Tot ce trebuie să știi despre referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție

(Foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei)

Dacă ai prieteni care „nu fac politică” și vrei să-i pui la curent cu tema referendumului, trimite-le acest articol. Pe scurt:

• Românii sunt așteptați la vot pe 6 și 7 octombrie pentru a decide prin referendum dacă schimbă art 48 din Constituție. Dacă majoritatea votează „da”, atunci noul articol va stipula că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”. Actualmente, textul constituțional folosește cuvântul „soți” în loc de „un bărbat și o femeie”
• Referendumul nu va produce efecte juridice, întrucât, chiar și cu textul actual, căsătoria între persoane de același sex nu este permisă, existând deja un articol clar în Codul Civil, care spune că „prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie”.
• Dacă nu ești de acord cu ideea referendumului (adică dacă vrei ca în Constituție să rămână textul actual, nu să se schimbe), cea mai înțeleaptă strategie nu este să mergi și să votezi „nu”, ci e statul acasă, pentru a nu contribui la îndeplinirea pragului minim de 30%. 

UPDATE: Referendumul se va desfășura timp de două zile, iar suma care va fi alocată pentru organizare va fi de 163,712 milioane de lei.

Vei găsi mai jos și niște informații suplimentare, de context:

• pașii procedurali pentru referendum: a fost declarat „ok” de o decizie CCR, după care a urmat o hotărâre de guvern care a reglementat în detaliu desfășurarea referendumului)
• Un inventar al situației relațiilor între cupluri de același sex în Europa (geografică și U.E.): se observă că țările din estul continentului acordă mai puține drepturi cuplurilor de același sex decât țările din vestul Europei
• Un scurt inventar al referendumurilor din ultimii ani pe teme similare

Informații esențiale despre referendum:

1. Despre ce e vorba, mai exact? Cum s-ar modifica Constituția?

Inițiat de o coaliție numită „pentru familie”, referendumul de revizuire a Constituției își propune să înlocuiască cuvântul „soți” din art. 48 cu sintagma „un bărbat și o femeie”. Iată textul acestui art. 48, alineatul 1:

„Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.”

2. Ce efecte juridice s-ar produce?

Dacă se modifică art. 48 nu se va face simțit nici un efect în plan legal. Legea organică, în speță Codul Civil, deja specifică, la art. 258 alin (4), că „în sensul prezentului cod, prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie”.

3. Când va avea loc?

Conform Constituției, referendumul trebuie organizat în cel mult 30 zile de la data adoptării propunerii de revizuire (care acum trebuie aprobată de CCR, care a anunțat că va emite o decizie luni, 17 septembrie). Liviu Dragnea a anunțat inițial că acesta va avea loc pe 7 octombrie. Ironic, în această dată se sărbătoresc martirii Sergius și Bachus, identificați adesea de comunitatea LGBT drept „martiri gay”. Situația referendumul a trenat în cei doi ani în care a stat în Parlament: în acest răstimp s-au vehiculat, pe rând, primăvara lui 2017, apoi toamna aceluiași an, apoi luna mai a lui 2018 ca posibile date. Ulterior, pentru a se asigura că se vor strânge suficienți votați pentru validare, perioada de vor a fost prelungită: 6 și 7 octombrie.

4. După ce reguli se desfășoară referendumul?

Legea referendumului (3/2000, o lege cu probleme flagrante, conform unei analize Expert Forum) a fost modificată de PSD în 2014, ca urmare a referendumului de suspendare a președintelui de la acea vreme. Referendumul din 2012 a eșuat pentru că nu s-au prezentat la vot suficienți cetățeni cât pentru a trece pragul de validare (atunci la cota de 50%).

Astfel, astăzi, pentru ca un referendum să „treacă”, e nevoie să se îndeplinească, cumulativ, două condiții, conform art. 5 din Legea 3/2000:

• Să vină la vot 30% dintre alegătorii înscriși pe listele electorale (5,67 milioane)
• minimum 25% dintre alegătorii înscriși pe listele electorale (4,72 milioane) să își exprime valid votul (adică să voteze „da” sau „nu”).

5. Unde pot vota? În diaspora, în afara orașului de domiciliu?

Se va putea vota pe liste suplimentare (așa a fost cazul la referendumul din 2012). Adică dacă ai emigrat în Spania și totuși în acte stai în România, vei putea vota la o secție de vot din Spania.

6. Cât costă acest referendum?

La ultima rectificare bugetară au fost alocați 1,209 miliarde lei la Fondul de rezervă bugetară, sumă din care se va asigura „finanțarea referendumului pentru redefinirea familiei”, dar și „sumele necesare înlăturării efectelor calamităților naturale” (nu știm ce pondere are fiecare dintre cele două acțiuni).

Sursa: Nota de fundamentare pentru rectificarea bugetară

7. Eu cu cine votez?

Firește, cu cine îți dictează conștiința. Chiar dacă votul e un mecanism de bază pentru implicarea în viața publică, trebuie să știi că referendumurile nu sunt chiar ceea ce par, adică o manifestare intensă a democrației (a se vedea în acest sens rezultatele Brexit sau referendumul despre pace din Columbia).

Așa cum a admis și CCR după referendumul din 2012, este legitim să considerăm că și neprezentarea la urne echivalează cu manifestarea unei opinii politice:

„Exprimarea unei opţiuni politice poate avea loc nu numai prin participarea la referendum, ci şi chiar prin neparticiparea la acesta mai ales în situaţiile în care legislaţia relevantă impune un anumit cvorum de participare”

Așa că, dacă simți că acest referendum este inutil și nu vrei să-l validezi, poți sta liniștit acasă fără să ai mustrări de conștiință civică. Sau, dacă nu-ți surâde ideea de a sta degeaba, te poți implica într-o campanie de observare a corectitudinii votului. Dacă mergi la urne, fie că alegi o opțiune (da/nu) sau îți anulezi votul, vei contribui direct la atingerea pragului minim de 30% (iar atingerea pragului de validare este o miză crucială în orice referendum). 

8. Ce spun sondajele?

Pentru a te ajuta să-ți dai seama cam care e opinia publică pe subiect, e bine să apelăm la specialiști. Sociologul Barbu Mateescu face aici niște calcule despre baza statistică de start, iar profesorul Claudiu Tufiș citează și el niște cifre dintr-un studiu aici.

Cum să schimbi Constituția în 10 pași simpli:

Pasul 1: Faci un comitet de inițiativă

Octombrie 2015: se constituie un comitet de iniţiativă format din minim 10 cetăţeni cu drept de vot care va reprezenta cetăţenii susţinători ai propunerii legislative (art. 2 din Legea 189/1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni);

Pasul 2: Iei un aviz de la Consiliului Legislativ, apoi publici în Monitorul Oficial

25 noiembrie 2015: Publicarea propunerii legislative în Monitorul Oficial, Partea I, împreună cu avizul Consiliului Legislativ şi componenţa comitetului de iniţiativă. Anterior publicării, Comitetul de iniţiativă a întocmit propunerea legislativă şi a trimis-o spre avizare Consiliului Legislativ, conform art. 3 din L. 189/1999.

Pasul 3: Strângi semnături ale susţinătorilor

24 aprilie 2016: E nevoie de 500.000 de semnături ale cetăţenilor cu drept de vot, dar nu oricum. Ele trebuie strânse în maxim 6 luni de la publicarea inițiativei în Monitorul Oficial. Semnăturile trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe trebuie înregistrate cel puţin 20.000 semnături (art. 150 din Constituţie);

Pasul 4: Înregistrare la Parlament

Mai 2016: se înregistrează la Parlament propunerea legislativă împreună cu expunerea de motive şi cu listele de semnături (art. 6 din L. 189/1999), care au fost strânse cu ajutorul a 80.000 de voluntari.

Pasul 5: Verificarea condițiilor de exercitare de către Curtea Constituțională

Iulie 2016: Iniţiativa ajunge la CCR, care verifică condiţiile de exercitare (art. 7 din L. 189/1999). Concret, Curtea verifică dacă iniţiativa legislativă respectă condiţiile impuse de art. 150 şi 152 din Constituţie (adică întrunirea numărului minim de susţinători, respectarea dispersiei teritoriale şi limitele revizuirii) şi dacă au fost respectate condiţiile privind publicarea, dar nu se pronunţă cu privire la oportunitatea iniţiativei legislative. CCR și-a dat OK-ul pe procedură prin Decizia nr. 580/2016;

Pasul 6: Procedura legislativă parlamentară

Octombrie 2016 - septembrie 2018: după comunicarea hotărârii de către CCR, propunerea urmează procedura legislativă parlamentară (traseul - aici). Spre deosebire de alte legi, schimbarea legii fundamentale trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat cu o majoritate de cel puţin 2/3 din numărul membrilor fiecărei Camere (art. 151 alin. 1 din Constituţie), lucru care s-a întâmplat pe 11 septembrie (în condiții dubioase de legalitate, spun unele voci). Menționam aici și că CpF a încheiat, înaintea alegerilor parlamentare din 2016, protocoale de colaborare cu trei partide politice - PSD, PNL și ALDE.

Pasul 7: Pronunțare - Curtea Constituțională

Este pasul în care ne aflăm astăzi, la data publicării acestui articol. Potrivit dispozițiilor legale în vigoare, (art. 23 din Legea 47/1992) după adoptarea legii de revizuire a Constituției, Curtea Constituțională se pronunță din oficiu în termen de 5 zile.

CCR a anunțat că se va pronunța luni, 17 septembrie, în aceeași zi în care va hotărî și asupra codurilor penale. Dacă CCR nu își dă OK-ul, proiectul va fi reluat în Parlament, fiind supus dezbaterii atât în Camera Deputaților, cât și în Senat, cu regulile de la pasul anterior.

Pasul 8: Referendumul

Revizuirea trebuie aprobată prin referendum, potrivit art. 151 alin. 3 din Constituţie. Întrebarea la care vor răspunde cetăţenii care vor participa la referendum: „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma aprobată de Parlament?” (Art. 7 din Legea 3/2000)

Pasul 9: Validarea rezultatului - CCR

Ca în cazul oricărei activități electorale, rezultatele referendumului trebuie validate de către Curtea Constituțională.

Pasul 10: Publicarea în Monitorul Oficial a formei revizuite (și implicit intrarea în vigoare).

Cadru legislativ

Cum sunt reglementate referendumurile?

Reglementat în Constituție, referendumul e o metodă prin care poporul își manifestă suveranitatea, alta decât organele reprezentative (art. 2). Pentru că Parlamentul reprezintă poporul, iar Președintele reprezintă statul român, numai Președintele poate organiza referendumuri pe teme de interes național, conform art. 90 din Constituție. Pentru că reprezintă poporul, Parlamentul știe, teoretic, ce vrea poporul, deci nu se poate întreba pe sine pe teme de interes național. Parlamentul are, totuși, un anume referendum la îndemână: cel pentru demiterea președintelui (art. 95). Procedura de revizuirea a constituției e specificată la art. 150 și detaliată la art. 151,.de unde aflăm inclusiv faptul că „nici o revizuire nu poate fi facută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor sau a garanțiilor acestora”. Curtea Constituțională a României joacă și ea un rol în referendum (și în orice alegeri) - a se vedea art. 146.

Pe lângă Constituție, există și Legea 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, de unde aflăm că există și instrumentul unui referendum local, disponibil autorităților publice locale. Legea 3/2000 se completează cu legea 208 pentru parlamentare, ceea ce înseamnă că, unde nu există prevederi specifice referendumului, se aplică reglementările din Legea 208 privind alegerile parlamentare, iar dacă există reglementări în ambele legi, se aplica prima dată cele din Legea 3 ca materie primară, apoi cele din Legea 208, care pot doar completa, nu și contrazice..

Pe site-ul Biroului Electoral Central găsim lista tuturor actelor normative care au avut efect în cazul alegerilor parlamentare din 2012.

Referendumuri pe teme similare în ultimii ani

1 decembrie 2013 - Croația

Croații sunt chemați la vot în urma unei inițiative lansată de grupul catolic „În numele familiei”, care a strâns 740.000 de semnături (aproape 18% din populația țării) de la cei ce doreau să schimbe Constituția țării pentru a defini căsătoria ca fiind uniunea între un bărbat și o femeie. Propunerea a trecut cu 66% din voturi.

7 februarie 2015 - Slovacia

După ce grupul „Alianța pentru familie” a strâns în 2014 400.00 de semnături (7,3% din populația țării) pentru a iniția un referendum, slovacii sunt chemați la vot pentru a decide dacă căsătoriile între cupluri de același sex trebuie interzise. Referendumul nu a fost validat, întrucât s-au prezentat doar 21,4% dintre cetățeni la vot, iar pragul de validare era condiționat de o prezență de 50%

20 decembrie 2015 - Slovenia:

Grupul „Pentru copii” a strâns 40.000 de semnături pentru a organiza un referendum pe tema legalizării căsătoriilor între persoane de același sex. La referendum s-a prezentat 36% din populația cu drept de vot (pragul fiind de 20%), iar 65% dintre ei au votat împotriva redefinirii căsătoriei în constituție, după ce Parlamentul propusese o lege prin care dorea să schimbe textul constituțional pentru a arată că instituția căsătoriei este „între soți”. Parlamentul a încercat chiar să și blocheze referendumul, dar Curtea Constituțională a decis că el trebuie să aibă loc. E demn de menționat aici și că un referendum similar - pe tema acordării de noi drepturi cuplurilor de același sex - a avut loc în Slovenia în 2012 (cu rezultate similare). Totodată, e bine de știut că Slovenia e prima țară ex-iugoslavă care recunoaște parteneriatul civil. Persoanele care nu sunt căsătorite, dar trăiesc în parteneriat civil, au aceleași drepturi precum persoanele căsătorite, mai puțin fertilizare in vitro și adopție.

August 2016 - Georgia:

O situație similară cu cea din România, anume Codul Civil nu permite căsătoria între persoane de același sex, însă 200.000 de cetățeni (circa 5% din populația țării) au semnat pentru un referendum care să interzică această căsătorie și în Constituție. Președintele georgian și-a folosit prerogativele și a blocat referendumul.

15 noiembrie 2017 - Australia:

După ce în 2004 au interzis căsătoriile între persoane de același sex, australienii s-au răzgândit.

27 Noiembrie 2016 - Elveția, cantonul Zurich:

O inițiativă „pentru protecția căsătoriei”, adică de interzicere prin constituție a căsătoriei între persoanele de același sex (aparținând grupului EDU a fost respinsă de aproape 81% dintre votanți.

25 mai 2018 - Irlanda:

După ce la finalul lunii martie o propunere de lege a trecut de ambele camere ale Parlamentului, 66,4% dintre irlandezii au votat pentru a dezincrimina avortul, care era interzis dacă nu periclita starea de sănătate a mamei. Rezultatele acestui referendumului sunt în curs de implementare.

Iunie 2018 - Bermude:

La câteva luni după ce au interzis drepturile persoanelor gay de a se căsători, cei din teritoriul britanic Bermude au revenit asupra deciziei. Interzicerea inițială a survenit în urma unui referendum consultativ ținut în 2016.

9 septembrie 2018 - Taiwan:

După ce in mai 2017 Curtea Constituțională a decis că ar trebui legalizate căsătoriile între persoane de același sex, „Alianța pentru fericirea generației următoare” a propus un referendum pe subiect, având nevoie de 280.000 de semnături. Nu sunt singuri taiwanezi care vor referendum: cei din grupul care vrea „marriage equality” au strâns recent cele 280.000 de semnături pentru a atinge pragul de 1,5%, miza fiind schimbarea codului civil.

Situația actuală a libertăților civile în lume

Pionierii

În iunie 1979, Olanda menționează parteneriatului civil într-o lege a chiriei, devenind astfel prima țară din lume unde cuplurile de același sex puteau cere niște drepturi, fie ele și locative. Până la finalul anului 1994, majoritatea statelor din S.U.A. interziceau căsătoriile între persoane de același sex. Pe 1 octombrie 1989, Danemarca devine prima țară din lume care recunoaște căsătoriile între persoane de același sex. O urmează Norvegia (1993), Suedia (1994), Groenlanda și Islanda în 1996, anul în care președintele american Bill Clinton semnează o lege care interzice guvernului federal să recunoască căsătoriile între persoane de același sex. În 1998, Catalunia devine prima regiune din Spania care legalizează uniunea civilă pentru cuplurile de același sex.

Europa:

Cronologia legalizării căsătoriilor gay și a acordării parteneriatului civil* în rândul țărilor U.E.

2001: Olanda

2003: Belgia

2005: Spania

2006: Cehia**

2009: Ungaria*

2010: Austria*, Portugalia

2012: Danemarca

2013: Franța

2014: Croația*, Uk (mai puțin Irlanda de Nord)

2015: Cipru*

2015: Grecia*, Irlanda

2016: Estonia**, Italia*, Slovenia (cu restricții la adopție)

2017: Finlanda, Germania

* parteneriat civil echivalent cu o căsătorie:

** parteneriat civil cu drepturi limitate:

Rămân 6 țări U.E. în care nu sunt recunoscute legal relațiile între persoane de același sex: Bulgaria, Slovacia, Letonia, Lituania, Polonia și România.

Dacă ne uităm și la țări europene non-UE, situația arată astfel:

Mențiuni:

• Armenia și Estonia recunosc căsătoriile dintre persoane de același sex oficiate în orice alt stat care le permite. Polonia recunoaște coabitarea în scopuri foarte restrânse. Slovacia recunoaște căsătoriile între persoane de același sex oficiate în U.E. sau care includ un cetățean U.E. San Marino - permite imigrarea și coabitarea unui partener al unui cetățean
• Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis pe 5 iunie 2018, în cazul Coman-Hamilton, că statele membre nu pot împiedica libertatea de şedere a unui cetăţean al UE prin refuzul de a acorda soţului său de acelaşi sex, cetăţean al unei ţări non-UE, un drept de şedere derivat pe teritoriul lor.
• Homosexualitatea în România a fost dezincriminată în septembrie 2001, țara noastră fiind una dintre ultimele din Europa care a luat această măsură. Până atunci, articolul 200 din Codul Penal prevedea pedeapsa închisorii de la 1 la 5 pentru cei care întrețineau relații homosexuale.

Material realizat cu ajutorul neprețuit oferit de Alis Socea 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp