Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Imagine neretușată dintr-o ambasadă românească, lovită de pandemia „dosarului cu șină”

Curtea ambasadei din Cipru

Curtea interioară a ambasadei României în Nicosia (Foto: Liliana Mateev)

Dacă ai vreo treabă la Ambasadă, trebuie să pleci de acasă cu tot sertarul de acte. „Las’ să fie că nu se știe”. 

După ce-ți face copilul 18 ani, răsufli ușurat. Phiu, gata, nu mai am nevoie de ambasadă. Și ajungi să te rogi să nu ai nevoie. Și te rogi și de sănătatea celor care au dat legea ca pașaportul și buletinul să se schimbe la 10 ani.

Locuiesc în Cipru de 15 ani, o țară pe care o traversezi de la un capăt la altul în 2 ore, un frate mai mic al Greciei.

Prima vizita la Ambasadă: acum 15 ani când am fost nevoită să conduc 2 ore pentru o procură ca să trec granița minorul. Atunci mi-a lipsit o copie! Nu exista nici atunci varianta să aștepți. De răspuns la telefon? Ce să spun, chiar sunt obraznică! Nu, vii miercuri! Am făcut stânga împrejur cu coada între picioare.

Noroc că acum, 15 ani mai târziu, se fac programările online și documentele se atașează tot online, dar trebuie sa vii cu copii. Chiar sunt curioasă care e logica, când se poate da print la documentul atașat. Și poate ar fi o idee bună să sugeram ambasadelor să doteze sediile cu copiatoare.

În septembrie 2020 am făcut programare online la ambasadă pentru 3 documente: să-mi reînnoiesc pașaportul, să scot certificatul de deces al mamei mele și o procură. Am ajuns acasă fără procură, de parcă nici nu făcusem cerere pentru ea. Doar pentru că dosarul respectiv conținea certificatul de deces al mamei mele, recunosc ca nu l-am deschis 5 luni. Mi-a luat doar 2 ani să scot certificatul de deces. Am trimis dosarul în România fără să-l deschid, recunosc nu mi-am dat seama că nu am procura. Așa că a trebuit să fac programare la ambasada româna din Nicosia pentru procura respectiva. Bun, zis și făcut. Am „compus” procura online, menționând toate detaliile. Zic eu.

Acum, ajung conștiincioasă cu 15 minute mai devreme și aștept. „Îți lipsește copia de la certificat!” Cum?! Pe bune, nu glumesc! În 2021, când totul e online și paperless, eu nu pot scoate o procură pentru că-mi lipsește o copie!

- Dar doamnă, de aici mi s-a emis documentul, zic eu, sunt sigură că aveți o copie.

- Nu, nu avem, dosarul cu copiile din perioada când s-a emis documentul dvs. nu este aici.

Copia o pot trimite pe email, zic eu, într-o oră, se duce prietena fuga cu taxiul acasă și-mi trimite poza, dar stai! Îmi trece rândul și mi se spune clar că nu există fereastra de 5 minute până la ora 15.00 când se termină programul!

- Aștept, doamnă, poate nu se prezintă cineva și mă puteți rezolva.

- Nu, este aglomerat, nu se poate. Vă programați pentru mâine.

- Doamnă, am plecat de la serviciu, am condus 2 ore, nu pot să vin și mâine. 

A trebuit sa ridic un pic vocea să înțeleagă că nu e vina mea. Documentul respectiv nu mi s-a cerut online! Deci recunosc că am ridicat vocea, nu am țipat, nu m-am enervat. Am stat pe poziție. Doamna de la ghișeu, văzând că nu dau înapoi, a chemat pe cineva, cineva care s-a dovedit a fi in măsură să mă ajute de fapt. Un domn în vârstă foarte amabil pe care mi l-am adus aminte de la vizita de anul trecut, când am venit să ridic certificatul de deces al mamei. Mi-au dat lacrimile atunci când mi l-a înmânat. Cred ca și dânsul și-a adus aminte de mine din același motiv, dar și pentru că m-a lăudat că sunt singura persoană care s-a prezentat cu copii la documentele atașate online. Nu vreau să știu cum se prezintă ceilalți. Mi-a spus politicos să aștept.

Deci nu mă las, nu am voie să stau înăuntru din cauza virusului, dar nu plec. Ies în curtea interioară, un spațiu de 5x4 care arată ca o cârciumă de sat. Două mese de plastic cu 2 scaune aruncate pe ici colea și alte 4 în teanc, scaune de plastic care cândva au fost albe. 

S-a facut liniște. Stau în picioare de 2 ore, nu am curaj să mă așez pe scaun. M-a pus naiba să vin pe tocuri.

Am ieșit din incintă. Câteva persoane la poartă stau de vorbă lângă gheretă cu gardianul, un tip care ajută și el cum poate. Stau în mașină în parcare, ambasada e goală, pauză de masă. Vă sună cunoscut? Mă pun la umbră, sunt 25 de grade cel puțin. Nu plec, mi-e teamă că nu mă vede și-mi sare rândul. Sacoșă să las la rând nu am. 

Pe bune! Asta e altă pățanie, e de la vizita trecută când mi-am ridicat pașaportul. Pașapoartele se eliberează după pauza de prânz. Am avut programare pentru pașaportul băiatului înainte de prânz (caz care nu s-a rezolvat, că informațiile primite la telefon au fost eronate) și ridicarea pașaportului meu după prânz. Am așteptat în mașină iarăși să treacă pauza de masă, după care doamna gardian mi-a spus să stau la coadă „că uite câți sunt aici”.

- Doamna, sunt aici de la 12.00, băiatul a avut programare pentru pașaport, am așteptat în mașină. Persoanele care așteptau au înțeles că de fapt eram prima, dar nu în picioare și m-au lăsat. Am mulțumit frumos, bineînțeles.

S-a terminat pauza, încep să se întoarcă angajații. Unul claxonează înnebunit că pe locul lui de la umbră a parcat cineva. Iarăși pe bune! Cineva a îndrăznit să parcheze pe locul de la umbră al unui angajat din ambasadă. Eu, fată cu mai multe vizite la ambasadă decât respectivul, am știut regula nescrisă și am parcat în soare. Nu-i bai!

Sediul e neschimbat de 15 ani. La fel și tabieturile. Inclusiv angajații sunt aceiași, cu aceleași comportamente.

Se întoarce și domnul care îmi spune adresa de email a dânsului, ca să-i pot trimite copia pe email. Îi mulțumesc și aștept.

Am intrat pe la 15.00. Același ghișeu. Am fost rugată să scriu de mână pe o foaie A4 cererea/procura, deși trimisesem cu mai mult sau mai puține vorbe online aceeași cerere. Am scris-o, după care a trebuit să aștept ca doamna să o mai redacteze încă o dată. Să o printeze, iar eu să o semnez. La ce o fi folosit varianta mea online nu știu, dar nu mai are importanță. Am răsuflat ușurată. Acum hit the road, Jack și roagă-te Universului să fie ultima vizită.

P.S. S-a anunțat că de la 26.04.2021 locația ambasadei se mută, de vina ar fi chiria mare. Dacă așa arată o locație scumpă, mi-e teamă să fiu nevoită să mă duc la cea nouă.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • In 29 01 2019,am fost la Consulatul din Sydney pt.o procura,cu programare online,si cu traista de acte in original,Procura formulata de mine,si tot in regula pana aici.Ma prezint cu 30 minute inainte,dar Consul DANIELA STAN,soseste cu 30 minute mai tarziu,iar,cand urca cele cateva trepte la intrarea in Consulat,ma intreaba daca am programare,scurt,la care ii raspund ca DA,auzindu-mi numele spune ca NU CREDE CA AM,Ma prind fiorii cand imi spune fara sa se uite in calculatorul Consulatului,iar,salvarea vine de la printarea programarii online pe care i-o arat,dar,imediat replica ca sistemul informatic este de vina.Tot timpul cat astept sa-mi intocmeasca Procura,imi reproseaza ca din cauza mea trebuie sa astepte acum alte persoane programate,mai exact o doamna din Timisoara care abia sosise si s-a asezat langa mine spunandu=mi ca este a treia oara cand tot vine la Consulat pt.un act.Atitudinea acestei doamne este mai mult decat jignitoare la adresa cetatenilor romani,mai ales ca la sosirea ei cu intarziere,inchide din nou biroul si mi da ordin,asa suna,sa spun daca vine cineva ca in alte 30 minute se intoarce,deci,m-a tratat ca pe un portar al Consulatului.
    Inteleg ca acum s-a schimbat Consulul si abia astept sa dau nas cu el la primiul act de care am nevoie,cu aceiasi teama de tratament.
    • Like 0
  • Consulatul la Bruxelles nu e mai breaz. Da, fac programari, prima data libera este peste aproape 2 luni, dar sunt defazate (juma de ora deplasare? intra persoane inainte....). In ultimile luni am fost de 4 ori pt ca nu a putut sa imi faca o singura procura care sa acopere: vanzarea imobilului din romania, inchiderea contractelor de utilitati, adeverinta ca nu mai am datorii si inchiderea contului din romania. Au trebuit 3 procuri dar una a fost gresita si am vazut acasa, si nu, nu poate sa le faca pe toate o data ci de fiecare data mi-a luat iar buletine la scanat, completat si hartiile din consulat si semnat pt ca am primit 'serviciul consular' .
    • Like 1
  • De ce ar vrea cineva să se întoarcă în haznaua asta care pute dinainte de ușa numită pompos „ambasadă”?
    • Like 2
  • Mā îndoiesc ca ambasada sa aibă curte interioară o terasa de bloc. Clădirea ambasadei este una moderna, poți găsi foto pe net.
    • Like 0
  • Nume check icon
    Complicat la noi, foarte complicat. Cateva pareri:
    - o ambasada ar trebui sa fie un punct de sprijin pentru romanii care locuiesc sau viziteaza acea tara, mai ales pentru cei care locuiesc. in putine situatii in care cineva chiar a dorit sa emigreze in acea tara, marea majoritate au plecat de "bine" din Romania, prin umare a intelege situatia lor ar fi ceva normal intr-un stat care sa ii pese de cetatenii lui.
    - cu dosar cu sina sau fara sina este foarte important ca pe site-ul ambasadei sa scrie foarte clar ce documente trebuie in original si in copie, in asa fel incat toata lumea sa stie ce are de facut pentru a evita orice discutii si a nu lasa loc de interpretari.
    - pentru cei care locuiesc in tari mai dezvoltate este greu de acceptat de ce anumite lucruri se pot face on-line fara prea multe hartii, iar la noi este nevoie de orginal si copie. Din pacate aici suntem noi si indiferent cat ne plangem si aratam cu degetul, oricum nu o sa se schimbe nimic pentru ca nu se doreste. Nu uitati ca peste 80% din populatia votanta nu au votat pentru schimbare, ci dimpotriva. De aceea are mai putin importanta acest lucru pentru ca birocratie exista peste tot, conteaza sa functioneze, dar mai ales sa se doreasca sa functioneze.
    • Like 2


Îți recomandăm

Nomad digital

Marius are 24 de ani și înainte de pandemie s-a angajat pentru prima dată cu normă întreagă. Sau full-time, cum spun colegii. Multinaționala care l-a recrutat i-a oferit un contract pe perioadă nedeterminată, dar, spre mirarea părinților, a refuzat. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult