Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
În anul 2017, pe vremea lui vodă Dragnea ot Teleorman, au fost manifestații și proteste-fluviu împotriva amestecului politicului în justiție. Atunci, toate categoriile sociale și profesionale au subscris și au participat la aceste proteste. A fost o solidarizare națională cu procurorii și judecătorii, cu toți lucrătorii din sistemul de justiție din România.
Astăzi, în condițiile grevei profesorilor, această solidarizare din partea judecătorilor și procurorilor cu protestul profesorilor este imposibilă. Din două motive, cel puțin. În primul rând, este un clivaj insurmontabil social, financiar și de prestigiu al procurorilor și judecătorilor față de categoria profesorilor și educatorilor. Acest clivaj a fost cultivat vârtos de comunism și s-a reprodus și mai accentuat în post-comunism. Procurorii și judecătorii au fost brațul neînarmat al comuniștilor și securiștilor, au fost executanții fără greș ai directivelor de partid, începând cu procesele politice, până la toate rechizitoriile admise și asumate de „oamenii legii” împotriva oricărui dușman al poporului. Ei au fost slugile perfecte ale ideologiei comuniste. După 1989, această genă privilegiată s-a reprodus în statul democratic, astfel încât procurorii și judecătorii (foarte mulți cu studii precare la universități particulare) au devenit subiect de dezbateri publice și vedete „eroice”, unii de anvergură europeană, în percepția publică.
În al doilea rând, spre deosebire de profesori, această castă de la marginea intelectualității s-a făcut remarcată prin potențialul ei financiar și material deșănțat: salarii masive, pensionări în floarea vârstei, pensii speciale etc. Pe toți aceștia îi recunoaștem în spațiul public prin aluri și înfățișări țepoase, dar mai ales printr-o emblematică aparte a tăblițelor de înmatriculare ale autoturismelor particulare care semantizează ipostaze distincte și privilegiate: LEX, LAW, JUD – corpul judecătorilor și procurorilor, tot așa cum ARH – reprezintă casta arhitecților, sau MED, DOC - cea medicilor. Este o etalare dizgrațioasă a importanței sociale a acestor categorii ale castelor privilegiate din societatea românească. Profesorii și educatorii sunt marginalizați, umiliți din toate părțile, astfel încât asistăm la o adversitate majoritară față de aceștia, cei care, orice s-ar zice, fac oameni din copii, le ridică privirea din pământ, îi luminează. Asta chiar dacă ne place sau nu ne place unora dintre noi. Dar mai ales acelor intelectualiști „reformatori” ai educației cărora totul le pute și îi enervează în sistemul de învățământ. Acești pedagogi, psihologi și mistagogi ai educației, tăioși și răi, emit din colțul gurii critici și vituperații împotriva oricărui segment din sistemul de învățământ. Ei sunt prizați cu nesaț de mass-media sub imperiul senzaționalismului jurnalistic ca adevărate personaje mintoase și indispensabile învățământului românesc. Tocmai de aceea, asistăm astăzi la o nepăsare, la o desolidarizare cu corpul didactic, la o denegare evidentă a obiectivelor proiectelor dăscălimii.
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Autorul clarifică și impactul negativ al acestei desolidarizări asupra altor structuri ori categorii de pseudointelectuali, ca și cel asupra unei părți a mediei.