Iată motivele pentru care voi vota DA la referendumul pentru familie

(Foto: Guliver/Getty Images)

Voi participa la referendumul pentru familie și voi vota DA. Precizez încă de la început că nu mă aflu printre cei aproximativ 3 milioane de semnatari, însă salut această inițiativă, o consider oportună, voi explica în continuare rațiunile ce stau la baza poziției mele.

Sunt creștin, unul cu preocupări spirituale frecvente. Cu toate acestea, consider că statul și biserica trebuie să rămână separate. Nu sunt de acord cu utilizarea de argumente religioase în politica de stat. Susțin statul laic și libertatea fiecăruia de a crede ce dorește.

Nu înțeleg ura, cu atât mai puțin pe cea fundamentată religios.

Consider că prin tradiții, populațiile se deosebesc între ele, în mod sigur acestea au o valoare culturală importantă. Totuși, tradiția nu poate fi mai presus de drepturi și libertăți, nu putem invoca tradiția ca motiv de refuz al unor drepturi. Însă, consider în același timp că nu tradiția este cea care a dat actuala configurație a familiei, în sensul că nu simplul fapt că, de-a lungul timpului, oamenii s-au asociat doi câte doi, în mod întâmplător de sex opus și prin repetiție a stabilit această tradiție. Această configurație a dus la perpetuarea speciei umane. Orice alternativă ar fi dus la extincția ei. În plus, prin utilizarea sintagmei „familia tradițională” cu referire la modelul familial heterosexual, se induce ideea învechirii, perimării acestui model, în mod gratuit.

Se face vorbire pe toate canalele de comunicare în masă, că a revenit „referendumul lui Dragnea”, că se vor cheltui sume colosale pentru organizarea acestuia, că este inutil, neproducând efecte juridice, că ar trebui boicotat, inclusiv pentru că sistemul de monitorizare electronică a votului va fi nefuncțional, dar și că drepturile nu se votează, se respectă. Am văzut chiar un titlu de articol de felul „Ești homosexual, sau pesedist?”. Mai mult, se încearcă acreditarea ideii că abuzurile, dramele și tragediile sunt specifice familiei „tradiționale”.

Referendumul pentru familie nu este al lui Liviu Dragnea, nu este nici măcar al PSD-ului. Nu am nici cea mai mică îndoială despre faptul că la baza inițiativei se află unul, sau mai multe culte religioase, totuși este o inițiativă cetățenească, așa cum este definită de articolul 150, alineatul 2 din Constituția României. Este evident faptul că Liviu Dragnea a încercat să confiște această inițiativă și că a instrumentat-o în favoarea lui, fiind la rându-mi de părere că trebuie să fim cu ochii pe guvern în perioada imediat următoare, iminența unei ordonanțe de urgență pe tema amnistiei și grațierii fiind evidentă. Dar să nu uităm faptul că în parlament inițiativa s-a bucurat de o largă susținere din partea tuturor partidelor, excepție făcând doar USR-ul. Dimpotrivă, aș putea spune că proiectul de lege în favoarea parteneriatelor civile îi aparține lui Liviu Dragnea, el fiind primul care a făcut vorbire despre o astfel de inițiativă, de această dată parlamentară.

Se vor cheltui importante sume de bani pentru organizarea referendumului, sume ce ar fi putut fi utilizate în varii scopuri umanitare. Corect. Însă democrația are un preț. L-am plătit o dată, pentru un parlament unicameral, respectiv pentru limitarea numărului de parlamentari la 300 și o vom mai face, cel mai probabil și pentru a restricționa printr-o normă constituțională accesul condamnaților penal în funcțiile publice. Vom contesta oare și oportunitatea organizării referendumului pentru „Fără penali în funcții publice”? Sau, voința a unui milion este demnă de luat în considerare, indiferent de costurile implicate, însă cea exprimată de trei milioane nu? A devenit dintr-o dată prețul democrației prea mare? Sau democrația este bună doar atunci când suntem parte a majorității?

Cel mai des întâlnită critică este însă cea legată de inutilitatea acestui referendum, invocată fiind lipsa unor efecte imediate. Într-adevăr, măsura este una preventivă, proactivă, însă departe de a fi inutilă.

Voi imagina următorul scenariu, deloc neglijabil. Să presupunem că în urma alegerilor parlamentare viitoare, USR ar reuși să coaguleze o majoritate parlamentară. După cum bine știm, USR s-a poziționat deja public împotriva inițiativei cetățenești. În contextul actualei forme a articolului 48 din constituție, majoritatea parlamentară ar putea amenda prin lege codul civil, în sensul eliminării restricției care limitează în momentul de față căsătoria la persoane de sex opus, ceea ce va duce în mod automat la o recunoaștere a căsătoriilor între persoane de același sex, schimbare ce ar urma să aibă loc fără a fi în prealabil consultată populația pe această temă. Mai mult, dat fiind faptul că în a doua parte a aceluiași alineat 1 al articolului 48 se face referire la părinți și la drepturile și obligațiile acestora în ceea ce-i privește pe copii, va mai fi doar un mic pas înspre recunoașterea adopțiilor de către cuplurile formate din persoane de același sex. Actuala formulare vagă din constituție ar face posibil acest scenariu. Din acest punct de vedere, inițiativa modificării constituției este o măsură proactivă. Militanții LGBT au o vastă experiență și atacă poziționat, disimulat, niciodată frontal, ca să folosesc o formulare sportivă. Și cu această ocazie au procedat la fel, e simplu de observat că se invocă drepturile familiilor monoparentale, că vor fi afectate relațiile de grad secund etc. Pasivitatea manifestată față de un atac poziționat va conduce în mod categoric la pierderea partidei. Or, să acuzi în aceste circumstanțe echipa adversă doar pentru că a luat inițiativa, necesită o oarecare doză de ipocrizie.

Există și îndemnuri la boicot prin neprezentare. Boicotul ar putea fi o soluție pentru nemulțumiți. Însă cine nu votează nu contează! Ne confruntăm de ceva vreme cu cea mai severă demonstrație în acest sens. Dacă există suficient interes pentru această temă, cvorumul se va obține cu, sau fără participarea celor care ar vota împotrivă. Prezența la vot a tuturor părților măcar ar arăta raportul dintre tabere. Eu nu-mi permit să îndemn pe cineva să se prezinte, sau să nu o facă, însă va fi penibil ca după ce referendumul va fi fost validat să aud calcule prin care să fie asimilat opozanților numărul celor care vor fi absentat din diverse alte motive, sau pe cel al absenților de serviciu.

Mai nou, este invocată starea de nefuncționare a sistemului electronic de monitorizare a desfășurării procesului de vot, făcându-se apel, pe diferite canale, la orgoliul celor care intenționează a participa la vot, dar și sugerat fiind că fraudarea referendumului este plănuită deja de PSD, ca un exercițiu pentru următoarele alegeri. Îi întreb pe susținătorii acestei idei. Dacă va fi nefuncțional sistemul electronic de monitorizare a votului și în ziua în care va fi votat referendumul pentru „Fără penali în funcții publice”, îl vor boicota și pe acela? În plus, cât de naiv trebuie să fii, pentru a crede că astăzi, în România, un referendum pentru familie are nevoie de fraudă pentru a fi validat?

Se mai spune că drepturile nu se votează, se respectă. Am să-i dezamăgesc pe susținătorii acestui dicton. 
Pentru a fi recunoscute prin lege, drepturile chiar se votează și abia apoi sunt respectate. Vin în completare și spun că legile după care funcționează natura nu se supun niciunui sistem electoral. Poate vota orice for legislativ ca pământul să fie plat, el tot forma unui elipsoid o va avea.

Căsătoria nu este un drept fundamental al omului, așa cum mulți susțin. Drepturile fundamentale ale omului sunt drepturi individuale, ce pot fi exercitate individual și sunt opozabile tuturor celorlalți. Căsătoria ca instituție a fost dintotdeauna o facultate a oricăror două persoane de sex opus, de principiu adulte, care, tot de principiu, să-și fi exprimat în prealabil consimțământul liber în acest sens. Considerând căsătoria a fi un drept fundamental al omului, ar însemna că eu mă pot căsători cu mine însumi, sau că m-aș putea căsători cu un partener chiar împotriva voinței lui, deoarece prin refuz m-ar împiedica să-mi exercit un drept fundamental.

Voi vota DA la referendumul pentru familie, în primul rând pentru că România se află acum în zona de echilibru în acest domeniu, zonă în care greu reușesc să se așeze societățile. Dacă astăzi ar mai fi fost în vigoare articolul 200 din vechiul cod penal, cel care incrimina raporturile sexuale între persoane de același sex, cel mai probabil m-aș fi găsit printre militanții pentru abrogarea lui, mânat fiind de libertatea fiecărui om de a-și trăi viața intimă după bunul plac. Însă de aici înainte, orice pretenții sunt mofturi, sau privilegii.

Voi vota DA la referendumul pentru familie și pentru că nu sunt de acord cu adopțiile de către cuplurile formate din persoane de același sex. Se tot vorbește, în materia adopțiilor, despre pretinsele drepturi ale candidatului adoptator, despre eventual discriminări. Nu există un astfel de drept, candidatul adoptator trebuie să îndeplinească niște condiții, să corespundă unor criterii. Raporturile în cazul adopțiilor sunt destul de clare. Printr-un eveniment tragic, un copil rămâne fără părinții biologici. Statul a fost delegat de societate cu responsabilitatea gestionării acestei situații excepționale, de criză, deci nici statul nu are un drept asupra copilului, dar o obligație. Singurul care are drepturi este copilul al cărui interes superior stă deasupra tuturor celorlalte raporturi. Este o încumetare să îți asumi, ca stat, presupunerea că un copil se poate dezvolta armonios și poate înțelege corect lumea în care trăiește, oferindu-l spre adopție unei formațiuni contrare celei în care s-a născut. Da, poți greși dându-l unei familii abuzive, unei familii de alcoolici, la fel ca multe alte aspecte din viață și darea spre adopție este un soi de loterie. Din acest motiv există tot felul de mecanisme de verificare post-adopție. Putem susține și faptul că statul nu se achită în mod corect de obligații. Însă, prin acordarea adopției copilului unui cuplu format din doi bărbați, sau din două femei nu ai cum să nu-i încalci acestuia un drept fundamental. Stau și mă gândesc la următoarea situație ipotetică. Cum s-ar apăra statul în fața instanței de judecată, în ipotetica situație în care, un copil ce a fost dat spre adopție unui cuplu format din persoane de același sex, devenit adult, s-ar întoarce împotriva lui? Sunt curios și cum ar aborda un judecător o astfel de speță, in virtutea clamatelor drepturi ale omului.

Voi vota DA la referendumul pentru familie pentru că nu sunt de acord să se întâmple în România ceea ce s-a întâmplat în Franța în 2012, atunci când a pusă în discuție eliminarea din documentele oficiale a termenilor de „mamă” și de „tată” și înlocuirea acestora cu termenul “părinte”. Nu știu cum s-a stins acest demers, însă gestul în sine mi se pare elocvent. Deși eu știu că sunt tată și mama copiilor mei știe că e mamă, pentru a satisface capriciile unei entități, statul ar putea ajunge să-mi nege în documentele oficiale această realitate, aceea că sunt diferit din punct de vedere anatomic și funcțional de femeia alături de care îmi trăiesc viața.

În altă ordine de idei, găsesc regretabilă utilizarea de intoxicări, de dezinformare și orice altă formă de manipulare a populației, până la încălcarea legii, instrumente de care observ că uzează fără jenă ambele tabere. Îndemn pe fiecare să verifice orice informație înainte de a o propaga. Minciuna rămâne minciună inclusiv atunci când îmi servește perfect scopurilor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp