost schimbate de trei ori etichetele. De fiecare dată tonul l-au dat Rezervele Federale din SUA și Banca Centrală Europeană. Mesajele plecate din cele două mari bănci centrale au influențat și influențează guverne, instituții specializate în analize financiare, media internațională, opinia publică și chiar alte bănci centrale. E cert, acum, că a fost nevoie de ceva timp ca “lumea bogată” - din America, vestul Europei și din alte zone, nederanjată patru decenii de dezordini în sistemul prețurilor de consum - să ajungă la convingerea că “inflația este o problemă…iar pierderea ei de sub control ar putea deveni o dublă problemă”.

Nici istoria nu a întins o mână de ajutor în clarificarea lucrurilor. Inflațiile trecute, cele mai multe, au fost provocate de slăbirea cererii de consum. Acum însă, de când cu banii “aruncați din elicopter”, cu obligațiunile adunate de marile bănci centrale de la guverne și de la companii din economia reală, contra bani ieftini, cu cheltuielile restrânse din pandemie, s-au strâns cam mulți bani în conturile de economisiri și…lumea stă bine cu cererea. Sau relativ bine! Cu oferta stă rău! Cu oferta de petrol, de gaze, de electricitate, de alimente. Și cu costurile ofertei! Raportul cerere-ofertă a devenit de asemenea o dublă problemă.

Restrângând spațiul de analiză la Uniunea Europeană, este de luat în seamă și moștenirea lăsată de criza din 2020, care a împins prețurile de consum în toate direcțiile, într-o gravă dezordine. Am regăsit această moștenire în amprenta primului an al ciclului inflaționist global, 2021, etapă confuză ce s-a dovedit greu de etichetat. Și cum, deși spre sfârsitul lui 2021, inflația îsi luase avânt în țări ca Italia, Danemarca, Franța, Suedia sau Finlanda, BCE a sperat și a anunțat public că va putea să protejeze revenirea economică fără ca prețul plătit (creșterea inflației) să fie prea mare . Două întrebări nu primiseră însă răspunsuri convingătoare: 1) ce fel de inflație avea să îndure în viitorul apropiat Europa? ; 2) cum i se va putea pune punct cât mai repede poverii prețurilor în creștere ?

Compararea inflației cu un pește de pradă alunecos, ce a stat ascuns, pregătindu-și atacul, a circulat sugestiv în media din zona euro la începutul anului 2022. Din această judecată se desprindea alta: că numai creșterea dobânzilor de politică monetară ar putea asigura cel mai eficient contraatac. Voci din vârful Băncii Reglementelor Internaționale s-au pronunțat categoric că se impune trecerea deîndată la activarea dobânzilor de politică monetară.

BCE rezista însă. Christine Lagarde a intervenit în dezbatere subliniind că trecerea la majorări de dobândă este improbabilă. Avea desigur o justificare ce nu era de neluat în seamă. Ideea creșterii dobânzilor, care fuseseră coborâte de ani buni la zero cu scopul declarat al ieftinirii creditelor, frigea rău de tot. Pentru că înăsprirea politicii monetare, prin creșterea bruscă a dobânzilor, însemna întâi și întâi scumpirea banilor. Mai departe, cu bani scumpi nu putea fi evitată sugrumarea redresării economiilor lovite de criză. În plus, intervenise și o judecată făcută pe muchie de cuțit: aceea că principala cauză a inflației globale, criza prețurilor și serviciilor energetice, se dovedise imună la intervenții de politică monetară. Prea multe mingi aruncate în aer!

Argumentul forte al BCE se dovedise a fi efectul deflaționist. Paradoxal, tocmai fenomenul periculos al deflației, care îi provocase atâtea dureri de cap, îi oferea un argument solid pentru a nu se grăbi să urce dobânzile și să pună astfel în pericol creșterea economică. Voi detalia. În ianuarie 2020, ratele inflației din zona euro și din restul Uniunii Europene au început să scadă. Picajul a fost însă mai abrupt în zona euro. În aprilie, 23 de țări din UE, cele mai multe din zona euro, au intrat dintr-o dată în deflație. Procesul s-a întins până în 2021. Iar deflația extinsă încuraja BCE să nu-și înăsprească politica monetară. Și să nu scumpească banii.

În acest context, cea dintâi etichetă, ce i-a fost aplicată inflației pe la jumătatea anului 2021 și menținută la începutul lui 2022 de către BCE, fusese aleasă cu maximă grijă. I s-a spus “INFLAȚIE TRANZITORIE”!…Cu explicația că zarva prețurilor în creștere nu va fi mare, va trece repede, lumea va uita de inflație înainte ca anul 2022 să ajungă la sfârșit. Și, totodată, nu va fi nevoie de intervenții directe ale Băncii Centrale Europene care “să facă mai mult rău decât bine” ! Evenimentele au curs însă altfel, condițiile financiare au dat impuls inflației iar BCE…și-a făcut public mea culpa.

INFLAȚIA ÎNCEPE SĂ PIARDĂ ALTITUDINE

Numai că, după primul trimestru din 2022, inflația în loc să treacă a continuat să crească. Și a tot crescut. Combaterea unei astfel de inflații nu avea cum să nu pecetluiască sfârșitul dobânzilor mici și al banilor ieftini.

Fed n-a mai stat pe gânduri și, chiar din martie 2022, a trecut la un ciclu lung de creștere a dobânzii de referință. BCE a mai reflectat până în iulie, când devenise limpede că amânarea înăspririi politicii monetare, ca să evite recesiunea, e riscantă, pentru că ar putea conduce la o combinație toxică - ȘI INFLAȚIE ÎN CREȘTERE, ȘI RECESIUNE. A spus deci adio dobânzilor zero și a trecut la înăsprirea politicii monetare. Nu mai avea alternativă. A fost afișată și o nouă etichetă, racordată la schimbarea de definiție: “ INFLAȚIE PERSISTENTĂ, ÎNRĂDĂCINATĂ și PERFIDĂ”.

Acum parcurgem o a treia etapă. Statele Unite reprezintă proba cea mai puternică: în a doua jumătate a anului trecut, rata anuală a inflației a coborât cu trei puncte procentuale. Zona euro o acompaniază, dar într-un ritm mai lent, cauza fiind cele trei luni de întârziere la start. Săptămâna trecută, și Fed, și BCE, și Banca Angliei au operat noi creșteri ale dobânzilor de referință. Comunicatul Fed cuprinde și titlul etichetei pentru cea de-a treia etapă: “INFLAȚIA ÎNCEPE SĂ PIARDĂ ALTITUDINE”!

Da, inflația pierde deja altitudine. Numai că, dacă inflația nu a început în aceeași zi și la aceeași oră în toate țările, nici sfârșitul ei nu va avea loc în același timp. Contextul global contează însă. A contat când “s-a aprins focul”, contează și acum. Numai că în această fază contextul intern este determinant.

Dacă inflația nu mai este de multă vreme considerată un fenomen monetar, ci unul structural, și dacă - într-o lume în care guvernele sunt împovărate de datorii tot mai mari - devine într-o tot mai mare măsură și un “fenomen fiscal”, nu mai există nicio îndoială: efortul antiinflaționist implică toate nivelurile societății.

Legea română prevede că “obiectivul fundamental al Băncii Naționale este stabilitatea prețurilor”. Ceea ce înseamnă că, ori de câte ori intervin destabilizări în sistemul prețurilor, inclusiv cele provocate de inflație, pentru BNR nu există obiectiv mai important. Dar și legislativul, executivul, societatea civilă au răspunderi specifice în blocarea inflației.

Banca centrală are nu doar responsabilități în lupta cu inflația. Are inclusiv “armele și gloanțele”. Are mai cu seamă dobânda de referință, folosită intensiv în actualul ciclu inflaționist de către toate băncile centrale din lume. Dar niciodată nu a mizat în exclusivitate pe această dobândă. În mod frecvent, a contrabalansat dobânda cu alte instrumente, între care gestionarea strictă a lichidității din sistemul bancar și rezervele minime obligatorii.

În ceea ce privește dobânda de referință, a asigurat: 1) un dozaj optim, o calibrare care să conducă la eficiență fără să producă dezechilibre în societate sau în economie; 2) racordarea la adevărurile din economie; 3) acțiuni secvențiale, în funcție de împrejurări, de cerințele diferitelor etape. Au fost numeroase împrejurări, când dobânzile în urcare s-au dovedit a fi paza bună pentru trecerea primejdiilor rele. Când însă împrejurările au fost favorabile, BNR a luat taurul de coarne și a efectuat reduceri de dobândă, unele substanțiale, care au sprijinit creșterea economică.

Acum însă e timpul dobânzilor mari.

UN INCIDENT STATISTIC CARE A SCHIMBAT UN PREZUMTIV MINUS…CU PLUS

Au apărut, în spațiul public, multe suspiciuni, multe întrebări legate de pasul mic… de numai 25 de puncte, pe care l-a făcut BNR în 10 ianuarie. Unii analiști au susținut că e o măsură de maximă prudență în împrejurarea în care, pe fondul multiplicări scenariilor referitoare la nevoia României de un PIB sustenabil, dobânzi ca în 2022 ar fi gaz turnat peste foc. Alții, în schimb, având în vedere că în februarie va fi o nouă ședință de politică monetară, au opinat că BNR a optat pentru un răgaz de analiză după ce va veni comunicatul cu PIB-ul.

La 9 februarie, BNR va analiza cel de-al patrulea raport asupra inflației, din 2022. Atunci vor fi prezentate si datele actualizate privind previziunile pentru finalul 2023. Până atunci, avem ca reper Comunicatul CA al BNR din 10 ianuarie, în care a fost analizat întregul context economic, cu detalii privind datele financiar-bancare. Documentul a făcut și câteva trimiteri importante la prognoza pentru anul curent. Și anume: 1) în trimestrul întâi inflația își va încetini creșterea și 2) în trimestrul al treilea vom ajunge la o inflație cu o singură cifră. Poate fi 9 la sută, dar și 7 sau 8 . Dincolo de cifre însă, relevante sunt cauzele care ar genera încetinirea creșterii inflației. Și, mai cu seamă, ce schimbări de dinamică și de conținut vor interveni în împrejurarea în care produsele alimentare au preluat ștafeta scumpirilor de la produsele și serviciile energetice.

Revin… la zecimale. Am numărat, în tabloul cu datele lunare din 2021 și 2022, șase tentative de trecere de la inflație la dezinflație. Cea din noiembrie, de 16,76 la sută, în creștere față de octombrie, este cheia problemei.

Dar ce a fost în noiembrie 2022? BNR prevăzuse - și anunțase cu mult timp înainte, prin vocea guvernatorului - că în noiembrie va fi un “șoc”, o creștere semnificativă a ratei anuale. Cauza fiind…

…Ca să identificăm cauza e nevoie de o explicație. Rata anualizată, calculată pe 12 luni, se alimentează din trecut. Cu deosebire din salturile inflaționiste mari. În 2022, din iunie și până în octombrie, ratele lunare au fost în scădere la combustibili, la gazele naturale și la energie termică. Semne de început de dezinflație! Semnalul încurajator este că acest proces nu s-a încheiat. Asta e vestea bună! Ratele lunare au continuat să scadă și în noiembrie 2022: 1,26 la sută la combustibili, 0,00 la sută la gaze, 1,75 la sută la electricitate. De ce, atunci, ratele pe 12 luni au fost de 20 la sută la combustibili, de 47 la sută la energie electrică și de 37 la sută la gaze?

Cum am arătat deja, rata anualizată se alimentează din trecut. Și e calculată, pentru noiembrie 2022, în raport cu luna noiembrie a anului anterior. Iar în anul anterior (2021), în noiembrie, a fost un rezultat unic. Singura lună, din cele 23 de luni de inflație, când rata lunară a fost zero! Iar inflația anuală a scăzut în noiembrie față de octombrie. Mai departe am văzut cum acționează “efectul statistic de bază”: astfel, rata lunară din noiembrie 2022, raportându-se la zero-ul din noiembrie 2021, a crescut exploziv.

Dacă nu ar fi fost acest incident statistic, unic în cei doi de inflație, rata din noiembrie 2022 nu ar fi fost mai mare, ci mai mică față de octombrie același an.

Așa și este normal s-o luăm în calcul. Concluzia fiind că octombrie, noiembrie și decembrie 2022 au fost luni ce marchează un început de proces de dezinflație. Cu șanse mari să continue în tot anul 2023.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp