Deși am văzut și trăit multe în materie de jurii, premii și clasamente în cinema, dau peste o știre mondială care îmi oprește pentru o clipă mintea în loc. „Jeanne Dielman”, film belgian din 1975, a fost ales Cel mai bun film al tuturor timpurilor, GOAT, de către 1639 critici din toată lumea, într-un sondaj comandat de BFI, Institutul Britanic de Film.
Cei mai mulți dintre dumneavoastră n-ați auzit de pelicula asta, regizată de Anne Chantal Akerman, care are un titlu ceva mai lung, „Jeanne Dielman, 23, quai du commerce, 1080 Bruxelles”, prevestind cele 3 ore și un sfert cât durează. N-o să vă vină să credeți: în peste 90% din acest film ni se arată în interminabile cadre frontale fixe diversele activități gospodărești ale unei văduve încă tinere într-un apartament de bloc. Gătit, mâncat, împreună cu fiul ei adolescent, spălat vase, lustruit pantofi, trimis fiul la școală, curățat pe sine și cada de baie, avut grijă câteva ore de un bebeluș al unei vecine, făcut cumpărături, iar gătit, iar mâncat, iar spălat vase etc., într-o rotativă în timp real repetată la nemurire. Dialogurile sunt extrem de puține, și majoritar repetitive și monosilabice.
Mai are doamna o activitate, care nu ne e prezentată explicit, dar e deductibilă rapid: se culcă contra cost cu diverși bărbați cam cocliți. Nu ni se spune nicicum de ce, femeie în putere, dânsa nu face o altă muncă decât cea de prestatoare sexuală.
Cu toată experiența mea de văzător de filme, am fost incapabil să-mi mențin concentrarea mai mult de 10 minute legate (și pe atunci eram mai tânăr). „Jeanne D.” are proprietatea hologramei: ai văzut un minut oarecare din el, ai văzut tot filmul. Am răzbit, totuși, până la final. Trei ceasuri de bătaie de joc la adresa spectatorului care se presupune a plăti un bilet pentru asta, ca să fim cadorisiți până la urmă cu un clișeu uzat până la urzeală, previzibil de cu două ore înainte: lehamisită de viața grea (?), de monotonia existenței și de animalitatea inerțială a clienților care se suie pe ea, Jeanne îl înțeapă mortal pe ultimul, un mustăcios, cu o foarfecă. De câte ori ați mai vizionat sau citit asta: prostituata care intră în depresie morală și își omoară exploatatorul sexual? Sau se sinucide, după gust.
Firește, dacă ești critic de film poți să faci din această zeamă lungă și sălcie „o viziune inovativă, de o lentoare majestuoasă, asupra timpului în cinema, o meditație tulburătoare despre statutul femeii în societatea contemporană, realism fără margini, un film neartistic, care, tocmai de aia, e cea mai înaltă artă”. Pot și eu să produc astfel de abureli, dar m-a ferit Dumnezeu.
Lilian Crawford, o „critică” (citez din știrea de presă) de cinema din juriu zice așa: „Din punct de vedere academic și pentru a încuraja oamenii să se familiarizeze cu filmele experimentale, cu filmele realizate de femei, din punctul de vedere al cinemaului feminist, Jeanne Dielman este esențial”. Carevasăzică, asta-i justificarea pentru titlul de GOAT. Ce-i drept, goat înseamnă și țap, și capră...
Întrucât aproape am renunțat a mai face critică de film, nu am a le spune celor care au hotărât top-ul decât un lucru simplu din literatură: A scrie monoton despre monotonia unei vieți nu naște cu de-afurisenie artă.
Și să revăd niște filme mai slăbuțe decât „Jeanne D.”, cum ar fi: Oglinda (Tarkovski), Odiseea Spațială-2001 (Kubrick), Dogville (von Trier), Nosferatu (Murnau), Apocalypse now (Coppola), Iluminare (Zanussi), Oul de șarpe (Bergman), Casanova (Fellini), Deșertul roșu (Antonioni), Metropolis (Lang), Forrest Gump (Zemeckis), Siberiada (Koncialovski), Psycho (Hitchcock), Întâlniri de gradul 3 (Spielberg), All that jazz (Fosse), Amadeus (Forman), Interstellar (Nolan), Luminile orașului (Chaplin), Inglourious basterds (Tarantino)...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
